Cehov-Pescarusul-cinci stele-noaptea tarziu la TVR2


In ultimii anii ma tot intrebam ce as face daca ar fi sa-mi aleg acum drumul in viata si nu pricepeam de ce am ales teatrul. Patru ani m-am chinuit sa intru la regie teatru, patru ani in care vara de vara, in loc sa merg la mare ma parcam in gangul de pe Matei Voievod si-mi tremuram sufletul in fata unor liste. daca nu ar fi venit revolutia, n-as fi intrat…erau oameni care dadeau a zecea oara…si ce era frumos era ca noi stiam cine o sa intre chiar inainte de a incepe examenul…cu o acuratetet de 99%. Deci ma intrebam de ce mi-o fi trebuit teatru? azi noapte pe TVR 2 mi-am amintiti. Pescarusul de Cehov. In regia lui Petre Sava Baleanu cu….tineti-va bine sau asezati-va…Arkadina-Gina Patrichi, Treplev-Dan Nitu, Trigorin-Victor Rebengiuc, Nina Zarecinaia-Vali Seciu, mai erau Octavian Cotescu, Virgil Ogasanu…

Cat firesc! Cata simplitate! Cata emotie…in anul II am lucrat o buna parte din piesa, si pracatic multe replici mi le amintesc chiar si acum (probabil ca au intrat in acel loc in care si cand nu voi mai sti cine sunt pe acelea mi le voi aminti…) dar aseara eram in blank complet…totul era atat de proaspat, incat nu stiam ce aveau sa spuna, eram ca la un text la prima ascultare….oamenii aceia il scriau pe Cehov, il auzeau in ei si-l scriau in timpul inregistrarii….

Arkadina, egoista, zgarcita, meschina, indiferenta  fata de fiul ei si atat de speriata de viata asta care o duce inevitabil spre icoana fratelui ei decrepit si batran…foarte nuantat si fin exprimate lucrurile acestea…( imi aduc aminte ca la examenul meu, la scena desfasurarii bandajului de pe capul fiului ei proaspat impuscat, Arkadina il desfacea facand rotocoale din ce in ce mai largi in jurul lui, departandu-se de fiul ei pe masura ce se lungea bagajul dar ramanand in acelasi timp legata de el…)

Treplev, semi-adolescent, ingandurat, exaltat si introvertiti si foarte dornic de atentia unei femei frumoase si delicate care sa-i suplineasca lipsa de atentie a femeii frumoase si delicate si nobile, asa cum o vede el pe mama lui….

Trigorin, cazut in cap dupa sine, dupa opera lui, dupa procesul de creatie, opac si incapabil sa traiasca viata in profunzime de teama ca-i va cadea carnetlul din mana si va rata cine stie ce intorsatura de fraza remarcabila, numai buna de vreo noua “scurta povestire”. pentru el viata nu-i un roman, e o succesiune inutila de scurte povestiri.

Nina-cata simplitate si firesc…scena aceea cand se vede ea ultima data cu Treplev, cand in mai toate montarile ea aminteste de scena Ofeliei cu florile(nebunie curata adica) am vazut-o ieri jucata intr-o directete incredibila. “Eu sunt un pescarus” leitmotivul scenei spus ca si cand in ea era nu vuietul tineretii pierdute ci ultimele zbateri ale unei rigor mortis ce se instaleaza. Mai tremura o mana, sunt un pescarus, se mai bate un picior, sunt un pescarus si acum gata…liniste…nu mai e nimic…pescarusul a zburat in jos. Si recunoasterea acelei iubiri care a macinat-o, recunoasterea ei in fata lui Treplev care a iubit-o din tottdeauna…cat sui-ar fi dorit sa n-o fi iubit, cat si-ar fi dorit ca el sa nu sarute si acum pamantul pe care ea calca …la fel de mult cat si-ar dori ca nici ea sa nu sarute pamantul pe care calca Trigorin…un lant intreg de iubiri si inselari si sperante si dezamagiri asa cumm numai medicul Cehov, incornoratul Cehov, indragostitul Cehov ar fi putut…Trigorin este asa cum si-ar fi dorit Cehov sa fie dupa ce Olga i-a rupt inima traind cu prietenul Stanislavki. Cehov si-ar fi dorit sa poata fi rece, calculat si obsedat de scris…in loc de asta a plecat in insula puscariasilor, Sahalin.

Ce frumoase sunt textele astea in care sapi si ai sens dupa sens dupa sens…si niciodata nu traiesti gustul amar ca le-ai epuizat…fata de textele astea unilaterale, plate, pe care le-ai “fumat” inca inainte de a deschide actorul gura sa tipe. Ca mai nou astea sunt cele doua module in care functioneaza actorul nostru: tipat si soapta intimista. Intre ele, nimic. Ca si cand un text prost devine mai puternic daca-l tipi si mai realist daca-l soptesti. Un text prost e un text prost. Si cata vreme n-ai cititi Cehov, Gogol, Shakespaeere, Dostoievski, Caragiale, Durenmatt, Moliere, Brecht si inca vreo suta saptezeci si trei de nume mari, n-ai cum sa scrii un text altfel decat prost. 

