Ecouri tardive de la Bookkest, despre Magie intr-un pahar cu apa, Bunny detectiv, Caii Verzi & comp


Despre Bookfest, numai de bine….

Nu va mai spun acum cat de draguti au fost Sah si Bunny, respectiv Valeria si Sebi, actori din minunata trupa a lui Puric, pe care v-o recomand ca fiind un altfel de teatru decat ce puteti vedea peste tot. Mai multe despre acest subiect, cu alta ocazie.

Am inceput cu 45 minute de intarziere. In hala  era o caldura infernala, umeda, un amestec obositor de caldura a corpurilor noastre amestecata cu cea de afara …Cert e ca lui Sah si lui Bunny le curgeau pisica si iepurele de pe fata inainte de inceperea spectacolului. De ce nu puteam incepe? Fiindca alaturi era un domn care vorbea si vorbea si vorbea. Nu spui cine, cred ca nu-i becher. Copiii s-au plicitist, au fost dusi de parinti prin targ in speranta ca domnul la un moment dat va inceta sa isi prezinte cartea. Ei bine, distinsului intelectual nu-i pasa de nimic, nu-i pasa de cele trei babute pe care le avea in fata si care se lasau autistic de pe un picior pe altul, nu-i pasa de privirile lor obosite sa mai mimeze interesul, nu-i pasa nici de privirile noastre taioase. Omul voia sa-si traiasca momentul de glorie, chiar impotriva cititorilor. Nu exagerez cu cele trei babute. Erau poate Mummy, Summy si Nummy ale lui Rushdie din Furia, erau poate niste matusi, erau poate vecine de palier, erau poate venite intamplator, nu stiu, dar cert este ca nu plecau de rusine. In spatele lor lumea se fosgaia, de la un stand la altul dar ele erau acolo determinate sa sustina pina la ultima privire cultura romana. Domnul a terminat de vorbit si a inceput sa citeasca din op-ul sau. Lala isi uitase pistolul acasa, mare greseala!

Si atunci am avut asa o detasare. Ca si cand m-ar fi trecut un fulger din cap pina-n picioare si mi-am zis sa nu ajung niciodata asa. Asa adica atat de absorbita de “opera” mea, de “lucrarea” mea, de “marile cuvinte” pe care le am eu de spus omenirii incat sa nu-i mai vad si sa nu-i mai simt pe cei din fata mea. In definitiv, ce sa le spui unor oameni care fac efortul sa vina intr-o zi calduroasa sa te asculte? Ce mari adevaruri? Ce sensuri nebanuite sa le revelezi acolo in praf, caldura si agitatie…. Ce sa le spui asa de important ce nu ai pus in carte?  Cum sa nu le simti oboseala din privire si tensunea din picioare? Cred ca o gluma, o vorba buna, putina interactivitate si interes pentru cititor ar face minuni. Dar asta e, oamenii de cultura romani trec prin viata drapati in propria importanta.

Gandindu-ma ca avem lansare pentru copii pe mine m-a izbit acest adevar. Ce sa le indrugi copiilor ca sa nu-i plictisesti? Ca ei spre deosebire de adulti, nu sunt politicosi. Le place, bine, nu le place, la revedere si-un praz verde. Te trezesti ca tipa “mama, m-am plictisit, cand plecam?” Asa am ajuns la concluzia ca trebuie sa le oferim ceva acelor copii care vin la lansare si am pus la cale spectacolul de teatru.  A fost greu, a fost un efort de timp, un efort financiar, un efort din toate punctele de vedere dar cred ca a meritat. Editura Caii Verzi si-a facut debutul la targuri intr-un fel care a demonstrat ca e o editura care-si respecta publicul si timpul sau. Prin faptul ca le va oferi carti bune si lansari in care publicul e personajul principal….

A mai fost o lansare senzationala in aceeasi zi, cea a Oanei si a Adei. Oana- Lala a dansat un tango pasional care trebuia sa se termine cu  o impuscatura dar ce sa vezi, tragi cu pusca nu ia foc, pasarica-i cu noroc. Asa ca in loc de impuscatura s-a auzit un poc pe coloana sonora produsa tot de Oana. Inutil sa va spun ca si cei de la standul alaturat s-au uitat tot la dans, poc, trosc….asta e, un dans, o pantomima, fac la o lansare cat o mie de cuvinte….

