Adevarul intre bine si rau. Mai mult….


M-am bucurat sa constat ca Adevarul a scos colectia Dostoievski. Dincolo de sloganul mult prea onest si putin inaltator cu “1000 de carti pe care trebuie sa le ai”, nu sa le citesti, nu sa te marcheze, nu sa te gandesti la el, nu! sa le ai…. e suficient sa le cumperi si restul vine de la sine…Ei bine, dincolo de acest slogan cred ca fac o treaba buna. Spun cred, fiindca am si oarescari dubii.

In primul rand, din asta multi cititori inteleg ca o carte se achizitioneaza de la chisocul de ziare si nu trebuie sa coste mai mult de 10-15 lei.  Deci orice carte e mai scumpa de 15 lei e prea scumpa…Ei bine, merita sa ne intrebam daca cei care isi cumpara cartea de la chiosc sunt aceeasi cu cei care si-o iau din librarii.  Raspunsul e nu. Sau nu in totalitate. Azi de exemplu mi-am luat Amintiri din casa mortilor, desi o aveam intr-o editie mai veche. Am luat-o fiindca difera traducerea. Si in cazul romanului “Maestrul si Margareta” mi-a placut mai mult traducerea celor de la Adevarul decat cea pe care o aveam eu ( e prea cald ca sa ma deplasez si sa scocesc bibiloteca ca sa va spun cine era in cazul unu si cine in cazul doi si nu sunt atat de culta incat sa  stiu numele traducatorilor pe dinafara…cu toate ca ar merita!!!) asa ca m-am gandit sa o iau si pe aceasta. In definitiv, costa doar nu stiu exact cat15 lei sau pe acolo (am luat si un film …dupa cum se poate lesne constata astazi nu am prea multa rigoare…caldura mare monser!) deci era aproape gratis. Si aici am vrut sa va aduc. Oare e bine sa vinzi o carte la asa un pret de dumping? In conditiile in care se spune ca existenta cartii pe hartie e amenintata de downloadurile platite cu o suma modica si in conditiile in care librariile se inchid pe capete doar fiindca spatiile mari cer chirii pe masura iar librarii trebuie platiti…Dupa cum va spuneam si intr-un post mai vechi, cartea autohtona (la vremea respectiva ma refeream la cea de copii) e amenintata de productia in masa, globala, tiparita in Taivan, China sau tari din Asia Mica si foarte mica…(aici am facut o gluam de caldura, ma scuzati )…Carte care ajunge la noi la un pret de neconcurat de catre cineva care o produce in Romania la costurile romanesti…

E foarte bine ca putem lua un Dostoievski cu 15 lei, mai ales daca-l si citim dar intrebarea e nu se bagatelizeaza cartea prea mult? Sa te duci intr-o librarie, sa alegi, sa probezi o carte, sa vezi daca-ti vine bine, daca te avantajeaza daca e pentru tine …toata aceasta alegere are un farmec aparte, apoi gandul in drum spre casa, ritual pe care-l pui la punct. Cum iti faci ceaiul sau cafeaua, cum inchizi telefoanele si te lafai in pat, intr-o liniste binefactoare dupa o zi zumzaita…Asa, apuci cartea de la taraba si da-i! Nu tu curte, nu tu preludiu, nu tu nimic…parca nici Dostoievski nu mai e ce era pe vremuri 🙂 

 De fapt nu, noi nu mai suntem cei pentru care Dostoievski a scris. El cerea o minte mai calma, mai dispusa spre meditatie, mai doritoare sa mediteze la oameni si rostul umbrei lor pe pamant…Dostoievski nu ar trebui sa poata fi cumparat de la chiosc ci doar dintr-o librarie cum era cea din Negru de fum si sa-l platesti cu un deget, cu toata mana sau chiar cu o bucatica de inima si creier….In concluzie, cred ca am gresit ca l-am luat de la chiosc. Dar am sa repet greseala si saptamana viitoare. Erarre humanum est sed perseverare diabolicum est….persevararea in greseala, e prostie, stiu. Dar mi-o asum. Azi am scris cu prea multe cuvinte. Ma scuzati!

Advertisements

Top 5 -Leapsa de la Ada


Am primit o leapsa de la Ada Pavel. Cele mai cele 5 carti. M-am gandit mult. Si iarasi m-am gandit. Greu. Foarte greu. Pentru ca eu inca nu am scris decat patru 🙂 Glumesc. Am sa fac unul de autori, dar chiar si asa e greu. 

Cehov-Povestirile

Marquez-Un veac de singuratate, Dragostea in vremea holerei

Llosa-Povestasul, Matusa Iulia si Condeierul, Razboiul sfarsitului lumii, Sarbatoarea Tapului, Pantaleon si vizitatoarele…

Dostoievski-Idiotul, Fratii Karamazov, Crima si pedeapsa, Inger si demon….

Luis Sepulveda-Batranul care citea romane de dragoste

In cazul lui Sepulveda e doar aceasta carte, in cazul celorlati mi-ar fi foarte greu sa numesc una…

Adei trebuie sa-i multumesc pentru aceasta leapsa si pentru ca intr-un top 5 m-a pus pe locul 7 🙂 dar m-a pus 🙂 Chair daca stiu ca a facut-o subiectiv, tot ii multumesc. Sau poate cu atat mai mult. Ca unde-i subiectivism, e iubire si treaba asta e chiar mai importanta!

Idiotul-Dostoievski


Ultimul an de liceu si cei patru pina am intrat la facultate i-as putea numi perioada mea “dostoievski”. Atunci mi-am pus cele mai mari intrebari. La care nu am raspuns nici in ziua de azi, dar din pacate, la care ma gandesc tot mai rar cotropita de intrebari de genul “ce mincam la cina”, “oare m-am ingrasat” sau “imi sta bine in verde”.

 Dostoievski ramane pentru mine  scriitorul care m-a invata ca orice intrebare buna duce la alta intrebare  si ca doar prostii au mereu raspunsurile la ei. De la Dostoievski  am invatat ca pe oameni cel mai bine ii caracterizeaza rasul. A fost o lectie de al carei adevar m-am convins in timp si inca ma conving.

M-a frapat Miskin. Mi-am dorit sa ajung si eu la profunzimile lui in ceea ce priveste cunoasterea oamenilor. Printul “idiot” pare  un fel de cititor cu inima, de vazator cu duhul. E idiot fiindca nu judeca si nu condamna intr-o lume in care a judeca si condamna e lege.

Dar printul Miskin traieste intr-o dimensiune a lui si de aceea poate parea celorlalti idiot si tocmai de aceea si comparatia facuta frecvent de critica si cititori, cu Iisus Christos.  Eu cred ca orice om care ajunge la anumite profunzimi, care da deoparte cateva foi de ceapa si ajunge la sensuri de nevazut cu ochiul liber si gol, este pentru societate un “idiot” si trebuie in consecinta tratat ca atare. Raskolnikov incearca sa se convinga ca e aparte si in concluzie are drepturi speciale. Miskin, care e special prin bunatate, cumsecadenie si mila, incerca  sa se convinga ca e la fel ca toti ceilalti. Si face greseala sa creada ca traieste inr-o lume in care si ceilalti sunt, sau pot fi, ca el. N-am eu maiestria necesara sa rezum o carte de vreo 600 de pagini scrise cu miez in cateva randuri. Inarmati-va cu rabdare, nu fugiti pe text si veti descoperi daca e adevarat sau nu ca ceea ce va salva lumea e frumusetea. Mai ales cand e vorba de frumusetea interioara…Tineti cont ca sunteti in fata celui mai frumos roman de  dragoste…de oameni.