Câteva gânduri pentru profesorii de religie

1 Nu-i ameninţaţi pe copii, arătaţi-le doar că-i iubiţi. Copiii din ziua de azi au multe dar nu au timpul şi atenţia părinţilor lor şi de aceea de multe ori se întreabă dacă au fost doriţi, dacă sunt doriţi şi-n general, care e “scopul şi durata” vizitei lor. Orice om merge acolo unde simte că este iubit. Aşa după cum ne orientăm spre lumină, la fel mergem către iubire. Că doar de la un punct încolo, e unul şi acelaşi lucru..

2 Tot în legătura cu punctul unu, vorbiţi-le mai mult de Iisus şi de sfinţi. Ca un fost ateu, vă spun că şi atunci când n-aveam nicio treabă cu mersul la biserică, vedeam în Iisus un om bun. Tot ceea ce el a făcut şi a spus, este impresionant şi funcţionează la oricine are inima deschisă. Nici nu trebuie prea mult explicat. De multe ori intrarea în sensurile profunde strică o strălucire de moment.

3 Profesorii de religie să fie ca ceilalţi profesori. Să nu sară în ochi profesorul de religie. Asta nu înseamnă ca profesoarele să aibă decolteu cu vedere la sfârcuri sau fusta la linia inghinală. Ci să aibă o linie adecvată modei, timpurilor. Practic să nu pot intra în sala profesoarală şi fără să ştiu să spun” a, uite profeasoara de religie!”

4 Nu consideraţi religia o materie. Dacă nu e o materie în mintea voastră, nu e o materie nici în mintea lor, şi dacă nu e o materie , nici o materie opţională nu poate fi. Nu le daţi note, daţi-le tuturor zece, nu vă luaţi în serios rolul de “punător de note” şi-n felul acesta nici ei nu vor vedea în voi “doar un alt profesor”. Acum , sincer, cine merită zece la religie? Fina mea a fost la olimpiadă la religie , la o fază avansată, recită paragrafe întregi din manual,  dar dacă o întrebi de ce e nevoie de Crez nu mai ştie (se apropie de liceu, aşa ca să aveţi o idee de vărstă). Şi la biserică nu vine decât împinsă mult de la spate. Ştiu mulţi părinţi (de copiii de ciclu gimnazial)  supăraţi fiindcă le-a fost stricată copiilor media generală de nota la religie. Nu iubeşti prea mult religia în liceu dacă din cauza ei ai ratat opţiunea unu şi în loc să ajungi la liceul pe care ţi l-ai dorit ai ajuns…

5 Fiţi practici. Vorbiţi cu ei. Până la urmă, poate cel mai mare beneficiu al orei de religie ar fi să-i obişnuiască şi să-i apropie pe copii de ideea de spovedanie. Au probleme. Vor să audă despre divorţ, dar nu că vor arde părinţii lor în iad fiindcă au divorţat. Vor să audă de alcoolism, dar nu că tatăl lor va arde în iad, vor să audă de sex, dar nu că vor arde în iad dacă fac sex înainte de căsătorie. Până la urmă cine suntem noi să le spunem lor cum va fi…Important este să ştie ce consecinţe imediate, exacte, punctuale, în viaţa asta există dacă te culci aiurea cu cine întălneşti în club, dacă te apuci de băut ţi fumat într-a şasea etc

6 Limbajul de lemn nu ajută niciodată. Dacă spui papagaliceşte “atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât.pe unicul Său fiu..” nu o să aibă nimeni nicio epifanie. Dar dacă tu simţi sacrificiul, dacă tu ca vorbitor treci prin tine acea durere , pe care a simţit-o şi Avraam, pe care a simţit-o Maica Domnului şi pe care din nefericire o simt mereu atâţia părinţi şi-n ziua de azi, copiii vor simţi asta. Practic ei trebuie făcuţi să înţeleagă faptul că nu există timpul trecut. Ceea ce s-a întămplat atunci, se întămplă şi acum şi nu există nicio problemă pe lumea asta care să nu fie cuprinsă în acea carte de pe care mai ştergem praful din când în când, numită simplu Biblie. Racosrul dintre timpul povestirii ţi timpul de azi este ceea ce face ca în sală să fie linişte. de ce nu am putea pleca de la o ştire refritoare la o arestare DNA şi să ajungem la Iov. Sau  de la un caz de prostituţie să vorbim de Maria Egipteanca. sau plecând de la trădare, avere, să vorbim de fiul rispitor. Toate aceste pericope se întămplă azi, acum, doar numele sunt schimbate.

