Zilele trecute, cam acum vreo zece zile, doua saptamani,am vazut reluarea unui interviu pe care Florin Piersic il lua sotilor Vulpescu, interviu centralizat pe ea. M-au frapat urmatoarele.
Cat de mandru era domnul Vulpescu de sotia lui. Felul in care o asculta, felul in care o privea, toata atituinea lui de fapt, transmitea o admiratie si o iubire vie. Ce rar. Nu la doi oameni care au trait o viata intreaga si sunt in pragul marii treceri, genul acesta de iubire e floare rara si la tinerete. Dar ce prostii vorbesc eu aici! Genul acesta de iubire nu tine nici de tinerete nici de batranete, nu e alterat de trecerea timpului fiindca e autentic, si tot ce e autentic, e pentru totdeauna. El era indragostit de ea si ea nu avea nimic impotriva 🙂 Si pareau asa de tineri….atitudinea lor era de adolescenti dar nu in sensul ca se “copilareau” sau ca erau infantili sau senili, nici gand, ci ca si cand iubirea lor i-ar fi “inghetat’ la acea varsta cand s-au cunoscut!
M-a izbit puterea ei. O verticalitate corporala dublata de una a trairilor. Femeia asta nu putea sa nu scrie “Arta conversatiei”! Luciditate, forta, simt al umorului, lejeritatea si precizie in exprimare, ironie si auto-ironie, le avea pe toate. N-am destule palarii pentru femeia asta! O sa ma apuc sa-i recitesc cartile!
Revin la domnul Vulpescu. Cred ca o femeie scriitor, ca sa aiba cu adevarat succes si sa se poata implini are nevoie de aceasta privire admirativa a barbatului de langa ea. Toate (ok, indulcesc!-cele mai multe) scriitoarele mari, de la Wirginia Wolf, Iris Murdoch pana la Agatha Christie etc, au avut alaturi barbati care le-au admirat si le-au ingrasat terenul fertil al mintii si simtirii cu iubirea lor. Iubirea adevarata e un balegar pentru talent. Ingrasa, energizeaza, creste.
Si nu in utlimul rand, m-a frapat Florin Piersic. Era asa de “mic” si de respectuos, asa de “la locul lui” cum nu cred ca l-am mai vazut vreodata. Si pentru asta l-am iubit si pe el. Avea documentarea facuta, era doldora de date, si ii placea sa ridice mingi la fileu, ceea ce nu-i deloc felul lui obisnuit de a fi. Dar se simtea din asta ca admira valoarea celor doi “Vulpesti” si ca e mandru tare sa-i aiba in preaja si sa vorbeasca cu ei. Valoarea adevarata recunoaste valoarea adevarata dupa cum cred ca-i valabila si ideea cu nulitatea la nulitate trage…
In concluzie, un spectacol memorabil. Unul din acele rare momente cate te bucuri ca ai tv. Ce unealta minunata e tv-ul si ce prost o exploatam! Interviul, ca tehnica, e uitat. In ziua de azi cei care iau interviu vor sa vorbeasca cat mai mult despre ei iar interlocutorul e doar o forma de a masca un monolog. Ideile si concluziile sunt fabricate dinainte. Nu mai e nimic surprinzator, nimic viu…
In concluzie, admir omenii care admira si respecta valorile si sustin- in ciuda tuutror feminismelor si feministelor-ca o femeie talentata are nevoie de un barbat care s-o admire, s-o iubeasca si s-o sustina pentru ca ea sa-si atinga maximumul.
