Nu sperati ca veti scapa de carti-Jean Caude Carriere si Umberto Eco


N-am timp, n-am nervi, n-am rabdare,  m-a batut simulacrul asta de primavara in cap si am inceput sa ma scurg pe stresini in jos impreuna cu apa, dar nu mai pot amana sa scriu despre cartea asta, pe care inca n-am terminat-o. Intentionat. E o carte care trebuie savurata.

De la primele randuri m-am simtit ca o musca care se aseaza in farfuria a doi titani care stau de vorba. Si cu riscul de a fi mancata am ramas acolo. Dumnezeule! Ce spectacol de cultura, umor, finete, noblete. Mai adaugati voi ce cuvinte vreti din aceeasi idee si veti obtine spectacolul complet.

Au fost momente in care am ras cu hohote. De exemplu capitolul intitulat ” Gainilor le-a luat un secol ca sa invete sa nu traverseze drumul”. Daca v-ati intrebat vreodata cum de stau gainile si ciugulesc linistite pe marginea drumului, veti intelege acum. Asta face parte din anecdotica dialogului. Fiindca acesti doi copii destepti de 80 de ani se joaca cu ideile cum ne jucam noi ceilalti cu…grebla in nisip. Tot din capitolul de anectodica am aflat ca la inceputurile televiziunii totul era in direct si ca de aceea era o camera pusa sa filmeze ecranul. Pentru arhivare. Sau de ce intre vocea lui Carusso si cea a lui Pavarotti e asa o mare diferenta. Aparent se sare de la una la alta asa cum se sare in orice discutie. Practic insa firul care o ia cand la stanga cand la dreapta nu ajunge niciodata in balarii. Ideea este mereu urmarita si abordata din diverse perspective. Cum care idee? Cea din titlu.

M-a amuzat indeosebi dezbaterea clasica pe tema digital vs hartie, calculator vs masina de scris. Cei doi scriitori isi expun pe larg -argumentat, justificat, academic-idee de ce e mai bun suportul hartie. Dupa care Umberto Eco este intrebat daca ar fi un incendiu ce ar salva prima data. Raspunsul a fost rapid-hardul de 2 giga pe care sunt toate romanele. In ciuda acestei glume, amandoi sunt de acord ca nu trebuie sa ne ingrijoram, cartea asa cum e ea, din hartie, cu coperte de carton, scris si grafica, nu va disparea. de ce? pentru ca e perfecta. Asa cum e roata. Nu poate fi inovata, adaptata, perfectionata.

De mult n-am mai avut asa un entuziasm in a recomanda o carte. Bine, fie vorba intre noi, de mult n-am mai recomadat o carte. Dar asta e, acum ma duc sa-mi pun cenusa in cap. Auguri!

Advertisements

Cercul Mincinosilor Jean Claude Carriere


Povesti filozofice din lumea intreaga

Jean Claude Carriere este un om in care se aduna  multe si de toate. Istoric, desenator, scriitor, scenarist, filozof dar inainte de toate-povestitor. Omul cu povestea.

Intalnirea si colaborarea timp de 19 ani cu Bunuel, dar si cu  Milos Forman, Jean Luc Godard si alti regizori care au avut ceva de zis in film  l-au adus in prima linie a cinematografiei. Dar se pare ca nu l-a satisfacut total din moment ce s-a intors la scris.  Odata un povestitor ramai povestitor…

JL Carriere este un povestitor caruia ii place sa spuna deopotriva povestile lui cat si povestile lumii in care traieste sufletul omenesc de la inceputurile lui.

“Cercul Mincinosilor” si mai recenta lui continuare “Povestiri filozofice din lumea intreaga ” sunt pentru adultii insetati de poveste si adevar, exact ceea ce sunt Fratii Grimmm si Anderesen pentru copiii dornici de  vant pentru imaginatie…Povestile sunt grupate pe teme, fiindca vocatia de istoric isi spune cuvantul si in toata nebuloasa de idei, JL Carriere simte nevoia sa ne ajute cu un fir lamuritor. Asa ca fie ca sunt povesti din Persia, India, Pakistan, sau de la Adunatii Copaceni, ele se ascund  sub mai multe umbrele. Si cand spun umbrele ma gandesc la proverbul indian “umbrela e a ta dar ploaia e a tuturor”. Asa ca poti deschide umbrela:  

Lumea asa cum este.