7 În ceea ce priveşte activităţile extra curriculare. Tot ce poate fi făcut cu succes în acest sens trebuie să plece de la ce le place. O excursie de o zi poate deveni un pelerinaj. Teatru, poate fi teatru religios. Pictura-poate fi religioasă. Muzica-cursuri de muzică psaltică. Cursuri de engleză, pot fi făcute folosindu-se texte patristice, pericope, fragmente din romane cu tematică religioasă. Poate că ar fi de interes un club de lectură unde să vorbim despre conţinutul unui roman raportat la valorile creştinismului.  Este foarte greu să le dai teme noi, să-i facă să le placă zone pentru care ei nu au niciun interes, dar este foarte simplu să le vii în întîmpinare cu ce le place.

8 Bătătlia nu începe la liceu. O bătălie începută la liceu e mult mai greu de dus. Dacă un copil are iubire pentru Iisus el nu o va pierde numai fiindcă a devenit licean. mai sunt meandre, alunecări, dar de pierdut nu se va pierde.

9 Copiii iubesc materiile ale căror profesori le plac.  dacă îţi place profeasoara de română, îţi place şi româna dacă nu-ţi place profa de chimie, nu-ţi place nici chimia.

10 Revenim la punctul unu. Din el derivă toate. Iubiţi-i pe copii. Indifernt că sunt semi-atei, ultra atei, că se află acolo din întâmplare, plictiseală sau că merge şi el cu turma. Folosiţi acest mare privilegiu de a vorbi în faţa unui auditoriu numeros. Poate că pe mulţi dintre ei încercărille vieţii îi vor duce departe de biserică. Poate că vor prefera să doarmă duminica mai mult în loc să meargă la slujbă, dar o vorbă sinceră, spusă cu iubire, va rodi sigur. Eu ţi azi ţtiu o grămadă de dictoane în latină numai fiindcă profesoara mea de latină era un om de pus pe rană!

Şi ca un corolar. Vorbiţi mai mult cu părinţii. Profesorul de religie ar putea fi mai apropiat de părinţi decât dirigintele.

Scrisoare catre un ateu

Dragul meu,

imi permit sa te numesc asa nu fiindca ne-am cunoaste si nu fiindca mi-ai fi dat permisiunea ci in numele unei idei insamantate in mine de un om a carui dumnezeire tu o contesti, dupa cum contesti tot ceea ce deriva din ea. Sa presupunem acum ca tu ai dreptate si eu ma insel si sa vedem cine ce are de pierdut.

Sa presupunem deci, asa cum tu sustii, ca tot ceea ce inseamna credinta si manifestarea ei, sunt zadarnice. Nu exista nimeni si nimic dincolo de palpabil. Exista numai ceea ce se vede si poate fi demonstrat. Desi mintea ta nu se vede dar i se vad roadele si nici de demonstrat nu poate fi demonstrata cu adevarat…In fine, de dragul discutiei sa mergem mai departe. Hai sa vedem ce fac eu ca un crestin inselat ce sunt si unde ma duce aceasta.

Ma trezesc duminica dimineata si ma duc sa ma vad cu niste oameni care-mi plac si de care ma simt iubita. Desigur, acolo se intampla niste lucruri “complet lipsite de sens” cum spui tu. La 11, 30 ies de acolo perfect binedispusa in urma lucrurilor lipsite de sens si am o zi in care totul e bine. E bine chiar si daca tu imi spui ca sunt irationala, lipsita de sens si ca-mi bat joc de inteligenta mostenita genetic de la parintii mei si slefuita de-a lungul unei intregi evolutii. Cate maimute n-au murit ca tu sa fii ceea ce esti astazi!

