NE VEDEM JOI IN PITESTI

Oana dixit!

http://oanastoicamujea1.wordpress.com/2010/09/10/cum-am-aflat-ca-ne-am-epuizat/#comment-22240

M-a amuzat teribil postul Oanei. Aveam de gand sa scriu si eu unul pe aceeasi tema dar am renuntat tocmai fiindca ea o face foarte bine. Nu ne laudam din lipsa de modestie. Suntem doua modeste, sic! O facem pentru ca aplicam ceea ce ne-a invatat maestrul David Ogilvy, care explica esenta publicitatii in felul urmator. Pastravul inoata contra curentului mii de km doar ca sa-si depuna icrele. Depune mii de icre. Nu-l stie nici naiba. Gaina cotocdaceste de mama focului inainte de a face oul. Face un singur ou. Apoi cotcodaceste de scoala toata curtea. Asta e publicitatea. Asa ca ce sa facem, cotcodacim si noi inainte , in timpul si dupa. Fiindca vedeti voi, sa scrii o carte, fie ea si buna, e una, sa o vinzi, e alta. Dintre miile de carti aflate intr-o librarie trebuie sa-l determini pe om sa scoata banul din buzunar si sa-ti cumpere cartea. Pe a ta. Apoi din putinul lui timp liber, trebuie sa-l determini sa-si rupa o ora, doua, trei ca sa te citeasca. Iarasi e ceva. Asa ca noi le multumim tutror celor care ne-au cumparat cartile si le-au citit. Si daca le-a placut ce au citit, sa fie pregatiti pentru o surpriza.

:)

http://www.protv.ro/emisiuni/shows/omul-care-aduce-cartea

Eu nu mai spun nimic. Decat multumesc!

Omul care aduce cartea-vineri 23 iulie-Hotii de timp

Criticul Dan C. Mihailescu, pe care eu in nimicnicia mea l-am botezat odata Mihaiescu, din fastaceala si emotie, dar fiind el mult prea inteligent nu s-a suparat ca i-am incurcat numele cu cel al lui  Bebe Sexologul 🙂 va vorbi vineri de cartea mea “Hotii de timp”. Martuiresc ca sunt mandra foarte de acest lucru. Criticii rareori se apleaca asupra unor carti aparute la alte edituri decat la cele cateva edituri “vedeta” pe care nu am sa le numesc aici fiindca toata lumea le stie. Dar Dan C. Mihailescu cu L este altfel. El a inteles ca o carte pusa pe piedestal dar necitita de nimeni nu are nicio valoare. Asa ca el incearca sa le aduca oamenilor cartea la nas. Le-o impinge atat de aproape incat ei pot sa-i simt mirosul, sigur, ajutati de Dan C. insusi. Stie sa gasesaca un carlig comercial in fiecare carte fara sa tradeze sensurile profunde.

Din punctul meu de vedere “Hotii de timp” este o satira. E sastisirea mea fata de o lume aplecata  catre “fast food”. O lume care infuleca pe nedigerate tot ceea ce ii este in cale. Nu stiu daca stiti voi PACMAN-ii, din jocurile video primitive, omuletii aceia rotunzi, cu gura mare, care au rostul sa inghita cat mai multe bile care le ies in cale.  Cine inghite mai multe inainte de a fi distrus, castiga. Noi traim intr-o societatea de “Pacmani”. Stiu ca e un val care va trece. Doar ca sper sa mai apuc sa ma bucur de o societate post fast food. In care nu conteaza cat ai inghiti. Ci ce. Si cum. Hai ca-s dusa cu capu’. Am facut o mare peltea. Manca-v-ar Raiul! Sper sa nu se supere Cleopa ca i-am furat expresia, dar imi place tare, tare mult!

Indicii anatomice-Oana Stoica Mujea cartea no 6

Sa vorbim indicii! Pe scurt, acolo unde iti vor sta picioarele acolo iti vor sta si ochii, dar numai dupa ce se termina investigatia fiindca partile anatomice sunt aruncate de colo colo prin oras. De ce, de catre cine….

Pe tot parcursul cartii am avut senzatia ca Oana imi da mie , ca cititor, cu tifla. A fost cam ca zambetul pisicii de Cheshire, din Alice in Tara Minunilor. Aparea, disparea si-mi dadea diverse indicii pe care eu ca cititor cuminte credeam ca le pricep, pina la urmatoarea aparitie. In primul rand, cartea este citita intr-un fel de cineva care-i cunoaste pe Bogdan Hrib, Mirela Neculcea, Adrian Rusu, Lorena Lupu, Zully Mustafa,  si altii…Cam toti autorii romani publicati la Tritonic sunt suspecti! Nu stiu daca Oana bate o sa sa priceapa iapa sau…

Eu una marturisesc ca mereu ma intrebam “oare asa e Bogdan si nu m-am prins eu?” , “asta e Bogdan?” . Am trait o adevarata fataiala mentala intre Bogdan Hrib pe care-l cunosc eu, Bogdan din cartea Oanei, ca sa nu spun ca se mai iteste si semnatura lui Stelian Munteanu, care e un personaj inventat de Bogdan. Adica un mix foarte original!

Si peste toate astea troneaza mandra Lala. Lala e usor tra-La-La. Nu iese din casa si investigheaza totul din locul sigur al apartamentului ei, sechela din trecut. Aici Oana isi declina filiatia si pomeneste “Colectionarul de Oase”. Si pentru ca doamna Lala nu se poate deplasa o trimite la fata locului si la locul faptei pe Crina Dunca. Iarasi ti se fac creierii prastie. Crina exista in viata reala. E Satmareanca.  Interesanta ideea asta cu personajul fictiv care trimite la inaintare oameni din lumea reala, nu-i asa?  Oana gliseaza cu planurile intr-un fel care initial m-a intrigat si apoi m-a incantat. Cititta in felul aceasta cartea capata o valenta filozofica despre ce inseamna real, imaginar, obiectiv subiectiv. Iar la final intre Lala si Bogdan Hrib…dar va las placerea….

Oana declara ca personajul Lalei e inspirat orecum de Ingrid a mea din “Cu sange rece si albastru”. Dar spre deosebire de Ingrid care e un monstru, o reptila, un accident genetic, o femeie incapabila sa simta ceva pentru cineva, Lala doar refuleaza emotionalul, il tine sub papuc  ca sa nu riste o slabiciune. 

Recomand aceasta carte nu din calitatea mea de scriitor, care poate nu e inca foarte credibila, dupa doar doua carti, nici din cea de prietena, ci din locul sigur si confortabil, al cititorului constant.

“Mierla isi freca usor barbia, parand ca se gandeste a chestiunea in cauza, dar adevarul era ca se gandea la sarmalele ce-l asteptau in frigider”. Cam de aici m-a cucerit cartea, si asta e la a doua pagina din primul capitol.

Oana scrie bine, cu nerv, forta, tensiune si umor. Cel mai mult am apreciat in carte dialogurile, asta fiindca in multe carti scrise in limba romana dialogurile sunt greoaie si cuvintele nelalocul lor in gura personajelor. Personajele Oanei sunt oameni si vorbesc ca atare.

”

Plotul politist nu vreau sa-l dezvalui fiindca sunt convinsa ca multa lume citeste cartea datorita actiunii. Eu am citit-o datorita cuvintelor. Imi place cum curg spuse de Oana, viu si salatret, cand profund cand cu umor, si pentru mine, asta e suficient.