Antipa, Ardealul si bunicii

Rezist tentatiei de a scrie despre expoziatia de la Antipa, rezist de ceva vreme, m-am exprimat pe FB, succint, asa ca rezist sa repet aceeasi idee. Cine sunt oamenii ale caror cadavre le vedem? Ce e artistic in expozitia aceea? Dar stiintific? De ce nu sunt cozi la MNAR? Daca aia ar fi fost bunicii vostri v-ar fi placut sa fie expusi asa? Etc etc Tot soiul de intrebari.

Rezist si tentatiei de a scrie despre cumparatul painii in Ardeal, stiti voi, iti pui o bentita romaneasca si mergi sa cumperi paine si ceri in romana si nu vei fi servit. Daca ma intrebati pe mine, daca iti pui o bentita tricolora cand mergi sa cumperi paine….s-ar putea sa fie justificat sa nu fii servit. Acum serios, daca provoci, la ce te astepti! Eu va spun sa mergeti linisti in Ardeal, cu sau fara bentita, nu veti muri de foame, vi se va vinde paine chiar daca i se va spune kenyer (nu sunt sigura daca am scris bine ca au uitat mult…). Ca un ardelean get beget va spun ca singura solutie ca sa depasim acest subiect, este solutia adoptata de Valeriu Anania in 1949, la Cluj. Adica sa nu ne bagam in polemici si-n conflicte deschise si sa le consideram pe toate numai provocari.

Deci nu voi scrie acum nici despre Antipa nici despre cum se cumpara painea in Ardeal. Ci despre bunici si rolul lor intr-o societate sanatoasa, normala.

Eu cred ca tot ce e bun, cald, normal, firesc, viu, in societatea noastra se datoreaza faptului ca ai nostri copii sunt crescuti de bunici ca alternativa la cresterea “stiintifica”. Aceasta legatura intra sfarsitul vietii si inceputul ei face ca tot ce este cuprins in aceste paranteze sa aiba sens. Copiii primesc de la bunici nu doar o iubire greu de egalat si exprimata prin gesturi si cuvinte ci si informatia, tacuta dar importanta, ca tot ce traieste moare, ca e normal sa imbatranesti, ca nu trebuie sa ne fie frica de imbatranire si moarte…O societate care-si inchide batranii in inchisori de lux, unde nu pot fi vazuti, unde sunt tinuti in asteptarea mortii, cand vor fi arsi si pusi in niste cutiute, este o societate primitiva, o societate care nu gandeste mai departe de lungimea nasului.

Un copil care sta de vorba cu un bunic, acest pod peste generatia activa, este insusi sensul vietii, este legatura dintre ce a fost si ce va fi iar generatia activa, este doar apa care curge pe sub acest pod. Fara acest capat de pod care sunt bunicii, nu mai exista nici pod nici apa care sa curga pe sub el, fiindca apa are nevoie de doua maluri. A spus maluri nu malluri!

Scriu asta fiindca traim intr-o Romanie care este incurajata ca sa nu spun fortata sa-si nege traditiile, sa uite de unde a plecat, cine e si sa importe aiurea niste modele de viata care n-au functionat nici macar aiurea dar care la o privire, par de succes.

Daca as avea de ales intre cea mai performanta bona, care sa vorbeasca toate limbile pamantului si sa stie medicina mai ceva ca Dr Oz tot la bunci m-as orienta. Povestile lor sunt traite si vii si vorbesc intotdeauna despre radacini. Bona nu poate decat sa ude un pamant pe care nu-l intelege si sa creasca o coroana a carei umbra nu o priveste.

Ca sa nu spun, ca atunci cand cresti, una e sa ai de spus povesti cu bunici si alta cu bone…

Haideti sa va povestesc eu acum cum o fraieream pe bunica-mea ( apriga femeie si cu mintea iute)  ca ma rog si-n somn doar ca sa beneficiez de un rasfat manifestat prin prajituri cu nuca si nesomn la pranz…

Deci: bunica fiind foarte religioasa si eu fiind mica si ticaloasa  …era vara,m-am trezit devreme si eram foarte dornica sa ma pun pe joaca mai ales ca-mi dadusem intalnire la prima ora cu niste baiteti simpatici din vecini, dar nu ma puteam  da jos din pat inaintea bunicii care-si facea rugaciunile de la cinci la sapte si jumatate in fiecare zi, ca ma lipea daca o deranjam din rugaciune, asa ca am prins momentul cand au inceput sa traga clopotele la catedrala care se afla la doi pasi- str. 6Martie din Cluj, pentru cunoscatori, si m-am prefacut ca inca dormind imi fac cruce…ticaloasa, ce sa mai! si aveam numia cinci ani! asta e o dovada ca de mici copii stim cand sunt ticalosi si ca a noastra constiinta se activeaza mai devreme decat am crede!

Ei ce valoare ar mai avea povestea asta daca in locul bunicii ar fi vorba de bona?

off the record no2

Bunica din partea tatalui, era oarba. A orbit dupa ce l-a nascut pe tata, cel mai mare dintre copii. Pe ceilalti doi nu i-a vazut niciodata. Nu stiu exact de ce a orbit, se vorbea de o infectie netratata, de o ploaie care ar fi surprins-o…au trecut o suta de ani de atunci, cine mai stie… Cert este, ca persoana rafinata fiind, bunica tragandu-se din neam de boieri  (asa mi s-a spus) a trebuit sa-si suplineasca cu ceva placerea cititului. Asa ca pentru ea totul din jur s-a transformat intr-un audiobook. Coana Eufrosina Mircescu asculta si inregistra tot ce spunea fiecare. Era ceaslovul familiei noastre. Daca bunicul, care avea un magazin, uita daca a platit sau nu un anumit negustor, ce datorie mai are si cine are datorii la el, bunica stia. Daca cineva se incurca in genealogii de familie, bunica stia. Daca cineva se contrazicea singur, iarasi bunica stia. Ajunsesera aproape sa se teama de memoria ei brici. Din fericire, avea obiceiul mai mult sa asculte iar de vorbit nu vorbea decat daca era intrebata. Educatia, deh! Un fapt ciudat, bunicul gatea la idicatiile bunicii si gatea demn de un restaurant de 5 stele. Dupa ce bunica a murit, cu toate ca gatise mai bine de 50 de ani sub supravegherea oarba a bunicii, bunicul a inceput sa faca mancare fara gust. Nici lui nu i-a placut ce-i iesea, asa ca s-a lasat. De cate ori stau cu o carte buna in brate, ii multumesc lui Dumnezeu. pentru carte, pentru ochii mei, pentru ca am descoperit acest Univers. Poate ca daca bunica mea nu era oarba nu as fi ajuns la acest grad de apreciere. Oriunde ma duc, am o carte in geanta. Iar cand nu pot citi, fac ca bunica, ascult cu atentie cartea ce se formeaza din vocile, zgomotele, spusele celui mai mare audiobook nescris vreodata. De cine, stiti voi …