Magie într-un pahar cu apă, 26 septembrie ora 11


Reluăm spectacolul. Cu anumite schimbări. Una din ele fiind aceea că am trecut la teatru independent, adicătelea  cât broccoli vindem, atâta supă facem 🙂 , aşa că fiecare ajutor de promovare este binevenit. Tocmai de aceea pun mai jos şi un sinopsis.

Nu m-am gândit niciodată că voi face teatru pentru copii, nu era în planul meu. Aveam la un moement dat ideea, cam pe când era Tudor în clasa a patra, să fac un Shakeaspeare cu copii, o comedie. “Visul unei nopţi de vară”. Dar niciodată nu m-am gândit să fac teatru pentru copii.

În primul rând, ai un public sincer. Un public care strigă “m-am plictisit!” sau “când se termină?” sau “vreau acasă!”  . Ceea ce este compensat de faptul că ai un public care dă buluc pe scenă dacă îi place, care atenţionează actorii asupra pericolelor sau le strigă direct”Broccoli, te iubesc!” aşa cum s-a întâmplat.

La teatru de copii nu ai nevoie de critică fiindcă judecătorul, călăul şi cel mai  sincer fan, sunt în sală.

Un alt lucrur greu la tearul de copii este responsabilitatea modelării gustului publicului. Teoretic faci asta şi la adulţi, dar la copii impactul e mult mai puternic. Armonia cromatică a costumelor, rafinamentul muzicii, curăţenia textului şi mai ales a interpretării lui, sunt esenţiale.

Exemplu concret. Cosmin, un băieţel de opt ani o ţinea una şi bună că lui nu-i place teatrul. Cosmin fiind dintr-o familie educată, cu posibilităţi, mare amator de frumos şi desen, refuza cu înverşunare să vină la teatru şi susţinea sus şi tare că lui nu-i place teatru, că a văzut el la grădiniţă cum e. Până la urmă a venit şi i-a plăcut. Mi-a spus că “aşa teatru îi place!”

M-am lămurit abia de curând stând de vorbă cu cineva din breaslă ce se întîmplă. Sunt tot soiul de trupe de teatru, mai mult sau mai puţin închegate, care merg cu o trăistuţă de hăinuţe pe la grădiniţe şi joacă jumătate de oră un fragment dintr-o poveste, mai mult sau mai puţin costumaţi, mai mult sau mai puţin motivaţi, machiaţi, mobilaţi, utilaţi. Pentru gărdiniţe e comod, nu mai deplaseză copiii,în mod clar este şi mult mai ieftin dar…rezultatul poate fi în unele din cazuri un refuz ulterior al teatrului şi-o amprentă care greu mai poate fi dată jos.

Teatrul e bine să fie în spaţiul lui, să se poată crea acea lume paralelă în care să intri, să te laşi furat de poveste, actori, culori, muzică…Teatrul e un lord, are tabieturi şi tipicuri, are legi, hachiţe şi mofturi. Dar dacă i le respectăm ne recompensează din plin, indiferent de vîrstă.

http://www.bilete.ro/piesa-teatru-magie-intr-un-pahar-cu-apa-26-sept-2015

SINOPSIS MAGIE ÎNTR-UN PAHAR CU APĂ

Oti este o fetiţă zăpăcită şi energică, căreia îi plac multe lucruri dar nu şi broccoli. Mama ei însă are un „fix”, ca orice mamă care se respectă, şi anume să-i ofere copilului o alimentaţie sănătoasă. O zi banală în care Oti refuză legumele  devine o aventură şi capătă un cu totul alt sens când în scenă intră un pahar magic, ale cărui puteri fac ca tot ce se reflectă în el să devină realitate. Datorită lui şi a unei formule magice, în scenă apare un broccoli în carne şi oase, de care Oti fuge împreună cu Motanul Şah,  refugiindu-se în diverse lumi imaginare. Lumea galbenă, unde e mereu vară, lumea roşie unde toţi sunt furioşi, lumea albă, de zahăr, o lume capcană, de unde scapă doar ajutată de mama şi broccoli. Evenimentele  o învaţă pe Oti, să aprecieze lumea reală, ca fiind cea mai bună dintre lumi, să-şi asculte părinţii şi să mănânce variat, să reducă dulciurile şi să prefere legumele şi fructele. Călătoria lui Oti este presarată cu 14 cântece, originale, compuse special pentru acest text de către compozitorul Dan Pârvu. Dansurile se bucură de coregrafia Rasminei Calbajos şi sunt interpretate de Iacob Bogdan, Alexandru Florin Sinca, Dana Rusu şi Rasmina Calbajos . Iar personajele prin formă şi glas datorită actorilor

