Nu vreau peşte şi mileu, linişte vreau eu


La unu noapta vine maşina de la Penny, care ştie ce ne place, ne place să ne zroncăne în cap containerele metalice. Piaţa nu a fost prevăzută cu intrare pentru TIR, pe motiv că era gândită pentru precupeţi români, care vindeau morocvu’ cu ridicata, Mai mult decât atât, cel care a închiriat piaţa, şi a subînchiriat la Penny, în loc să dărâme o coşmelie unde sunt două prăpădite de magazine, un petshop şi un xerox, pe care le putea foarte bine găzdui în celalalt corp de piaţă şi astfe ar fi avut TIR ul oc să intre până la magazin, nu să oprească la 200m de el,  nu numai că nu le -a dărâmat, dar le-a şi înălţat, deasupra făcând un apartament!!!pentru părinţii lui, te întrebi cât îi iubeşte dar şi cum e posibil să schimbi de capul tău destinaţia unei clădiri…iau apropbare pentru piaţă şi-mi deschid stadion, de exemplu… Eu văd la ei în casă, ei la mine, ne-am împrietenit. Dacă aş vorbi limba lor aş putea schimba şi o vorbă, două, dar aşa nu. Oricum, nu ne-am auzi.

După ce ca o jumătate de oră în care troncăne containerele metalice (genul acela de avion) , tirul, care în tot acest timp a stat cu motorul pornit, pe motiv de frigorific, mai stă vreo juma de oră tot aşa, fumează “bă-eţii” o ţigară, schimbă o vorbă cu cei din magazin, aşa, de seară de vară. Pleacă TIR-ul, vin cocalarii. Sunt între cinci şi opt, depinde cum am eu noroc şi cum au ei noroc la gagici.  Câteodată cu muzică, alteori fărăr. Nu e Mozart. Se aşează pe fântâna lui piedone, cu beri, semânţă şi gândac, tot ce i trebuie omului ca să se simtă bine într-o seară de vară. Pleacă în jur de două.

La şase jumătate vine maşina de gunoi. Gunoierii sunt oameni veseli Chiuie, se bucură când se văd, sunt ca vrăbiuţele când răsare soarele. La drept vorbind, aşa cum îmi amintesc că erau vrăbiuţele…spre deosebire de mine, ele pot zbura. Plaeacă maşina de gunoi, tot aşa cam după vreo juma de oră, patruj de minute, că vă daţi seama are de luat gunoi grămadă de la supermarket. Pe scurt, se poate dormi între două şi şase. Regim de mănăstire. Iar n timpul zilei e un atelier în care lucrează non stop un nene cu flexul. Cine i l-a pus în mână şi de ce, mă depăşeşte…

Apropo de mănăstire! dacă mergem la mănăstire, pentru că e linişte, la munte, pentru că e linişte, de ce nu preţuim liniştea şi când suntem în habitatul nostru?

Bucureştiul a devenit un oraş extrem de zgomotos fiindcă primăria a dat aprobări doar pe bază de interes, cetăţeanul fiind scos complet din ecuaţie. Nu o să vezi multe oraşe europene cu supermarketul înghesuit între blocuri, şcoală şi trei case. La ei nu se plimbă tiru cum vrea muşchiul lui de tir, fiindcă sunt impozite pentru traversat centrul, impozite mari, tirurile trebuie să circule pe centurile oraşului şi să livreze marfă la depozitele satelit….Nu fiindcă la ei cetăţeanul nu doreşte să coboare în lenjerie intimă la cumpărături ci fiindcă există plan de urbanism, calculul nivelului de zgomot, de poluare.

Noi avem claxoane, alarme, bormaşini, motociclete, flexuri, rotopecutoare, tractoare, încărcări-descărcări,avem de toate. Nu m-ar mira ca în curând să aterizeze şi elicopterul pe petecul de pământ lăsat liber în faţa blocului. Şi ne mirăm că suntem nervoşi, anxioşi, bolnavi. Ne mirăm că mergem la serviciu obosiţi,că nu ave răbdare de nimic. Lipsa liniţtii ne afectează ai mult decât ne dă seama…

Relaţia zgomot-linişte e una importantă. Anumite lucruri, cele importante,  nu pot fi făcute decât în linişte. Nuai în linişte te poţi ruga, numai în linişte te poţi gândi la lucrurile importante, numai în linişte îţi poţi sedimenta gândurile, numai în linişte…mute! Liniştea e apanajul lucrurior profunde, cu semnificaţie, a celor care fac lumea să se învărtă. Nu degeaba există în toate lumile civilizate măsurători ale zgomotului. Când luăm un aparat electocasnic ne uităm să aibă nivelul de zgomot scăzut şi dăm bani mai mulţi pe el ca să fie silenţios, dar nu luăm nicio măsură cu tot circul din jur.