Seara de seara si dimineata de dimineata imi incep ziua multumind. Ce altceva e rugaciunea decat o multumire pentru ceea ce am…si eu consider ca am multe, atat de multe incat ma simt coplesita de iubire chiar si atuci cand tu faci galagie, trantesti usi si bombani exact in acele minute in care eu in loc sa te tradez, asa cum imi reprosezi, simt ca te aduc mai aproape ca oricand…Pentru ca multumirea aceea se lipeste de mine si nu ma pareseste toata ziua, sau daca se intampla sa plece stiu ca va veni inapoi, fiindca asta e starea fireasca. de MULTUMIRE si nu de ne-multumire cum spui tu. Si uite asa, desi stam amandoi in aceeasi masina si ne uitam la aceleasi stergatoare care vantura aceleasi picaturi de ploaie eu sunt multumita si fericita si tu injuri, desi esti langa mine, cea pe care sustii ca o iubesti si eu te cred. Te cred. Fiindca asta e exercitiul meu, sa-i cred pe ceilalti. Sa-i cred in durerea lor, in neputinta lor, in tristetea si nervii lor.

Un alt lucru pe care-l fac, complet inutil si lipist de sens, este sa ma pun mereu, sau macar sa incerc sa o fac, in papucii celorlalti. Sa nu ma enervez cand vanzatoarea e obraznica ci sa ma gandesc ca probabil are si ea copii ei obraznici acasa si barbatul certaret….cand vad cersetori nu ma gandesc ca sunt o gasca de extorsionisti care vor sa puna mana pe cei 50 de banuti ai mei. Cand raman fara serviciu ma gandesc ca voi fi ajutata sa gasesc altul si stau linistita. Nu-mi pierd mintile, nu disper, nu iau Prozac si nu ma duc la terapie.

In schimb ma duc la duhovnic, desigur alta prostie, dupa cum spui tu…Poate ca asa cum spui, tu ai mintea mai organizata si mai stiintifica decat a  mea dar eu chiar ma ridic de acolo cu cateva kg mai usoara, kg pe care le dau numai din zona inimii. Desigur, o inima usoara e greu de demonstrat. Stiintific.Si e greu de demonstrat stiintific cat de iubita ma simt de el si cat il iubesc.

Am multe sarbatori de care ma bucur ca proasta, fiindca nu e nimic de bucurat acolo, dupa cum spui “Stai de vorba cu peretii si zici ca e bine!” Dar eu ma bucur si cred ca acei oameni frumosi au existat, exista si vor exista si ca lumina lor ma lumineaza si pe mine. Nu fiindca as merita, meritocratia nu functioneaza aici, ci pentru ca ei pur si simplu nu se pot abtine sa fie buni si sa imprastie lumina. Oricat s-ar straduit, nu pot sa stea la locul lor, cuminti,  pe pereti si se baga in viata noastra. Desigur nici  intruziunea asta nu poate fi masurata, in schimb starea aceea pe care eu o numesc “hi hi hi totul e bine” si tu “razi ca proasta” este vizibila. Pana si materialismul tau dialectic a bagat de seama ca-n zilele de sarbatoare “razi ca proasta si te comporti ca o “imatura”.

Asta e starea naturala in cea de-a opta zi. Ziua aceea pe care eu o am in plus. Desigur, tu nu crezi asta, dar eu zic ca saptamana mea are opt zile. Si-n cea de-a opta nu doar ca nu imbatranesc dar culmea, ma intorc la anii aceia cand eram un fulg, cand totul era bine si mereu in preajma erau mama si tata, obligati prin iubire sa se asigre ca lucrurile vor ramane asa.

Deci eu cred ca viata mea este mai lunga decat a ta cu cel putin o zi pe saptamana si mai cred si ca atunci cand o fi sa fie, eu n-am sa fac decat sa-mi mut bagajele importante in alta camera. N-am sa le iau pe cele grele, fiindca noua crestinilor nu ne place sa caram dupa noi lucruri inutile, am sa iau doar amintirile mele, impresiile, cate un miros, cate un gust. Poate chiar si gustul tau cand nu erai asa de “lucid”. Si le iau pe toate si le mut in alta camera acolo unde ma asteapta toti cei care m-au stra-stra-stra-stra-iubit, fie ca-i cunosc sau nu.

Pe de alta parte, tu ramai cu teama ta de boala si moarte, cu nervii, cu permanenta ta revolta in fata nedreptatilor, cu angoasele si singuratatile tale, cu Cioran, cel mai neroman dintre romani, cu obsesia ca trebuie sa faci ceva dar nu stii ce si de cate ori faci esti nemultumit ca n-a iesit cum voiai si ca lumea nu apreciza, cu obsesia ca nu conduci marca de masina pe care o meriti si ca a ta casa nu-i ca a colegului tau care e mai prost si munceste mai putin, ca n-ai concediile pe care le meriti dupa un an de munca salahorica…si vrei sa mai continui, dragul meu?