In concluzie, cred ca nu e bine sa ne luam prea tare in serios cu arta noastra. E suficient sa arunci un ochi la targ ca sa-ti dai seama ca nu toate acele titluri sunt rodul unor minti luminate …ca daca ar fi asa multe minti cu adevarat luminate lumea ar fi un loc mai bun si sa nu uitam  ca suntem la un targ de carte, nu la un simpozion, festival… expozitie…..cuvantul targ ar trebui cred sa ne smereasca putin. Noi incercam acolo sa facem o vanzare. Si vanzarea presupune ca marfa ta e la mine banii mei sunt la tine, deci merita si cumparatorul nitica atentie….

 

 

 

 

 

 

 

 

Advertisements

Cai ecologici-o limba romana ne poluata si ne aditivata


O colega se plingea de calitatea proasta a traducerilor de carte pentru copii. Explicatia e cat se poate de simpla. Marile edituri internationale, cand achizitioneaza un titlu si au de gand sa-i dea drumul pe piata, o fac global. Se face o data ilustratia, dupa care se trimite in China la tiparit. Traducerile se fac pe “genunchi” si de multe ori ai impresia ca Google insusi mana-n lupta…Ilustraia deci ramane aceeasi si se schimba textul: poloneza, romana, ceha, etc In cateva zile se tipareste cartea care va popula intreaga lume. Cine sa se mai imiedice de niste detalii lingvistice? Doar o imagine face cat o mie de cuvinte, nu-i asa… Si in felul acesta se umplu vapoare de carti. Pretul per unitate devine foarte mic, conditii grafice foarte bune, hartie buna, coperte intarite…si cine sa se mai plinga atunci ca textul nu curge bine? Sigur, cate o mamica de soiul colegei mele care vrea ca al ei copil sa invete o limba curata. Acum o sa-mi spuneti ca sunt multe astfel mamici. Haideti sa va spun cum sta treaba. Daca eu fac carte de copii in Romania, si o scriu eu sau Oana sau alti romani care sunt in general cu limba romana la zi, si ii fac si o grafica frumoasa si o duc la tipografie….Tipografia imi da un pret pentru 1000 bucati, ca eu n-am cum sa comand cu vaporul…ca n-am piata. In plus de asta, muncitorii sunt romani, curentul il platim cat il platim, la fel incalzirea, taxele etc Toate sunt romanesti. Deci imi iese un pret de start -romanesc. Buuun. Apoi ma duc a librarii. Ele vor din start, jumatate, ca sa-mi distribuie cartea. E normal, au si ei costurile lor. Si uite asa, eu ca editor roman am de ales. Fie ii pun un pret piperat de 40 de lei pe unitate ca sa imi iasa si mie un 2 lei la carte fie ….Si acum va intreb. Ce ati cumpara. O carte frumos ilustrata, cartonata, pe hartie buna, scrisa de un ilustru necunoscut de afara dar care este recomandat de o mare editura sau o carte scrisa de un roman, ilustrata de un roman, tiparita de un roman si care costa aproape de doua ori mai mult….Povestea aceea cu sa cumparam produse romanesti ar trebui sa fie prioritara la carte. Fiindca nu cumperi doar un produs. Semnezi un cec in alb continuitatii culturii romane. Exista oare ceva mai important pentru un copil decat sa invete corect limba materna? Sigur, dupa ea si inca 10 daca il tine puterile!

Asa ca maine ma voi duce la tipografie si va voi tine la curent cu evolutia Editurii Caii Verzi, cai pe care cum ati aflat deja ii pastorim sau mai exact ii ducem la pasunat eu, Oana si Stefan.

Si a fost lansarea….


In viata mea n-am avut sau n-am fost la vreo lansare mai faina. Nu ca am organizat-o eu ca nu am niciun merit. Asa a fost, s-au aliniat planetele. Dar s-o iau cu incetul.

