Kurt Vonnegut, din nou. Un om fara de tara

Iubirea mea pentru Kurt nu mai e un secret pentru nimeni. Continui sa-l descopar. De unde se vede treaba ca nici macar moartea nu ne poate desparti. Continui sa rad cu el. Simtul umorului este , din punctul meu de vedere, cea mai erogena zona. Si nu o sa pot parasi niciodata un barbat care ma face sa rad. De exemplu:

“Am de gand sa-i dau in judecata pe cei de la Brown& Williamson Tobacco Company, producatorii tigarilor Pall mall si am sa le cer un milion de dolari despagubire.Incepand de la varsta de doisprezece ani fumez, tigara de la tigara, doar pall Mall fara filtru si de ani buni, Brown& Williamson imi promit-inca de pe pachet-ca ma vor ucide”.

“Un om fara de tara” e un soi de testament. Kurt ne lasa noua, copiiilor lui, temele sale de meditatie. Cat si pana unde se poate glumi? Exista subiecte tabu? Razboiul, departe de a fi un accident genetic la scara mare e o afacere la scara si mai mare. Kurt, ca orice supravietuitor al atacului Dresdei, stie

” Viata este ceva cu care nu trebuie sa tratezi nici un animal. Nici macar un soarece”.

Un om fara de tara este un strigat al luciditatii iubirii. Kurt a iubit oamenii si tocmai de aceea s-a uitat roata in jur si a vazut ca oamenii care iubesc oamenii sunt pe cale de disparitie. Ei sunt inlocuiti cu indivizi extra-mega-para-ultra inteligenti, educati, cultivati dar cu nada coracon. Oameni care fie si-au pierdut constiinta pe drum, fie asa cum sustine Kurt nici n-auavut-o. Kurt ne atrage atentia la PP-Personalitati psihopate si citeaza chiar un studiu de specialitate privind acesti indivizi care se nasc eviscerati de constiinta.”Mask of sanity” de dr Harvey Checkley, profesor de psihiatrie clinica la Mesical Collage-Georgia. (Eu cand am scris cu “Sange rece si albastru” am crezut ca am inventat o boala-ingridianismul si cand colo, Ingrid exista si e PP)

“oamenii considerati PP sunt prezentabili, cunosc prea bine suferintele pe care actiunile lor le pot provoca altora, dar nu le pasa. Asa se face ca multi dintre acesti PP fara inima detin in prezent posturi importante in guvernul nostru federal, ca si cand ar fi lideri, nu oameni bolnavi. S-au cocotat in sa.”

Hmm, suna cunoscut, nu-i asa?

Din punctul de vedere a lui Kurt cea mai inteleapta persoana pe care a cunoscut-o s-a nascut in Romania.  Saul Steinberg conform lui Kurt in sase secunde dadea cel bun bun raspuns. “in orice fel de arta reactionezi la sbaterea artistului fata de limitele lui”.

Eu sincer cred ca limita lui Kurt inca n-a fost inca descoperita.

“Un om fara de tara” a aparut la Rao. In niste conditii grafice exceptionale. Merita fiecare secunda pe care i-o oferi!

 

Postasul lui Neruda-Antonio Skarmenta-cartea no 4

Astazi este luni si pe deasupra 10 mai, ziua regalitatii, asa ca ma voi stradui sa propun o carte care sa corespunda acestor doua criterii. Dupa cum bine stim cu totii, traim intr-o lume guvernata de angoasa zilei de luni fiindca traim intr-o lume in care oamenii nu fac decat rareori ce vor. Ne bucuram doua zile pe saptamna si strangem din dinti cinci. Cunosc si eu cateva fericite exceptii care nu fac decat sa intareasca aceasta regula.

Asa ca azi va propun un regal. “Postasul lui Neruda” de Antonio Skarmenta. Romanul a fost ecranizat de doua ori, a doua oara a primit un Oscar pentru cel mai bun film strain. Dar sa nu va puna sarpele sa vedeti inainte filmul. Cartea, cartea, cartea. Inainte de toate, cartea. Dar inainte de film si inainte de carte si inainte de orice, autorul. Iata ce spune.

