Scrisoare catre un ateu

Dragul meu,

imi permit sa te numesc asa nu fiindca ne-am cunoaste si nu fiindca mi-ai fi dat permisiunea ci in numele unei idei insamantate in mine de un om a carui dumnezeire tu o contesti, dupa cum contesti tot ceea ce deriva din ea. Sa presupunem acum ca tu ai dreptate si eu ma insel si sa vedem cine ce are de pierdut.

Sa presupunem deci, asa cum tu sustii, ca tot ceea ce inseamna credinta si manifestarea ei, sunt zadarnice. Nu exista nimeni si nimic dincolo de palpabil. Exista numai ceea ce se vede si poate fi demonstrat. Desi mintea ta nu se vede dar i se vad roadele si nici de demonstrat nu poate fi demonstrata cu adevarat…In fine, de dragul discutiei sa mergem mai departe. Hai sa vedem ce fac eu ca un crestin inselat ce sunt si unde ma duce aceasta.

Ma trezesc duminica dimineata si ma duc sa ma vad cu niste oameni care-mi plac si de care ma simt iubita. Desigur, acolo se intampla niste lucruri “complet lipsite de sens” cum spui tu. La 11, 30 ies de acolo perfect binedispusa in urma lucrurilor lipsite de sens si am o zi in care totul e bine. E bine chiar si daca tu imi spui ca sunt irationala, lipsita de sens si ca-mi bat joc de inteligenta mostenita genetic de la parintii mei si slefuita de-a lungul unei intregi evolutii. Cate maimute n-au murit ca tu sa fii ceea ce esti astazi!

Seara de seara si dimineata de dimineata imi incep ziua multumind. Ce altceva e rugaciunea decat o multumire pentru ceea ce am…si eu consider ca am multe, atat de multe incat ma simt coplesita de iubire chiar si atuci cand tu faci galagie, trantesti usi si bombani exact in acele minute in care eu in loc sa te tradez, asa cum imi reprosezi, simt ca te aduc mai aproape ca oricand…Pentru ca multumirea aceea se lipeste de mine si nu ma pareseste toata ziua, sau daca se intampla sa plece stiu ca va veni inapoi, fiindca asta e starea fireasca. de MULTUMIRE si nu de ne-multumire cum spui tu. Si uite asa, desi stam amandoi in aceeasi masina si ne uitam la aceleasi stergatoare care vantura aceleasi picaturi de ploaie eu sunt multumita si fericita si tu injuri, desi esti langa mine, cea pe care sustii ca o iubesti si eu te cred. Te cred. Fiindca asta e exercitiul meu, sa-i cred pe ceilalti. Sa-i cred in durerea lor, in neputinta lor, in tristetea si nervii lor.

Un alt lucru pe care-l fac, complet inutil si lipist de sens, este sa ma pun mereu, sau macar sa incerc sa o fac, in papucii celorlalti. Sa nu ma enervez cand vanzatoarea e obraznica ci sa ma gandesc ca probabil are si ea copii ei obraznici acasa si barbatul certaret….cand vad cersetori nu ma gandesc ca sunt o gasca de extorsionisti care vor sa puna mana pe cei 50 de banuti ai mei. Cand raman fara serviciu ma gandesc ca voi fi ajutata sa gasesc altul si stau linistita. Nu-mi pierd mintile, nu disper, nu iau Prozac si nu ma duc la terapie.

In schimb ma duc la duhovnic, desigur alta prostie, dupa cum spui tu…Poate ca asa cum spui, tu ai mintea mai organizata si mai stiintifica decat a  mea dar eu chiar ma ridic de acolo cu cateva kg mai usoara, kg pe care le dau numai din zona inimii. Desigur, o inima usoara e greu de demonstrat. Stiintific.Si e greu de demonstrat stiintific cat de iubita ma simt de el si cat il iubesc.

Am multe sarbatori de care ma bucur ca proasta, fiindca nu e nimic de bucurat acolo, dupa cum spui “Stai de vorba cu peretii si zici ca e bine!” Dar eu ma bucur si cred ca acei oameni frumosi au existat, exista si vor exista si ca lumina lor ma lumineaza si pe mine. Nu fiindca as merita, meritocratia nu functioneaza aici, ci pentru ca ei pur si simplu nu se pot abtine sa fie buni si sa imprastie lumina. Oricat s-ar straduit, nu pot sa stea la locul lor, cuminti,  pe pereti si se baga in viata noastra. Desigur nici  intruziunea asta nu poate fi masurata, in schimb starea aceea pe care eu o numesc “hi hi hi totul e bine” si tu “razi ca proasta” este vizibila. Pana si materialismul tau dialectic a bagat de seama ca-n zilele de sarbatoare “razi ca proasta si te comporti ca o “imatura”.

