Domnul Ţării Româneşti şi domnul său


Mâine îi sărbătorim pe Brâncoveni.  De sărbătorim, i-om sărbători noi, care, cum, dar de înţeles, eu zic că-i imposibil să-i mai înţelegem.

Să o luăm metodic, pe puncte, ca la matematică.

Suntem cotropiţi de Zeul Confort, ne închinăm lui, dimineaţa, la prînz şi seară. Avem, sau visăm la toalete inteligente, frigidere care ne toarnă singure băuturile, case care se deschid cu o apăsare de buton, aerul condiţionat pornit cu wi fi. Cum să înţelegem pe unul care a privit căderea capetelor fiilor săi, şi a ginerelui? În ziua de azi mamele se simt sacrificae dacă stau acasă cu copiii, iar taţii dacă renunţă la meci ca să ducă gunoiul…Cu toţii avem drepturi, vrem drepturi sau ne preocupăm să cerem drepturi, aşa că ideea cu sacrificul, cade din start.

Nu mai înţelegem sacrificul. Nu mai avem puterea interioară necesară, nu mai avem fizicul care să ducă sacrificiul. Leşinăm de la căldură, ne îmbolnăvim de la cel mai banal friguleţ, ne trage curentul, etc Nu suntem în stare. Sau nu mai avem motivaţiile care să ne adune energia. Sau nu mai credem că există pe lumea asta ceva mai presus de noi, în numele căruia să merite să sacrificăm ceva. Nu ştiu…

Brâncoveanu s-a opus ideii de islamizare. Aici, ce să mai comentez? Toată România stă cu ochii pe serialele turceşti. Că sunt frumoase costumele. Şi eroul principal. Or fi.  În plus de asta, aşteptăm valuri de imigranţi islamici. Şi fetele noastre se căsătoresc de bună voie şi nesilite de nimeni cu turci, şi trec la religia islamică.

Toţi ai lui Brâncoveanu au ascultat de el. A zis el că ei trebuie să moară, au pus capul pe butuc. Capul familiei ţinea familia. Şi capul ţării ţinea ţara. Aici ce să mai comentam? 3000 de motive de a fi batjocorit la televiziuni, de înalţii scriitori şi intelectuali ai ţării, ăia pentru care statul a plătit din banii tăi traducerile lor, ca să fie ei celebri şi importanţi prin Europa, şi să fie invitaţi pe la tv unde să spună ca noi ăştia care credem că e bine ca mama să fie o ea, suntem nişte retrograzi, semi anlfabeţi, care nu înţelegem mersul lumii.

Oare ce ar zice Constantin Brâncoveanu despre aceste alegeri libere? Era un om în avangarda timpurilor sale, un erudit, o minte enciclopedică, vorbitor de multe limbi străine, într-o vreme când asta nu era o modă, dar totuşi, nu cred că ar fi fost de acord ca în loc de doamna Marica să aibă un domn…”Domnul Ţării Româneşti împreună cu domnul său”. Nu prea sună bine.

Recapitulând.

Cum să-l înţelegem pe Brâncoveanu înafara ideii de creştinătate, familie, sacrificiu? Cum?

Dacă el ar veni azi, să vadă cum e ţara pentru care şi-a văzut copiii decapitaţi, ce ar spune? Uite dragul tatei Ştefan, tu ţi -ai lăsat capul, dar uite ce frumos se pupă domnii ăia doi acolo? Uite Mateiaş ce drăguţ, diseară ne uităm la telenovela turcească, că tot amînvăţat noi limba lor în turn la Edicule şi nu am avut ocazia s-o vorbim?

Cam astea sunt valorile pe care le-am pierdut. Şi atunci ce facem? Îl scoatem din manuale, îl trecem la o lecţie cu alţi domnitori, un fel de la “şi alţii”. Şi facem cale liberă istoriclor care ne spun că nu e cazul să ne mai împăunăm atât cu domnitorii noştri,că nu e mare lucru de capul lor…

Cine sunt oamenii pe care noi îi respectăm azi, şi în gura cărora ne uităm? Ce au făcut ei în vieţile lor, cu vieţile lor?

Care sunt criteriile succesului în ziua de azi? Banii şi expunerea.

Un scriitor de succes nu e în mod obligatoriu şi un om a cărui moralitate să-l plaseze în postura de guru. Un sportiv faimos nu trebuie neapărat să ne zică nouă cum e cu viaţa. Un actoraş, fie el şi premiat, nu e musai cel mai în măsură să exprime sensuri profunde atunci când nu vorbeşte vorbele lui Will ci pe ale sale.