Am ajuns pe la patru, putin inainte de patru, Cu Adina, cumnata mea care ne-a trasportat, pe mine si pe Stefan cu platourile cu prajituri, pateuri, sampanie, pahare, farfurii, bomobaoen etc …etc  Adina a plecat sa o ia pe Mara, una din cele doua Mara carora le e dedicata cartea 🙂 si eu am ramas cu Stefan pe la Muzeul Taranului Roman. Unde m-am rugat cu cerul si pamantul sa-i cumpar un cojoc fain. Si m-am rufgat si m-am rugat. El nu si nu si nu si nu…el e de obicei incapatanat, eu nu, dar el m-am tinut tare. Pina la urma am luat cojocul, care-i vine foarte bine si pe care i l-a admirat si prietena lui Ioana. Deci e bine, fiindca inseamna ca-l va purta. Daca nu, ar fi zacut in dulapla fel ca haina de piele pe care i-am luat-o acum doi ani. Sunt sigura ca dupa ce ii va trece incapatanarea o va purta, noroc ca e un model clasic. Dupa aventura cu cojocul, am mancat un kurtos colacs facut in orasul meu semi-natal Targu Mures asa ca am avut unul din momentele Kodac si mi-am dat seama ca as face bine sa-mi mai fac drum insper acolo. Adevarul e ca eu cu Oana ne-am propus un descalaecat prin Tg Mures si Clj prin primavara, ca vrem sa mai scoatem niste carti pina atunci. Daca tot vorbim de Oana e bine sa va spun ca si ea a venit printre primi motiv pentru care am avut amandoua timp sa ne cumparam si carti. Ce, intr-un post viitor, ca pe una mai am putin si o termin. Vonnegut, mon amour, bineinteles. Deschid paranteza-daca ar fi un cec alb de scriitori si as putea sa-mi aleg sa fiu unul dintre scriitori care stau sa sa nasca din aceasta germinatie, apoi musai, indubitabil si fara retinere as fi Kurt Vonnegut. Inchid paranteza revin la Muzeul Taranului.

Am aranjat cu Stefan si Oana, masutele pe acolo, am imprastiat bunatatile, asta in timp ce Irene de la Carturesti impodobea bradul cu cativa colegi de-ai ei. Il impodobeau foarte original, cu felii rotunde de potocala trase prin zahar ars si agatate cu agrafe de birou rasucite, asta daca vroiati o idee de decoratiuni. Eu una o s-o aplic. Asa ca va imaginati, prajituri, brad, porocale in zahar ars, sampanie si fara Hrusca ca era o atmsfera faina de Craciun. Celor care-l iubiti pe Hrusca, n-am nimci cu el decat ca tot ce e in exces e….Sa-l lasam pe intaiul colindator al tarii sa-si faca suma pe tot anul si sa ne vedem de cartile noastre. Mai ales ca n-am mai scris de mult asa de mult si ma dor mainile…

Inainte de a incepe sa vina lumea, am stat de vorba cu Alexandru Soficaru, prieten de pe FB pe care ieri am avut bucria sa-l cunosc in carne si oase. Mi-a daruit un volum de-al lui de poezie, pentru care ii multumesc si adusese Cu sange rece si albastru sa i-l semnez.

Apoi a venit Candice Luana Dragota, doamna cu pisicile si cu Intamplari din gradina cu pisici. Radianta ca de obicei. Pentru cei care nu o cunoasteti pe Candice va spun ca radiaza bunatate si omenie. Eu una trebuie sa-i multumesc pentru ca mi-a sustinut inconstienta si optimismul( daca nu cumva e un pleonasm 🙂 )si in tot acest timp mi-a spus ca se va vinde bine cartea ca va fi bine si ca in general nu am a ma teme de nimic. Pe scurt, Candice mi-a intrat la inima acolo unde sunt cativa oameni de ani de zile si foarte putine newentry-uri.