 

 

Sunt pentru spalarea creierului!

In urma acordului dintre Patriarhia Romana si Ministerul Invatamantului privind orele de religie, s-a iscat iarasi o mica furtuna intr-un pahar cu apa plata cu lamaie. Parintii au fost revoltati, sau cel putin asa sustin anumite ong-uri care si-au facut un titlu de glorie din a clantani impotriva religiei. Ideea ar fi ca orele de religie si in special cele de religie ortodoxa, ca despre ea e vorba, ar spala creierele copiilor.

In principiu la orele de religie esti invatat sa fii bun, sa lasi de la tine, sa intorci si celalalt obraz, sa urmezi exemplul Mintuitorului Iisus Hristos care a spalat picioarele apostolilor, care a tolerat sa fie batut, scuipat si ocarat. Pe nedrept, evident! Cum spala acest lucru creierul copiilor? Sau noi ne dorim copii combativi, copii care sa dea in cap, sa urmeze principiul lui “lasa ca-i arat eu lui”, copii pentru care celalalt nu e decat o treapta spre implinirea propriilor pofte si dorinte de putere. de exempli: un copil care participa cu sinceritate la orele de religie nu va ajunge sa conduca masina cu bata de baseball langa el ca sa-si rezolve disputele in trafic. 

La orele de religie copiii invata  ca e bine sa posteasca. Cu alte cuvinte sa se abtina. Sa nu considere ca tot ceea ce poftesc trebuie musai si implinit. Nu vrem si noi ca parinti resposabili sa-i obisnuim sa se abtina de la dulciuri, sucuri acidulate, grasimi, mancare fast food?

La orele de religie copiii invata ca Fecioara Maria s-a supus cu totul dorintelor lui Dumnezeu. Ea s-a supus si a acceptat sa treaca sabie prin inima ei. Nu a fugit, nu s-a revoltat, nu s-a opus. Ce invata copii nostri din exemplul Fecioarei? Sa se revolte, sa dea cu pumnul in masa, sa intrebe cu furie, sa puna sub semnul intrebarii? Nu, ei invata supunerea din dragoste, exact asa cum trebuie sa se supuna si noua copiii nostri, din dragoste. Iisus s-a supus din dragoste, Fecioara Maria s-a supus din dragoste, toti apostolii de asemenea …

La orele de religie copiii mai invata despre sfinti, acesti oameni exceptionali care s-au jertfit pentru Adevarul in care credeau. Idealisti. Oameni pentru care pamntul e doar o trambulina spre cer. Ce invata un copil din exemplul sfintilor? Sa nu se lase impresionat de cei din jurul lui, sa nu caute apobarea celor din jur, sa aiba incredere in el si-n ceea ce el simte si gandeste. Sa aiba curaj sa infrunte si sa fie verticali. Nu prin pumni si prin impunere ci prin iubire.

Cam asta invata copiii la orele de religie care sunt cu adevarat o spalare de creier. Le spala copiilor nostri creierul imbibat de imagini pe care le vad prin metrou sau pe la tv, le spala creierul de desenele animate violente, le spalala creierul de toata pleava pe care noi ca parinti, oricat de bine intentionati am fi, nu putem s-o tinem la usa sufletului lor.

Chiar daca un parinte nu crede, nu frecventeaza biserica, nu are treaba cu cultul, poate fi convins ca cel putin din punct de vedere etic si moral orele de relgie nu au cum sa le dauneze copiilor.

Si inca ceva. Tu ca parinte nu-i poti garanta copilului tau tinerete fara batranete si viata fara de moarte. Nu poti sti ce-l asteapta pe copilul tau in viitor , nu ai de unde sa stii ce vremuri urmeaza, dupa cum se anunta nu e loc de mult optimism… Ce-i poate dauna unui copil sa creada in Dumnezeu? Sa se roage lui si sa fie ajutat de ideea ca ruga lui este auzita? 

Toate studiile arata foarte clar ca oamenii credinciosi suporta mai bine incercarile, durerea, greutatile de orice fel. Si sunt studii facute de oameni de stiinta, nu de preoti…

Poate cineva sa imi dea un singur argument logic, stabil, nepatimas, despre cum influenteaza negativ religia un copil? 

