Exista viata dupa Satu Mare?


Am intrat intr-un hiatus post Satu Mare. Dupa doua zile de stat mereu cu Crina, Oana, Darius, Marian  & co m-am trezit singura. Parca nu mi-am gasit locul. Singurul lucrur care mi-a amintit de SM a fost vremea. Ploua si e recisor. Acolo a fost de altel rece de-a binelea ceea ce mi-a dat ocazia de ma imbraca in straie noi din cap pina-n picioare.

Oana a fost ca de obicei la inaltime. O iubeste SM nu gluma. Adevaru’ e ca are talentul rarisim de a fi apropiata, calda, si in acelasi timp interesanta, aparte. Nu spun mai multe fiindca mi-e ca apoi si-o ia in cap si n-as vrea sa o stric. Mai ales nu acum cand tocmai ne laudam ca dam drumul unui proiect comun. Ba da, ceva tot mai spun. Spun ca mi s-a lipit de suflet ca marca de scrisoare, vorba poetului 🙂

La SM am vazut si eu ce inseamna coada la autograf. Pentru asta bineinteles trebuie sa-i facem laudatio Crinei care a organizat evenimentul pina in cele mai mici detalii. Din pacate nu am avut cu ce s-o rasplatim, decat numai cu foarte multa iubire si-un loc in inima noastra, pe care de altfel, oricum il avea.

Orasul SM e minunat. Linistit, aer nemtesc, oameni pasnici si calzi. M-am simtit pe strazile lui ca pestele in apa. M-a frapata numarul mare de cafenele, baruri, restaurante. Cele mai multe cochete, cu un aer ingrijit, occidental. E un oras care te invita sa fii boem, sa stai la taclale cu prietenii. Din pacate, satmarenii sunt suparat ca nu se intampla mare lucru. Dupa parerea mea de bucurestean cu creierul trepanat, sa traiesti o viata simpla si echilibrata, e mare lucru.

Singura problema, e ca e foarte departe de Bucuresti si nu putem merge mai des. Dar cine stie, daca vanzarile vor fi bune, poate ne luam un avion impreuna, Oana si cu mine…

Va las cu ce a spus Oana. Si Crina…

http://oanastoicamujea1.wordpress.com/

http://satmareanca.wordpress.com/

http://www.satmareanul.net/2010/09/18/oana-stoca-mujea-si-ivona-boitan-la-satu-mare/

http://www.gazetanord-vest.ro/2010/09/17/dubla-lansare-de-carte-la-satu-mare/

Advertisements

Despre prieteni, cunoscuti si necunoscuti


Joi plec la Satu Mare cu Oana, da, da, acea Oana care nici macar nu a implinit 30 de ani si are un raft de carti publicate si inca unul care asteapta sa fie publicat ( publicate: Parfumul vaduvei negre , Indicii anatomice adicatelea carti politiste aparute la Crime Scene si trei regine, va sa zica o serie fantasy Razboiul reginelor, Regina Elfa si Razboiul reginelor) asa ca va dati seama ca noblesse oblige si va trebui sa fac cumva sa fiu la inaltime. La inaltime o sa fiu ca mergem cu avionul. Ha ha ce gluma proasta! Cand sunt stresata fac glume proaste. De aici puteti desigur deduce ca atunci cand nu sunt stresata, fac glume bune. Partea proasta e ca sunt stresata mai mereu.

Ma gandeam aseara ca am trei existente distincte. Una legata de familie si problemele conexe, una de serviciu, care e har Domnului solicitant pina la epuizare si una legata de carti. Nu imi dau seama daca e mult sau putin in general dar pentru mine e destul de greu sa le echilibrez. Pentru ca de fiecare date cand accentuez una din ele, celelalte doua se tensioneaza. Spun asta doar fiindca vreau sa subliniez cat de mult imi doresc sa ajung la Satu Mare. Poate ca veti crede ca e vorba de bani, ca sper sa vand carti si sa ma imbogatesc. Nu imi dispalce ideea dar nu despre asta e vorba. E vorba despre oameni. Din punctul meu de vedere intotdeauna e vorba despre oameni. Oameni pe care-i iubesti si care te sustin. Oameni dispusi sa faca eforturi pentru tine. Oameni care isi rup din existentele lor cu trei, patru sau cinci planuri, isi rup deci cate o ora doar ca sa te intalneasca, sa te cunoasca, sa vada ce ai de spus. Oameni care dupa plecarea ta probabil ca isi vor mai rupe o ora doua ca sa-ti citeasca cartile. Cum sa nu te simti “ales”, cum sa nu simti ca ai o datorie de a le spune ceva, de a le transmite ceva. Numai eu stiu cat ma pot enerva cand imi dau seama ca citesc o carte proasta. Din fericire mai nou imi dau seama foarte repede daca o carte e proasta…Sau de cate ori am fost la conferinte de presa in care vorbitorul batea campul voios si calare si pe jos. ..ca sa nu va mai povestesc de trista experienta ante 1989 cand discursurile interminabile formate din vocabule care nu se legau erau la ordinea zilei…

Asa ca va invit sa va bucurati pentru mine si mai ales sa va bucurati de toti oamenii din jurul vostru care va acorda timpul si sustinerea lor. Fie ca o fac in mod direct fie prin intermediul cartilor.

Multumesc:

http://oanastoicamujea1.wordpress.com/

http://satmareanca.wordpress.com/2010/09/10/vesti-cu-adevarat-importante/