orice mama e anume, cea mai bună de pe lume…


1001decarti

Cînd ţara ta e America, adicătelea un continent, ţi-e uşor s-o iubeşti şi să fii mîndru de ea. te ajută filmele, muzica, chiloţii inscripţionaţi cu steagul american, coloniile, armata…ce să mai! n-ai nicio şansă să n-o iubeşti şi să fii mîndru. Cînd ţara ta e Rusia , iarăţi, stepa, balalika, Cehov, Dostoievski, marele spirit rus, spaima, teroarea, dominaţie, o iubeşti că altfel o încurci…Cînd ţara ta e Anglia, leagănul regilor, mama lui Harry Potter, şi a lui Shakespeare pe lângă ea, ceai,  bla bla bla…Franţa, ce să mai spunem, rafinament, cultură, Versaille, oraşul iubirii, oh, vai! ochi daţi peste cap…

Dar Romînia, de ce să o iubeşti? Au călcat-o toţi în picioare cum au vrut, au dat-o de gard toate epocile, a născut talente din sărărcie şi din piatră seacă, nu are rafinamentul Franţei, ameninţarea Rusiei, grandoarea Ammericii…suntem asimilaţi ţiganilor, de ce s-o iubeşti?

Pentru că e maică-ta! De aia!…

View original post 405 more words

Advertisements

O fata pe nume Milene


De fiecare data înaintea Moșilor, fie ei de primăvară sau de toamnă, apare Milene, o fată pe care o cunosc și de care mă dezic cât pot, dar această Milene e foarte tenace. Și cum spun, urmează Moșii de toamnă, hop și Milene.

Mi-i lene să fac coliva,

mi-i lene să fac cumpărături,

mi-i lene să mă trezesc sâmbătă dimineața, ce să mai, Milene pe toată linia. Numai când mă gîndesc la tocatul nucii, și Milene apare.

Singurul care o poate goni pe Milene, e tata.

Sâmbăta, după ora două, venit de la combinat, obosit după o săptămână de stres și trudă, tata își găsește timp și chef, și răbdare, la capitolul ăsta stătea cel mai prost, să mă ducă la librărie, expoziție, cofetărie și cumpărat de ceva ”frumos”. O pereche de ghetuțe de la Clujana, o hăinuță mițoasă de la artizanat….Mă lipeam eu de ceva, că doar aveam o săptămâna înainte să fac traseul, fiindcă eu mereu îl duceam pe bietul tata pe trasee prestabilite, ca din întâmplare trebuia să mergem la magazinul de schiuri, sau la cel de chitare, sau la biciclete…aveam gusturi bune, ce mai! Cele mai multe achiziții urmau să zacă în țiplă, după cum e și firesc când vine vorba de mofturile unui copil răsfățat. Acum știu că eram răsfățată, atunci mi se părea desigur că e normal, banal. Că nu cer mult. Copiii mereu trăiesc cu ideea asta că nu cer mult.

Așa că tata o gonește pe Milene.

Și dacă totuși vrea să se întoarcă apare Buni de la Cluj, ca o vijelie și mi-dă o „bucată„ din mâna ei mare și caldă, am moștenit asta de la ea, am mâinile mereu foarte calde. Mâinile ei care erau în stare să-mi ofere tot tacâmul iubirii. de la câte o bucată bine țintită pentru lene, minciună sau obrăzncie , până la cele mai cele trufandale gastronomice. Ca o femeie care a nascut copii aproape fără număr, noi am pierdut socoteala după 12, și care a crescut câți i-a îngăduit Dumnezeu, adică cinci ajunși la maturitate, din care mai trăesc trei, dintre care una Slavă lui Dumnezeu e mama, această Buni de la Cluj era păinea caldă, deși nu se pupă cu niciuna din poveștile lacrimogene despre bunici. A rămas orfana de mama și de tata din primele zile, făcea parte dintr-o familie foarte bogată, care nu a ezitat s-o crească după ce a rămas fără părinți, dar și s-o nedreptățească în ceea ce privește moștenirea, nu i-au dat bani de școli, au ținut-o drept fată în casă deși era casa ei, dar a reușit datorită unei inteligențe sclipitoare să se descurce și să fie admirată de oamenii cu două, trei facultăți ai Clujul intelectual, al anilor ante și inter belici. Eram eu deja maricică, și mulți din ei veneau încă să.i ceară sfat. Avea un sistem al ei de-a detecta sensul, adevărul, esențialul unei situații. Era deopotrivă extrem de credincioasă dar și mare devoratoare de romane polițiste, ceea ce o făcea să fie o povestitoare pasională și plină de vervă dar și conținut. Ziua ei începea invariabil la cinci,  cu două ore de rugăciune, și dacă făceai greșala s-o întrerupi atunci….Tot ce făcea, făcea serios. Și râsul ei era ceva serios. Râdea din adâncuri.

Cum să mai reziste Milene când mă gîndesc că eu merg mâine la masă cu ei, cu buni de la Cluj, cu tata, cu bunicii de la Călărași, cu nașii mei, cu unchii și mătușile…cu toți cei pe care i-am cunoscut sau nu i-am cunoscut dar le datorez drumul spre lumină. Lor li se mai adugă foști profesori, domnul învățător, actori, vecini, colegi, poeți…lista e din ce în ce mai lungă, masa e din ce în ce mai mare.

Și uite cum mă pun pe făcut colivă, și pachete, și pomelnic, și uite cum mă trezesc mîine mai repede decât în orice altă zi a anului, fiindcă nu-i așa, trebuie să prind ”loc pe masa” fiindcă de Moși vin mulți, mulți pe care nu-i vezi altminteri prin biserică, vin că așa se face, că e bine…Și chiar e bine, tot e bine că vin măcar așa, să stea la o cină de taină cu al lor.

