somn uşor!


Ştim cu toţii expresia: tot ce e bun e fie imoral, fie ilegal, fie îngraşă.

Ei bine, cred că datorită îngrăşatului, diferenţa dintre ilegal şi imoral nu se mai practică.

Toată grija ne este îndreptată spre a fi acoperiţi cu acte, legi, contracte, pargrafe şi parafe astfel încât să fim de neatins din punct de vedere legal. Dar moral? Părintele Paisie spunea, că prima Biblie pe care a dat-o omului Dumnezeu este conştiinţa sa. Se pare însî că este o ediţie rară, pe care am dat-o pe la anticariate sau pur şi simplu am rătăcit-o pe undeva, prin casa noastră mare, sau pe fundul piscinei, sau am uitat-o în avion în drum spre Ibiza. O vreme am căutat-o iar apoi am uitat că am uitat-o.

Poţi expune identitatea unui om, îl poţi expune oprobiului public, un om şi aşa trecut prin trauma unei violenţe sexuale , fără să plăteşti din punct de vedere legal. Dar moral? Cum  e capul tău pe pernă, greu sau uşor? Poţi să-ţi hrăneşti bunăstarea prin traficul cu medicamentele bolnavilor de cancer?

Cu toţii ne dorim să ne îngrăşăm, să avem o viaţă uşoară, să meargă totul de la sine, dar fiecare are un punct în care se opreşte. Pentru unii sunt doar familia şi copiii lor. Bunăstarea copiilor lor e mai bună decât bunăstarea copiiilor altora.

Pentru alţii şi copiii prietenilor sunt importanţi. Sau chiar prietenii copiilor prietenilor. Şi tot aşa. Grade de adâncire în conştiinţă.

E o căldură de ia zilele astea. Multă lume foloseşte sintagma asta “căldură de iad”  O spunem firesc, aşa…ca pe o expresie. Dar poate că e chiar iadul. Poate că ăsta e iadul. Să nu-ţi mai pese de nimic. Să ai grijă să te înfăşori în lege şi-n putere şi să calci la pământ tot ce vrei. Iadul de a nu-ţi mai păsa de nicio suflare aflată în afara cercului tău. Poate că această căldură vine de la toate sufletele pe care le folosim ca trepte spre viaţa noastră bună.

Cât e prea mult? Când sunt prea multe gradele? Când sunt prea multe treptele? Pe măsură ce urci, aerul de rarefiază. Nu doar la munte ci şi pe scara bunăstării. Sunt pline cimitirele de oameni importanţi, puternici, stăpâni ai lumi luaţi în floarea vieţii. Aşa că poate că ar trebui s-o lăsăm mai moale cu ” nu au ce să facă, legea e de partea mea” şi să ne concentrăm pe ideea că dacă perna ţi-e ghilotină nicio lege nu te ajută.

Somn uşor! E o urare nu doar pentru noaptea asta, fizică, ci şi pentru cealaltă. Aşa că vă doresc “somn uşor!”

Advertisements

Jay Ingram-Teatrul Mintii


Am un prieten bun, Iulian, care ma trage de urechi, ca orice prieten bun, fiindca nu mai scriu. Ei bine, scriu! Eu imi ascult prietenii fiindca daca nu i-as mai asculta ce rost ar mai avea…dar disertatia despre prieteni, alta data.

Acum, “Teatrul Mintii”, o carte care te va face sa te indoiesti amarnic si stiintific despre validitatea expresiei “am vazut cu ochii mei” . Vei vedea ca de multe ori ceea ce vezi cu ochii tai nu face cat o ceapa degerata, fiindca intervine marele arbitru, mintea.

Inainte de orice, doua vorbe despre Jay Ingram-licentiat al Universitatii din Toronto si detinator al unui master in microbiologie la aceeasi facultate, gazda emisiunii Daily Planet de la Discovery Channel Canada.

Asa ca va dati seama ca trebuie sa va asteptati la foarte multa informatie, simplu si riguros structurata, povestita fluent si cu mult umor. Cartea se citeste usor, dar e o sursa de informatie si o baza de meditatie extraordinara. Te face sa fii mai moale in clont, sa te gandesti de doua ori cand spui ca ceva e musai asa cum crezi tu si in general, iti induce ideea ca in ciuda marilor realizari ale stiintei, misterul e acolo si nu e catusi de putin diminuat.  Ba intr-un fel pare ca sporeste odata cu descoperirile…Nu stiu cum s-o prezint mai bine asa ca am s-o fac prin cateva experimente si aspecte concrete.