 

pariati pe magarus?

Aud des ideea conform careia credinta e ceva “intim”. Ei, na! De ce ar fi? Intim e sexul (sau ar trebui sa fie, ca nu mai e in mod necesar…), intime sunt spalaturile vaginale, intim e tot ce contine  o latura hai sa-i spunem nu tocmai de fala. Nu ne falim cu fisurile anale, cu candidozele sau cu alte boli atasate sistemului excretor sau reproducator. Dar de ce ar fi credinta ceva intim? Ei bine, nici nu. Asta este doar o idee lansata de sectari, principiul functionarii lor fiind a-l rupe pe crestin de ai lui si ale lui. Si schimbarea trebuie facuta treptat. La inceput ti se spune sa nu-ti mai faci cruce in vazul lumii, ca doar credinta e ceva intim si apoi ti se spune sa n-o mai faci deloc, ca e doar un obicei pagan.

Credinta ortodoxa nu are nimic de-a face cu intimitatea. Ne facem cruci cand trecem prin fata bisericilor, facem metanii in fata icoanelor, spunem crezul cu totii in gura mare, ne rugam impreuna si simtim puterea aceasta, de a ne ruga impreuna. Totul inseamna comuniune ori comuniune in intimitate, sa ma scuzati, dar te duce cu ideea la altceva, nu tocmai de fala. 

Ideea sub care se ascund toti acesti asa zisti reformatori, inoitori ai credintei este legata de zona de suflet, inima, interior, sine. Desigur ca suntem invitati cu totii de IIsus Hristos sa ne rugam in camara noastra, doar ca prin camara trebuie sa intelegem inima. Suntem invitati sa luam rugaiunea in serios si s-o purtam mai jos de buze. In niciun caz nu inseamna sa ne rusinam de credinta noastra, s-o ascundem, sa tinem lumina sub obroc. Lumina trebuie sa stea acolo unde-i sta bine luminii, sa aiba o arie de raspandire cat mai mare. Iar cei care se straduiesc sa ne invete sa tinem lumina sub obroc ca asa-i modern sunt cei care incearca din rasputeri sa ne convinga sa luam intunericul drept lumina. Si apoi noi incercam sa gasim drumul cu-n opait stins. Si-o vreme ne merge, pana dam de prima groapa, de prima prapastie…

Credinta este ceva ce te defineste. Mai mult decat buletinul. Mai mult decat limba, mai mult decat mama. Credinta , desigur daca e lucratoare si activa, te modeleaza pana la ultima urma de gand. Te slefuieste si te defineste, te prelucreaza si te topeste. Nu poti sa mergi la Sf Liturghie, sa participi la ea si sa ramai la fel. Schimbarea se produce. Nu poti sa sustii ca icoanele si crucea sunt niste inselari fara noima si sa ramai la fel. Ideea ca indiferent de credinta tu ramai acelasi, cum spun multi, este o inselare. Acest lucru ar putea fi valid doar daca a ta credinta ar fi exterioara sinelui. Dar atunci cum s-o numesti credinta? Poate fi cel mult un paragraf de lege la care azi aderi si maine, nu. Eu sper sincer ca toti cei care au luat-o pe drumul tutror martorilor cui nu stiu, si tutuor “istilor” sa ajunga sa redescopere bucuria simpla a crucii si a unui “Doamne miluieste!”

 

Va intreb pe voi, care sunteti destepti!

