Cercul mincinosilor-JP Carierre


M-am gandit ca sunt mai convingatoare daca inserez si cateva povesti din Cercul Mincinosilor. De fapt ca sa fiu sincera ar fi trebuit sa fac asta de aseara dar eram prea obosita. Daca intelegeti oboseala, ma intelegeti, daca nu intelegeti oboseala, o sa va amintiti de mine cand o veti intelege-aviz amatorilor adolescenti …

Unul din personajele cheie, care tot apar in carte este Nastratin Hogea sau Mulla Nasrudin, personajul e acelasi numele e diferit in functie de zona de unde vine povestea. Asa ca acum veti auzi o poveste de sub umbreala”rasul poate fi un scop in sine” si anume

MAGARUL FURAT

INtr-o zi, lui Nastratin i s-a furat magarul,tovarasul lui de-o viata . 🙂 A platit un pristav si a fagaduit o rasplata celui care ii va aduce magarul.Degeaba.Nu s-a aratat nimeni.

Nastratin s-a pornit atunci pe amenintari.A dat de veste ca, daca nu i se va aduce inapoi magarul, va face “ce-a facut si tatal sau”, fara sa spuna ce. Fie ce-o fi.

A doua zi hotul s-a infatisat la Nastratin si i-a inapoiat magarul. I-a marturisit ca fusese sperait de amenintare: “Am sa fac ce-a facut si tatal meu”. L-a intrebat, asadar, pe Nastratin.

-Ai fi facut intr-adevar asa?

-Fara indoiala.

-Dar ce-a facut tatal tau?

-Si-a cumparat alt magar.

PS Sper ca ati ras bine.

Sper ca ati remacat ca daca vorba buna nu rezolva nimic, se trece la amenintari voalatae si ca pina la urma, cea mai buna cale de urmat e umorul. Pe mine ma amuza ca face referire la taica-su. Deci si lui taica-su i se furase magarul. Si descoperi un lant al hotiei. Dar descoperi mai mult decat atat. Descoperi ca Nastratin desi pare ca respecta traditia el o rupe. Spre deosebire de tatal sau, care probabil doar a rugat si apoi a amenintat si a ajuns sa-si cumpere un alt magar, Nastratin si-a pus in functiune micile celule cenusii sub forma umorului. Cred sincer ca problemele pot fi rezolvate cu detasare. Adica-umor. Adica iesind in afara cercului stramt al gandirii noastre liniare.  Adica fiind creativi.  Vorba lui Mask-somebody stop me!

Advertisements

Kurt Vonnegut si atacul Dresdei


Pot sa spun ca-l iubesc pe Vonnegut.  Nu exagrez. Este scriitorul al carui umor mi se potriveste cel mai bine. Daca lui Basescu ii plac glumele lui, mie imi plac glumele mele tocmai fiindca mi-au fost inspirate de Vonnegut. Asa ca despre el voi scrie mai des poate decat despre altii. Adica am sa-l pun undeva linga Shakespeare, Cehov, Marques, Caragiale si ar mai fi cativa pe lista scurta a oamenilor care mi-au imbogatit umorul si prin asta puterea de fascinatie asupra lumii. Pentru mine, umorul a fost aliatul meu. Si  o arma. A fost o vreme cand din cauza unor evenimente nu foarte vesele din viata mea mi l-am pierdut, dar asta e vorba despre “atacul asupra Dresdei” din viata mea ori eu vroiam sa va vorbesc despre “atacul asupra Dresdei” din viata lui Vonnegut. Imi asum riscul de a ma injura si a iesi de pe pagina  si am sa fac o scurta dizertatie despre atacul Dresdei din viata fiecaruia. Fiecare dintre noi avem o Dresda.  Ne bagam intr-un beci, stam acolo, un mult care ni se pare putin sau un putin care ni se pare mult, fiindca in beci timpul e suspendat, dar cand iesim lumea a disparut. Un moment in care tot ceea ce credeai despre lume dispare. Dispar prietenii si sensurile. Iesi din beci si esti singur. Hey, is there anybody in there? La coborare te descopri pe tine. La iesire descoperi lumea. Altfel. Gata cu dizertatia back to Vonnegut!

Vonnegut, american de origine germana, este prins in Dresda luptand de partea aliatilor, evident! si este martor la raderea Dresdei de pe suprafata pamantului. Ce umor ciudat, un neamt suprins in Dresda in timp ce lupta de partea aliatilor..

http://ro.altermedia.info/calendar/dresda-1945-crima-cu-premeditare_2040.html

Este agresat in dubla lui calitate de german si american, dar mai ales in cea de om. Povesteste de multe ori cum la iesirea din adapost a fost marcat de marele nimic ramas in urma atacului. Acest lucru l-a transformat intr-un om care a luptat toata viata lui prin toate scrierile si cu toate cuvintele si ideile lui impotriva razboiului. Si tot acest lucru l-a facut sa intelega ca in viata  ai doua optiuni si numai doua. Nebunia si umorul. Mi-e foarte greu sa aleg despre care carte a lui sa vorbesc.  Asa ca am aplicat principiul dadaist a lui Tzara si am lasat intamplarea sa creeze poezia pentru ca pina la urma, stim cu totii, sensul e in creierul privitorului cel putin la fel ca in cel al artistului.

Si ironic sau nu, dar foarte vonnegutian, a iesit Hocus Pocus!  Ar fi putut fi “Abatorul nr 5” sau “Mama noapte” sau “Leaganul Pisicii sau “Fii binecuvantat, domnule Rosewater!”, “Mic Dejun de campion” dar avand in vedere ca a fost o extragere din joben si ca domnul Vonnegut e aici, doar el ne vorbea de timpul concomitent (pe care l-am exploatat si eu cat de bine m-am priceput in “Hotii de timp”) a iesit Hocus Pocus! Dar inainte o scurta pauza publicitara 🙂 Astept rasunsuri despre atacul Dresdei din viata voastra, a avut loc, sau inca il asteptati ? 🙂