 Un experiment interesant : In 1728 !!! (da, cine ar fi crezut ca erau posibile operatiile pe ochi la acea vreme ) chirurgul William Cheselden a indepartat cataractele de pe ambii ochi ai unui pacient (ma intreb oare ce fel de anestezie se folosea la acea data, ce monitorizare post operatorie se facea, ce sustinere prin aparate…) si pacientul isi dobandeste vederea.Pacientul fiind un baiat de 13 ani care nu vazuse niciodata.  Baiatul, mai putin fericit decat l-ar arata niste filme de la Hollywood a trebuit sa-si recladeasca lumea avand un simt in plus, simt pe care cu greu il putea corela cu celelalte. De exemplu, uite ce povesteste chirurgul care l-a operat” uitand adesea care era pisica si care era cainele, se rusina sa intrebe, dar prinzand pisica pe care o cunostea deja prin simturi, s-a constatat ca o privea fix dupa care dandu-i drumul a spus ; ei  pisi, alta data te voi recunoaste..” Deci stia care e cainele si pisica cand era orb dar dupa ce si-a recapatat vederea a trebuit sa o ia de la capat. Interesant, nu? Un caz mai dramatic a avut loc 250 de ani mai tarziu, cand un alt pacient, dintr-o persoana dinamica, energica si plina de viata, dar fara vedere, a devenit, dupa recapatare vederii, un om apatic, trist si depresiv, care a mai trait doar sapte ani, cu toate ca nu suferea de nimic. Nu vreau sa intelegeti prin asta ca Jay Ingram face aplologia orbirii. Nici gand. El doar ne atrage atentia despre marele papusar din spatele firelor, mintea. Mintea e cea care trage sforile astfel incat noi sa credem una sau alta, mai mult decat atat, sa fim gata sa murim pentru credintele noastre, care de cele mai multe ori nu sunt decat mici jocuri, iluzii, scamatorii prin care mintea noastra extrage iepuri si porumbei din jobenul realitatii. Iar noi ca fraierii suntem gata sa ne dam viata pentru acei iepuri si porumbei.

Un capitol intreg se cheama de altfel “Marea iluzie”. In care aflam ca perfect sanatasi fiind, tot experimentam tot felul de “orbiri “pe parcursul zilei.

Avem structural, un punct mort, “pata oarba” despre care probabil ca ati auzit. Imaginea noastra nu este completa, daca ar fi ca vederea noastra sa fie un tablou, din el ar lipsi o bucata, pe care insa mintea o completeaza, ca pe un puzzle.

” Fie ca folosim un singur ochi sau pe ambii ar trebui sa ne asteptam sa vedem o pata neagra sau intunecata pe fiecare peisaj la 15 grade fata de punctul care ne atrage atentia. Totusi Divinul Artificier nu si-a lasat lucrarea imperfecta. Pata in loc sa fie neagra, are intotdeauna aceeasi culoare cu fundalul…” Sir David Brewster 1832Asta cadru de cadru, secunda de secunda.

50 % din creierul nostru este dedicat procesarii si analizarii datelor vizuale (acum va e clar de ce toate ziarele si revistele abunda de poze, nu-i asa? Parerea mea e ca cel mai probabil am devenit pe parcurs asa de “vizuali” a fost o caracteristica ce s-a dezvoltat in timp, din moment ce la inceput a fost cuvantul…Probabil ca la inceput a fost cuvantul si la sfarsit,  desenul…dar las deoparte digresiunile mele si revin la “Teatrul Mintii”)

Cubul Necker e exemplul clasic prin care ni se arata ce trucuri ne joaca ochii. Pe masura ce-l priviti, pare sa-si schimbe pozitia.  Cand e orientat in jos spre dreapta cand in sus spre stanga.  Deci cine are dreptate? Unii ar zice ca e orientat spre stanga altii spre dreapta. Merita sa pornim un razboi pentru asta? Probabil ca nu, dar mai mult ca sigur,  multe razboaie au plecat din motive la fel de intemeiate. Dar merita sa ne intrebam ce se produce in mintea  noastra de o data vedem asa, alta data, diferit…

Nu stiu daca am reusit sa va fac sa credeti ca merita sa citit cartea lui Jay Ingram, aparuta la Curtea Veche in 2008,  pe care eu am citit-o la un hotel cu nume imposibil de pronuntat din oraselul Uppsala Suedia, azi primavara, in vacanta de Paste. Aveau o terasa mare, inchisa cu geamuri care dadea intr-o curte interioara cu un lac mic si copaci batrani, cu rate salbatice pe lac si cu primavara plutind in aer. Era un peisaj asa frumos, scaldat intr-un soare crud si timid, ca n-as putea spune daca a fost o iluzie sau nu si daca mie cartea mi-a placut datorita acestui peisaj de dimineata linistita sau….

Va mai dau pe la nas cu cateva titluri de capitole : ce este constiinta, sentimentul constiintei, oare creierul tau este cu adevarat necesar, inconstientul, marea iluzie, timp,  liber arbitru, creiere separate, vise, imagini.