Wilt-Tom Sharpe

Asta e cartea din cauza careia mai aveam putin si eram data jos din tren. Intr-un compartiment mic, inghesuit, cu plusul rosu incins si garniturile topite ma apuc sa citesc Wilt. Dar asta sa ma ierte Dumnezeu, nu-i carte de se citeste, e carte care se hahaie. Eram sase oameni, cinci dintre ei vroiau sa ma omoare. Periodic ii speriam fiindca pufneam in ras. Oamenii de caldura mai motaiau, mai visau o vreme, isi facea fiecare planuri in capul sau, cam ce-o sa faca odata ajuns la destinatie si cand le era lor leneveala mai draga uite-ma si pe mine cu un hahahaha de golan turbat. Primele dati mi-am cerut scuze. Apoi deja nu mi-a mai pasat. Ma distram prea tare. Incercati sa va imaginati umorul englezesc in cea mai pura forma si apoi sa-l multiplicati de n ori si iata stilul lui Tom Sharpe si al lui personaj genial Wilt.

Wilt este un profesor de engleza. Pina aici, nimic deosebit. Doar ca el incerca sa predea Impartatul Mustelor a lui Golding anului III Macelari sau anului II instalatori. Cum ar veni, sa-i adun eu pe cocalareii mei de sub geam, sa-i bag intr-o clasa mica si amarata si sa le predau Preda. Ca sa fac un calambur pe baza de caldura cauzatoare la cap. Asa ca nu e de mirare ca in loc de Golding ajunge sa fie vorba in propozitie despre o papusa gonflabila, obiect sexual, ce este omorata cu ferocitate si vajnica politie engleza  cerceteaza. Bineinteles Wilt e vinovat. Bietul Wilt, pe linga politie si idiotii de la scoala o mai are si pe Eva, care face cat zece si-i si intrece. Eva, consoarta, bineinteles. Autoritara, doritoare de a fi la curent cu toata filozofia new age, o bomboana de fata. Doar ca-i o bomboana care-i ridica frecvent lui Wilt glicemia. Daca vreti o carte scrisa bine, cu personaje pline de umor, o satira perfecta a zilei de azi cand toate se duc pe apa sambetei si noi tragem apa, va recomand seria Wilt.

Daca vreti ceva mai profund, puteti medita la relatia sot si sotie, la cat de usor e sa te casatoresti cu cineva total nepotrivit, la efectele berii asupra libidoului si alte asemena. Nu, daca vrei ceva profund, pune mana pe Nietsche. Sharpe e pentru oameni care stiu sa rada! Enjoy!

Jorge Luis Borges-Poezii-cartea no 9

Astazi trisez. E luni, noros, cu amenintare de ploaie si greva. Am facut ardei umpluti cu carne pentru copii si cu soia pentru mine, asa ca nu ma simt in stare sa disec, nici macar superficial si subiectiv, un roman. De fapt nu ma simt in stare sa disec nimic. Tocmai de aceea, poezie.

REGRETUL LUI HERACLIT

Eu, care am fost atatia oameni, n-am fost niciodata

Cel in bratele caruia se topea Matilde Urbach.

Poezia nu trebuie disecata, trebuie inghitita pe nerasuflate, stare cu stare. Daca esti in stare. Fiindca poezia cere stare. Nu continui sa ma mir ca in ziua de azi mai sunt oameni care scriu poezie.

COMPLICELE

Ei ma rastignesc iar eu trebuie sa fiu crucea si cuiele.

Ei imi intind potirul, iar eu trebuie sa fiu cucuta.

Ei ma insala, iar eu trebuie sa fiu minciuna.

Ei ma arunca in flacari iar eu trebuie sa fiu iadul.

Trebuie sa aduc prinos de recunostinta,laude fiecarei clipe.

Hrana mea e alcatuita din toate lucrurile.

Ponderea exacta a universului, smerenia, bucuria.

Trebuie sa justific tot ce ma raneste.

N-are importanta fericirea ori nefericirea mea.

Sint poetul.

Nu stiu voi, cand,  cum si de ce v-ati intalnit cu poezia. Eu una nu am avut organ pentru ea. Ma scoteau din minti poeziile din manualul de romana. In contextul acelor manuale din anii 80 pina si Eminescu parea netalentat si obtuz. Nu stiu de ce. Acum il citesc cu placere. Hai ca iar am luat-o pe la Chitila. Revin. Si cum eram eu asa in scoala si mi-era lene sa fac mate si n-aveam chef sa citesc (m-am apucat de citit serios printr-a opta spre disperarea isterica a familiei mele ardelenesti, altminteri linistita…) m-am gandit ca facultatea pentru care trebuie sa inveti cel mai putin, e facultatea de teatru.