Asta e starea naturala in cea de-a opta zi. Ziua aceea pe care eu o am in plus. Desigur, tu nu crezi asta, dar eu zic ca saptamana mea are opt zile. Si-n cea de-a opta nu doar ca nu imbatranesc dar culmea, ma intorc la anii aceia cand eram un fulg, cand totul era bine si mereu in preajma erau mama si tata, obligati prin iubire sa se asigre ca lucrurile vor ramane asa.

Deci eu cred ca viata mea este mai lunga decat a ta cu cel putin o zi pe saptamana si mai cred si ca atunci cand o fi sa fie, eu n-am sa fac decat sa-mi mut bagajele importante in alta camera. N-am sa le iau pe cele grele, fiindca noua crestinilor nu ne place sa caram dupa noi lucruri inutile, am sa iau doar amintirile mele, impresiile, cate un miros, cate un gust. Poate chiar si gustul tau cand nu erai asa de “lucid”. Si le iau pe toate si le mut in alta camera acolo unde ma asteapta toti cei care m-au stra-stra-stra-stra-iubit, fie ca-i cunosc sau nu.

Pe de alta parte, tu ramai cu teama ta de boala si moarte, cu nervii, cu permanenta ta revolta in fata nedreptatilor, cu angoasele si singuratatile tale, cu Cioran, cel mai neroman dintre romani, cu obsesia ca trebuie sa faci ceva dar nu stii ce si de cate ori faci esti nemultumit ca n-a iesit cum voiai si ca lumea nu apreciza, cu obsesia ca nu conduci marca de masina pe care o meriti si ca a ta casa nu-i ca a colegului tau care e mai prost si munceste mai putin, ca n-ai concediile pe care le meriti dupa un an de munca salahorica…si vrei sa mai continui, dragul meu?

 

 

Cel mai important drum. De la l mic la L mare.

Oamenii se aduna pe stadioane. La spectacole.Fac cerc in jurul a ceea ce-i intereseaza, mereu in cerc. Cerc la facultate, in aule, cerc chiar si atunci cand e un accident…

…atunci oamenii se apropie curiosi, sa vada, se aduna, fac cerc in jurul victimei. Privit de sus e un soare cu raze. Pe masura ce se apropie de centrul de interes, oamenii sunt mai aproape si unii de ceilalti.

Oamenii se aduna unii cu altii atunci cand au centru de inters care fie le inspira teama, fie placere, ei vor sa fie unii cu altii. E mai usor sa suporti un sentiment intens, oricare ar fi el! fiind alaturi de altul. Ne raportam mereu la centrul cercului si pe masura ce ne apropiem de centru, ne apropiem si unii de altii. E obligatioriu. 

Exact din aceleasi motive merg oamenii si la biserica. Simt un centru de interes, e ceva ce-i atarge, ce-i face sa se simta bine si fara sa-si dea seama, apropiindu-se de centrul lor de interes, de ceea ce-i atarge, se apropie si unii de altii. Si la final e bucurie pura. Nu am alt cuvant mai bun. Dar nu e bucuria satisfactiei, nu e bucuria triumfului, nu e bucuria succesul, e bucuria, bucuriei. Cum sa explici asta unuia care zice ca pentru el credinta e in inima lui, ca el n-are nevoie de “popi” si de de ritualuri, ca el nu trebuie sa se scoale la sapte duminica numai pentru ca sa se adune cu niste babe care nu au somn si teaba pe-acasa…Nu intamplator Apollo a fost venerat de pagani, intr-un fel el reprezinta cel mai bine ideea crestinismului prin algoritmul descris mai sus: centrul de interes de care cu cat te apropii mai tare cu atat mai mult te apropii si de ceilalti…Nu intamplator ziua Nasterii Domnului, Craciunul, a fost pe 25 decembrie atunci cand paganii aveau o mare sarbatoare inchinata soarelui. Oamenii se simt atrasi de lumina, oricum i-ar spune si orice nume i-ar da. Doar ca unii scriu lumina cu L mare si altii cu l mic. Dar de la mic la mare, cu totii o cauta, o doresc. Dar ca sa treci de la l mic la L mare e nevoie de putin efort. E mai simplu sa injuri, sa spui ca “popii” sunt corupti, ca nu mai e credinta, ca totul e un troc, ca toata lumea e pe interes. Pana la urma, daca-mi permiteti, fiecare gaseste in Biserica exact ceea ce cauta. Vezi in ea mizerie, coruptie, degradare si interes….poate ca trebuie sa te gandesti ca asa cum lumina cu l mic nu trece decat prin geamurile curate, sau in masura in care le-ai curatat, la fel e si cu Lumina cu L mare.

