Cum am vrut sa ma fac sfant-Virgil Gheorghiu


Ma consideram pana mai alaltaieri un om citit….Cel putin in materie de literatura romana moderna nu ma asteptam sa mai am surprize. Si iata, am avut! Virgil Gheorghiu este o revelatie de scriitoro-poeto-teolog, un scriitor care gliseaza cu eleganta intre amintiri incarcate de emotie si interpretari teologice rafinate si foarte vii. Un scriitor care ar merita un loc de cinste in manualul de romana.

Dar in primul si-n primul rand, e un scriitor roman care vorbeste frumos despre Romania. Romania lui Virgil Gheorghiu este una care-l poate face pe un american, englez sau neamt sa-si doreasca sa vina in Romania. Mai exact in Neamt. Mai exact in Razboieni. Mai exact In Valea Alba.

Sa fii baiat de preot si sa te cheme Virgil,nume de  poet genial dar pagan,  intr-un sat de oameni  sarmani dar cu nume de sfinti, unde cea mai fericita zi e cea a onomasticii, este din start o provocare. La sapte ani Virgil decide ca nu are altceva de facut decat sa devina el insusi un sfant, astfel incat numele de Virgil sa-si ia binemeritatul loc in calendar. Tatal lui ii spune  ca e cat se poate de simplu sa ajungi sfant, trebuie doar sa-ti iubesti toata viata dusmanii. Dar Virgil al nostru, la cei nici sapte ani ai lui, are o problema : nu are dusmani!

Incepe o saga cu iz politist, impanata cu un atentat asupra tatului sau, bumbac egiptean, molime,  urmariri si politie. O saga din care aflam de ce se cheama Neamtul-Neamt, de un copil de sapte ani care s-a decis sa fie sfant nu poate spune pana la capat “Tatal nostru”, de ce unii sfinti au zile si altii-nu, de ce e painea asa un aliment special, de ce romanii pot fi pastori si americanii, nu. Tot soiul de de ce-uri. Unele in cheie poetica, altele intr-una teologica, sau politista, dar mereu cu multa iubire pentru fiecare personaj evocat. Totul intr-o limba romana de zile mari! Eu daca as fi profesor de religie, ceea ce mi-as dori sa fiu dar nu sunt, le-as citi copiilor aceasta carte, putin cate putin si cred ca ar prinde din ea cam tot ce trebuie prins ca sa te prinzi ca Dumnezeu nu e un mos c-o barba, dupa cum nici o idee nu e.

Nu stiu daca Virgil a reusit sau nu sa-si treaca numele in calendar.Nu stiu daca a fost un sfant. Dar in mod clar e cel putin un pictor de icoane. A pictat o Romanie de care te poti indragosti si pe care chiar daca nu o mai zaresti la tot pasul, stii ca exista. Undeva…..Trebuie sa existe, fiindca Virgil ne face sa ne indragostim de ea si s-o cautam mereu. Iar daca n-o gasim, s-o nastem din nou!

Pentru ea, pentru bucuria de a o cauta, pentru speranta de a o descoperi, si pentru cateva ore de lectura incantatoare, absolut incantatoare…multumesc, Virgil!

 

cum am vrut sa ma fac sfant

 

Puteti comanda aici:

http://edituradeisis.ro/opencart/index.php?route=product/product&product_id=86

 

Advertisements

Simon Singh-Big Bang


Simon Singh imbina minunat dimensiunea superficiala de scenarist de televiziune, fie ea chair si BBC si fie ele chiar si seriale stiintifice,  cu cea profunda de om de stiinta. Omul a studiat la Imperial Collage, si fara sa am nicio referinta despre acest stabiliment de invatamnat nu-l pot banui decat profund, elitist si greu de atins. Iar ulterior a obtinut titlul de doctor in fizica particulelor elementare de la Universitatea Cambrige. Daca sunteti la fel de versati intr-ale stiintelor ca mine, probabil ca dupa prezentarea asta ati lasa cartea jos si ati spune, “Ok, sa o ia cineva mai destept”. Dar iata ca apare si vestea buna. Omul a lucrat in tv. Si niciun om care lucreaza in tv, fie  BBC si emisiuni stiintifice nu mai poate fi acelasi ca inainte. Televiziunea te formeaza sa stii sa gandesti cu mintea”mijlocie” aia care nu e nici prea prea, nici foarte foarte. Oricat de destept ai fi ca om de stiinta, ca om de televiziune ti-e clar ca nu se uita la tie numai colegii tai fizicieni, cei impreuna detinatorii de doctorate si honoris cauzae.