Dumnezeu să-i pomenească pe toți, să ajungă de-a dreapta Sa!

foarte pe scurt


Săptămânal în cutia poștală găsesc un pliant drăguț, fullcolor, hârtie lucioasă, cel puțin 120mg grosime, care pliant, frumos și elegant îmi oferă reduceri la inmormântare, prețuri promoționale la diverse accesorii, mai o danteluță pe margine inclusă, mai un coșciug de lemn de nuc la preț de brad, în fine, reclama e sufletul comerțului, știm asta, dar chiar așa, săptămână de săptămână să te tenteze, nu se face…. Parcă te întreabă ”ei, te-a mai gândit, ce facem, batem palma, ce mai aștepț, așa o ofertă e o dată la o veșnicie…”. Oricum, o ofetrtă mortală, ce mai. Dar mă încăpătânez să-i rezist.

Fiecare anunț de angajare conține sintagma ” oferim mediu de lucru tânăr și dinamic”. E o formulă eufemistică menită să spună voalat că plătesc prost, și că vor niște sclavi, că pe ei nu-i intereseză experiența și profesionalismul. Sau asta sau te pun să faci  flotări între două ”taskuri”. Asta ca decriătare a cuvântului tânăr. Iar dinamic vrea sî ânsemne că ayi e unul, mâine altul, nu te atașa prea tare de ei, că nu-i mai vezi. Cum deschide unul gura că vrea ceva, cum nu mai e tânăr și devine dinamic. pe ușă în jos, pe un preș frumos…Oricum, genul acesta de anunț te face să aprecizi mai tare plianul mai sus menționat.

 

 

 

România. Fără purici, păduchi și căpușe


Acum vor să ne ia corpul. Dreptul asupra lui, vor să decidă ei, ce e bine și ce nu e bine pentru noi.

Și dacă legea vaccinării trece, va fi doar începutul unei noi epoci în care statul va decide ce să mîncăm, cum să ne îmbrăcăm, ce organe să donăm, cum și cînd să facem copii. Practic ne vor corpul fiindcă restul l-au cam luat. Să o luăm pe puncte.

Limba romînă au făcut-o praf, prin mijloace variate și viclene.

Prin politicieni gen Băsescu, care și-au permis să fie populari hăhăindu-se la televizor și vorbind cu bă!, și mă! și fă! Acest gen de limbaj, suburban nu a fost posibil pînă la el. Comuniștii aveau limbaj de lemn, cei interbelici erau eleganți, discursurile erau gîndite și imaginea controlată cu mult înainte de apariția ideii de brand. Și iată-l pe conducătorul de vas, cu șuvița îm vînt, cu căciuliță, cu agresarea celor care-i pun întrebări, și cîte și mai cîte. El a fost o barieră ridicată și vulgaritatea a năvălit.

Prima care a fost atacată a fost limba. Ziarele, televiziunile, au înțeles că ăsta e mersul, era să zic trendul, dar m-am oprit, fiindcă englezirea limbii romîne fără discernămînt e un alt cui în sicriu. Dar la asta ajung imediat. Revin la treaba cu ridicarea barierei din calea vulgarului. Dacă președintele își permite să fie grobian, dacă lumea îl placea așa grobian, atunci înseamnă că grobianismul trebuie cultivat. Și la televiziuni au apărut lăutarii, și maneliștii, pe scaunul pe care ieri a stat Dinică azi stă Florin Salam. E ceva ce eu am trăit. Stăteam în carul de emisie și am avut un deja-vu, doar că în locul lui Dinică era Salam. Ziarelela rîndul lor au înțeles că nu mai e cazul să arunce banii pe oameni stilați, educați, cu carte.

Orice fătucă absolventă de facultate prin sms e numai bună.

Stilul, eleganța cuvîntului, nu mai contează. Poate doar la Pleșu, dar asta e, el e din altă generație, n-are decît să scrie cu floricele, noi scriem frust, brutal, dierct, așa cum e și citiorul. Nimeni nu mai caută sinonime care să sune mai bine, nimeni nu mai verifică muzicalitatea frazei, logica ei, de virgule nici nu se pune problema, și încetul cu încetul, ajungem să considerăm că și acordul e ceva subsidiar, că dacă e, bine, dacă nu, asta e! Peste acestea turnăm, cum am spus mai sus barbarisme, cît mai mult și cît mai des. Inclusiv la reclame. Să fie toate cool, trendy, glossy.

La distrugerea limbii romîne contribuie desigur și editorii de carte, scuzați-mă că zic asta, dar așa e.

Ei nu riscă să publice romîni, necunoscuți, ei merg pe titluri gata încercate afară, cu marketingul la purtător. Se plătesc deci bani buni pe drepturile de autori ale unui străin dar traducătorilor romîni li se dau banii la sfîntul așteaptă, sunt prost plătiți, și desigur, calitatea traducerilor scade, pînă într-atît încăt am avut momente cînd am citit de cinci ori o pagină doar ca să încerc să îmi dau seama cum ar suna în engleză ca apoi să îmi recompun sensul în romînă.

La cărțile de copii, jalea e și mai mare. Treaba funcționează cam așa.Cu editări mondiale.  Un titlu celebru, să spunem Albă ca Zăpada, este editat în China concomitent în 30 de limbi, cu aceeșai grafică, și apoi distribuit cu vaporul în toată lumea. Fiind editate milioane de exemplare, doar cu limba diferită, costul per exemplar este foarte mic. Dar traducerea, e desigur, google translate, sau poate chiar mai rău. Așa se face că o carte pentru copii originală, făcută în Romînia, cu grafică și poveste romînească, în condiții bune de tipar, hârtie etc te duce la să zicem 30 de lei, în timp ce una ce arată tot așa binișor, cu limba scărțîitoare la urechi, costă mai puțin de un sfert. În condițiile sărăciei, normal că părintele cumpără ce poate. Și uit așa, în loc să fie dezmierdată urechea copilului, e scrijelită cu aceleși cinci cuvinte butucănoase. Asta dacă desigur, părintele are bani să-i ia și acea prăpădită carte tipărită în China…Lovitura definitvă dată limbii a fost trecerea comunicării pe online. Aici s-a terminat.Nimeni nu mai corectează nimic, nimeni nu mai controlează nimic, nici la conținut, nici la expresie. CSF.NCSF

Trecem la educație.