Stiu ca multora le e greu sa intelaeaga ca Biserica sunt cei care merg acolo, ca suntem niste caramizi ambulante, care ne adunam si construim templul, adica trupul lui Hristos. Parintele Schmemann vorbeste minunat despre acest subiect in “Pentru viata lumii”, o carte despre care voi mai scrie (de fapt voi mai scrie despre Parintele Schmemann pe care il consider unul dintre parintii mei duhovnicesti, alaturi de Arh. Cleopa, Monah Paisie si Pr. Porfirie si bineinteles Duhovnicul meu Gheorghe, incheiat paranteza la propriu si la figurat) si pe care o recomand oricui este interesat de sensurile profunde, lucratoare ale ortodoxiei.

Pana la urma cred ca e de retinut ideea ca nu te poti apropia cu adevarat de alti oameni fara sa te apropii de Dumnezeu intai si nici de Dumnezeu fara sa te apropii de oameni (imagine care nu-mi apartine dar nu mai stiu de la ce Parinte am cules-o…) Acum ce inseamna cu “adevarat”, e o alta discutie, pe alta data….

 

 

 

 

Silozuri pictate

Daca v-ati gandit o singura clipa ca Putin ar putea inseamna un pericol, v-ati inselat. Astazi, Paul Stan de la Adevarul ne vorbeste de realul pericol ce pandeste din carte.

http://adevarul.ro/educatie/scoala/pericolele-religiei-scoli-1_53733e1c0d133766a8a44427/index.html

Articol liniar, previzibil, pe toate le-am mai auzit de n la puterea a doua. Eu cred ca sunt jurnalisti care atunci cand stau si contempla un cer plin de lipsa de inspiratie au aceasta epifanie, si se anima brusc: “o sa scriu ceva impotriva religiei, a credintei, a “popilor” lui Dumnezeu insusi sau macar impotriva predarii religiei in scoli” . In cazul de fata autorul incearca sa ne convinga ca nu se pot neglija alte confesiuni in favoarea ortodoxiei, desi statul roman se declara ortodox prin Constitutie…Dar e mai greu sa propui sa fie scoasa ortodoxia ca religie oficiala si e mai simplu sa imbraci o haina de oaie si sa militezi pentru drepturile celorlalte comunitati religioase….Bietii camerunzei si cambogieni care invata in scolile din Romania ce or sa faca in timpul orelor de religie ortodoxa? Si atunci, noi ca niste vajnici jurnalisti le sarim in ajutor. Nobil! Si ca ei sa nu sufere, cea mai buna metoda e sa scoatem orele de religie din scoli. Daca nu pot fi reprezentate TOATE religiile sa nu fie reprezentata NICIUNA! Elegant. Rafinat. Bila rosie loveste bila alba care nimereste exact in gaura…

Articolele acestea au mereu succes fiindca subiectul trezeste pasiuni, pro sau contra iar cel care le scrie, deopotriva cu cel care le citeste, simte un soi de putere care creste in el.

E suficient sa citesti comentariile.

