Si a fost lansarea….


In viata mea n-am avut sau n-am fost la vreo lansare mai faina. Nu ca am organizat-o eu ca nu am niciun merit. Asa a fost, s-au aliniat planetele. Dar s-o iau cu incetul.

Am ajuns pe la patru, putin inainte de patru, Cu Adina, cumnata mea care ne-a trasportat, pe mine si pe Stefan cu platourile cu prajituri, pateuri, sampanie, pahare, farfurii, bomobaoen etc …etc  Adina a plecat sa o ia pe Mara, una din cele doua Mara carora le e dedicata cartea 🙂 si eu am ramas cu Stefan pe la Muzeul Taranului Roman. Unde m-am rugat cu cerul si pamantul sa-i cumpar un cojoc fain. Si m-am rufgat si m-am rugat. El nu si nu si nu si nu…el e de obicei incapatanat, eu nu, dar el m-am tinut tare. Pina la urma am luat cojocul, care-i vine foarte bine si pe care i l-a admirat si prietena lui Ioana. Deci e bine, fiindca inseamna ca-l va purta. Daca nu, ar fi zacut in dulapla fel ca haina de piele pe care i-am luat-o acum doi ani. Sunt sigura ca dupa ce ii va trece incapatanarea o va purta, noroc ca e un model clasic. Dupa aventura cu cojocul, am mancat un kurtos colacs facut in orasul meu semi-natal Targu Mures asa ca am avut unul din momentele Kodac si mi-am dat seama ca as face bine sa-mi mai fac drum insper acolo. Adevarul e ca eu cu Oana ne-am propus un descalaecat prin Tg Mures si Clj prin primavara, ca vrem sa mai scoatem niste carti pina atunci. Daca tot vorbim de Oana e bine sa va spun ca si ea a venit printre primi motiv pentru care am avut amandoua timp sa ne cumparam si carti. Ce, intr-un post viitor, ca pe una mai am putin si o termin. Vonnegut, mon amour, bineinteles. Deschid paranteza-daca ar fi un cec alb de scriitori si as putea sa-mi aleg sa fiu unul dintre scriitori care stau sa sa nasca din aceasta germinatie, apoi musai, indubitabil si fara retinere as fi Kurt Vonnegut. Inchid paranteza revin la Muzeul Taranului.

Am aranjat cu Stefan si Oana, masutele pe acolo, am imprastiat bunatatile, asta in timp ce Irene de la Carturesti impodobea bradul cu cativa colegi de-ai ei. Il impodobeau foarte original, cu felii rotunde de potocala trase prin zahar ars si agatate cu agrafe de birou rasucite, asta daca vroiati o idee de decoratiuni. Eu una o s-o aplic. Asa ca va imaginati, prajituri, brad, porocale in zahar ars, sampanie si fara Hrusca ca era o atmsfera faina de Craciun. Celor care-l iubiti pe Hrusca, n-am nimci cu el decat ca tot ce e in exces e….Sa-l lasam pe intaiul colindator al tarii sa-si faca suma pe tot anul si sa ne vedem de cartile noastre. Mai ales ca n-am mai scris de mult asa de mult si ma dor mainile…

Inainte de a incepe sa vina lumea, am stat de vorba cu Alexandru Soficaru, prieten de pe FB pe care ieri am avut bucria sa-l cunosc in carne si oase. Mi-a daruit un volum de-al lui de poezie, pentru care ii multumesc si adusese Cu sange rece si albastru sa i-l semnez.

Apoi a venit Candice Luana Dragota, doamna cu pisicile si cu Intamplari din gradina cu pisici. Radianta ca de obicei. Pentru cei care nu o cunoasteti pe Candice va spun ca radiaza bunatate si omenie. Eu una trebuie sa-i multumesc pentru ca mi-a sustinut inconstienta si optimismul( daca nu cumva e un pleonasm 🙂 )si in tot acest timp mi-a spus ca se va vinde bine cartea ca va fi bine si ca in general nu am a ma teme de nimic. Pe scurt, Candice mi-a intrat la inima acolo unde sunt cativa oameni de ani de zile si foarte putine newentry-uri.

