Prezervativul nostru, cel de toate morțile


Citesc că o puștoaică de 16 ani din Rucăr a născut un copilaș , un băiețel, pe care l-a omorât. Trăim într o lume care promovează sexul, dar care se rușinează de roadele lui. Foarte interesant. E ok să îi înveți despre sex din clasa 1, să le explici de a fi a păr organele și procesul dar dacă la 16 ani rămîn gravide trebuie să le stigmatizezi pînă acolo încît să-și omoare copilul. Deștepții vin imediat cu ideea că ceea ce lipsește din ecuație este prezervativul. Nu, nu prezervativul lipsește, ci bunul simț. Educația. În primul rînd educația noastra ca societate. Dacă e normal să-i sexualizăm de la șapte ani atunci să acceptăm și că e normal să avem mame la 16 ani. De ce ni se pare mai morală, mai normală, mai ok, mai cum vreți voi să-i spuneți, o starletă de 45 de ani, care este la a patra  căsătorie, care din doi în doi ani trăiește o ”frumoasă poveste de dragoste” cu un indivd bogat și celebru…fără copii, desigur, copiii sunt încurcături…a făcut o dată unul, îi ajunge. Deci, în același ziar citim de starleta care a găsit iubirea adevărată, din nou, și de o fetiță aiurită de maică-sa și de societate că a făcut un lucru rău că a adus pe lume un copil la 16 ani, motiv pentru care decide să-l omoare. Bieții copii, sunt prinși ca într-un clește de viziunea lumii tradiționale, care spune că e bine să te măriți fată mare, și de viziunea lumii moderne care îți spune că dacă nu faci sex de la 10 ani, ești fraieră. Și atunci, desigur, scoatem rodul sexului și împăcăm și capra și varza. Nu știu cum de nu ne înecăm cu atîtea duplicități, este duplicitatea duplicității, duplicităților. Câte mirese mai merită în ziua de azi rochia albă? Poate una la un milion.

De ce e așa absurd ca un copil să aștepte și să nu-și înceapă viața sexuală după prima erecție, băieții, și după primul ciclu, fetele? De ce ne lăsăm noi ca părinți păcăliți de tot gunoiul venit de la propaganda consumeristă. De ce nu le spunem copiilor noștri că începerea vieții sexuale devreme reprezintă pentru societate o modalitate de a ne face să cheltuim pe prezervative, anticoncepționale, medicamente…De ce nu le spunem că e greu de imaginat că un organism, în întregul lui, nu poate fi matur decît atunci cînd capul e matur. De ce le dăm telefoane de mici și prin ele acces la toată lumea jegoasă ascunsă în spatele ecranului? Știu teoria conform căreia nu poți ține copilul într-un turn de fildeș, și e adevărată, dar îl poți crește să fie personal, să nu se ia după turmă, poți asta. Să-l faci să gîndească, să aibă la el mereu balanța conștiinței. Pe fetele le poți învăța că există viață după mall, și că glossul și fusta scurtă nu aduc fericirea, ci necazuri, Că există și librării, nu doar magazine de pantofi. Că să fii fată nu înseamnă că trebuie să fii frumoasă și proastă, că să-ți faci bot de rață nu ajută la stima de sine, și-n general, că dacă te pui singură pe cîntarul imaginii, ajungi o marfă.

Am cunoscut o mamă de băiat, fericită nevoie că îi sună telefonul nonstop, că-l caută fetele, că le „ conbină„ …asta era în liceu, acum e la pușcărie. Dar ăsta e un caz extrem, dar mamele de băieți pot și ele să le spună că erecția e doar un proces fiziologic care nu are nimic de a face cu definirea bărbăției și cu fericirea. Sunt exemple nenumărate de oameni mari care trag ponoase de pe urma sexului.

Dar cel mai important este să le spunem că niciodată, sub nicio formă, nicicum, nu trebuie omorîți copiii. Și noi ca societate să încetăm să le judecăm pe fetele care fac copii. Fetița aceea din Rășnov dacă nu stătea într-o comunitate care dă cu piatra în cele care fac copii la 16 ani, nu ar fi făcut ce a făcut, și mama și bunica ei nu ar fi acoperit-o ci ar fi oprit-o la timp. Nu e un caz singular, sunt multe fete în situația ei. Asta pentru că noi considerăm că e ok să facă sex la 15 ani, dar cu prezervativ. Asta e ca și cum ai spune e ok să copiezi, dar să nu te prindă-am auzit acest îndemn la multe mame. Sau îngroșînd, omoară dar vezi să fii deștept, să nu ajungi la pușcărie.

Părinții, dacă își iubesc copiii, se luptă pentru fiecare zi de inocență, pentru fiecare zi de copilărie curată, fiindcă mintea odată murdărită și pervertită, într-o secundă, cît îi ia unei imagini sau unui gînd să ne pătrundă, se curăță doar în ani grei, și nici atunci de tot.

Copiii încearcă să descopere ce are rost în lumea asta, pentru ce merită să trăiești. Dacă noi ca părinți le deschidem mintea către tot ce are lumea asta de oferit, sexul rămîne undeva în planul doi .