Mai avem noi educație. Și dacă da, cît timp de mai ia s-o ucidem de tot. Profesorilor cînd li s-a tăiat salariul, tot de către celebrul Traian Băsescu, nimeni nu a protestat, nimeni nu a ieșit în stradă.

Atunci, cînd le-au tăiat 25 %, vă amintiți? Ei bine, atunci de fapt s-a tăiat cu un sfert interesul pentru învățămînt.

Atunci a fost un mesaj clar, pentru toată lumea, că învățămîntul în Romînia nu e o prioritate. Și tot atunci s-a dat un semnal de deschidere a ușilor către afară. Cine vrea școală adevărată, trebuie să meargă afară. Și a început hemoragia. Dacă nu se face ceva o să ajungă țara așa cum sunt multe din orașele mici din provincie și multe sate. Subzistînd cu un număr de bătrăni în așteptarea marelui drum. Singurul care le mai poate reda demnitatea.

Multele manuale, au zăpăcit lumea, apoi dacă sunt prea multe să trecem la unul singur, și dacă tot trecem la unul singur, să scoatem și auxiliarele, și să băgăm clasa zero în școli, nu cntează că nu avem săli și copii de clasa a patra ajung să iasă la opt seara de la școală…Dezechilibre peste dezechilibre, heirupisme peste heirupsme. Și normal că ajungi să faci șcaolă cu profesoare de romînă care le spun elevilor că Eminescu e depășit, Nichita e criptic și prea o dă înainte cu îngerul.

Istoria.

Cine mai știe care e istoria Romîniei? Există o istorie Boia și  istoria  Pop.

Există istoria pe care am învățat o eu la școală, confirm căreia noi ne-am luptat ba cu unii ba cu alții, cum am putut, și există istoria care ne spune că înafară de otrăvirea fîntînilor n-am fost buni de nimic. Că ăla era un curvar, ălalalt  laș, altul sadic, mai un spion, un trădător și un mason și tot așa….  Acum știți cum e….

un om avea doi cîini. Unul bun, blînd și iubitor, altul rău, fioros și rapace. Întrebat de cineva care din cei doi cîini e mai puternic, mai devota, omul spune “cel pe care ăl hrănesc mai mult”. Așa și cu istoria noastră. Cea pe care o hrănim mai mult va fi pînă la urmă cea care va triumfa, fiindcă adevărul absolul nu-l dibuim nici măcar al evenimentele pe care le trăim azi…dacă te ajută să vezi într-un conducător care a purtat bătătlii și a repurtat multe victorii un curvar, fiindcă tu cu asta rezonezi și asta își dă ție apă la moară….

Un om e definit de nume, data nașterii, locul unde s-a născut. Nu știm cînd ne-am născut, iată că mai nou am aflat că am fi  din cumani, cănd ne am născut, iarăși dileme, dezbateri, controverse…avem un nume. ROMÂNIA. Dar ce înseamnă el. Să vină de de romei, și Roma sau de la romanes, și țigani?  Altă luptă, alte teorii, alte dezbateri, alți draci, pe scurt.

Un om se mai definește și prin familie, prin cei care-l iubesc. Unde e familia celor care iubesc România? Cum ne-am permis să-i spunem ”Romînica?” Cum ne-am permis să spunem ”frumoasă țară, păcat că-i locuită” ? Cum ne-am permis să spunem „vrem o țară ca afară„ ?Cum de ne învățăm copiii că tot ce pot face ei mai bun pentru ei și pentru noi e să plece?

Deci limba nu, istorie, nu, educație, familie iubitoare, nu.

Bogățiile naturale? Pădurile se taie, se duce lupta împotriva extracției cu cianuri, poluarea cît cuprinde, primi deșeuri radioactive…ce mai vrem?

Avem Biserica și cîteva tradiții. Atît mai avem. Și după cum spuneam la început, corpul. Dacă nu ni-l iau, prin lege.

Dar biserica e atacată din toate părțile, familia e atacată, (aici fac o paranteză, nu familia tradițională,„ familia„, asta e familie, celelalte toate pot fi uniuni civile cu drepturi depline, dar nu familii…și da, e familie și dacă e unul din părinți rămas singur cu copiii, nu contestă nimeni asta!!!) .Și corpul ne e atacat.

Mai avem, imnul! Hai să-l cîntăm și să medităm la ce zice, că zice bine, de unde înțeleg că somnul ne cam caracterizează, dar să ne ridicăm că un uriaș care doarme.

Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte , în care te afundară barbarii de tirani. Acum ori niciodată, croiește-ți altă soartă, la care să se-nchine și cruzii tăi dușmani.

E somnul rațiunii, care naște monștri. Hai să ne zicem unii altora, Bună dimineața!

Să-i punem o zăbăluță lu Băluță


În fiecare zi te trezești și pășești ca pe vîrfuri prin cîmpul minat al știrilor. Știi ca ceva , de undeva, te va lovi și azi. Poate că e o lege care presupune că tu ești o excrescenșă pe trupul grijuliu al statului, care abai așteaptă să te vaccineze, că doar, doar te vei îmbolnăvi și vei avea de decontat multe medicamente, fie și mai bine, te spitalizezi, și atunci banii curg gîrlă, fie în cel mai bun caz, mori, și atunci lași locul lber altuia, care poate consuma mai mult decît tine.

Azi dimineață, știrile m-au lovit direct, nevirtual. Pe chioșcurile de ziare de la mine din cartier, din sectorul 4 erau  afișe prin care chioșcarii susțineau că primarul Băluță îi va nimici, le va ridica chioșcurile, fiindcă s-a emis un ordin prin care în sectorul patru distribuția ziarelor se va face numai prin malluri. Pentru că sectorul patru musia să fie frumos, și chioșcurile , strică mizamplasul sectoresc. Parampam. la Romăa, Londra, Barcelona, peste tot, sunt chioșcuri de ziare. dar se pun ele cu designul Băluțian…

Chioșcarii mei sunt așa. Un pensionar amabil, cald, si extrem de respectuos, care îți mulțumește pentru 50 bani. Ca o paranteză, cerșetorii din fața bisericii cînd le dau un leu în fise de 50 de bani îmi spun, “lăsați doamnă, îmi dați duminica viitoare”, taximetriștrii sunt în stare să renunțe la bacșiș dacă le dai în fise de 50 bani, pe scurt, cred că numai vînzătorii de ziare și oamenii din satele foarte sărace mai apreciază astăzi 50 bani în România. Ei bine, cu ăștia si-a propus Băluță să se pună.