Numirea bisericilor, de catre unul din vajnicii atacatori, “silozuri pictate” mi-a atras atentia. Omul voia sa fi jignitor. Dar practic ne-a facut un compliment, noua celor care onoram cu prezenta aceste “silozuri pictate”. In silozuri se tin, nu lozuri sau loaze, cum poate gandea autorul comentariului, ci hrana. Se pastreaza in conditii optime hrana astfel incat e sa poata fi folosita la nevoie. Deci este o resursa bine gandita si pastrata pentru un moment cheie, un moment cand va fi foame si nu va fi recolta. Intr-un moment de restriste sau pur si simplu, intr-un moment in care smochinul nu are roada, ca nu-i vremea lui. Cand vorbim de siloz, vorbim de hrana. Si daca mai sunt si pictate, atunci e clar ca vorbim si de hrana spirituala. Cum am reusit eu sa scot din sintagma jignitoare “silozuri pictate” ceva elogios? Tocmai datorita exercitiului facut cu ajutorul multor ore de religie, pentru mici si mari. Ora de religie te invata sa-ti stergi ochelarii pana cand vezi in cel mai furios adversar un prieten pe care l-ai pierdut pe drum dar pe care stii ca-l vei recupera, mai tarziu sau mai devreme.Desigur, nu avem nevoie de asta, asta este cu adevarat o amenintare pentru noi! Sa vedem binele si decenta in altul, atunci cand el numai bine si decent nu arata!, e o calamitate…Sa instigi la agresiune, violenta verbala, atacuri la adresa unei institutii, si a unor oameni, multi, care cred in ea si-n rostul ei, asta e adevarat arta!

 

 

 

pariati pe magarus?

Aud des ideea conform careia credinta e ceva “intim”. Ei, na! De ce ar fi? Intim e sexul (sau ar trebui sa fie, ca nu mai e in mod necesar…), intime sunt spalaturile vaginale, intim e tot ce contine  o latura hai sa-i spunem nu tocmai de fala. Nu ne falim cu fisurile anale, cu candidozele sau cu alte boli atasate sistemului excretor sau reproducator. Dar de ce ar fi credinta ceva intim? Ei bine, nici nu. Asta este doar o idee lansata de sectari, principiul functionarii lor fiind a-l rupe pe crestin de ai lui si ale lui. Si schimbarea trebuie facuta treptat. La inceput ti se spune sa nu-ti mai faci cruce in vazul lumii, ca doar credinta e ceva intim si apoi ti se spune sa n-o mai faci deloc, ca e doar un obicei pagan.

Credinta ortodoxa nu are nimic de-a face cu intimitatea. Ne facem cruci cand trecem prin fata bisericilor, facem metanii in fata icoanelor, spunem crezul cu totii in gura mare, ne rugam impreuna si simtim puterea aceasta, de a ne ruga impreuna. Totul inseamna comuniune ori comuniune in intimitate, sa ma scuzati, dar te duce cu ideea la altceva, nu tocmai de fala. 

Ideea sub care se ascund toti acesti asa zisti reformatori, inoitori ai credintei este legata de zona de suflet, inima, interior, sine. Desigur ca suntem invitati cu totii de IIsus Hristos sa ne rugam in camara noastra, doar ca prin camara trebuie sa intelegem inima. Suntem invitati sa luam rugaiunea in serios si s-o purtam mai jos de buze. In niciun caz nu inseamna sa ne rusinam de credinta noastra, s-o ascundem, sa tinem lumina sub obroc. Lumina trebuie sa stea acolo unde-i sta bine luminii, sa aiba o arie de raspandire cat mai mare. Iar cei care se straduiesc sa ne invete sa tinem lumina sub obroc ca asa-i modern sunt cei care incearca din rasputeri sa ne convinga sa luam intunericul drept lumina. Si apoi noi incercam sa gasim drumul cu-n opait stins. Si-o vreme ne merge, pana dam de prima groapa, de prima prapastie…

Credinta este ceva ce te defineste. Mai mult decat buletinul. Mai mult decat limba, mai mult decat mama. Credinta , desigur daca e lucratoare si activa, te modeleaza pana la ultima urma de gand. Te slefuieste si te defineste, te prelucreaza si te topeste. Nu poti sa mergi la Sf Liturghie, sa participi la ea si sa ramai la fel. Schimbarea se produce. Nu poti sa sustii ca icoanele si crucea sunt niste inselari fara noima si sa ramai la fel. Ideea ca indiferent de credinta tu ramai acelasi, cum spun multi, este o inselare. Acest lucru ar putea fi valid doar daca a ta credinta ar fi exterioara sinelui. Dar atunci cum s-o numesti credinta? Poate fi cel mult un paragraf de lege la care azi aderi si maine, nu. Eu sper sincer ca toti cei care au luat-o pe drumul tutror martorilor cui nu stiu, si tutuor “istilor” sa ajunga sa redescopere bucuria simpla a crucii si a unui “Doamne miluieste!”