Aş vrea un primar care să iubească bucureştenii. Să se gândească la ei ca la familia lui şi să le ofere exact acelaşi lucruri.

PS Nu mă refer la peşte pe tv şi mileu

Advertisements

Părinţi mici


Sunt fericită că am copii mari, declar aici pe propria-mi răspundere, cu mâna pe inimă, că dacă aş avea copii mici, habar nu aş avea cum să-i cresc, dacă să-i vaccinez sau nu, dacă să-i dau la şcoli de stat sau particulare, dacă să-i pleznesc la cur când fac ceva rau sau să le ţin o predoslovie despre sensul binelui şi al răului, originea speciilor combinată cu walt disney, ca să nu se plictisească.  Orice aş face, aş fi permament terorizată că greşesc, sau că voi fi reclamată la nu ştiu ce telefon al copilului şi nişte domni şi doamne vor da buzna în casa mea, vor trage un şut pisicii şi-mi vor înşfăca copiii.

Apoi ar mai exista atâta şi atâtea cursuri la care ar trebui să merg doar ca să fiu sigură că nu-mi cresc copilul cum trebuie. Am văzut ceva capanie la tv împotriva violentării copiilor. În ele apăreau nişte vedete neaoşe. Şi intense. Şi ele ne spuneau cu glas domol şi tremolo că violenţa nu e bună. Just, nu e. Niciodată, cu nimeni. Doar ca ceea ce vedeam eu, ca om care a crescut doi copii singură, erau părinţi excedaţi, care îşi trăgeau de exemplu copilul de haina ca să-l potolească, sau strigau la ei fiindcă îi lăsaseră nervii. Sunt multe cursuri de parenting care îţi vor explica ce trebuie să faci ca să fii mereu ca Aba ca Zăpadă fărăr să consumi nimic ilegal.

Campania asta, ca mai toate campaniile sociale e minunată dar scopul ei lipseşte cu desăvărşire, scopul bun. În schimb are un ce  rău. Şă ă explic. Există o categorie de părinţi care îşi snopeşte realmente copiii, din păcate, există. O fac pe fond de sărăcie care duce la insuficienţi bani pentru bătură şi de aici la nervi şi frustrare, care se varsă pe nevastă, copii, soacră, orice stă între băutor şi sticla . La acest target acea campanie are eficienţă cât am eu în a mă impune unui violoncel de beton într o zi ploioasă.

În schimb avem categoria coconilor de oraş, care se deşteaptă şi află drepturile coconilor. Vecinul meu o ameninţă periodic pe mama lui că o reclamă, dacă nu îi dă 1000 de euro. În final nici ea nu i dă o mie de euro, nici el nu o reclamă, dar ameninţarea pluteşte în aer. Copilul are zece ani!  E dus la şcoală cu o maşină care costă mai mult decât produc eu într.un an bisect, dacă lucrez două ture. Nici mama lui nu e Merry Poppins, clar, dar ameninţările sunt hidoase. Nici nu ştii de cine să ţi fie milă mai întâi. Mă aleg pe mine, din egoism.

Dacă ai ca părinte instinctul bun conform căruia copilul trebuie crescut cu delimitări clare a ceea ce e bine sau rău, vine societatea şi îţi spun nţţ , crete l cum îţi spunem noi, că altfel ţi.l luăm.  ce glumă sinistră, să iei un copil de lângă al ui fiindcă al ui, cei care l au făcut, dorit şi aşteptat nu l iubesc la fel de mult cum o vei face tu ca instituţie.  A, pardon, greşesc. Iubirea a fost scoasă complet din ecuţie. A fost înlocuită cu drepturile. Drepturile copilului. Iarăşi un lucru care sună bine, pare a fi bun, cu sens. Dar cum să dai drepturi unui copil care este prin definiţie incapabil să răspundă pentru faptele sale. Şi iarăşi dă-i i bate-ţi capul cu o fi şi o păţi. Drepturi îi dăm, dar obligaţii nu, iar legal răspunde părintele.

A fost odată ca niciodată, o vreme când părinţii erau mari, şi aveau grijă de copiii lor, care erau mici. Acum părinţii sunt mici şi copiii lor mari le spun cum trebuie să i crească, ce trebuie să le dea să mănânce, cu ce trebuie să i îmbrace, unde trebuie să i ducă, la ce ore să i culce, că dacă nu, dau jos iphonul din (i)pod şi i reclamă.

Mă bucur că nu am copii mici.

 

 

 

Caine sau om, aceasta-i intrebarea….