Celalalt chioșc e ținut de o familie tînără, cu un copil de ciclu primar, amîndoi intelectuali, ea știu că a făcut asistență socială în cadrul facultății de Teologie greco romană, iar el nu știu, am uitat. Cert este că amîndoi sunt doi oameni calzi, blînzi, care stau de vorbă realmente cu toți pensionarii triști din cartier, îi știu pe nume, le știu poveștile de viață și au mereu un cuvînt bun pentru ei. Pe scurt, primăria ar putea să-i plătească și pentru psihoterapie. Mereu la chioșc sunt doi, trei oameni care stau de vorbă. Bătrîni singuri, cu copiii plecați prin lume, cu soții bolnave, care-și plîng necazul oricui e dispus să-i asculte. Din păcate, oamenii dispuși să asculte gratis, bătrăni singuri, înafară de preoți și vănzătorii de ziare, nu prea știu.

Să depășim registrul subiectiv, sentimentalo emoționalo nu știu cum, și să trecem la business. Chioșcurile sunt ale lor, și le cumpără. Ei au investit bani în acele chioșcuri. La Tineretului, la ieșirea de metrou, au fost obligați să le schimbe, cu unele moderene roșii, cu geamuri mari. Oamenii s-au conformat, au plătit 5000 de euro de chioșc, acum vreo lună și jumătate, dar acum, surpriză, le-au fost luate chiar și așa. Nu e voie. Nu dă dom primar de primar, voie. E sectorul lui, și chiar dacă noi suntem sectorul suflete, pe el îl doare la basca lui de primar.

În sectorul patru sunt în jur de 100 de oameni care trăiesc din chioșcuri. Banii care le rămîn la sfărșitul lunii de pe urma unui chioșc sunt în jur de cinci sute de euro, adunați cum vă spun, cu respect pentru 50 bani. Pentru acești bani ei se trezesc dimineața, și sunt la preluarea presei, la șase cel tîrziu, deci trezirea este în jur de cinci. Fie iarnă, fie vară.

Oricine citește  presa scrisă, știe că la un ziar tipărit există un corector, readactori care își mai aruncă un ochi pe materialul colegului, pe scurt, cît de cît, față de online, se vorbește o limbă mai corectă. Există un control mai mare și asupra informației. Din rușinea că rămîne totuși pe hărtie. Mă gîndesc că onlinul face teoria lui Orwell din 1984 mult mai ușor aplicabilă. Istoria dacă e scrisă doar în online se poate schimba mult mai lesne decît dacă e pe tipărituri. Scrisul pe online a aproape ca cel  pe apă…

Să revenim la don primar și la cel mîna pe el în luptă.

Păi să vă spun ce a făcut el pentru mine, ca cetășean al sectorului 4. Mi-a schimbat niște borduri bune cu altele, motiv pentru care toată vara mi-a sunat picameru în cap. A schimbat băncile bune cu alte bănci, mai putin bune, adică a luat, azi s-a întămplat asta, bănci din lemn masiv, cu barele puse una lîngă alta, cu niște băncuțe cu stinghiuțe rare de ți se prăvale buca printre două. Și cam asta ar fi, că de n-ar fi, nu s-ar povesti. A dat aprobare unora din piașă să mă flexuiască de la șapte dimineașa pînă la ultimul nerv, deși nu locuiesc pe platforma industrială.

Ei bine, acest domn primar vrea să-i scoată din joc pe amărîții cu chioșcurile. E limpede că nu cu ei duce lupta.  Ceea ce cred că e important, este să începem să învățăm să fim solidari.

Să nu ne mai tolerăm viața în București, să o facem de trăit!

Să ne informăm, nu de la tv, ci din piață, unii de la alții, să fim curioși, în sensul bun, și să începem să sărim pe deputații și senatorii noștri.  Ăștia proști, așa cum sunt, să nu-i lăsăm să doarmă în papucii senatoriali și deputățești, să le scriem, să le cerem socoteală, să mergem peste ei. Că și judecătorul cel rău din Evanghelia, ăla de nu avea frică nici de oameni, nici de Dumnezeu, a rezolvat-o pe văduvă care avea dreptate, doar ca să scape de gura ei, de veșnicele ei insitențe.Hai să insităm și noi. Să insităm să ne dea socoteală, fiindcă altfel ei ajung să creadă cp nici nu existăm. Că suntem doar niște umbre micuțe ale egourilor lor. V-am mai spus povestea cu Ceaușescu, cum era circulația oprită în Băneasa că venea el de nu știu unde, și în stație se adunase buluc de oameni, și el a trecut si ne a făcut voios cu mîna, convins că am venit să-l salutăm cu bucurie la întoarcerea în țară, mînați de dor. Așa cred și ăștia.

Intr’o cetate era un judecator care de Dumnezeu nu se temea si de om nu se rusina Șiin cetatea aceea era si o vaduva si venea la el, zicand: Fa-mi dreptate asupra potrivnicului meu!. Si pentru o vreme n’a vrut; dar dupa aceea si-a zis in sine: desi de Dumnezeu nu ma tem si de om nu ma rusinez totusi, fiindca vaduva aceasta nu-mi da pace, ii voi face dreptate, ca sa nu vina sa ma necajeasca la nesfarsit”.

 

Băluță sunt toți, ei toți sunt Băluță 1, 2, 3, 1001 Băluță, să nu facem discriminări, să nu ne amețim crezînd că e vorba de partide, nu contează partidul, indiferent ce partid i-a pus, ei sunt acolo pentru noi. Dincolo de orice ideologie, ei sunt acolo pentru noi. Nu noi pentru ei. Haideți să-i ajutăm să înțeleagă asta!