Asa ca pe mine cel putin, latura lui de om de televiziune m-a facut sa am curajul sa vad ce are de spus ca om de stiinta. Si are. “Big Bang” este un fel de curs de fizica, nu chiar pentru scoala de duminica, as minti sa spun ca e simplist. Nu e simplist.  S.Singh a dat deoparte tot ceea ce nu era esential, dar in ceea ce a considerat esential, a mers in profunzime. Esential pentru ce? Pentru a intelege Universul. Si pentru asta cateodata e necesar sa intelegi nu doar legile fizice ci si pe cei care le studiaza. De aceea cartea e intesata cu portrete de oameni de stiinta. Cu anectodica legata de oameni de stiinta. Cu situatie importante pentru un anumit om de stiinta care a stipulat o anumita lege. Fie ca e vorba de considerente politice, fiziologice, politice sau de alta natura…

“II (Rutherford) dispertuia  pe chimisti, lucru nu tocmai rar printre fizicieni.De exemplu, laureatul Nobel, Wolfgang Pauli, s-a infuriat cand sotia l-a parasit pentru un chimist. “Daca lua un toreador mai intelegeam, dar un nenorocit de chimist” ”

Veti gasi portrete nu intotdeauna omagiative la adresa unor mari oameni de stiinta fiindca dupa ce veti citi cartea va va fi clar ca un mare om de stiinta nu e in mod necesar si un mare om. Poate fi zgarcit, nervos, agresiv, misogin, si de cele mai multe ori, egocentric.

Veti gasi probe de ignoranta si surse de umor” Va veni ziua in care veti avea chiar in casa dumneavoastra o camera luminata numai cu radiu” 🙂 Amuzant, nu?

Dincolo de demersul pur stiintific in spatele acestei carti, ” Big Bang ” este o explozie de documentare. Sacrificii, utile sau inutile, intamplari profetice sau hilare, sperante confirmate sau nu, teorii avagardiste care nici macar in ziua de azi nu au putut fi verificate sau negate, gasesti tot in aceasta carte unica. Poate ca nu va va transforma in oameni de stiinta dar va va da o abordare stiintifica asupra omenirii si Universului.

A aparut la Editura Humanitas, in 2008 , in traducerea foarte buna (si banuiesc dificil de facut din cauza amestecului de limbaj tehnic, colocvial etc, )a lui Vald Zagrofi

cartea no 15-De ce nu putem sa fim buni, Jacob Needleman


Hm! Cu ce sa incep…Incep prin a-mi motiva absenta:am fost bolnava. Nu am tras chiulul, nu mi-am luat vacanta. Asa ca sper sa-mi motivati voi absentele pe baza de incredere. Daca nu va aduc si dovada de la doctor..

Acum, despre Jacob Needleman.

Este profesor de filosofie la Universitatea din San Francisco si aceasta carte le-o dedica studentilor lui. Studenti care pot avea de la 20 la 65 ani dupa cum reise din cartea (curs de etica) care le este dedicata. Curs de etica care-si propune sa-i duca pe studenti pina la “pragul socratic” pe care acestia apoi sa-l treaca fiecare in parte, sau nu, dupa cum s-au format pina in acel punct.

Eu am facut scoala in comunism, ca sa zic asa, cu toate ca pe vremea aceea noi nu stiam asta, ca suntem comunisti, noi speram doar ca suntem normali, copiii normali ai unui Popescu, Georgescu, Ionescu sau Boitan. Asa ca noi nu faceam prea multa filozofie, iar la clasa de mate-fiz nu faceam decat dicursurile lui “toasu” de la Congrese asa ca educatia filozofica mi-am implinit-o singura, intr-un demers de melc autodidact. Nu-i usor sa inveti filozofie de unul singur, fara o structura, fara sa legi ideile de timpuri, de o societate si o economie, fara sa le vezi intr-un sistem. Asa ca acum pot sa va spun, ca multe din cursurile de filozofie pe care le-am citit, au fost scrise de autori spre propria lor slava. Adica uitau cu cine vorbesc, de ce vorbesc si ce vor sa demonstreze. Ii uitau parca pina si pe filozofii pe care teoretic ii serveau. Dar nu se uitau pe sine si egourile lor de doctoranzi.