La unu noaptea m-am culcat fiindu-mi tare dor de toti acesti mari actori care pe vremuri primeau si mari texte si mari conjuncturi sa-si poata etala talentul intr-un soi de eveniment facut sa ne apropie unii de altii si pe toti impreuna de punctul acela din care am venit si noi cu talentul nostru cu tot, oricare ar fi ala. Talntul. Ca punctul stim care e. 

 

Advertisements

Top 5 -Leapsa de la Ada


Am primit o leapsa de la Ada Pavel. Cele mai cele 5 carti. M-am gandit mult. Si iarasi m-am gandit. Greu. Foarte greu. Pentru ca eu inca nu am scris decat patru 🙂 Glumesc. Am sa fac unul de autori, dar chiar si asa e greu. 

Cehov-Povestirile

Marquez-Un veac de singuratate, Dragostea in vremea holerei

Llosa-Povestasul, Matusa Iulia si Condeierul, Razboiul sfarsitului lumii, Sarbatoarea Tapului, Pantaleon si vizitatoarele…

Dostoievski-Idiotul, Fratii Karamazov, Crima si pedeapsa, Inger si demon….

Luis Sepulveda-Batranul care citea romane de dragoste

In cazul lui Sepulveda e doar aceasta carte, in cazul celorlati mi-ar fi foarte greu sa numesc una…

Adei trebuie sa-i multumesc pentru aceasta leapsa si pentru ca intr-un top 5 m-a pus pe locul 7 🙂 dar m-a pus 🙂 Chair daca stiu ca a facut-o subiectiv, tot ii multumesc. Sau poate cu atat mai mult. Ca unde-i subiectivism, e iubire si treaba asta e chiar mai importanta!

Omagiu lui Cehov…


Sufletul meu este al rusilor. Si al sud-americanilor. Doua natii pline de vibratie pe care insa o varsa afara in mod diferit. Rusii cu sunet de violoncel,grav, jos… sud americanii, cu chitara.Accent, pauza… Mai bine de atat n-o pot spune. Nu eu.

Astazi voi vorbi despre rusi. Cineva destept spunea ca drama poporului rus este ca nu poate asimila si nu poate fi asimilat.Eu cred ca drama poporului rus este ca nu isi poate asimila nici propriile valori. Sau asta sa fie drama oricarui popor?  

Nu cred ca l-am asimilat pe Dostoiveski sau pe Cehov. Dar stiu sigur ca ceva din ei, a ramas in mine, doar ca e probabil nevoie de un rus ca sa recunoasca asta. De altfel un rus a si recunoscut-o in prima carte pe care am scris-o!  Pentru mine povestirile lui Cehov stau pe acelasi raft cu Biblia si asta nu fiindca n-am unde altundeva sa le pun. Toata natura umana e in cartile lui Cehov. Poate fiindca era medic si vedea in om carnea, electricitatea, circuitele. Vedea sforile din spatele omului.Alea de care trebuie sa tragi ca sa ai un anumit raspuns… Dar asta nu i se tragea de la faptul ca e medic ci de la faptul ca vedea in om nevoia de vindecare. Vedea ca fiecare dintre noi strigam dupa iubire. Si sotia lui Olga a strigat dupa iubire pe care i-a servit-o bunul lui prieten, Stanislavski. Olga era actrita, Stanislavski era regizor, si Cehov era scriitorul lor. Scria pentru nevasta lui si amantul ei. Nu era prost, avea umor. Umorul acela care se inoada cu lacrimi in barba. A plecat in Insula Sahalin ca sa vada cum traiesc adevaratii puscariasi. Criminalii, hotii si curvele de care lumea se dezice. Asemenea lui Iisus, Cehov a vrut sa-i cunoasca. Poate ca de fapt dorea sa scape de inchisoarea de acasa, dorea sa scape de toate lucrurile pe care le vedea si le intelegea si pe care nu le putea pune decat in piele lui, in povestirile lui. Uitati-va pe harta sa vedeti ce drum e de la Moscova sua Sankt Petersburg la Sahalin si imaginati-vi-l strabatut cu postalionul……Piesele lui numite comedii sunt puse pe scena si devin drame plicticoase. De ce? El le-a spus comedii, daca din comedii ajung dramatice inseamna ca regizorii n-au intels, e ca atunci cand spui un banc a carui poanta iti scapa…Cat umor exista in replica patetica a Natasei ” Port doliul vietii mele” , ce ce nu vedem umorul in replica unui olog care ne spune ca viata e frumoasa si merita traita? De ce nu radem de noi ca ne amanam mereu viata pentru un “la Moscova! La Moscova!” care nu va veni niciodata…de ce nu radem de triunghiuri amoroase si minciuni sin inselatorii…de ce nu ne dam un pas inapoi ca sa ne vedem asa cum suntem…si sa o facem cu iubire, asa cum a facut-o Cehov. Cehov nu-i un cinic, detasarea lui nu e rece, e un om care a iubit oameni. El nu facea troc. Daca Olga vroia sa traisca cu Stanislavski, Cehov nu putea decat sa le ofere o piesa foarte buna care sa-i puna pe amandoi in valoare. De Olga nu mai stie nici…Pe Stanislavski il mai intalnim in scolile de teatru dar Cehov…Cehov va ramane sa-i tina de urat si utimului om….