Ce rau ti-a facut tie biserica? Nu ti-a ingropat mortii crestineste atunci cand ai avut nevoie si ai aplelat la ea? Nu ti-a botezat copiii? Nu te-a cununat atunci cand ai dorit? Cum e posibil sa fugim cu mic cu mare la biserica de cate ori e un moment important in viata noastra si a familiilor noastre si apoi sa-i injuram pe preoti, biserica, pe calugari? Cum e posibil sa uitam ce bine ne-am simti in ziua aia, ce emotii am avut, si cata bucurie dupa? Cum e posibil sa nu faci legatura intre tine cel de atunci si cel de acum? De ce negi o intreaga istorie a tarii tale si nu te gandesti ca marii domnitori au fost atat de legati de biserica incat au simtit nevoia sa ridice manastire dupa manastire si biserica dupa biserica? Ai idee ca pe vremuri conducatorii si oameni bogati lasau bisericii o buna parte din pamanturile lor si ca toate aceste pamanturi au fost luate cu japca de Cuza? Ai idee ca cei mai multi oameni de marca ai acestei tari, scriitori, oameni politici, muzicieni, poeti au fost credinciosi si au simti ca-si datoreaza intelepciunea ortodoxiei? Ai idee ca “spalarea creierului” in biserica te indeamna sa fii tolerant, sa rabzi, sa ajuti, sa dai locul tau oricui are nevoie atunci cand e inghesuit in acest autobuz al vietii? Stii tu cate azile sunt construite in ziua de azi de preoti? Stii tu ca slujba in limba romana se aude peste tot in Europa si ca multi romani de-afara abia asteapta duminica ca sa vorbeasca si sa auda limba lor? Iti trece tie prin cap ca atunci cand faci afirmatii veninoase la adresa bisericii dai in bunicii tai si-n bunicii bunicilor tai care au crezut in ortodoxie si ca in felul acesta te rupi de tot neamul tau? Te rupi de neamul tau ca sa te legi de cine?  De ce ti se pare ca esti tu mai bun, mai important si mai destept decat toti cei care au fost inaintea ta? De ce nu te intrebi de ce chinuita, huiduita si oprimata aceasta ortodoxie a strabatut secunda de secunda si a ajuns la noi? Ai idee de ce  atunci cand vin armaghedoanele si sfarsitul lumii  crestinii-si vad linistiti de treaba si nu le e frica? Gata! Urmatoarele o suta de intrebari, mai incolo…

Catedrala Mantuirii Sinelui

Acest artciol mi-a fost sugerat de un articol din ziar care scria despre un biet elev ostracizat de colegii lui ultra religiosi fiindca bietul de el era ateu! Haideti sa fim seriosi. Am doi copii, unul la liceul si unul la general, n-am auzit de asa ceva pe nicaieri…pe pustanii din ziua de azi ii doare de ipad, ipod, ipfone si alte i-uri din astea nu de i-ul din ora de religie ….

Jocul la extreme e intotdeauna periculos, obositor si te determina de cele mai multe ori sa uiti regulile si sa transformi jocul in razboi. Tema religioasa nu face exceptie. Aurita cale de mijloc este minunata dar lipseste cu desavarsire.

Ii intalnim pe cei care injura biserica si pe habotnici. Mai ales de cand cu Catedrala Mantuirii Neamului s-au pornit toate urgiile si inversunarile posibile. Dar nu despre catedrala vreau sa vorbim…ci despre ce anume ne sustine noua in viata asta opinia.

Cei care injura biserica sunt cei care n-au pasit in ea. Cei care o cunosc de la televizor si din ziare. Mai exact din inghiontirile de la hramurile mari unde se aduc moaste celebre si unde oameni grav bolnavi si batrani inspaimantati de gandul mortii se inghesuiesc sa prinda o unda de speranta …sau din articolele despre preoti care au calcat stramb, unde niste jurnalisti obositi si de multe ori prost platiti incearca sa umple niste ziare care nu prea se mai vand cu ceva ce ar putea atrage publicul.  Un preot care bate, injura sau trage orgii sexuale e un subiect fiindca ne bucura sa vedem ca si ei gresesc fiindca asta ne face noua greselile mai mici. Daca un preot face asta ce sa mai spunem de noi? Sa-i dam inainte cu furtul, inselatul, minciuna si tot restul…Apoi cei care inghitit aceste produse media pe nedigerate se apuca sa urle impotriva celor care merg la biserica pe care-i acuza cu nonsalanta ca biserica le-a spalat creierul. Pampam! ironic, nu-i asa?

In tabara opusa avem toate maicutele batrane cu briul de lana care respecta sec un ritual di care nu pricep nimic, dar absolut nimic si te afurisesc imediat daca nu faci corect fiecare pas in biserica sau daca nu purcezi la facut metanii absolut regulamentar. Dar care la o adica nu se sfiesc sa scoata din superstitie cate un chilotel, sutien sau alt obiect intim si sa-l frece de icoane in speranta ca ceva bun se va intampla cuiva drag sau din contra ca cineva care cred ei ca le-a gresit va fi aspru pedepsit. Crestini care nu se sfiesc nici sa dea sapte sau noua acatiste la sapte sau noua biserici doar ca sa li se implineasca cine stie ce dorinta, de parca Dumnezeu sta sa faca socoteli. Crestini care il pun pe preot sa faca cine stie ce gimnastica cu sarituri peste batiste doar pentru ca…Sunt multe supersitii. Si unde-i superstitie e clar ca nu-i credinta…

