În 90 a fost momentul, unicul, în care nu am avut de ales între două rele pe cel mai mic. Din contra. Aveam un Rațiu, un Câmpeanu și un Iliescu. Aveam 2/3 șanse să alegem bine și 1/3 prost. Și a fost exact cum era și firesc să fie, adică prost. De ce? Din ignoranță, care naște frică. Atunci a fost primul mare exercițiu de manipulare. Atunci ni s-a spus că Rațiu și Câmpeanu, veniți de afară, ne vor nouă răul. ”Nu ne vindem țara” am zis. pe vremea aceea acest slogan a prins, încă mai eram îndoctrinați cu iubirea de țară. Încă mai aveam impresia că însemnăm ceva. De ce am ales cum am ales? Fiindcă noi cei mulți, noi cei care am trăit acel moment de epifanie numit 89 nu aveam nici un plan pentru ce vom face după. And now what? se întreabă peștișorul Nemo odată ajuns în ocean. Noi nu aveam un plan, nu știam practic nimic din lumea nouă, tocmai eram orbiți de aer, de lumină, de mirosul cafelei naturale la orice colț și de portocalele care existau înafara cozii, a programului tv înafara celor două ore. Ni se părea minunat că l-am omorât pe Ceașcă. Ni se părea că am făcut ceva bun, ca și când să omori vreodată pe cineva a fost ceva bun. Nu sunt nostalgică. Nu îmi place Ceaușescu, doar că uciderea înafara procesului nu a fost ceva bun. Nu am aflat nimic de fondurile de pensii, de fondurile sindicatelor și atâtea altele. Nu s-a făcut procesul lui, procesul comunismului, procesul legionarismului…toate legate între ele. Nu am aflat nimic despre chestiunile economice sau ideologice. Nu le-am aflat noi. le-au aflat, de fapt probabil că le știau dinainte cei care au și pus la cale toată șarada. Regizori la propriu, unii dintre ei, și la figurat alții. Nu asta voiam să vorbim.
Ci faptul că atunci când scopul final al planului inițial coincide cu primul punct al unui plan pe care nu-l ai, nu-l știi, nu-l cunoști, nu e bine, nu e bine deloc.
Manipularea cu nu ne vindem țara a prins perfect, unde ne e țara acum? S-au dus irigațiile din Bărăgan, s-a dus toată Câmpia Bărăganului de fapt, s-a dus agricultura, a mai rămas ceva din zootehnie dar nesemnificativ, industria e minunată dar lipsește cu desăvârșire, pădurile idem, mica industrie care era mare s-a dus și ea, resursele subterane nu mai sunt în bună parte ale noastre, istoria e pusă la pământ, familia tradițională e batjocorită, tradițiile în general sunt semn că ești vechi, depășit, suntem îndatorați până în găt ….dar nu ne vindem țara! Nu ne vindem țara a zis Iliescu și a câștigat alegerile. Ce zic acum cei cu rezist, că luptă împotriva corupției. Cum? Negând legislația existentă, dând cu barda în toate instituțiile statului, mai puțin Sfântul DNA . Vor să impună religia anti-corupție, am înțeles, dar care sunt pașii? Ce ne propun ei? Unde sunt liderii incorubtibili? Unde e Corrado Catani? Dacă presupunem că Piața Victoriei are câștig de cauză, care e planul? Punct cu punct. Pas cu pas. Care sunt liderii? Cine sunt cei care vorbesc în numele acestui rezist? Cum le e viața. Niciun om nu e mai bun, și mai presus de viața lui, de felul în care trăiește, de ceea ce realizează. Care sunt exemplele de viașță virtuoasă,împlinită, de moralitate și verticalitate pe care mi le servesc? Care sunt valorile lor nu pe FB și în citate, ci în real?
Iliescu ne a amenințat cu vânzarea țării, uite unde suntem, oare nu e la fel cu anticorupția, oare nu sunt hoții care strigă hoții?
Revin. Care e planul? Care e partidul născut din spuma pieței? Care sunt liderii? Cum e viața lor? Care e trecutul lor? Cum e fața lor? Care sunt verbele și vertebrele lor? Care sunt gesturile lor?
Liderul pe care eu îl aștept e trecut de prima tinerețe, are o singură nevastă și mulți copii cu ea, este ortodox nu doar în vorbă ci și în faptă, iubește România și nu îi e rușine că e român, dar nu are nimic împotriva niciunei alte nații , etnii etc. Este bun profesionist dar nu tehnocrat. Nu e sărac dar nici bogat. Vorbește cursiv și corect româna dar și vreo alte două trei limbi. Îi place să citească. Știe să tacă și să asculte fără să fie mut 🙂 Este vertical, curajos și mai ales, are o echipă după chipul și asemănarea lui. Oameni de sine stătători, nu milogi ai liderului. Nimeni nu poate răzbi singur. Și Iisus a avut apostoli.
Și încă ceva. Cum vrei să te cred că tu vei respecta legea când te-ai impus tocmai încercând să contribui la săparea ei. Lovitura de stat nu a fost niciodată o armă onorabilă. Nici instigarea la ură și la violență.
Am spus-o. Când în piață va apărea un Pr Galeriu care le va da o binecuvântare, după care se va îngenunchea și se va spune Tatăl nostru, voi fi acolo. Până atunci, acăsică.
Aștept momentul când nu va trebui să votăm răul cel mai mic. A venit timpul și pentru un mare bine ieșit din urnă. Nu din turmă!