Nu mi vorbiți de hormoni, nu e nicio dovadă științifică conform căreia copiii noștri ar avea mai mulți hormoni decît bunicii nostri, și asta pentru că nu au!  Nu hormonii sunt problema, ci imaginarul, ochiul hrănit de mic cu nuditate sexualizată, fiindcă există și nuditate artistică, aia nu face rău deloc…Televizorul care merge nonstop, plin de asistente, pare ceva normal, dar nu e, glumele porcoase de la radio, nu sunt normale, veșnicele bancuri cu sex…parcă alt subiect nu mai poate naște glume…așa zisele cuplete de teatru de revistă, care a ajuns teatru de tabloid…comediile vulgare, versurile muzicilor ” așa cum te eu nu te nimeni”, sau ”da, mama, sunt beată” și exemplele continuă la nesfărșit. Copilul dacă este educat, dacă are mintea vie, alertă, atentă, nu cade în toate aceste capcane. Să spui că nu ai cum, că ăsta e trendul, mersul, că asta e societatea de azi, înseamnă să nu lupți pentru copilul tău, să nu crezi în unicitatea lui și în puterea lui de a înnota împotriva curentului.

 

Advertisements

Cât de tare ne urâm copiii!


http://www.click.ro/news/national/elevii-de-clasa-iv-invata-din-manuale-cum-sa-faca-sex

Dacă îi auzi pe unii şi alţii vorbind despre copilărie, nu faci decît să auzi cât de importantă e , ce amintiri frumoase au, fiecare cu propria-i variantă de scăldat, de cireşe…Dacă ne apucăm să ne povestim prostiile din copilărie, terminăm 3 sticle de vin şi două kile de cafea.

Atunci, spuneţi-mi şi mie, de ce să le tăiem copiilor noştri copilăria cu foarfeca? În numele cărei educaţii sexuale?

Mi se pare stupid că se discută manualul în cauză în loc să se discute deschis, la nivel de referendum, dacă vrem sau nu, educaţie sexuală. Pentru că sunt absolut sigură, că la un sondaj corect, ne falsificat, nu am vrea. Pe ce mă bazez? Pe referendumul cu religia în şcoli. Probabil de asta nici nu se face acest referendum, fiindcă se ştie din start că nu va trece.

Ideea de educaţie sexuală mi se pare greşită din start.Se invocă numărul mare de avorturi în rîndul tinerilor şi de mame adolescente. Dar hai să ne gândim dacă nu ar fi mai bine să acţionăm la cauză.

Poate că ar trebui să nu plecăm de la premiza că dacă nu fac sex la 15-16 ani li se usucă şi le cade. Poate că ar trebui să mai controlăm nuditatea asta deşănţată. Poate că nu e normal ca copii de 14-15 ani să-şi piardă noaptea prin cluburi şi părinţii habar să nu aibă de ei. Poate că nu e normal să purtăm fetiţele rujate şi despuiate să-şi scuture şoldurile inexistente  pe la tv, pe modelul Shakira şi J. Lo. Poate că ar trebui să ne gândim că dăm cu piatra în etnia romă pentru că admite căsătoriile între minori iar noi le netezim copiilor noştri calea tocmai spre acest tip de familie, doar că spre deosebire de romi, care-i însoară, noi  le presărăm petale de trandafiri şi prezervative prin pat. Am întâlnit mame de băieţi şi de fete care se lăudau cu palmaresul progeniturilor lor, de 14 ani. Absolut greţos!

Poate că ar trebui să-i învăţăm nu cum să facă sex, ci cum să iubească. Cum să ştie să aibă răbdare, să se sacrifice unul pentru un altul, să fie toleranţi. Sexul e un lucru firesc, cum e mâncatul şi băşitul şi oricare altă funcţie…tocmai de aceea nu trebuie învăţat. Este sădit în noi şi la timpul potrivit se manifestă. Ideea ar fi să fii matur emoţional, sufleteşte, corporal cînd te apuci de sex. Şi cel mai important, să nu-l foloseşti ca pe o sursă de plăcere ci în ideea formării unei familii.

Dar cine să-i înveţe importanţa familiei? Părinţii divorţaţi care suntem? Cinicii cu normă întreagă? Măcar de am avea tăria să recunoaştem că am eşuat lamentabil. Că am preferat să sacrifică familiile de dragul confortului şi ai “fericirii” personale. Arătaţi-mi mie un divorţat fericit şi-i fac statuie.

Mama, tata şi copiii, ăsta e modelul de “fericire”. Uneori scrâşnită, alteori dureroasă, dar ăsta e modelul.  Efort, sacrificu, anduranşă, certuri dar şi nepoţi, stabilitate, martor tăcut al unei vieţi, bătrâneţe comună. Cine se ţine de acest model, greu, dur, tensionant, aplauze. Cine nu…îşi învaţă copilul să folosească prezervativul cît mai devreme, să treacă prin cît mai multe paturi, să adune cît mai multă plăcere, să “experimenteze”….”că viaţa e scurtă şi trece repede, mamă!” Da, dar moartea ţine să te saturi. Şi la fel şi durerea de a-ţi nenoroci copilul.

Să ai un copil de 40 de ani, singur, zburător din floare-n floare, practicant asiduu al manualului de sexologie nu e tocmai fericirea supremă pentru un părinte de băiat. Iar pentru unul de fată, s-o vadă într-o veşnică uniune consensulaă până la adînci bătrâneţi…

Aşa că eu cred că întrebarea nu e cît de modernist sau retrograd eşti, ci dacă îţi iubeşti sau nu copilul.

Dacă da, fă-i educaţie muzicală, plastică, teatrală, literară, muzeaşă, florală, istorică, lingvistică…şi lasă-l pe el să crească şi să decidă singur cînd e momentul. Că surse de informare sunt pe toate gardurile.