Luni va fi un miting al chioșcarilor,  să-i susținem,  să susținem și cauze care aparent nu ne ating direct,  după aproape 30 de ani să învățăm să lucrăm cu senatorii și deputații. Să lucrăm cu ei și să-i determinăm să lucreze pentru noi. Asta înseamnă democrație funcțională, nu îndurat pînă la sînge și apoi ieșit în stradă….

 

STOP VACCINĂRII CU FORȚA!


“În fiecare dimineață la control, veneau cîțiva milițieni și își trăgeau mănușile și cu mîinile lor grosolane făceau control ginecologic și în anus, tuturor femeilor…”

Asta povestește Blondin Gobjilă în “Suferințele mamei Blondina”, memorii din perioada detenției siberiene. Ceea ce făceau acei oameni, era legal, milițienii își fpceau datoria. Exista o lege care le permitea să facă asta!!! Ce legătura are asta cu vaccinările, mă veți întreba. Păi are, este același abuz asupra corpului unui om, corp care-i aparține numai lui. Dacă ești religios, consideri corpul templul Domnului, dacă nu ești religios, vezi în el un material biologic, oricum ar fi, nu poți vedea în el un apendice al statului, fiindcă nu e.

Hai să presupunem că au intenții bune, acum. Să presupunem că ne vor binele guvernanții de acum. Dar să presupunem și că mîine va veni la conducere un scelerat care va dori să vadă cum reacționăm dacă ne injectează… cremă de ghete. E legal, are cadrul legal ca să o facă. Putem fi forțați, amendați și de ce nu, închiși, fiindcă ne opunem. Vă amintiți minunatul HPV și cum încercau să/l impună, pînă cînd au constat că fetițele în loc să fie apărate, făceau cancer…

Schema de vaccinare poate fi schimbată, oricînd, cu orice, fără nicio informare prealabilă.

Pur si simplu vom fi sunați de la cabinet, hărțuiți, pînă vom merge să ne vaccinăm. Și dacă nu, amendați. Copiii nu vor fi primiți în școli dacă nu au toate vaccinurile făcute. Vi se pare normal?

De ce nu vă rășcâie urechile cuvîntul OBLIGATORIU! De ce nu vă gîndiți cîte lucruri obligatorii vă plac. O vorbă romînească spune, dragoste cu sila nu se poate…Nu, că se cheamă viol și se pedepsește prin lege. Ce alte lucruri obligatorii bune, știți?

De cînd e statul ăsta romîn așa grijuliu cu sănătatea noastră? Avem spitale boboc, curățenie pe linie, medicamente decontate ad hoc…și în acest hiatus de sistem sanitar, hop, vaccinul obligatoriu din grijă pentru noi. Pentru noi toți, că să nu vă imaginați că doar cei mici sunt cobaii, nu, n-ați scăpat, noi toți ne aliniem la vaccinuri! Nu-i așa că e frumos?

De ce o țară prăpdită ca a noastră vrea să vaccineze obligatoriu, cînd asta înseamnă așa de mulți bani? De ce o țară așa evoluată ca Suedia a refuzat vaccinarea obligatorie? De ce toți oamenii care au atras atenția asupra pericolelor vaccinării au fost bajocoriți, ridiculizați? De ce această mișcare nu are susținerea niciunui partid? De ce nu apar bannere pe FB anti vaccinare?

Dacă veți citi legea, veți vedea că nimeni nu-și asumă nimic, e doar o chestiune de bani. Există compensații financiare, DACĂ se va dovedi legătura dintre vaccinare și bolile pe care le generează. Pe scurt, bolnavul trebuie să demonstreze legătura, și dacă o demonstrează,  va primi o sumă de bani și o caldă strînegere de mînă. Totul e contabilitate. Statul romîn dă atîția bani pe vaccinuri, la atîtea vaccinuri atîtea despăgubiri, dacă Big Pharma e pe plus, nimic altceva nu contează. Și asta nu e teoria conspirației, e marketing, da?

Oare de ce Institutul Cantacuzino a trebuit închis? Nu cumva ca să importăm pe bani grei vaccinuri scumpe și periculoase?

Din 89 încoace nu am mai avut așa sentimentul pericolului și al momentului crucial. Această lege e un moment crucial. El ne poate transforma, dintr-o semnătură, în carne de tun. Dacă această lege, trece, nu face decît să demonstreze odată pentru totdeauna că România nu există.

Vorbiți unii cu alții, dați mailuri comisiei senatoriale, scrieți scrisori, încercați să arătați că existați. Cînd atacă ursul, e bine să te urci în cîrca altuia, ca să pari mai mare. Haideți să facem și noi acum, așa, să ne urcăm unii pe alții și să țipăm. Poate ne iese. Dacă nu, o să țipăm degeaba, după.

Clopoțel fără clopot


Nu e zi să nu fie vreun scandal. Vreo scindare. România ar trebui să se cheme Proșicontra, ăsta să fie numele țării. Un regat care este divizat… Ieri, toată lumea feisbucistă urla oripilată că nu vor preoți să-i binecuvinteze și nici slujbă nu vor. Și mi-am amintit de discursurile comuniste interminabile de la începutul anului școlar de pe vremuri. Se făcea o trecere prin opere, care de la an la an erau din ce în ce mai complete, prin congrese, care din patru în patru ani erau mai lemnoase…directorii mai zeloși chemau și vreun elev fruntaș, din acela aseptic, care avea dreptul chiar să-l pupe pe Ceaușescu, și-l ruga pe elev să recite ceva frumos, dintr un escu, care nu era Eminescu, ci Păunescu sau Vadim-escu. Și nu aveai voie să faci nici  fețe, fețe, că te pârau, la pionieri, sau la uteciști, și ăștia te pârau la părinți. Și pe părinți îi treceau sudori reci pe șira spinării, și pe tine te trecea altceva pe șira spinării, că pe vremea aia nu era parenting, erau mama, tata și bunicii, și câte o sfântă plamă, când făceai veo prostie. Cum am făcut eu. Am scos limba în timpul unei astfel de manifestări comunistoide, și mama a ajuns să dea cu subsemnatu  la Partid. Fiindcă cineva făcuse și poze. Mi-ar plăcea mult să am poza aia, acum. Aș putea lua și indemnizație de dizident, vorbă să fie…

Marea mea tristețe este că pentru multi, slujbele din ziua de astăzi nu sunt decât un limbaj de lemn, cum erau pentru noi discursurile tovarășilor. Pentru unii, Dumnzeu e un tovarăș de care nu au chef. Și spre deosebire de Partid, Dumnezeu suportă să fie dat afară din școli. Desigur, tovarășii din ziua de azi, față de tovarășii din ziua de ieri, nu riscă nimic, au contraire, ei dau cu subsemnatul doar ca să ia, nu ca să dea.