Noi punem lumina pe ei, le punem microfonul în gură şi-n secunda doi ne închinăm lor. Cine e de vină? Cu siguranţă, nu ei.

 

Advertisements

Nu vreau peşte şi mileu, linişte vreau eu


La unu noapta vine maşina de la Penny, care ştie ce ne place, ne place să ne zroncăne în cap containerele metalice. Piaţa nu a fost prevăzută cu intrare pentru TIR, pe motiv că era gândită pentru precupeţi români, care vindeau morocvu’ cu ridicata, Mai mult decât atât, cel care a închiriat piaţa, şi a subînchiriat la Penny, în loc să dărâme o coşmelie unde sunt două prăpădite de magazine, un petshop şi un xerox, pe care le putea foarte bine găzdui în celalalt corp de piaţă şi astfe ar fi avut TIR ul oc să intre până la magazin, nu să oprească la 200m de el,  nu numai că nu le -a dărâmat, dar le-a şi înălţat, deasupra făcând un apartament!!!pentru părinţii lui, te întrebi cât îi iubeşte dar şi cum e posibil să schimbi de capul tău destinaţia unei clădiri…iau apropbare pentru piaţă şi-mi deschid stadion, de exemplu… Eu văd la ei în casă, ei la mine, ne-am împrietenit. Dacă aş vorbi limba lor aş putea schimba şi o vorbă, două, dar aşa nu. Oricum, nu ne-am auzi.

După ce ca o jumătate de oră în care troncăne containerele metalice (genul acela de avion) , tirul, care în tot acest timp a stat cu motorul pornit, pe motiv de frigorific, mai stă vreo juma de oră tot aşa, fumează “bă-eţii” o ţigară, schimbă o vorbă cu cei din magazin, aşa, de seară de vară. Pleacă TIR-ul, vin cocalarii. Sunt între cinci şi opt, depinde cum am eu noroc şi cum au ei noroc la gagici.  Câteodată cu muzică, alteori fărăr. Nu e Mozart. Se aşează pe fântâna lui piedone, cu beri, semânţă şi gândac, tot ce i trebuie omului ca să se simtă bine într-o seară de vară. Pleacă în jur de două.

La şase jumătate vine maşina de gunoi. Gunoierii sunt oameni veseli Chiuie, se bucură când se văd, sunt ca vrăbiuţele când răsare soarele. La drept vorbind, aşa cum îmi amintesc că erau vrăbiuţele…spre deosebire de mine, ele pot zbura. Plaeacă maşina de gunoi, tot aşa cam după vreo juma de oră, patruj de minute, că vă daţi seama are de luat gunoi grămadă de la supermarket. Pe scurt, se poate dormi între două şi şase. Regim de mănăstire. Iar n timpul zilei e un atelier în care lucrează non stop un nene cu flexul. Cine i l-a pus în mână şi de ce, mă depăşeşte…

Apropo de mănăstire! dacă mergem la mănăstire, pentru că e linişte, la munte, pentru că e linişte, de ce nu preţuim liniştea şi când suntem în habitatul nostru?

Bucureştiul a devenit un oraş extrem de zgomotos fiindcă primăria a dat aprobări doar pe bază de interes, cetăţeanul fiind scos complet din ecuaţie. Nu o să vezi multe oraşe europene cu supermarketul înghesuit între blocuri, şcoală şi trei case. La ei nu se plimbă tiru cum vrea muşchiul lui de tir, fiindcă sunt impozite pentru traversat centrul, impozite mari, tirurile trebuie să circule pe centurile oraşului şi să livreze marfă la depozitele satelit….Nu fiindcă la ei cetăţeanul nu doreşte să coboare în lenjerie intimă la cumpărături ci fiindcă există plan de urbanism, calculul nivelului de zgomot, de poluare.

Noi avem claxoane, alarme, bormaşini, motociclete, flexuri, rotopecutoare, tractoare, încărcări-descărcări,avem de toate. Nu m-ar mira ca în curând să aterizeze şi elicopterul pe petecul de pământ lăsat liber în faţa blocului. Şi ne mirăm că suntem nervoşi, anxioşi, bolnavi. Ne mirăm că mergem la serviciu obosiţi,că nu ave răbdare de nimic. Lipsa liniţtii ne afectează ai mult decât ne dă seama…

Relaţia zgomot-linişte e una importantă. Anumite lucruri, cele importante,  nu pot fi făcute decât în linişte. Nuai în linişte te poţi ruga, numai în linişte te poţi gândi la lucrurile importante, numai în linişte îţi poţi sedimenta gândurile, numai în linişte…mute! Liniştea e apanajul lucrurior profunde, cu semnificaţie, a celor care fac lumea să se învărtă. Nu degeaba există în toate lumile civilizate măsurători ale zgomotului. Când luăm un aparat electocasnic ne uităm să aibă nivelul de zgomot scăzut şi dăm bani mai mulţi pe el ca să fie silenţios, dar nu luăm nicio măsură cu tot circul din jur.