Magda Catone-mama, Alina Chinie-Oti, Ghighi Eftimie-Şah, Vlad Logigan-Broccoli şi Dana Rogoz-Norul.

Decoruri şi costume: Ioana şi Radu Corciova

Orchestraţia muzicală: Viorel Sîrbu

Scenariul şi regia: Ivona Boitan

Producători: Teatrul de pe Lipscani.
afis

Advertisements

magie într-un pahar cu apă


Există în mine o revoltă, care orice aş face, chiar şi-o tocăniţă de ciuperci, iese la lumină. Ca să fiu sinceră cu voi, chiar îmi doresc  să scap de ea şi să mă împac cu mine însămi şi in extenso, cu lumea, dar până atunci, se canalizează de nebună în te miri ce teme. La un moment dat, zahărul a avut onoarea să fie în centrul revoltei mele. Copiii sunt îndopaţi, efectiv, cu acordul părinţilor cu toate soiurile de zaharicale. Dacă te duci vara prin parc tot poporul, cu mic cu mare, cu bogat şi sărac, e degrabă de zahăr consumatoriu. Mai aveam puţin şi le dădeam mamelor peste mână când le întindeau îngheţatele şi sucurile. Ca să nu ajung subiect de ştiri proaste, am zis mai bine să scriu.

Vorbim mult de alimentaţie sănătoasă, diete etc dar le dăm copiilor noştri din fragedă pruncie dulciuri cu basculanta şi apoi avem pretenţia ca brusc, să se treazească din somnul zaharos şi să spună “gata, e destul, nu mai vreau zahăr, dă mamă cu spanacu-n mine!”. Dacă statisticile privind diabetul nu arată deloc bine , nu e din vina copiilor. Nu au băgat ei mâna-n buzunar să-şi cumpere toate batoanele, prăjiturile şi sucurile.

O piesă pentru adulţi în care să vorbeşti despre alimentaţia sănătoasă nu e cel mai apetisant mod de a chema pe cineva la teatru. “Hei, ce-ai văzut aseara? ceva super tare, o piesă despre raw vegan!”. Copiilor nici atât nu le poţi vorbi de carbohidraţi, insulină etc Şi atunci a ieşit această zăpăceală de text-manifest-cântăcios împotruva zahărului. Aşa am făcut din broccoli, leguma supremă, super eroul care salvează lumea de atacul nemilos al  dulciurilor. Şi dulcegăriilor, aş putea spune, dar asta e altă revoltă….Cam ăsta a fost punctul de plecare, unde vom ajunge cu acest proiect, numai Dumnezeu ştie. Şi Mişu Predescu, producătorul. Cert e că i-am adăugat cântece, dansuri, proiecţii, şi desigur o suită de actori minunaţi. La momentul la care scriu, nu-mi mai place titlul. Cuvântul magie a fost realemnte eviscerat de orice sens. “Magia sărbătorilor”, “Magia primului…” toate sunt cu magie. Ei bine, ar trebui să pun în ghilimele magie. Nu e nicio magie. Apa e bună. E mai bună decât orice suc. Aşa că vă rog pe voi, să luaţi cu multă ironie acest cuvânt.

Vă aştept la Teatrul de pe Lipscani nr 53, sâmbetele de la 11, să-i vedeţi pe Marian Râlea, Lucian Ifrim, Magda Catone, Alina Chinie, Vlad Logigan,  Dana Rogoz şi personajul colectiv format din Alexandru Sinca, Ghighi Eftimie, Dana Rusu şi Iacob Bogdan, coordonat de coregraful Rasmina Calbajos, vă mai spun că muzica magică :))) e semnată de Dan Pârvu şi fug!