Există oare cineva care crede că aceste ong uri se mișcă de la sine? Există cineva care crede în conștiința civică ca opus al conștiinței lui Hristos? Glasul acela care strigă în ei, împotriva icoanelor, a preoților, a catedralelor, a mănăstirilor, a Învierii, a Paștilor, glasul acela căruia ei îi spun conștiință civică, de unde vine? Eu știu de unde vine glasul care mă ceartă, dar glasul lor, care nu-i ceartă pe ei, ci pe noi, de unde vine? Se trezesc ei dimineața cu gândul „ astăzi am să ridic trei paragrafe de lege împotriva preoților’ sau există o agendă, o ordine de zi, pe undeva?

Să nu uităm, că preoții au lungi state de plată pe la pușcării, și să nu uităm că numele grele ale țării acesteia vin din rândul preoților. Să nu uităm că Eminescu era legat de mănăstire, să nu uităm că un Creangă era diacon, să nu uităm că Nichita scrie o poezie dominată de îngeri și legată ferm de Dumnezeu… Și apoi, preoții , preoți. Un Părinte Profesor Stăniloae apare ca referință la orice carte de dogmatică serioasă. Un Nichifor Crainic, un Mircea Vulcănescu, un Sandu Tudor, un Vasile Voiculescu… ca să nu spun de monumentul oralității, Petre Țuțea. Toți au fost credincioși, și toți au iubit școala. Zic să-i aliniem pe toți și să-i dăm afară din școli. Imaginați-vi-i ieșind, pe toți, triști, cu capetele plecate, înfrânți nu de temnițe ci de demagogi…

Să scoatem de la naflalină tablorile cu Marx și Lenin, să ridicăm statuile la loc, în loc de Preasfîntă, Născătoare de Dumnezeu să cântăm Republică, măreața vatră sau Partidul, Xulescu, România…  …dar nu se va întîmpla asta, fiindcă activiștii de azi, nu mai au…., le lipsește. Activiștii de azi se pensează! Dinică, Gheorghe Dinică a dat viață unor comuniști rămași în istoria cinematografie datorită talentului lui. Dar Dinică, Gheorghe Dinică nu ar putea juca un Remus Cernea, de exemplu, nu?*deși Cernea numai pensat nu e…

Prin asta nu vreau să spun că aia de pe vremuri erau mai buni, că nu erau! ci că erau mai cinstiți, erau mai pe față. Marxiștii din ziua de azi se vor liber cugetători. Și la ce cugetă ei,  așa liber? La unul și același lucru, ca dovadă supremă de libertate, și anume cum să scoată țara de sub poala popilor, cum le spun ei!, ca apoi să facă ce vor cu ea. Pe ei nu-i deranjează preoții, pe ei îi deranjează puterea pe care o au asupra noastră. Ei l-au scos pe Dumnezeu din context și vor asupra noastră puterea pe care o au preoții, dar fără Dumnezeu. Asta îi seacă. Puterea pe care o au preoții, putere pe care ei nu o văd venind de sus, fiindcă ei și-au închis cerul.

Pe mine m-a întristat că nu au fost ieri slujbe în toate școlile, nu vreau ca preoții noștri să se dea nicio palmă de pământ înapoi. Aș vrea să stea așa cum a stat lumea în decembrie  89. Drept. În plus, acum au crucile la ei. Și pe noi! Niciun paragraf de lege, niciodată, nu va putea schimba asta. După cum spunea Țuțea, comunismul e invalid, o dovedește eșecul în mare pe care l-a avut în URSS. A fost o cădere gigantică, care a demonstrat, fără tăgadă, că în mic, sau în mare, marxismul nu ține.

Primul clopoțel a sunat trist, fără clopot…oare se întreabă tovarășii ce legătură o fi între clopoțel și clopot?

Unde ți-e inima, bre? Sau bro?


Ne place să mîncăm. Fie că e vorba de vegan, raw vegan, carnivor, ierbivor sau omnivor, mîncarea și tot ce ține de ea ne mănîncă foarte mult timp. Citim rețete, schimbăm rețete, experimentăm, scriem pe bloguri, ne interesăm de nutrienți, calorii, vorbim cu dieteticienii, etc. Și vine Biserica, prin preoții ei și ne spune, țineți post, nu vă proecupați, reduceți cît se poate, consumați voi mai puțin, dați altora.

Dați altora. Nouă ne place nu să dăm, ci să acumulăm. Case, mașini, mobile, excursii, haine, obiecte de artă, cărți, tot ce se poate, să adunăm. Cu cît devine omul mai bogat cu atît își diversifică mai mult opțiunile, căutările, ariile de marketing. Și nu vrea să audă de „nu vă preocupați cu ce vă veți îmbrăca sau ce veți mînca„.

Ne place sexul, dar deja sexul ala banal, casnic, cu nevasta sau cu soțiorul, nu mai e bun, trebuie experimentat, trebuie să arăți că ești liber să faci ce vrei, cum vrei, cînd vrei , cu cine vrei, unde vrei. Cum ai văzut tu în filmele americane sau în reviste așa vrei. Dacă vrei în parc cu un măgar, și măgarul e de acord, cine ce are de obiectat. Și vine biserica, prin preoții ei și ne spune nu săvîrși adulter.