Aş vrea un primar care să iubească bucureştenii. Să se gândească la ei ca la familia lui şi să le ofere exact acelaşi lucruri.

PS Nu mă refer la peşte pe tv şi mileu

Propun interzicerea vorbitului la telefon in mijloacele de transport public


De un timp experimentez,( satula de ascultat radio zu si de conversatiile despre politica, benzina si alte marafturi), transportul in comun. Transportul in comun presupune un spatiu comun, un spatiu care nu e al meu, nu e al tau, nu e al vecinului din spate. E al nostru.

Din nefericire, avem telefoane. Oricat de amarat, murdar si prost vorbitor ar fi omul, are un telefon si minute nelimitate. Vietile curg galgaite, cu detalii oripilante si de multe ori cu certuri expuse in tonuri acute. Mi s-a intamplat sa ascult  cu lux de amanunte o ora de condus povestita de o fata prajita la solar, ale carei unghii lungi te faceau sa crezi ca nu poate schimba vitezele si ca probabil cineva ii va lua o masina automata.

“Fata, instructorul nostru nu se compara cu asta…nu m-a innebunit cu trage de volan la dreapta un sfert si apoi da-i drumul …daca iti spun fata, e mult mai relaxat…da, e tanar, nu stiu, dar are o masina faina..un Reanult sau un Ford sau o Toyota, nu stiu exact, dar era noua, era un gri asa, metalizat cam ca Coco cand e proaspat spalat…da, fata, a fost tare de tot…n-a facut misto de unghiile mele, stii ca al nostru mereu ma intreaba pe cine vreau sa omor cu ele…da, stai sa-ti spun, am mers la intersectia aia de la Horoscop..nu fata nu restaurantul, fantana..Zodiac, asa,  veneam de la rond de la Cosbuc ca a vrut el o shaorma ca nu mancase si mi-a zis ca are incredere ca pot conduce fara sa-si dea maioneza pe el…da, fata, daca-ti spun, e simpatic foc, are simtul umorului si e relaxat, alalalt mereu imi trage de volan de-mi vine sa-l pleznesc…pe tine , nu? probabil vrea sa ma atiinga,  mi se pare cam libidinos…si dupa cum iti spuneam, veneam de la rond…auzi fata, acum mi-am amintit, Giani te-a mai sunat? Ca pe mine, nu. Nu cred ca mai mergem la mare  week-end-ul asta. As vrea sa stiu, ca sa-mi fac programre la Flori. Tu ai fost? Nu e Flori saptamana asta? De ce? Nu pot sa cred! Nu pot sa cred…cum i-au spart casa? Cat i-au furat? De unde avea ea atatia bani, mai ? Pai si la cine sa ma duc, la Gabi? Gabi nu-i asa buna, odata aproape m-a ars……”

Ati inteles ideea. A durat de la Piata Timpuri noi pana pe Eminescu, ora de varf, stat mult la intersectii…am lasat-o vorbind.

La intoarcere am ascultat o doamna lucratoare la Posta cum s-a certat cu colega ei pe tema unor timbre si a banilor afarenti care apareau la colega in gestiune, dar nu era locul lor acolo…Dupa ce s-a terminat cearta, doamna de la posta a sunat-o pe o alta colega sa o barfeasca pe cea cu care se certase. 

Oamenii nu-si du seama ca daca am face toti asa, sa vorbim la telefon, am ilua-o razna in trei statii. Poate parea o problema minora dar pana la urma e vorba  despre gradul de respect pe care-l avem pentru ceilalti. Se pliaza perfect acest obicei  pe muzica data tare la bloc, pe zilele de nastere sarbatorite in capul vecinilor, pe indiferenta fata de cel aflat in nevoie sau suferinta. 

Excesul de verbalizare vine la pachet cu superficialitatea. Nu ne mai gandim la nimic. Suntem ca japonezii care in loc sa vada, fotografiaza. Asa si noi, in loc sa ne gandim la ceva, vorbim despre acel lucru. Oriunde, oricum.

Nu credeti ca o lege care sa interzica vorbitul la telefon in mijloacele de transport in comun ar fi buna?