Pe la 18 a inceput sa vina lumea. Si a venit si a venit. Au fost asa. Carmen cu gasca, respectiv cei doi copii ai ei si Codrin, despre care am o poveste sa va spun, dar mai incolo. Adina cu Mara. Daniela cu Andrei. Lili cu Andrada, Daniela cu Mihai. Pe scurt, au venit toti copiii carora le era dedicata cartea. Mai putin Sofia. In plus am avut-o pe invataoarea lui Stefan si a lui Tudor, de la 97, doamna Coman, care a mobilizat toata scoala. Apoi au venit colegii lui Stefan in frunte cu Diriga si doamna Carlan, profa de istorie impreuna cu fetita ei. A mai venit colega mea de facultate, Iulia Arsintescu pe care nu o mai vazusem de o suta de ani…Ce sa mai, am fost vreo 60-70 de oameni …Copiii s-au distrat cu bomboanele si au stat cuminti sa fie picati pe fata. Adultii au schimbat impresii despre copii, Craciun, carti, mincinosi…Am baut sampanie, ceea ce mie nu prea imi sat in fire motiv pentru care ati putea crede ca mi se parea totul mai stralucitor decat era in realitate dar nu e adevarat….chiar a fost stralucitor. Pun poze ca sa dovedesc dar asta dupa ce le recuperez de la pozari 🙂

Am facut poze cu copiii fiindca vroiau sa se pozeze cu “autoarea” asa ca va dati seama ca m-am simtit ca un star rock. Mai am povesti de ieri. Cum ar fi cum si-a uitat fiu meu ghiozdanul in taxi, ce mi/a spus Codrin si cum ne-am hahait pina la 12 noaptea cu vara-mea si gasca ei …dar asta, mai incolo, ca inca sunt ambetat absolut si ma duc sa-mi fac acfeaua numarul doi.

Oricum, le multumesc tuturor celor care au fost ieri. Chiar mai mult decat o pot face prin cuvinte, pe bloc.

Dalles gute


http://networkedblogs.com/bpItG

Va las sa vedeti ca pina si Chinezu cat e el de Chinez a recomandat Craciunul Mincinosilor.

Acum ma imbrac sa ma indrept spre Salles. M-am inarmat cu rabdare si ceva de citit.  Va spun eu cand termin cartea ca ar fi cazul sa mai scriu si despre cartile altora 🙂

De Craciun suntem toti copii


E mult mai greu sa vinzi o carte decat sa o scrii. Dar paradoxal, poate fi placut. Astazi am inghetat doua ore de la 10-12 la Sala Dalles. Nu asta a fost partea placuta, partea placuta e mai incolo 🙂 Timp in care am vandut doua bucati din Craciunul Mincinosilor si una din Intamplari din gradina cu pisici.

Am avut ocazia sa constat ca multe mamici sunt mai doritoare sa le cumpere copiiilor lor acadele frumos colorate cu tot feluri de vopseluri amestecate pe vapor sau in bucataria chinezului, acadele fara nicio atestare a locului de unde provin, a compozitiei etc decat o carte care costa doar 15 lei. Le-am lasat la pretul acesta tocmai fiindca e targ. Bine, bine, unde e partea frumoasa?

Partea frumoasa este ca oamenii sunt voiosi , ca in general sunt bucrosi sa ia mici flecusteturi pentru cei dragi, ca  pe fata lor se citeste ca in luna aceasta se intorc din nou la copilarie si nu mai conteaza nimic, nici criza, nici valiza. Totul e bine cand ai cinci ani, nu-i asa?

Asa ca vand nu vand, e fain in decebrie la Targul de Craciun de la Sala Dalles. Si cumparati nu cumparati ati putea veni si voi. Ma gasiti undeva in fund. Stau pe fundul meu  si-n fundul salii. La parter.

Lectii de daruire


Intalnirea de ieri de la Clubul Seniorilor din sect 1 a fost o lectie de romana si una de viata. Una de romana fiindca o doamna profesoara de romana haruita de la Dumnezeu ne-a tinut o lectie superba despre Macedonski, poet simbolist putin bagat in seama de manualele de romana de pe vremea mea cel putin. Asa ca am aflat o gramada despre conflictele lui cu Eminescu, despre cum se atacau prin ziare si cum si-o trageau la gioale cu arta si mult talent, amandoi. Ideea lectiei a fost una generoasa. Sa nu confundam niciodata omul cu arta lui. Omul e om, are bune, rele, tare, haruri. Daca vrem sa urcam ceva pe postament si sa ne facem idoli, sa o facem cu arta lor. Si pe mine ma scoteau din sarite exagerarile acestea. Se vorbea despre poeti ca si cand n-ar fi fost oameni, nu ar fi avut o fiziologie si nu ar fi urmat acelasi tract digestiv. Cert este ca mi-a deschis apetitul pentru Macedonski asa ca pregatiti-va pentru un post cu poezia lui. Puternica si originala, sta vertical si-n ziua de azi fara niciun fel de proptele.

