Despre prieteni, cunoscuti si necunoscuti


Joi plec la Satu Mare cu Oana, da, da, acea Oana care nici macar nu a implinit 30 de ani si are un raft de carti publicate si inca unul care asteapta sa fie publicat ( publicate: Parfumul vaduvei negre , Indicii anatomice adicatelea carti politiste aparute la Crime Scene si trei regine, va sa zica o serie fantasy Razboiul reginelor, Regina Elfa si Razboiul reginelor) asa ca va dati seama ca noblesse oblige si va trebui sa fac cumva sa fiu la inaltime. La inaltime o sa fiu ca mergem cu avionul. Ha ha ce gluma proasta! Cand sunt stresata fac glume proaste. De aici puteti desigur deduce ca atunci cand nu sunt stresata, fac glume bune. Partea proasta e ca sunt stresata mai mereu.

Ma gandeam aseara ca am trei existente distincte. Una legata de familie si problemele conexe, una de serviciu, care e har Domnului solicitant pina la epuizare si una legata de carti. Nu imi dau seama daca e mult sau putin in general dar pentru mine e destul de greu sa le echilibrez. Pentru ca de fiecare date cand accentuez una din ele, celelalte doua se tensioneaza. Spun asta doar fiindca vreau sa subliniez cat de mult imi doresc sa ajung la Satu Mare. Poate ca veti crede ca e vorba de bani, ca sper sa vand carti si sa ma imbogatesc. Nu imi dispalce ideea dar nu despre asta e vorba. E vorba despre oameni. Din punctul meu de vedere intotdeauna e vorba despre oameni. Oameni pe care-i iubesti si care te sustin. Oameni dispusi sa faca eforturi pentru tine. Oameni care isi rup din existentele lor cu trei, patru sau cinci planuri, isi rup deci cate o ora doar ca sa te intalneasca, sa te cunoasca, sa vada ce ai de spus. Oameni care dupa plecarea ta probabil ca isi vor mai rupe o ora doua ca sa-ti citeasca cartile. Cum sa nu te simti “ales”, cum sa nu simti ca ai o datorie de a le spune ceva, de a le transmite ceva. Numai eu stiu cat ma pot enerva cand imi dau seama ca citesc o carte proasta. Din fericire mai nou imi dau seama foarte repede daca o carte e proasta…Sau de cate ori am fost la conferinte de presa in care vorbitorul batea campul voios si calare si pe jos. ..ca sa nu va mai povestesc de trista experienta ante 1989 cand discursurile interminabile formate din vocabule care nu se legau erau la ordinea zilei…

Asa ca va invit sa va bucurati pentru mine si mai ales sa va bucurati de toti oamenii din jurul vostru care va acorda timpul si sustinerea lor. Fie ca o fac in mod direct fie prin intermediul cartilor.

Multumesc:

http://oanastoicamujea1.wordpress.com/

http://satmareanca.wordpress.com/2010/09/10/vesti-cu-adevarat-importante/

Advertisements

Indicii anatomice-Oana Stoica Mujea cartea no 6


Sa vorbim indicii! Pe scurt, acolo unde iti vor sta picioarele acolo iti vor sta si ochii, dar numai dupa ce se termina investigatia fiindca partile anatomice sunt aruncate de colo colo prin oras. De ce, de catre cine….

Pe tot parcursul cartii am avut senzatia ca Oana imi da mie , ca cititor, cu tifla. A fost cam ca zambetul pisicii de Cheshire, din Alice in Tara Minunilor. Aparea, disparea si-mi dadea diverse indicii pe care eu ca cititor cuminte credeam ca le pricep, pina la urmatoarea aparitie. In primul rand, cartea este citita intr-un fel de cineva care-i cunoaste pe Bogdan Hrib, Mirela Neculcea, Adrian Rusu, Lorena Lupu, Zully Mustafa,  si altii…Cam toti autorii romani publicati la Tritonic sunt suspecti! Nu stiu daca Oana bate o sa sa priceapa iapa sau…

Eu una marturisesc ca mereu ma intrebam “oare asa e Bogdan si nu m-am prins eu?” , “asta e Bogdan?” . Am trait o adevarata fataiala mentala intre Bogdan Hrib pe care-l cunosc eu, Bogdan din cartea Oanei, ca sa nu spun ca se mai iteste si semnatura lui Stelian Munteanu, care e un personaj inventat de Bogdan. Adica un mix foarte original!

Si peste toate astea troneaza mandra Lala. Lala e usor tra-La-La. Nu iese din casa si investigheaza totul din locul sigur al apartamentului ei, sechela din trecut. Aici Oana isi declina filiatia si pomeneste “Colectionarul de Oase”. Si pentru ca doamna Lala nu se poate deplasa o trimite la fata locului si la locul faptei pe Crina Dunca. Iarasi ti se fac creierii prastie. Crina exista in viata reala. E Satmareanca.  Interesanta ideea asta cu personajul fictiv care trimite la inaintare oameni din lumea reala, nu-i asa?  Oana gliseaza cu planurile intr-un fel care initial m-a intrigat si apoi m-a incantat. Cititta in felul aceasta cartea capata o valenta filozofica despre ce inseamna real, imaginar, obiectiv subiectiv. Iar la final intre Lala si Bogdan Hrib…dar va las placerea….

Oana declara ca personajul Lalei e inspirat orecum de Ingrid a mea din “Cu sange rece si albastru”. Dar spre deosebire de Ingrid care e un monstru, o reptila, un accident genetic, o femeie incapabila sa simta ceva pentru cineva, Lala doar refuleaza emotionalul, il tine sub papuc  ca sa nu riste o slabiciune. 

Recomand aceasta carte nu din calitatea mea de scriitor, care poate nu e inca foarte credibila, dupa doar doua carti, nici din cea de prietena, ci din locul sigur si confortabil, al cititorului constant.

“Mierla isi freca usor barbia, parand ca se gandeste a chestiunea in cauza, dar adevarul era ca se gandea la sarmalele ce-l asteptau in frigider”. Cam de aici m-a cucerit cartea, si asta e la a doua pagina din primul capitol.

Oana scrie bine, cu nerv, forta, tensiune si umor. Cel mai mult am apreciat in carte dialogurile, asta fiindca in multe carti scrise in limba romana dialogurile sunt greoaie si cuvintele nelalocul lor in gura personajelor. Personajele Oanei sunt oameni si vorbesc ca atare.

Plotul politist nu vreau sa-l dezvalui fiindca sunt convinsa ca multa lume citeste cartea datorita actiunii. Eu am citit-o datorita cuvintelor. Imi place cum curg spuse de Oana, viu si salatret, cand profund cand cu umor, si pentru mine, asta e suficient.