Ecouri tardive de la Bookkest, despre Magie intr-un pahar cu apa, Bunny detectiv, Caii Verzi & comp


Despre Bookfest, numai de bine….

Nu va mai spun acum cat de draguti au fost Sah si Bunny, respectiv Valeria si Sebi, actori din minunata trupa a lui Puric, pe care v-o recomand ca fiind un altfel de teatru decat ce puteti vedea peste tot. Mai multe despre acest subiect, cu alta ocazie.

Am inceput cu 45 minute de intarziere. In hala  era o caldura infernala, umeda, un amestec obositor de caldura a corpurilor noastre amestecata cu cea de afara …Cert e ca lui Sah si lui Bunny le curgeau pisica si iepurele de pe fata inainte de inceperea spectacolului. De ce nu puteam incepe? Fiindca alaturi era un domn care vorbea si vorbea si vorbea. Nu spui cine, cred ca nu-i becher. Copiii s-au plicitist, au fost dusi de parinti prin targ in speranta ca domnul la un moment dat va inceta sa isi prezinte cartea. Ei bine, distinsului intelectual nu-i pasa de nimic, nu-i pasa de cele trei babute pe care le avea in fata si care se lasau autistic de pe un picior pe altul, nu-i pasa de privirile lor obosite sa mai mimeze interesul, nu-i pasa nici de privirile noastre taioase. Omul voia sa-si traiasca momentul de glorie, chiar impotriva cititorilor. Nu exagerez cu cele trei babute. Erau poate Mummy, Summy si Nummy ale lui Rushdie din Furia, erau poate niste matusi, erau poate vecine de palier, erau poate venite intamplator, nu stiu, dar cert este ca nu plecau de rusine. In spatele lor lumea se fosgaia, de la un stand la altul dar ele erau acolo determinate sa sustina pina la ultima privire cultura romana. Domnul a terminat de vorbit si a inceput sa citeasca din op-ul sau. Lala isi uitase pistolul acasa, mare greseala!

Si atunci am avut asa o detasare. Ca si cand m-ar fi trecut un fulger din cap pina-n picioare si mi-am zis sa nu ajung niciodata asa. Asa adica atat de absorbita de “opera” mea, de “lucrarea” mea, de “marile cuvinte” pe care le am eu de spus omenirii incat sa nu-i mai vad si sa nu-i mai simt pe cei din fata mea. In definitiv, ce sa le spui unor oameni care fac efortul sa vina intr-o zi calduroasa sa te asculte? Ce mari adevaruri? Ce sensuri nebanuite sa le revelezi acolo in praf, caldura si agitatie…. Ce sa le spui asa de important ce nu ai pus in carte?  Cum sa nu le simti oboseala din privire si tensunea din picioare? Cred ca o gluma, o vorba buna, putina interactivitate si interes pentru cititor ar face minuni. Dar asta e, oamenii de cultura romani trec prin viata drapati in propria importanta.

Gandindu-ma ca avem lansare pentru copii pe mine m-a izbit acest adevar. Ce sa le indrugi copiilor ca sa nu-i plictisesti? Ca ei spre deosebire de adulti, nu sunt politicosi. Le place, bine, nu le place, la revedere si-un praz verde. Te trezesti ca tipa “mama, m-am plictisit, cand plecam?” Asa am ajuns la concluzia ca trebuie sa le oferim ceva acelor copii care vin la lansare si am pus la cale spectacolul de teatru.  A fost greu, a fost un efort de timp, un efort financiar, un efort din toate punctele de vedere dar cred ca a meritat. Editura Caii Verzi si-a facut debutul la targuri intr-un fel care a demonstrat ca e o editura care-si respecta publicul si timpul sau. Prin faptul ca le va oferi carti bune si lansari in care publicul e personajul principal….