Mai mult decît atît, spune Iisus că cine a poftit în inima lui…păi cum să nu poftești cînd pe toți pereții sunt numai muieri dezbrăcate, cu varianta fetițe dezrăcate, fiindcă nu-i așa și pedofilia e tot o formă de libertate.

Dacă luăm fiecare dintre cele zece porunci ne dăm seama că societatea de azi e construită exact pe opusul lor.

Zice să nu furi. Păi cum să nu furi cînd ai ajuns la conducerea unei țări care are munte, mare, păduri, resurse, aur, cum să nu furi, nu ai fi tu prost să nu profiți în anii, sau în lunile cînd țărișoara asta ți s-a dat pe mînă….

Sau să nu omori. Păi cum să nu omori dacă îți stă în cale, în calea dintre tine și resursele din țărișoara ce ți s-a dat pe mînă. Cum să nu omori cînd numai omoruri vezi la tv de dimineața pînă noaptea. Omoruri cu toporul, omorul cu bomba, omorul cu cuvîntul. Toată lumea omoară, e banal să omori, de la copii nenăscuți, la urși mari și grași, cu trecere prin tot ce trece prin mintea ta bolnavă. Ducă-se ăștia cu poruncile lor, cine are nevoie de ei_ Și să nu se mai dea așa mari, că uite și ei calcă strîmb…

Să mai extragem la întămplare din jobenul cu porunci, una.

Să nu rîvnești la cele ale aproapelui. Păi cum să nu rîvnești_ Toată lumea rîvnește. Are o mașină mai bună ca a mea, o casă mai faină, o nevastă mai siliconată…vreau și eu. dacă pentru asta trebuie să fur, să omor, nu-i bai. Fac ce trebuie să fac.

Să nu-ți faci chip cioplit. Păi dacă nu-mi fac eu, cine să-mi facă_ hai la operații, hai la diplome, hai la tv, hai la doctorate false, orice numai să demonstrăm că avem statuia, soclul mai trebuie.

Dacă nu ne ajunge că facem idoli din noi, facem și din copiii noștri, și din animalele noastre, din mașinile noastre, din orice se poate face un idol. Chiar și din boală. Boala poate fi idolatrizată la fel de bine ca sănătatea. Odată ce avem pornită mașinăria de făcut idoli, ea transformă în idoli tot ce apucă. Ochiul idolatru vede idoli peste tot. În agramatul de la tv ținut în viață doar de cohortele de oameni din spate și de cască, din fotbalistul care nimerește din cînd în cînd mingea, sau din buzata careți expune țîțele la poza de profil de pe fb.

Și acestei lumi îi opunem niște domni îmbrăcați în negru care scot poruncă după poruncă și ne dau canon după canon. Cum să-i dorim în viețile noastre? Cum să-i ascultăm? Cum să facem ce ne spun ei cînd noi abia am așteptat să ajungem „mari„ să scăpăm de ”tirania” propriilor părinți. Cum să asculți un preot cînd din mama și din tatăl tău ai făcut glugă de coceni_ Cînd pe profesori i-ai disprețuit_ Cînd tot ce ți- ai propus la majorat a fost să fii un tip descurcăreț, care-i „face„ pe toți. dacă i-ai făcut pe toți, crezi că poți să-l faci și pe Dumnezeu. Ăsta e adevărul, societatea nu respinge preoții, ei sunt doar interfața sistemului, ceea ce respinge toată lumea este sistemul, adică pe Dumnezeu. Doar că unii sunt sinceri, și se numesc atei, iar alții sunt mincinoși și lași și spun „credința e în inima mea”. Corect, acolo e, dar inima ta, inima ta, unde e?

Ce zi tristă!


29 august, ziua cînd un streaptease a fost plătit cu capul.

Ziua cînd beția, prostul gust și poftele, au triumfat.

Ziua cînd ni s-a demonstrat care e măsura omului. Cît poate el. Și ce valorizează. Dansul deșucheat al unei tinere, mînată de dorința de răzbunare a mamei sale, a produs efectul scontat. Ni s-a arătat clar că lumea nu e a omenilor ca Ioan, lumea aparține răzbunătorilor, adulterinilor, lascivității și sexului.

29 august ar trebui să fie ziua tuturor decadenților, tutror pariorilor, a bețivilor, a curvelor, ziua tuturor celor ce admit cu bucurie că nu sunt decît un boț de carne, mînat de stimuli hormonali. Triumful pămîntului asupra cerului.

Ce zi tristă.

Cred că e cea mai tristă zi din calendarul ortodox, nu fiindcă Ioan a murit, că de murit în chinuri grele au murit toți sfinții, ci pentru că a murit  din motive jalnice și a murit înainte de Învierea Domnului.

Ioan  și-a permis să facă o ”observație”, un reproș mai marilor zilei. A avut curajul să spună că ce fac regele cu regina e greșit. Imoral. Murdar. Ioan l-a mărturisit pe Hristos avant la lettre,  înainte ca Hristos să fie Hristos în deplinătatea cuvîntului. Martirii  știau de Înviere, Învierea avusese loc. Pe cînd Ioan moare înainte de moartea și implicit Învierea Domnului.A fost contemporan cu Iisus, a știu cine e Iisus,  a fost martorul dumneyeirii lui Iisus, dar nu a ajuns să mărturisească Învierea Lui.

29 august, moartea inocenței mature, a inocenței conștiente, adulte. În fiecare dintre noi moare Ioan, mai mult sau mai puțin, parțial sau total…moare cînd nu mai credem, moare cînd ne mulțumim cu jumătătți de adevăr și măsură, moare cînd trăin necununați, cînd facem avorturi, cînd mințim, cînd judecăm, și moartea lui ăntotdeauna anunță patimile lui Iisus. În noi.

Ce zi tristă.