Mie mi-a iesit foarte bine discursul dintr-un singur motic. Nu a trebuit sa-l tin. Distinsa doaman Elena Stefanescu imi citise carticica de Craciun asa ca aprezentat-o domnia sa. Asa ca am dat autografe de m-a durut mana si am vandut jumatate din cartile pe care le-am luat cu mine.

Mi-au placut asa de mult seniorii incat m-am oferit sa fac o piesa de teatru cu ei, asa pentru ca si sala o permite. Este o sala mara, cu doua intrari, impartita in doua si cu o arcada intre cele doua spatii, deci unloc ideal pentru o “cutie italiana” mica.  Ca un amanunt, este identic cu salile mari de la etajul 3 din ATF cele in care erau studentii claselor Cojar si Dem Radulescu ai generatiei mele. Asa ca din ianuarie ma voi apuca de o sceneta, ceva vesel si usor de facut, probabil Caragiale. Cand e gata, va invit. Probabil prin februarie. Mi se pare foarte amuzant. Si voi avea timp liber fiindca din ianuarie am renuntat la contractul pe care-l aveam. Prietenii stiu de ce. In fine…

Astazi merg cu Oana la Carturesti sa vorbim despre distribuirea cartii noastre. Am mai pre-vorbit dar astazi va fi decizia finala deci ne prind bine cateva ganduri bune. Tineti-ne pumnii! Zi buna!

PS Pentru ca lui Macedonski ii placeau foarte mult trandafirii, de altminteri chiar cu o clipa inainte de moarte a cerut sa-i miroasa , i-a mirosit si a trecut pe lumea de dincolo cu mirosul lor in nari, o poveste foarte simbolista, doamna profesoara Elena Stefanescu a adus ieri trandafiri din gradina sa, gradina care este identica cu cea din “Povestiri din gradina cu pisici” a lui Candice Luana Dragota. Ei bine, acel trandafir miroase!!! deci inca exisa trandafiri care miros si care se tin foarte bine in apa. Al meu arata senzational si azi.

PPS Ziceam mai sus dar mi-am pierdut ideea fiindca sunt senila, ca a fost o lectie de viata. Seniorii pe care i-am cunoscut, unii mai seniori, unii mai putin seniori, erau cu totii dornici sa mai afle lucruri, sa invete engleza de exemplu(sa faci cursuri de engleza la 65 ani mi se pare genial! asa facea si tatal meu, am sa va povestecs alta data despre asta…) iar ceea ce face doamna profesoara este mai presus de cuvinte. Lectia era pregatita in amanunt, motivatii, detalii, citate, totul ordonat, totul a curs, totul cu sens si foarte usor de urmarit, v-o spune una al carei creier e scurtcircuitat …De unde se vede treaba ca o profesie daca o faci din strafundurile sufletului, din daruire fata de oameni si nu pentru bani, apai nu te mai poti opri din ea veci…Tot respectul pentru aceasta femeie minunata.

Clubul seniorilor si “Craciunul mincinosilor”


Acum ma pregatesc sa merg la intalnirea de la Clubul Pensionarilor din Sectorul 1, unde le voi vorbi despre Craciunul Mincinosilor si cu ajutorul lui Dumnezeu le voi si vinde cateva carticele pentru nepotei. Mi-e putin teama fiindca pina acum nu am vorbit decat la turneul din licee si banuiesc ca aici va fi diferit. Sper sa nu scap vreun “futui”, “cacat” sau “am pus-o” fiindca la mine din pacate oralitate e debordanta si functioneaza dupa niste legi ale ei. Intru intr-un fel de transa, ma concentrez numai pe ideea pe care o am de spus si de multe ori nu aleg cele mai academice cuvinte. Cred ca este pur si simplu o reactie de fronda la limbajul de lemn in care am crescut pina la 20 de ani. Si acum exista pe youtube o postare de la un liceu, nu stiu exact, cred ca era de la Scoala Centrala, cand am spus ” what a fuck” …deci tineti-mi pumnii sa nu ma fac de ras mai ales ca intalnirea asta a fost aranjata de Candice, o stiti… Candice cu “Intamplari din gradina cu pisici”. Si nu as vrea sa imi spuna ca i-am socat seniorii 🙂 Deci, tineti-mi pumnii! Si evident comandati pe mail “Craciunul Mincinosilor” la Oana  oanastoicamujea@yahoo.com sau la mine ivonacodruta@uahoo.co.uk 

Sa va dea Dumnezeu o zi faina, faina!