Ziceam ca vorbim despre ce ne sustine noua opinia. Ei bine, cred ca si extremistii din prima categorie si babutele superstitioase din a doua se intalnesc  in plin flagrant de opinie nemotivata. Prima categorie pentru ca sunt niste papusi la cheremul mediei iar a doua fiindca joaca un rol pe care nu-l inteleg dar pe care il predau cu vehementa celor din jur. Si sincer cred ca ambele categorii sunt la fel de nocive.

 Acum cred ca ar trebui sa definesc si aurita cale de mijloc. Ei bine, nu o fac. Nu de alta, dar cred ca nu e una singura, ci una pentru fiecare. Important este sa faci primul pas restul drumului curge de la sine. Iar primul pas sa fie facut cu luciditate si sinceritate. Sa pleci de la curiozitatea si de la intrebarile tale si sa nu iei niciodata raspunsurile altcuiva.

Si am sa inchei cu o vorba de-a Sf Velimirovici despre care am scris acum cateva zile. Zice asa ” Daca fugi de Dumnezeu El nu va alerga dupa tine dar te va astepta”.  Dar poate ca nu e bine sa asteptam prea mult si sa abuzam de rabdarea lui dumnezeiasca…

Catedrala Mantuirii Sinelui nu e nici costisitoare si nici nu depinde de vremuri asa ca ii invit pe toti si pe cei care injura si pe cei care proslavesc in gol sa puna o temelie la ea. Si sa inceapa eventual cu piatra din capul unghiului. …

Margaritare-Cuvinte ale Sf Ioan Gura De Aur si ale multor sfinti si dascali

Inainte de a va spune ce a facut cartea asta pentru mine cred ca ar fi bine sa va spun la modul concret, real, ce a facut spiritualitatea din mine. As zice Dumnezeu dar cateodata e mai bine sa nu definesti astfel incat in locul prejudecatilor atasate unui cuvant sa lasi libere indoielile fatatoare de idei. Spun fatatoare si nu nascatoare fiindca din punctul meu de vedere indoiala e un animal. Dar asta e alta poveste…

Sunt din nastere, un om violent. Nu doar cu violenta verbala ci si fizica. M-am batut de multe ori, de fiecare data pentru o cauza si cu un scop, dar m-am batut dese ori. Odata pina la buza sparta si ochi vanat. Pe scurt, sunt un om manios. De mica am fost asa…Sunt vreo zece ani de cand ma lupt realmente cu mania mea. Incerc sa o tin in frau si sa nu ma enervez de cate ori vad ceva care mie nu mi se pare in regula. Mania merge mina-n mana si cu orgoliul, fiindca de cele mai multe ori ne enervam fiindca ni se pare ca x, y sau z nu se ridica la nivelul asteptarilor noastre.

Ieri am avut ocazia sa imi verific inaltimea spirituala. Nu e ametitoare…dar totusi…Daca acum cinci ani as fi fost pusa in situatia de ieri, le-as fi spus tuturor si fiecreia in parte cateva cuvinte pe care nu le-ar fi uitat pina la moarte, ca ma descurc binisor cu vorbele, apoi as fi trantit ce as fi apucat si as fi iesit. Dar ieri am glumit. Am asteptat sa se termine intalnirea si am plecat. Cam asta poate face o carte de genul celeia despre care va povestesc acum.

In ortodoxie se vorbeste de cuvantul lucrator. Ei bine, cuvantul cand este cuvant este cu adevarat lucrator. Sapa tunele prin tine pina la inima si te transforma. Eu din pacate mai am. Pentru ca marturisesc ca ieri am simtit furie si dispret. Profund dispret. Chiar putina scarba pentru acest gen de oameni superficiali care cred ca tot ce sclipeste e aur. Cu toate ca si un scuipat daca bate soerele cum trebuie, sclipeste…M-am uitat la aceea adunare si nu am vazut decat micimi. Deci mai am de lucrat. Sau de fapt abia acum incep.