 

Cine m-a tocație


Filmul, această armă modernă, folosită ori de cîte ori aparatul de stat vrea să introducă un nou program, să pregătească mentalul colectiv pentru o schimbare, filmul angajat, filmul pretins artistic dar de fapt doar motivat financiar și politic a pătruns în Romînia, într-un mod simplu, exact așa cum antrenezi o maimuță, care atunci cînd face giumbușcăria bine, primește o banană. Exact așa și cineaștii romîni au fost dresați prin premii să facă filme care denigrează Romînia. S-au prin ei repede care e trendul, au băgat mare, și uite așa, Romînia ia premii atunci cînd se prezintă lumii ca o proastă medievală, fără dinți în gură, ușor curvă pe alocuri, șmecheră cît cuprinde, asupritoare de țigani, evrei, unguri și alte nații. Filme despre avorturi făcute aiurea, cînd după Blaier și al său „Ilustrate cu flori de cîmp„ ar trebui să mai dureze 50 de ani de acum înainte să te încumeți să faci filme pe tema asta, filme cu exorcizări, cu tineri care se iubesc ca frații fiindcă sunt frați și mai fac și copii împreună, filme cu…Adrian Titieni. Niciun film fără Adrian Titieni pare să fie deviza cinematografiei romînești. Actorul nu are nicio vină, să ne înțelegem, este exact profilul dorit, omul normal, atît de normal că devine banal. Și pînă la urmă, dincolo de toate tarele lui de cultură, pedofilistice, onanistice și de alt fel, romînul are meritul să fie prezentat ca un om banal.

Pe lista de denigrări a intrat desigur Biserica cu toți slujbașii ei. Așteptăm un film anunțat cu surle și trîmbițe, un film despre cît de corupt este învățămîntul teologic din Romînia. ”Un pas în urma serafimilor”, îi spune, un titlu păcălicios, pe care dacă -l auzi poți chiar crede că e ceva de capul filmului. Aflu dintr un interviu cu regizorul, scenaristul și nu știu dacă și actorul filmului, nu cred că e formula completă Sergiu Nicolaescu, că acest film este unul autobiografic, însumînd suferințele autorului, un individ moral și integru, cu aripile ascunse sub hăinuță și sabia de arhanghel la subraț, care a fost nevoit să înfrunte sistemul de învățămînt teologic,  ticăloșit și murdar. Și ca să poată duce lupta se  face frate cu un băiat de altă factură, tot seminarist și el, un soi de te faci frate cu…pînă treci puntea.

Succesiune logică.

Aruncăm cu piatra în seminar, cel care pregătește preoții, e limpede că dăm și n produsul seminarului, adică în preoți, dăm în preoți, dăm în Biseircă, dăm în Biserică, dăm și-n „monstruoasa„ Coaliție care susține monstruozitatea stipukării constituționale a legăturii dintre o femeie și un bărbat, pe scurt familie. Nu clasică, nu tradițională, familie. De ce apare tocmai acum acest film,vă las pe voi să spuneți.

Ar fi de remarcat că toate aceste filme au cam aceeași regizori, și același producător. Părerea mea este că, dea Dumnezeu să greșesc! ele sunt filme premiate din pre producție, ele sunt filme care intră pe un canal de premiere încă din faza de script, pentru că sunt filme dorite, ca să nu spun comandate. Asta nu face din ele filme obligatoriu proaste, lipsite de conținut artistic, face doar filem nesincere. Ori fundamentul oricărei opere de artă este sinceritatea. Expunerea unei părți din conțiința frămîntată a autorului. Ele trebuie să trădeze căutări, nopți de nesomn, ore de documentare, beții, frustrări…Omul de artă nu e niciodată impecabil, pe covorul roșu, omul de artă e șifonat, obosit, în căutări. Și în Romînia, de cele mai multe ori, din păcate, sărac. Am văzut cel puțin șapte filme romînești, foarte bune, cu succes de public, filme sincere, care nu au luat niciun premiu…

Americanii cînd au probleme cu recrutarea în armată, bagă un film. Cînd au în plan un război, bagă un film. Cînd vor să pregăteascp terenul pentru ca populația de culoare să fie privită diferit, pănă acolo încăt să fie un președinte negru, bagă un film. Cănd vor să spună cu LGTB e ok, fac film după film.

Dar nouă ne place să credem în continuare că luăm premii pentru filme fiindcă suntem buni. Nu, luăm premii pentru filme fiindcă suntem umili, și ne scuipăm țara și mama, și călcăm cu bocancii pămîntul mustind de săngele celor care au murit acum 50/60 de ani. pentru asta luăm premii. Fiecare premiu este o medalie pentru o trădare. În Romînia zici că e jeg moral, ia un premiu de aici.

Zici că lumea e ținută în Evul mediu de biserică, ia un premiu cu fundiță.

Norocul însă e altul. Selecția prin timp se face tot prin valorile autentice, și oricît se chinuie regizorașii șă ne arate mărunți, și murdari, și simpli pănă la prostie, lumea ne știe ca fiind țara lui Hagi, Halep, Năstase și mai ales , Nadia. Ăsta e norocul. Partea negativă, cea mai mare lovitură o dau însă în interior. Filmul romînesc e o oglindă deformată în care dacă ne uităm mult ajungem și noi să credem că așa suntem.

Se moare cu zile în spitalele din Romînia, asta aflăm mereu, și e adevărat, dar se și trăiește.

Medicii sunt corupți, e adevărat, dar nu toți.

Profesorii sunt proști, zic părinții, dar cu toate acestea sunt foarte mulți care își dau realmente sufletul pentru elevi.

Preoții sunt șpăgari, interesați doar de bani, și nu umblă pe măgar ca Domnul Iisus. Or fi fiind și din ăștia, dar de cînd merg eu la biserică nu mi-a fost condiționat nimic, niciodată, de bani, oi fi fiind eu norocoasă, ce să spun…

Luminătorul corpului e ochiul, dacă luminătorul e murdar…Și aparatul de filmat, e tot un ochi.

Să sperăm cinematografia romînească își va găsi echilibrul între filmele de comandă ale lui Sergiu Nicolaescu, care aveau obligația să ne prezinte ca pe o nație eroică, și filmele zilei de azi, care au chiar menirea opusă. practic îmi doresc să apară o generație de regizori creatori, cu conștiinșă, frămîntări și dispuși să lupte pentru finanțarea filmelor lor, fără să facă pentru asta compromisuri de conținut.

 

Previous Older Entries