Despre prieteni, cunoscuti si necunoscuti


Joi plec la Satu Mare cu Oana, da, da, acea Oana care nici macar nu a implinit 30 de ani si are un raft de carti publicate si inca unul care asteapta sa fie publicat ( publicate: Parfumul vaduvei negre , Indicii anatomice adicatelea carti politiste aparute la Crime Scene si trei regine, va sa zica o serie fantasy Razboiul reginelor, Regina Elfa si Razboiul reginelor) asa ca va dati seama ca noblesse oblige si va trebui sa fac cumva sa fiu la inaltime. La inaltime o sa fiu ca mergem cu avionul. Ha ha ce gluma proasta! Cand sunt stresata fac glume proaste. De aici puteti desigur deduce ca atunci cand nu sunt stresata, fac glume bune. Partea proasta e ca sunt stresata mai mereu.

Ma gandeam aseara ca am trei existente distincte. Una legata de familie si problemele conexe, una de serviciu, care e har Domnului solicitant pina la epuizare si una legata de carti. Nu imi dau seama daca e mult sau putin in general dar pentru mine e destul de greu sa le echilibrez. Pentru ca de fiecare date cand accentuez una din ele, celelalte doua se tensioneaza. Spun asta doar fiindca vreau sa subliniez cat de mult imi doresc sa ajung la Satu Mare. Poate ca veti crede ca e vorba de bani, ca sper sa vand carti si sa ma imbogatesc. Nu imi dispalce ideea dar nu despre asta e vorba. E vorba despre oameni. Din punctul meu de vedere intotdeauna e vorba despre oameni. Oameni pe care-i iubesti si care te sustin. Oameni dispusi sa faca eforturi pentru tine. Oameni care isi rup din existentele lor cu trei, patru sau cinci planuri, isi rup deci cate o ora doar ca sa te intalneasca, sa te cunoasca, sa vada ce ai de spus. Oameni care dupa plecarea ta probabil ca isi vor mai rupe o ora doua ca sa-ti citeasca cartile. Cum sa nu te simti “ales”, cum sa nu simti ca ai o datorie de a le spune ceva, de a le transmite ceva. Numai eu stiu cat ma pot enerva cand imi dau seama ca citesc o carte proasta. Din fericire mai nou imi dau seama foarte repede daca o carte e proasta…Sau de cate ori am fost la conferinte de presa in care vorbitorul batea campul voios si calare si pe jos. ..ca sa nu va mai povestesc de trista experienta ante 1989 cand discursurile interminabile formate din vocabule care nu se legau erau la ordinea zilei…

Asa ca va invit sa va bucurati pentru mine si mai ales sa va bucurati de toti oamenii din jurul vostru care va acorda timpul si sustinerea lor. Fie ca o fac in mod direct fie prin intermediul cartilor.

Multumesc:

http://oanastoicamujea1.wordpress.com/

http://satmareanca.wordpress.com/2010/09/10/vesti-cu-adevarat-importante/

Advertisements

Oana dixit!


http://oanastoicamujea1.wordpress.com/2010/09/10/cum-am-aflat-ca-ne-am-epuizat/#comment-22240

M-a amuzat teribil postul Oanei. Aveam de gand sa scriu si eu unul pe aceeasi tema dar am renuntat tocmai fiindca ea o face foarte bine. Nu ne laudam din lipsa de modestie. Suntem doua modeste, sic! O facem pentru ca aplicam ceea ce ne-a invatat maestrul David Ogilvy, care explica esenta publicitatii in felul urmator. Pastravul inoata contra curentului mii de km doar ca sa-si depuna icrele. Depune mii de icre. Nu-l stie nici naiba. Gaina cotocdaceste de mama focului inainte de a face oul. Face un singur ou. Apoi cotcodaceste de scoala toata curtea. Asta e publicitatea. Asa ca ce sa facem, cotcodacim si noi inainte , in timpul si dupa. Fiindca vedeti voi, sa scrii o carte, fie ea si buna, e una, sa o vinzi, e alta. Dintre miile de carti aflate intr-o librarie trebuie sa-l determini pe om sa scoata banul din buzunar si sa-ti cumpere cartea. Pe a ta. Apoi din putinul lui timp liber, trebuie sa-l determini sa-si rupa o ora, doua, trei ca sa te citeasca. Iarasi e ceva. Asa ca noi le multumim tutror celor care ne-au cumparat cartile si le-au citit. Si daca le-a placut ce au citit, sa fie pregatiti pentru o surpriza.