Lumea asa cum nu este.

Daca totul nu este decat un vis, cine oare viseaza?

 Omenescul este uneori prea omenesc. 

Un dascal bun poate fi folositor sau nu.

Justitia este inventia noastra sovaielnica

Rasul poate fi un scop in sine

Adevarul, si ce daca? etc

Ceea ce citesti poate fi un banc sau un vehicul pentru iluminare, nu depinde decat de tine cititor, sa alegi daca te simti intr-o dispozitie ludica sau meditativa. El, scriitorul, a facut efortul de a aduna povestile si de a ti le pune la dispozitie pentru ca tu ca un boier adevarat sa faci cu ele ce vrei, ce poti, cat te tin puterile si sa ajungi pina la capatul gandului tau.

PS Pot sa spun doar ca aveam momente in care radeam de se zgaltaia patul si momente in care ma trezeam noaptea sa deschid cartea, ca sa ma conving ca am citit bine. Ambele momente sunt urnite de aceeasi poveste. Cum ar veni, te loveste in moalele capului, de razi tinindu-te cu mana de burta, sau viceversa…

Cartea nr 14 Viata lui Pi-Yann Martel


Nu pot sa va redau entuzisamul care ma cuprindea citind aceasta carte. Fiecare pagina ma umplea de sens si fericire mai ceva ca o sarcina dusa cu succes la termen, zi de zi. Dezavantajul a fost ca am terminat-o intr-o zi si-o noapte si asta numai fiindca aveam treburi de genul hranit copiii pe parcurs. Adevarul e ca nu o data le-am facut mancare fada, sau arsa sau mai stiu eu cum, pentru ca uitam sa amestec in oala de dragul vreunui personaj. Mi-am pierdut mult din acea fascinatie. Nu stiu cum si unde si cand, dar la un moment dat mi-am pierdut fascinatia pentru naratiune si am inceput sa citesc critic. Sa analizeze motivatii, limbaj, curgerea ideilor mai mult decat sa ma las fascinata de poveste. Cred ca e si la citit un fel de maturizare…sau poate doar eu am patit asta…Acum prefer sa citesc filozofie, religie sau povestiri scurte, mai degraba decat romane. Inainte cautam carti cat mai groase si mai lungi fiindca mereu traiam cu sentimentul ca voi fi parasita prea devreme, cartea seducandu-ma si abandonandu-ma prea usor, prea repede prea lesne. Daca o carte avea 600 de pagini scris emarunt, a mea era. De aceea Dostoievski si Tolstoi s-au bucurat de o atentie deosebita.  Iar am luat-o pe campii…

Revin la Viata lui Pi.

Stateam si radeam, citeam si radeam. De cateva ori chiar m-am speriat ca la un film de groaza. De multe ori am uitat sa respir. Yann Martel e un vrajitor si nu a luat Booker Prise degeaba pentru aceasta carte.

Foarte pe scurt: Pi Patel este fiul unui director de gradina zoologica dar gradina este desfintata si animalel trebuiesc duse din Pondycherry in America de Nord. Vasul naufragiaza si adolescentul PI Patel se trezeste intr-o barca de salvare cu un urangutan, o zebra ranita, o hiena si un…tigru. Si aici incepe o saga absolut fabuloasa. In care personaje principale sunt Supravietuirea si Supravietuirea cu un tigru intr-o barca, in mijlocul Oceanului Pacific timp de cateva luni. 

Pi numeste tigrul Richard Parker. Ca si cand orice nenorocire este mai usor de suportat daca ii dai un nume omenesc. Uraganul Katrina si tigrul Richard Parker. Fara apa, fara mancare si cu un tigru flamand in barca. Minte contra forta bruta. Cine castiga batalia?