Mi-e tare greu sa inteleg oamenii care plang, ofteaza, isi dau ochii peste cap si emit SOS uri disperate pentru un caine sau o pisica de pe strada dar trec nepasatori pe langa copiii parasiti, nu ii misca cu nimic bebelusii abandonati in maternitati, aurolacii care isi distrug viata inainte de a o incepe sau batranii care-si roaga moartea pe cate un pat de azil, abandonati de copiii pe care i-au crescut. Cum sa iubesti animalele fara sa iubesti omul, ce fel de iubire este aceasta? Iubirea nu e sentimentalism. Iisus nu si-a dat ochii peste cap si n-a lacrimat. A vindecat, a tolerat, a iubit activ. Si cred ca ajungem la ideea de baza. Iubirea activa presupune doua constiinte. Sa ii oferi un adapost unui caine sau o bucata de paine, nu e iubire. E sentimentalism pur. E orgoliu, te simti mai bine, te simti un om bun si nici viata nu ti-o dai peste cap. Sa iubesti un om, e greu. El poate fi nerecunoscator, ciufut, intolerant. Sa ne amintim ca din zece leprosi doar unul i-a multumit lui Iisus. Ceilati si-au vazut de drum. Asta fiindca doar unul dintre leprosi s-a vindecat sufleteste. ceilati noua au ramas n zona sentimentalismului ieftin si in cel mai bun caz au dat o coaja unui caine. E greu sa te uiti in ochii unui om care moare singur pe un pat impersonal. Nu poti merge sa-ti vezi linistit de viata pe mai departe. Privirea lui te bantuie. Mirosul lui de moarte ce te paste si pe tine, iti ramane in nari. Pustietatea sufletului sau iti vantura sufletul. Pe cand un caine caruia i-ai dat o bucata de paine sau o mangaiere, se gudura, iti linge mana si s-a terminat, l-ai uitat. Viata ta merge mai departe. Chiar daca din sentimentalism te mai gandesti pe parcursul unei zile la el, gandul acela nu-ti coboara pana in prasele, nu-ti rascoleste vintrele asa cum o face un coil care moare de cancer sau un tanar care si-a facut venele ciur doar fiindca nu a stiut sa faca fata acesti lumi, nu a gasit un alt vis decat cel chimic. Pe ei ii duci in carca, ii visezi noaptea, umbra lor pluteste peste tine si casa ta. De ce se intampla asta? Fiindca avem constiinta, de aia. Fiindca o avem implantat din nastere, sau cum spune Paisie Aghioritul,ea e prima Evanghelie.
Animalele pot fi si trebuie sa fie ingrijite. Este absolut interzis sa le umilesti, maltratezi. De ce? Pentru ca in felul acesta il desconsideri pe Cel care le-a creat. Dar sa spui ca iti reversi iubirea catre animale, e gresit. Daca toata iubirea ta merge doar catre animale, inseamna ca nu prea ai iubire…Animalul nu poate fi aproapele tau, chiar daca iti place sa-i simti respiratia la ureche si blana calda in timp ce citesti, chiar daca te asteapta cand vii acasa si se uita lung la tine dimineata asteptandu-te sa te trezesti. Chair daca ti-e dor de ele cand pleci in concedii…chiar daca…chiar daca…. Animalul nu poate fi aproapele si nu e bine sa-i uzurpe locul. Din punctul asta de vedere, anglosaxoni sunt mai clari, numit animalel IT, ca pe lucrui. Dar moldovenii nostri ii spun vacii “dansa”, si au grija de ea, dar stiu ca nu o trec pe pomelnic si nu se roaga pentru sufletul ei, tocmai fiindca vaca nu are suflet, are suflare. Chiar si cel mai jegos boschetar, chiar si cel din urma criminal, chiar si ultimul om de pe suprafata pamantului, are suflet.
Consider ca e gresit ca in ordinea prioritatilor animalele, de multe ori, au intietate inaintea oamenilor. Si asta nu doar fiindca imi pare rau de bietii oameni care de multe ori manaca mai prost decat cainii, dar imi pare rau si de sufletul celor care in loc sa ajute un om, sau sa creasca un copil, prefera sa arunce milione in tot soiul de ONG uri dedicate necuvantatoarelor.
Cand tii o casa, si nu esti Rockefeller, iti faci o lista cu prioritati. Ai de platit atata pentru dari, atat pentru mancare, mai raman atatia bani pentru imbracaminte si distractii. Daca pui inaintea darilor banii de distractie in curand vei ajunge o casa falimentara. Acest raport micro, functioneaza si macro. O societate in care a putut fi o dezbatere la nivel national, cine vine primul, cainele au copilul, cum a fost cazul dramatic a lui Ionut, este in mod clar o societate falimentara in valori.