A mai fost o lansare senzationala in aceeasi zi, cea a Oanei si a Adei. Oana- Lala a dansat un tango pasional care trebuia sa se termine cu  o impuscatura dar ce sa vezi, tragi cu pusca nu ia foc, pasarica-i cu noroc. Asa ca in loc de impuscatura s-a auzit un poc pe coloana sonora produsa tot de Oana. Inutil sa va spun ca si cei de la standul alaturat s-au uitat tot la dans, poc, trosc….asta e, un dans, o pantomima, fac la o lansare cat o mie de cuvinte….

In concluzie, cred ca nu e bine sa ne luam prea tare in serios cu arta noastra. E suficient sa arunci un ochi la targ ca sa-ti dai seama ca nu toate acele titluri sunt rodul unor minti luminate …ca daca ar fi asa multe minti cu adevarat luminate lumea ar fi un loc mai bun si sa nu uitam  ca suntem la un targ de carte, nu la un simpozion, festival… expozitie…..cuvantul targ ar trebui cred sa ne smereasca putin. Noi incercam acolo sa facem o vanzare. Si vanzarea presupune ca marfa ta e la mine banii mei sunt la tine, deci merita si cumparatorul nitica atentie….

 

 

 

 

 

 

 

 

Cai ecologici-o limba romana ne poluata si ne aditivata


O colega se plingea de calitatea proasta a traducerilor de carte pentru copii. Explicatia e cat se poate de simpla. Marile edituri internationale, cand achizitioneaza un titlu si au de gand sa-i dea drumul pe piata, o fac global. Se face o data ilustratia, dupa care se trimite in China la tiparit. Traducerile se fac pe “genunchi” si de multe ori ai impresia ca Google insusi mana-n lupta…Ilustraia deci ramane aceeasi si se schimba textul: poloneza, romana, ceha, etc In cateva zile se tipareste cartea care va popula intreaga lume. Cine sa se mai imiedice de niste detalii lingvistice? Doar o imagine face cat o mie de cuvinte, nu-i asa… Si in felul acesta se umplu vapoare de carti. Pretul per unitate devine foarte mic, conditii grafice foarte bune, hartie buna, coperte intarite…si cine sa se mai plinga atunci ca textul nu curge bine? Sigur, cate o mamica de soiul colegei mele care vrea ca al ei copil sa invete o limba curata. Acum o sa-mi spuneti ca sunt multe astfel mamici. Haideti sa va spun cum sta treaba. Daca eu fac carte de copii in Romania, si o scriu eu sau Oana sau alti romani care sunt in general cu limba romana la zi, si ii fac si o grafica frumoasa si o duc la tipografie….Tipografia imi da un pret pentru 1000 bucati, ca eu n-am cum sa comand cu vaporul…ca n-am piata. In plus de asta, muncitorii sunt romani, curentul il platim cat il platim, la fel incalzirea, taxele etc Toate sunt romanesti. Deci imi iese un pret de start -romanesc. Buuun. Apoi ma duc a librarii. Ele vor din start, jumatate, ca sa-mi distribuie cartea. E normal, au si ei costurile lor. Si uite asa, eu ca editor roman am de ales. Fie ii pun un pret piperat de 40 de lei pe unitate ca sa imi iasa si mie un 2 lei la carte fie ….Si acum va intreb. Ce ati cumpara. O carte frumos ilustrata, cartonata, pe hartie buna, scrisa de un ilustru necunoscut de afara dar care este recomandat de o mare editura sau o carte scrisa de un roman, ilustrata de un roman, tiparita de un roman si care costa aproape de doua ori mai mult….Povestea aceea cu sa cumparam produse romanesti ar trebui sa fie prioritara la carte. Fiindca nu cumperi doar un produs. Semnezi un cec in alb continuitatii culturii romane. Exista oare ceva mai important pentru un copil decat sa invete corect limba materna? Sigur, dupa ea si inca 10 daca il tine puterile!

Asa ca maine ma voi duce la tipografie si va voi tine la curent cu evolutia Editurii Caii Verzi, cai pe care cum ati aflat deja ii pastorim sau mai exact ii ducem la pasunat eu, Oana si Stefan.