Nu este deloc cazul lui Jacob Needleman. Mi-as dori sa pot asista vreodata la un curs de-al lui. Este un profesor modest, un profesor smerit care se inchina in fata mintilor ce pot sa fie, ce pot sa devina,  nu a mintilor pe care le are in fata. Este un profesor care lucreaza cu potentialul elevului nu cu limitarile lui.

De la el am inteles ce vrea sa insemne “impreuna gandirea”. De la el am inteles ca ceea ce cauta de fapt Socrate era un moment de gratie, de tacere. Momentul cand mintea ti se deschide asa de tare incat poate cuprinde si raspunsul fara raspunsuri. Sau atat de tare incat sa admita ca raspunsul nici nu exista, nu conteaza daca intrebarea este bine pusa. De la el am inteles ca n-am de ce sa ma rusinez de natura mea animalica, fiindca in mine exista si sublim si vulg. Totul este sa nu ma prefac ca nu simt animalicul. Sa nu dau impresia ca plutesc atunci cand ma tarasc. Sa nu ma acopar cu sentimente superficiale de vinovatie, atunci cand gresesc ci sa privesc greseala in fata. Fara nicio scuza, fara niciun argument de genul”data viitoare nu voi mai face” sau “eram obosita” sau “lasa ca si-a meritat-o”

OF! Nu ma pricep deloc sa promovez o carte de etica, nu-i asa?

Sa incep cu inceputul.

Nu-i asa ca e minunat sa te intrebi “De ce nu putem sa fim buni?” Asta deja admite ca nu putem. Dintr-o data inseamna sinceritatea acceptarii ca nu putem fi, buni.  E ciudata premisa asta, ca nu putem fi, sau ca cel putin, nu suntem din nastere. E cumva impotriva tutror teoriilor new age care ne spun ca suntem minunati, suntem perfecti si trebuie doar sa ne descoperim perfectiunea. Sa nu se intelega cumva ca avem in fata un curs despre micimea universului omenesc. Din potriva. E ca si cand ne-am contracta intr-un punct, pentru ca apoi sa putem exploda cu putere.

In capul nostru cu totii suntem morali, cu totii vrem binele, cu totii auzim vocea drepatii, a echiatii, a moralei. Vocea care ne indeamna sa ajutam, sa sustinem, sa iubim, sa ingrijim, sa fim plini de compasiune. Si-n loc de asta, ce facem? De ce auzim aceasta voce in cap dar cand iesim pe strada imbrancim, injuram, dam pumni si ne zbatem ? De ce in mintea noastra vorbeste un inger dar actiunile sunt ale unui demon? Asta inseamna oare conditia umana, vocea unui inger si actiunile unui drac? ”

Caci nu fac binele pe care il voiesc, ci raul pe care nu-l voiesc, pe acela il savarsesc” Romani 7,19

Jacob Needleman pare sa nu se multumeasca cu asta si-si indeamna si studentii sa nu o faca. Sa mearaga mai adanc cu intrebarea. Cat de adanc? Pina acolo unde nu se mai poate da niciun raspuns. Pina in momentul de totala deschidere.

Poate ca n-am fost la cursul domnului profeso Needleman dar am senzatia ca am facut-o. Si mi-a ramas in urechi, o sintagma.

“Acum mergi si studiaza”

Sintagma din Talmud. Povestea e pe scurt, asa:

“Un barbat se apropie de Hillel agitat si sfidator.”Ma voi converti la iudaism” ii spun el, “cu conditia sa ma inveti intreaga Tora cat timp stau intr-un picior”. Hillel ii raspunde imediat :”Ce tie nu-ti place, nu-i face aproapelui tau. Aceasta este intreaga Tora. Restul este comentariu. Acum megri si studiaza”

Cu totii vrem cunoastere repede, instant, pe nerasuflate si negandite, cat am sta intr-un picior. Dar nu se poate “Acum mergi si studiaza”.

Va mai spun doar ca este foarte usor de urmarit istorisirea domnului profesor Jacob Needleman. Curge. Este mereu inserata cu povesti din clasa, are multe descrieri de exercitii pe care le face cu studentii, referintele culturale sunt intodeauna motivate si explicite, astfel incat ca cititor, sau daca vreti, ca student, nu te simti niciodata prost. Doar rau, dar pe cale sa intelegi asta!

Acum mergi si studiaza 🙂