Actorii la acea dat erau niste boieri. Erau serviti cu precadere, luati peste rand, serviti prin “spate” cu salam de Sibiu si portocale, marfa de contrabanda 🙂 ii saluta cu respect toata urbea… Daca te intalneai pe strada cu Fiscuteanu sau Cornel Popescu simteai ca ai si ce povesti nepotilor. Asa ca am decis ca teatru este ceea ce vreau sa fac. Munca putina, respect mult. Pe vremea aceea banii nu contau decat prea putin. Asa ca da-i si cauta poezii. Asa l-am descoperit pe Nichita, Marin Sorescu, Doinas, Blandiana. Aveam 2 discuri de vinil in care Pino Caramitru recita din Eminescu, Bacovia , Sorescu si  Ovidiu Iuliu Moldovan, al carui repertoriu era axat mai mult pe Eminescu. Caramitru putea fi si jucaus, Ovidiu, nu, la el mereu era o reverberatie grava, a la Calboreanu. Sunt din nou la Chitila, stiu.

LIMITE

Exista un rand din Verlaine pe care nu mi-l voi ami aminti.

Exista o strada apropiata pe care pasii mei nu vor mai trece.

Exista o oglinda care m-a vazut pentru ultima oara.

Exista o usa pe care am inchis-o pina la sfarsitul lumii.

Intre toate cartile bibliotecii mele (le vad)

Exista unele pe care nu le voi mai deschide niciodata.

In vara aceasta voi implini cincizeci de ani;

Moartea ma mistuie necontenit.

Ce am invata eu din perioada de pregatire pentru actorie a fost ca poezia nu se explica. Nici macar nu se intelege liniar, intr-o succesiune logica de la un cuvant la altul. Si cred ca nimic nu-i poate dauna mai mult poeziei decat disecarea critica. Cand ii aud cu “aici poetul a vrut sa…” imi vine sa ma plantez in cap. Poetul vrea sa spuna pentru fiecre altceva. Si o poezie citita, recitita sau recitata de 1001 de ori, va fi de 1001 de ori alta. Indiferent daca o citeste, reciteste sau recita aceeasi persoana.  Poezia fie e vie, fie nu e. Deloc.

Asa ca n-am sa-l asasinez aici pe Borghes. Doar vi-l var sub nas, sa-l amusinati in felul vostru, cand aveti chef, de cate ori aveti chef.  Simt nevoia doar sa spun ca-l iubesc! Mi-ar fi placut sa fiu una din multe femei carora le-a dedicat poezii si car vor ramen in eternitate cu un nume al muzei poetului Borges. Dar frumusetea mea nu a inspirat pe nimeni, cu exceptia colegului meu de banca din clasa a treia, timid si vag retardat, pentru care inspiratia se manifesta printr-un tras de par iar licenta poetica era un compas in picior.

Editia mea de Poezii de Borges e cea scoasa de Polirom in 2005, in conditii grafice de exceptie, cu lucrari minunate semnate de Tudor Patrascu

BATRANUL CARE CITEA ROMANE DE DRAGOSTE Luis Sepulveda, cartea nr2

Chilianul Sepulveda este el insusi un personaj in viata reala. Initial contabil, la dorinta parintilor, ajunge la litere, din chemare evident!  si sfarseste in puscarie, din cauza credintelor sale de stanga. Este eliberat prin eforturile celor de la Amnisty International si in locul celor 28 ani de puscarie, este trimis in exil, petrece mult timp pe un vapor Greenpeace, se stabileste la Hamburg si ajunge cu o expeditie Texaco inapoi in jungla amazoniana. Cu totul ciudat, este singurul din expeditie care scapa de muscaturile neiertatoare ale insectelor si este adoptat, “era unul de-al lor dar nu era unul dintre ei” de indigenii shuar. Care apar si in “Batranul care citea romane de dragoste”. Ce am uitat sa spun despre Sepulveda si e foarte important, este ca el a inceput ca poet si poezia asta , se simte in cel mai bun si mai modern fel, in scriitura lui.

“Cerul era ca o burta umflata de magar atranand amenintator la numai cateva palme deasupra capetelor noastre”

Genul acesta pe poezie…

Batranul Jose Bolivar Proano este purtat de viata in jungla. Jungla fiind un loc cu legi foarte clare si simple, in care Universul se conduce pe sine cu gratie si intelepciune si oricine ii incalca legile, moare. Jungla e personajul principal al cartii. (Dincolo de pozitiv si negativ, cand pozitiv cand negativ in functie de ochii celui care o priveste.) Batrnul nu face decat sa o constate in cele mai profunde si intime aspecte. Si sa o reflecte.