Inutil sa spun ca sunt multe nivele in aceasta carte. Tigrul nu poate fi “citit” numai ca un tigru. Poate fi natura noastra care trebuie imblinzita, pot fi instinctele, dorinta de sange si dominare. In fata careia se opune un copil firav. Poate nu chiar asa firav daca stim ca e un copil care respecta toate traditiile, spre disperarea parintilor, si pe cea crestina si pe cea islamica si si evident hinduismul parintesc. De ce, veti intelege.

Si iata cum se afla in mijlocul Oceanului Pacific cu credintele lui in cele trei religii, cu un manual si o trusa de ajutor si cu un tigru. Din fericire pina si tigrii au calaciul lui Achile. Nu va dezvalui eu acum care fiindca sper sa cititi aceasta carte. Este cadoul meu pentru voi de Ziua Copilului!

Prefata autorului

“Aceasta carte s-a nascut pentru ca imi era foame.Dati-mi voie sa explic.In primavara anului 1996, cea de-a doua carte a mea, un roman, a fost publicata in Canada. Nu a avut succes. Criticii fie nu stiau ce sa spuna, fie au distrus-o cu laude false. Apoi cititorii au ignorat-o. (…)

Am o poveste care va va face sa credeti in Dumnezeu(…)

Si daca noi, cetatenii, nu ne sustinem artistii. atunci sacrrificam imaginatia pe altarul realitatii crude si ajungem sa nu mai credem in nimic si sa avem vise zadarnice”

Cat am citit cartea cumva in zbarnaia in urechi intrebarea, este oare o poveste reala, asa cum rezulta din prefata sau e un truc scriitorices al omului care stie foarte bine ca orice se da drept “real” “intamplare adevarata” se vinde mai bine decat nascocirea artistica. De ce oare? Nu stiu…

“Mai tarziu, in Toronto printre noua coloane de Pateli l-am gasit pe personajul principal.(…) Mi-a aratat jurnalul pe care il tinea in timpul evenimentelor.Mi-a aratat articolele de ziar ingalbenite care l-au facut deodata faimos. Mi-a spus povestea sa. Tot timpul am luat notite.(…) Mi s-a parut firesc ca povestea domnului Patel sa fie spusa mai mult la persona intai.(…) ”

“Unii dintre noi renunta la viata cu un oftat resemnat.Altii lupta putin, apoi isi pierd speranta.Insa altii, printre care ma numar si eu, nu renunta niciodata. Lupta intruna.Lupta oricat de mult i-ar costa aceasta batalie fara a tine cont de pierderi sau de improbabilitatea succesului.LUpta pina la sfarsit. Nu este o chestiune de curaj.E ceva care vine din interior,o vointa de a nu renunta.Sau poate doar prostia de a te agata de viata”

Si acum putin despre tigru, oricine ar fi el, o fiara din regnul animal, sau doar o fiara din noi, care ne macina.

“Richard Parker m-a linistit. Ironia acestei povesti este ca acela care m-a inspaimnatat de moarte este tot acela care mi-a adus linistea, mi-a dat un tel, mi-a redat integritatea, as indrazni sa spun”

Si eu as indrazni sa spun ca dincolo de profunzimile acestei carti, Yann Martel are o capacitatea de a crea imagini din cuvinte care face orice ecranizare a acestei carti, inutile. Vezi totul, vezi cum se misca ultimul for din blana tigrului, iii vezi trairile lui Pi, ii intelegi atat curgerea gandurilor din cap cat si miscarile muschilor. Relatia exterior interior e pefecta. Dupcum perfecta e si relatia realitate imediata si trancendenta.

De cand scriu la blogul asta ma gandesc cu mult drag la crititi. E tare greu sa-ti gasesti vorbele ptotrivite ca sa-i determini pe oameni sa citeasca o anumita carte. Cu cat cartea ti-a placut mai mult si cu cat o consideri mai valoroasa cu atat mai talamb si mai impiedicat in vorbe, te simti tu, cel care o recomanzi…

Sfaturile unui diavol batran catre unul mai tanar C.S. Lewis-no 5


Diavolii, ca si oamenii, cu cat inainteaza in varsta cu atat sunt mai versati. Sau intelepti. Depinde din ce unghi privesti.