Dar cuvintele lui Ioan Gura de Aur isi fac lucrarea in liniste. Nu e o carte de citit. Nu motai cu ea sub patura. Sunt predici! Nu povesti de adormit copiii…Chiar sunt predici pe care Ioan Gura De Aur le tinea la liturghii.  Si asa cum noi stam duminica si il ascultam pe preotul Tache din cartier asa il ascultau cei din vechime pe Ioan.

Fiecare slujba ataca cate o tema. Mandria. Ura. Vrajmasia.

Temele sunt cam aceleasi de atunci, nu prea s-au schimbat motiv pentru care eu imi permit sa ma indoiesc amarnic de progres. Nu am depasit niciuna din tarele pomenite in vechime in schimb am daugat una noua. Avortul. Pe vremea aceea nu se practica la scara asa larga, aveau si ei probabil babe cu buruieni dar nu era un pacat asa de raspindit incat sa merite sa ii aloci o slujba de Duminica.

Daca aveti intrebari legate de cine suntem, de ce ne nastem, de unde venim, de ce gresim si ce am putea face ca sa ne mearga mai bine, va recomand aceasta carte. Cat despre stil, e ciudat de modern. Ceea ce iarasi ma face sa ma indoiesc de mareata si profunda noastra evolutie. In timp ce scriu, geamul e deschis si de la liceul de vis a vis, aflat in buricul targului, razbat altfel de cuvinte “lucratoare”. Sunt cateva fete iesite in pauza al caror limbaj l-ar face sa roseasca pe un antic. Deci am progresat….

off the record 25

In afara de bucatarie, am cateo biblioteca in fiecare camera si pe hol. Nu am asa de multe carti doar ca apartamentele astea comuniste sunt mici…Cartile s-au ordonat cronologic. Primele venite in casa au ocupat biblioteca din sufragerie. Beletristica si teatru, cumparate de mine si carti de arta si albume, mostenite de la tata si imbogatite de mine pentru fii-miu cel mare.

In camera copiiilor sunt cartile lor, epoca moderna, cum ar veni Roald Dahl, Terry Pratchett si compania…

La mine in camera filozofie si religie iar biblioteca de ocultism si-a gasit locul, biata de ea, in holul de la buda. Si uite asa de cate ori merg spre baie ma gandesc ca inainte au murit oameni ca sa apere Caballah si Zoharul si …ce sa mai, toate cartile pentru care pina acum vreo doua sute de ani mureau oameni zac acolo, in holul de la buda…Numai si asta denota cat de mult s-a schimbat lumea. Nouazeci la suta din lecturile mele din ultimul timp sunt legate de religie, filozofie si ocultism…Nu stiu de ce am tradat beletristica, de ce am redus lecturile “relaxante” cu 90%…probabil ca e doar o etapa de viata si voi reveni la aceea stare cand citeam cinci-sapte romane pe saptamna (da, era posibil fiindca nu lucram, stateam acasa sa-mi cresc copiii si copiii mei erau cuminti 🙂 )…

Dar ma intreb, toate aceste carti fundamentale, Dao de Jing, Confucius, Vedele, Dharmapada , marii maestri zen &comp sunt accesibile doar fiindca intelepciunea din ele ne este interzisa din cauza lipsei luminii din noi, sau sunt accesibile fiindca trebuie sa ne pregateasca pentru ceva sau sunt accesibile fiindca deja ce e in ele este depasit si sunt altele mult mai importante… Cum se impaca cititul Zoharului cu obsesia platirii ratei la banca?

Sunt in carti

Mi-am propus sa scriu aici despre 1001 de carti. De-ale prietenilor mei. Poate chiar si de-ale mele…Si de-ale celor pe care-i citesc fara sa-i cunosc si ajung sa-i cunosc doar prin ceea ce scriu. Nu am sa scriu recenzii. Nu am pretentia ca parerile mele sunt borne literare. Sunt doar pareri. Bineintels ca accept pareri la pareri si critici la pareri. Asa ca am sa scriu zilnic despre cate-o carte. Hai, poate nu chiar zilnic…Ba nu, am sa incerc zilnic…Nu va temeti, nu citesc o carte pe zi, as vrea, as visa…dar nu! Din fericire insa am o memorie relativ buna asa ca voi putea spune dua vorbe si despre carti pe care le-am citi acum 3, 7 sau 10 ani…Mai ales daca mi-a placut foarte mult cartea sau daca m-a scos din minti…