Impresii de la Gaudeamus


Am stat cateva zile sa rumeg impresiile de la Gaudeamus. In primul rand m-a frapat marea aceea de carti. Si de edituri. Cata frunza, cata iarba. Multe traduceri. Nu sunt capabila sa dau un procentaj dar cred ca sunt 80 % traduceri. Si restul romani, in mare parte necunoscuti. Nu pentru ca nu am fi buni ci pentru ca intre a scrie bine si a fi un brand (o marca)  conteaza a doua parte. Sa devii un brand presupune sa umbli prin tara, sa dai interviuri (care trebuie antamate, platite de multe ori etc) , sa incerci sa apari pe la radio si tv. Deci este o munca in sine. Pe care pentru a o putea face iti trebuie timp. Dar care nu-ti aduce pe moment niciun ban. Si te afli in paradoxul, trebuie sa muncesc ca sa traiesc dar daca vreau sa devin un “scriitor” trebuie sa ma construiesc deci am nevoie de timp… 

Naivitatea maxima este sa crezi ca daca scrii bine succesul si  banii vor aparea in chip firesc. Nimci nu curge  firesc dupa ce termini cartea. Partea frumoasa este cea in care stai si scrii. Atunci esti liber. Atunci nimeni nu-i ca tine, esti stapinul cerurilor si al pamantului. Dupa,  devii sclav. Pentru ca daca nu, ramai in anonimat. Nu stiu daca vreau sa devin scriitor. Dar stiu ca imi place sa scriu. Si acum am inteles ca a scrie si a fi scriitor, sunt doua lucruri diferite. Din pacate nici ideea de literatura de sertar nu ma incanta. Deci am o problema. De fapt am mai multe 🙂 ca noi toti. Ca pina la urma, problemele ne definesc cel mai bine.

Nu uitati sa comandati “Craciunul Mincinosilor” o carte despre un Mos suparat care vrea sa-si ia jucariile si sa plece….comenzi la ivonacodruta@yahoo.co.uk sau oanastoicamujea@yahoo.com

Craciun cu mincinosi si pisici!


Craciunul Mincinosilor este o actiune de guerilla a mea si a Oanei. Am vrut sa incercam marea cu degetul si piata de carte pe cont propriu. Pina la urma e normal sa vrei sa intelegi o piata pe care activezi. In ziua de azi autorul e mai mult decat un individ talentat inchis intr-un turn de fildes, e un produs de marketing. Si cartea dar si autorul…

Ieri m-a luat cu ameteala la Gaudeammus. Habar n-am cate edituri erau acolo. Cata frunza si iarba…Cate titluri, nu mai spun. Recunosc, am avut un moment cand m-am gandit ca ne-a mincat undeva sa ne aruncam in aceasta mare. Apoi insa mi-am revenit. Si mi-am spus ca merita sa vedem de ce suntem in stare. Avem aproape o mie de exemplare de vandut de miercuri intr-o luna. Inca nu avem un contract cu un distribuitor si stam si ne intrebam daca sa facem unul, avand in vedere ca pretul cartii creste foarte mult si ca timpul de vanzare e foarte scurt. Distribuitorii nu garanteaza nicio vanzare. Iti poti primi tirajul retur.

 Dar suntem foarte optimiste. Poate inconstiente. Poate idioate. Dar foarte bucuroase si curioase. Acest proiect a fost o infuzie de energie. Chiar vreau sa vad ce se intampla de aici inainte. Inutil sa spun ca orice ajutor, de orice fel, e binevenit.

Cert este ca si eu si Oana credem in acest proiect numit “Craciunul Mincinosilor” si mai ales ca e un debut norocos. In plus de asta, ne-am unit puterile si cu buna noastra Candice in a carei carticica cu pisici credem. Povestiri din gradina cu pisici.  Si uite asa, ne tinem de manute si ne propunem sa umplem Romania cu povesti frumoase. O fi posibil? Va tin la curent….alternativ, cu Oana.

Gaudeamus sa fie ca cititori, destui!


http://www.tritonic.ro/blog/

Momentan ma simt ca o camila abandonata in desert dar sper ca pina diseara la ora 19 cand e lansarea sa-mi revin. Cartile sunt bune si merita. Si a mea(Negru de fum)  si a Oanei (Dincolo de oglinda)  si a noastra -Craciunul Mincinosilor. Asa ca va astept.

CRACIUNUL MINCINOSILOR CAP 1


1 SCRISOARE DE LA MOŞ CRĂCIUN

Data de 2 decembrie a zguduit din temelii micul oraş Ionas. Cu toate că părea o zi de iarnă ca oricare alta, cu soare moale şi câţiva fulgi răzleţi, lucrurile au explodat odată cu deschiderea cutiilor poştale. Toţi copiii din oraş au primit câte-o scrisoare. Scrisă pe hîrtie gălbuie cu cerneală aurie. Ghiciţi de la cine? De la Moş Crăciun!  Era primul an în care în loc să îi scrie ei Moşului le-a scris Moşul lor. La început au crezut că e o glumă. Dar bineînţeles că nu era aşa. În prag de Crăciun nu-I arde Moşului de glume. Scrisorea spunea cam aşa.