“Noapte de noapte, visurile mele de a deveni scriitor agonizau  in birourile jilave ale redactiei.(…) in zilele in care isi are originea aceasta istorie, care asa cum isi vor da seama virtualii mei cititori, incepe cu entuziasm si se sfraseste sub efectul unei profunde depresii (…) trebuia sa tulbur pacea in care poetul Pablo Neruda vietuia pe malul marii, si luindu-i o serie de interviuri, sa fac, pentru depravatii cititori ai fituicii noastre, descrierea a ceva ce , in cuvintele directorului ar fi fost “geografia erotica a poetului” . Pe bune si pe limba noastra, trebuia sa il determin sa vorbeasca in modul cel mai grafic posibil despre femeile pe care le avusese”. Acum imi dau seama ca inaintea filmului si inaintea cartii si inaintea autorului ar fi trebuit sa vorbesc despre Neruda, dar lui am sa-i dedic intr-o buna zi un articol intreg.

Ce legatura exista intre postasul Mario Jimenez aspirant poet si aspirant la rolul de prieten al poetului, va las sa ghiciti. Cert e ca Antonio Skarmenta numai detectiv erotic nu e in cartea asta. Ne construieste o prietenie intre doua lumi. Si parca ne povesteste ca in fiecare postas se ascunde un poet care viseaza la vestile pe care le duce si la impactul lor. Si in fiecare poet e si un mic postas care are niste vesti de dat. Doar ca unul merge pe jos sau cu bicicleta iar celalalt calare pe un gand, cuvant, metafora.

“-Ca o corbie tremurand pe vorbele mele.

-Stii ce ai facut , Mario?

-Ce?

-O metafora.

-Da n-are nicio noima, ca mi-a iesit din intamplare, chiar asa.

-Toate imaginile sunt intamplatoare, fiule..”

In carticica mititica gasesti teme pentru un an de meditatie intensa. Daca e sau nu bine ca artistul sa fie angajat, daca iubirea e cea care genereaza poezia sau merge si invers, daca e bine sa intri in discutii cu postasii aspiranti la titlul de poeti si care pe deasupra mai sunt si indragostiti, fara speranta! asa cum le sade bine poetilor, fie ei si postasi. Totul cu mult umor si rafinata ironie

” Mario a hoinarit o saptamna inghitindu-si metaforele. Beatriz ba era inchisa in odaia ei, ba iesea la cumparaturi sau la plimbare pina la stanci cu ghiarele mamei prinse de brat”.

Cateva capitole mai incolo, iata si replica mamei cu ghiare:

“-Biata mea Beatriz e moarta dupa postasul asta. Un barbat al carui unic capital sunt micozele  dintre degetele picioarelor cu care alearga de colo colo. Dar daca picioarele-i mustesc de microbi, gura ii e proaspata ca salata si incalcita ca o alga. Si cel mai rau, Don Pablo, e ca metaforele cu care vrea sa-mi corupa fata, le-a copiat fara nicio rusine din cartile domniei voastre”

Acest Mario acuzat de micoze si metafore ilicite devine un partner foarte bun de vorbe si vin  pentru poetul Neruda retras pe insula, macinat de cancer si de asteptarea de a sti daca ia sau nu Premiul Nobel.

Peste ei insa se rastoarna istoria, asemnea carului cu prosti in Caracal si cat ai zice “postas” metaforele dispar si iubirea tace si chiar marea pare sa devina mai retinuta.

Habar n-am daca am reusit sa va starnesc interesul sau patesc cu voi cum am patit cu un foarte bun prieten caruia i-am recomandat-o cu caldura si el mi-a inapoiat-o cu raceala….Adevarul e ca nicio carte nu e pentru oricine ci e pentru cineva anume, la un moment dat!

Cartea a aparut la Rao in 2004