“Novicele e intotdeauna predispus la exagerari. Cel care s-a impus deja in societate e ultrarafinat, pe cand tanarul invatacel e pedant”

L.C. Lewis printr-un concurs de imprejurari pe care nu vrea sa ni-l dezvaluie, asa cum singur declara in prolog, a pus mana pe un epistolar intre un diavol batran, Sfredelin si nepotul lui Amarel, incepator intr-ale dracoveniilor. Dar invatacel silitor,  entuziast si imaginativ dupa cum rezulta din scrisori. Ei impreuna inceraca sa dejoace planurile “Dusmanului”. Dar cum ne-cum, “Dusmanul” se pare ca iese invingator…  Asa ca L. C. Lewis ne propune acest curs prin corespondenta, un fel de licentire “la distanta” asa cum se practica si in ziua de azi, la unele facutati dis-creditate si nu numai…

Tanaru drac Amarel are in subordine un suflet pe care trebuie sa-l smulga din aripile Dusmanului si sa-l redea intunericului. In acest parcurs este ajutat nu doar de versatul unchi Sfredelin ci de “clientul”insusi…

“Dragul meu Amarel,

Ai dreptate. Cat timp pacientul o curteaza pe fata, nimic nu te impiedica sa arunci samanta din care, peste zece ani, va rasari o frumusete de ura conjugala. Vraja data de dorinta amanata produce rezultate pe care oamenii le pot usor lua drept semne ale iubirii. Profita de ambiguitatea cuvantului “dragoste”: lasa-i sa creada ca dragostea le-a rezolvat probleme pe care, vrajiti cum sunt, n-au facut decat sa le amane sau sa le treaca cu vederea. Atata vreme cat raman cu ceata pe ochi, ai toate sansele sa pregatesti rasadul, pentru nemultumiri care, in timp, vor deveni cronice. Mare problema vine cu “lipsa de egoism”. Te rog sa observi, o data in plus, admirabila lucrare a armatei noastre filologice care a stiut sa impuna lipsa de egoism, notiune negativa, in locul generozitatii pozitive a Dusmanului. Multumita ei vei putea, de la bun inceput, sa inveti omul sa ajute pe altii nu pentru a-i ferici pe ei, ci ca sa simta ca dand de la el, e lipsit de egoism”

Cartea este de o ironie fina si ucigatoare si pune ideea de crestinism si crestinatate exact acolo unde ii e locul, in inima omului si nu in capul sau. Rationalul, logicul, gandirea profunda sunt un teritoriu unde dracii intra ca la ei acasa. In schimb in inima omului au acces interzis.

Vrand nevrand, ne identificam cu amaratul pacient al lui Amarel si ne dam seama ca facem exact aceleasi greseli. Fiecare capitol/scrisoare este dedicat unei anumite “greseli” mai exact unui anumit capitol al omenescului nostru, vesnic supus greselii, intr-o continua alegere intre rai si iad. Dupa cum spuneam, in ciuda lui amarel, si-a lui Sfredelin, L.C. Lewis pariaza pe noi ca ne vom gasi pina in cele din urma adapost sub suflul ocrotiror al “Dusmanului”.

Este o carte ce trebuie servita in inghitituri mici. Nu fiindca ar fi greu de citit, sau ar apela la cine stie ce exprimari alambicate. Ci tocmai datorita simplitatii exprimarii. Avem deseori tendinta de a crede ca am inteles. Sau ne lasam pacaliti de umor. E mai degraba o carte de citit toamna, cand serile sunt lungi si curg incet.

Inainte sa inchei as vrea sa va las in compania unui citat care va poate tine de urat pina maine. Sau pina poimaine…sau toata viata.

“Orice virtute isi pierde din stralucirea odata ce omul devine constient ca o are, iar smerenia mai abitir decat oricare”

Cartea a aparut la Editura Humanitas, in colectia “Intelepciune si credinta”, 2007