Batranul Bolivar constata cu stupoare, cu ocazia primelor alegeri organizate in jungla ca stie sa citeasca(alegeri libere dar in care i se spune ca trebuie sa voteze cu cel care va iesi si primeste in schimb o sticla de rachiu-procedeu intalnit si in jungla de azi din Bucuresti) .Mai mult decat atat, descopera ca sa stii sa citesti dar sa nu ai ce, iti intensifica singuratatea. Asa ca decide ca un drum inapoi in civilizatie se impune ca sa poata afla ce ii place sa citeasca si sa-si procure cateva carti. Batrnul Bolivar considera  ca istoria e mincionoasa,ca dramele implica  prea multa suferinta si sunt  greu de indurat asa ca decide ca romanele de dragoste sunt numai bune pentru un batran cititor din inima padurii amazoniene, inconjurat de indigenii shuar. Dupa cum spuneam, Sepulveda a trait o vreme buna in mijlocul shuarilor, le-a invata limba pentru a le intelege povestile, asa cum odinioara la Hamburg invatase germana pentru a-l citit pe Goethe in original.  Mai mult decat atat, Sepulveda declara ca shuarii sunt mari povestitori…

Asa ca veti afla ca atunci cand batranilor shuari  le vine vremea sa treaca in celalta taram cer comunitatii sa indeplineasca ritualul prin care sunt drogati, li se fac incantatii apoi sunt dusi la o cloba aflata in afara satului in plina jungla, unsi cu miere duce si lasati pe seama termitelor care-si fac datoria astfel ca a doua zi, cand familiile vin gasesc din ei doar oasele, pe care le iau si le poarta peste tot cu ele, la fiecare mutare. Sau ca seara de seara fac ritualuri de pomenire in fata osemintelor dusmanilor  capturati  ca un omagiu adus sufletului lor de luptator care a stiut sa moare luptand. Sau aflam cum sunt capturate maimutele. Cu o mica gaura in nuca de cocos in care sunt puse niste pietricele. Maimutele, curioase, scutura nuca si destepte cum sunt, inteleg ca acolo e ceva. Baga mina, prind si pentru ca nu mai vor sa dea drumul minunii misterioase din interiorul nucii, nu-si mai pot scoate pumnul prin micul orificu care pemite doar trecerea mainii deschise,  asa ca  sunt capturate. Oare noi maimutele astea mai mari, de cate ori n-am fost prinsi in capcana fiindca nu am mai vrut sa dam drumul capturii imaginare? Eu fac ecav ce Sepulveda, fin scriitor si suflet de arga respiratie, nu face. Si anume, morala. Sepulveda nu ne moralizeaza si nu ne cearta…

Cu taote ca Luis Sepulveda se dezice de traditia sud-americana a realismului magic, reuseste sa ne dezvaluie o padure magica. Si foarte realista. Pe masura ce o povesteste si o explica, in loc sa-i distruga misterul si fascinatia, i-l sporeste.

Celor care  prefera o actiune politista, le spun ca la inceputul cartii apare un alb devorat de o tigroaica, fiindca albul ii vanase fara scrupule puisorii iar acum tigroaica vroia sa se razbune pe toti oamenii. Cine e tigroaica si ce legatura exista intre ea si padurea amazoniana pe care albii o distrug “pui” cu “pui” e limpede…doar v-am spus ca Sepulveda e mare ecologist …

Recitesc ce am scris mai sus si sunt nemultumita. Nu am reusit sa redau nimic din farmecul cartii si din puterea scrierii ei simple si intense. Incerc un citat.

“Stia sa citeasca.

Aceasta fusese descoperirea cea mai insemnata din viata lui. Stia sa citeasca. Era posesorul antidotului care te lecuia de boala ucigatoare a batranetii.Stai sa citeasca. Dar nu avea ce sa citeasca”

Va las pe voi sa descoperiti frumusetea intalnirii dintre tigroaica si batranul care citea romane de dragoste.

Cartea a aparut la Polirom in 2002. Sper sa o mai gasiti…

Iubesc cartea asta. Pur si simplu, nu ma satur de ea. Povestea curge simplu si nu e niciun cuvant in plus, in minus sau nelalocul lui. E o carte scurta, ritmata, se citeste in cateva ore. Dar ca sa raman in zona junglei, relatia e cea dintre un sarpe boa si prada sa. Cartea asta se inghite pe nerasuflatelea si se digera o viata…

Daca cineva a citit-o si vrea sa ma combata, bata sau sa dezbata, sa purceada la atac!