“ Dragă Ana …sau Maria…sau Tudor..sau Sanda..sau Andrei…sau Dragoş…sau Sofia…sau Mara…sau Alexandru…sau Ştefan…sau Grigore…” Toti cei 272 de copii din oraş erau numiţi. Unul nu fusese uitat. După care scrisoarea continua:

“Ştiu că veţi fi surprinşi de faptul că Moşul vă scrie. Dar anul acesta e un an special. E anul în care decid dacă mai este sau nu mai este nevoie de prezenţa mea. Vedeţi voi, m-am săturat să se îndoiască anumiţi copii de existenţa mea. M-am săturat să îmi scrie scrisori în care să-mi promită că vor fi cuminţi, că vor mânca legume şi fructe şi mai ales că nu-şi vor mai minţi părinţii. Eu le aduc tot ce-şi doresc dar ei uită de lista lor de promisiuni. An de an promit şi apoi uită. Şi ca şi când nu ar fi de ajuns, apoi mă critică. Ba că aş fi prea gras, ba că nu aş fi deloc. Şi ei cred că nu mă prind. Sau că uit. Sau că sunt senil. Senil dragii Moşului înseamnă cu mintea dusa. Adica tra-la-la Ei bine, dragi copii, mă prind, nu uit, nu-s senil.Nu-s tra-la-la deloc. Mai mult decât atât, vă spun acum clar şi răspicat că eu am un loc special înlăuntrul vostru din care ştiu tot ce faceţi, tot ce spuneţi şi tot ce gândiţi. Nu vă spun care e acel loc, asta rămîne taina mea.

Ca să n-o mai lungesc, că doar suntem în preajma Crăciunului, am decis să schimb regulile. Anul acesta de Crăciun nu îmi veţi mai cere voi mie ceva, ci vă voi cere eu vouă.

Vă cer ca pe data de 8 decembrie, la doua zile după ce vine Moş Nicolae, ştiţi voi, seara când ghetuţele care lucesc de curăţenie se umplu cu nuci, mere şi alte  bunătăţi să îmi returnaţi toate jucăriile pe care eu vi le-am adus în ultimii trei ani. Da, aţi înţeles bine, le vreau înapoi. Vreau sa le duceţi pe toate, să nu uitaţi niciuna oricât de mică şi să le lăsaţi în faţa bradului din Piaţa Primăriei. Aş vrea să nu uitaţi nicio jucărie si mai ales să vă aduceţi aminte ce i-aţi promis în aceşti trei ani Moşului.

Daca mai mult de 100 de copii vor răspunde rugăminţii mele, voi continua să vin. Dacă nu, am să las lumea fără Moş Crăciun.

Ca să ştiţi  câţi copii se pregătesc să-mi răspundă şi cum staţi, în aceeaşi piaţa a Primăriei, sub brad, voi afişa în fiecare dimineaţă, scris în zăpadă, numărul exact al copiiilor care vor să facă aşa cum i-am rugat. Ştiu că e greu să dai înapoi dar numai aşa înveţi să preţuieşti ce ai primit.

Cu drag, Moş Crăciun

PS  Nu le spuneti părinţilor nimic. Asta este numai între voi şi mine. Este secretul nostru”

Inutil să vă spun cât de miraţi au fost copiii. Poate vă întrebaţi cum au reuşit să citească nişte copii care nu sunt la şcoală scrisoarea de la Moşu. Dacă vă întrebaţi asta e bine, înseamnă că sunteţi copii deştepţi. Ei bine, după ce deschideai hârtia, care părea goala, o foaie alba doar, începeai să auzi vocea Moşului în capul tău şi pe foaie apăreau literele scrise cu cerneală aurie. Era ca şi când de fapt Moşul le citea scrisoarea, fiecăruia în parte, cu glas blând şi liniştit.

Şi colac peste pupăză, a început o vijelie groaznică care a smuls beculeţele care decorau deja oraşul. Era ca un semn pentru copii că Moşul nu glumeşte. De aici înainte povestea noastra va urmări câţiva copii din Ionas care au făcut tot ce au putut să-l salveze pe Moşul.

pentru comenzi :

 ivonacodruta@yahoo.co.uk

oanastoicamujea@yahoo.com

Cei care vor autograf pe carte sa specifice pe comanda. Cartea costa 20 lei si se trimite prin posta.