Pe la 18 a inceput sa vina lumea. Si a venit si a venit. Au fost asa. Carmen cu gasca, respectiv cei doi copii ai ei si Codrin, despre care am o poveste sa va spun, dar mai incolo. Adina cu Mara. Daniela cu Andrei. Lili cu Andrada, Daniela cu Mihai. Pe scurt, au venit toti copiii carora le era dedicata cartea. Mai putin Sofia. In plus am avut-o pe invataoarea lui Stefan si a lui Tudor, de la 97, doamna Coman, care a mobilizat toata scoala. Apoi au venit colegii lui Stefan in frunte cu Diriga si doamna Carlan, profa de istorie impreuna cu fetita ei. A mai venit colega mea de facultate, Iulia Arsintescu pe care nu o mai vazusem de o suta de ani…Ce sa mai, am fost vreo 60-70 de oameni …Copiii s-au distrat cu bomboanele si au stat cuminti sa fie picati pe fata. Adultii au schimbat impresii despre copii, Craciun, carti, mincinosi…Am baut sampanie, ceea ce mie nu prea imi sat in fire motiv pentru care ati putea crede ca mi se parea totul mai stralucitor decat era in realitate dar nu e adevarat….chiar a fost stralucitor. Pun poze ca sa dovedesc dar asta dupa ce le recuperez de la pozari 🙂

Am facut poze cu copiii fiindca vroiau sa se pozeze cu “autoarea” asa ca va dati seama ca m-am simtit ca un star rock. Mai am povesti de ieri. Cum ar fi cum si-a uitat fiu meu ghiozdanul in taxi, ce mi/a spus Codrin si cum ne-am hahait pina la 12 noaptea cu vara-mea si gasca ei …dar asta, mai incolo, ca inca sunt ambetat absolut si ma duc sa-mi fac acfeaua numarul doi.

Oricum, le multumesc tuturor celor care au fost ieri. Chiar mai mult decat o pot face prin cuvinte, pe bloc.

E grea piata de carte


Piata de carte e grea. Am simtit-o pe pielea mea fiindca astazi am dus impreuna cu Oana si Stefan 350 de carti “Craciunul Mincinosilor” a cate 32 pagini de 250gr/m plus 5 de coperta a  300gr/m. Cand am aparut la achizitii cu trei ditamai geamantanele pline cu carti…va imaginati ca am facut senzatie. A fost un moment Kodak, din pacate nu ne ardea de poze fiindca eram rupti de sale. Dar incepind de saptamna viitoare cartea noastra va aparea in reteaua Carturesti din intreaga tara. Va costa tot numai 20 de lei fiindca ne dorim sa fie accesibila. Asa ca in ciuda durerii de spate acum sunt fericita.

Urmeaza sa-i facem si o lansare in Carturesti, inca nu stiu data dar va tin la curent!

CRACIUNUL MINCINOSILOR CAP 1


1 SCRISOARE DE LA MOŞ CRĂCIUN

Data de 2 decembrie a zguduit din temelii micul oraş Ionas. Cu toate că părea o zi de iarnă ca oricare alta, cu soare moale şi câţiva fulgi răzleţi, lucrurile au explodat odată cu deschiderea cutiilor poştale. Toţi copiii din oraş au primit câte-o scrisoare. Scrisă pe hîrtie gălbuie cu cerneală aurie. Ghiciţi de la cine? De la Moş Crăciun!  Era primul an în care în loc să îi scrie ei Moşului le-a scris Moşul lor. La început au crezut că e o glumă. Dar bineînţeles că nu era aşa. În prag de Crăciun nu-I arde Moşului de glume. Scrisorea spunea cam aşa.

“ Dragă Ana …sau Maria…sau Tudor..sau Sanda..sau Andrei…sau Dragoş…sau Sofia…sau Mara…sau Alexandru…sau Ştefan…sau Grigore…” Toti cei 272 de copii din oraş erau numiţi. Unul nu fusese uitat. După care scrisoarea continua:

“Ştiu că veţi fi surprinşi de faptul că Moşul vă scrie. Dar anul acesta e un an special. E anul în care decid dacă mai este sau nu mai este nevoie de prezenţa mea. Vedeţi voi, m-am săturat să se îndoiască anumiţi copii de existenţa mea. M-am săturat să îmi scrie scrisori în care să-mi promită că vor fi cuminţi, că vor mânca legume şi fructe şi mai ales că nu-şi vor mai minţi părinţii. Eu le aduc tot ce-şi doresc dar ei uită de lista lor de promisiuni. An de an promit şi apoi uită. Şi ca şi când nu ar fi de ajuns, apoi mă critică. Ba că aş fi prea gras, ba că nu aş fi deloc. Şi ei cred că nu mă prind. Sau că uit. Sau că sunt senil. Senil dragii Moşului înseamnă cu mintea dusa. Adica tra-la-la Ei bine, dragi copii, mă prind, nu uit, nu-s senil.Nu-s tra-la-la deloc. Mai mult decât atât, vă spun acum clar şi răspicat că eu am un loc special înlăuntrul vostru din care ştiu tot ce faceţi, tot ce spuneţi şi tot ce gândiţi. Nu vă spun care e acel loc, asta rămîne taina mea.

Ca să n-o mai lungesc, că doar suntem în preajma Crăciunului, am decis să schimb regulile. Anul acesta de Crăciun nu îmi veţi mai cere voi mie ceva, ci vă voi cere eu vouă.

Vă cer ca pe data de 8 decembrie, la doua zile după ce vine Moş Nicolae, ştiţi voi, seara când ghetuţele care lucesc de curăţenie se umplu cu nuci, mere şi alte  bunătăţi să îmi returnaţi toate jucăriile pe care eu vi le-am adus în ultimii trei ani. Da, aţi înţeles bine, le vreau înapoi. Vreau sa le duceţi pe toate, să nu uitaţi niciuna oricât de mică şi să le lăsaţi în faţa bradului din Piaţa Primăriei. Aş vrea să nu uitaţi nicio jucărie si mai ales să vă aduceţi aminte ce i-aţi promis în aceşti trei ani Moşului.

Daca mai mult de 100 de copii vor răspunde rugăminţii mele, voi continua să vin. Dacă nu, am să las lumea fără Moş Crăciun.

Ca să ştiţi  câţi copii se pregătesc să-mi răspundă şi cum staţi, în aceeaşi piaţa a Primăriei, sub brad, voi afişa în fiecare dimineaţă, scris în zăpadă, numărul exact al copiiilor care vor să facă aşa cum i-am rugat. Ştiu că e greu să dai înapoi dar numai aşa înveţi să preţuieşti ce ai primit.

Cu drag, Moş Crăciun

PS  Nu le spuneti părinţilor nimic. Asta este numai între voi şi mine. Este secretul nostru”

Inutil să vă spun cât de miraţi au fost copiii. Poate vă întrebaţi cum au reuşit să citească nişte copii care nu sunt la şcoală scrisoarea de la Moşu. Dacă vă întrebaţi asta e bine, înseamnă că sunteţi copii deştepţi. Ei bine, după ce deschideai hârtia, care părea goala, o foaie alba doar, începeai să auzi vocea Moşului în capul tău şi pe foaie apăreau literele scrise cu cerneală aurie. Era ca şi când de fapt Moşul le citea scrisoarea, fiecăruia în parte, cu glas blând şi liniştit.

Şi colac peste pupăză, a început o vijelie groaznică care a smuls beculeţele care decorau deja oraşul. Era ca un semn pentru copii că Moşul nu glumeşte. De aici înainte povestea noastra va urmări câţiva copii din Ionas care au făcut tot ce au putut să-l salveze pe Moşul.

pentru comenzi :

 ivonacodruta@yahoo.co.uk

oanastoicamujea@yahoo.com

Cei care vor autograf pe carte sa specifice pe comanda. Cartea costa 20 lei si se trimite prin posta.

Craciunul Mincinosilor


Craciunul Mincinosilor este o poveste de sezon care ii invata pe copii si nu numai, ca Mos Craciun functioneaza pe baze contractuale clare, in care fiecare dintre parti are propriile obligatii.
In data de 2 decembrie copiii din oraselul Ionas primesc o scrisoare de la Mos Craciun prin care Mosul ii anunta ca este suparat pe ei fiindca nu-si respecta promisiunile. De aceea Mosul isi vrea inapoi cadourile pe ultimii trei ani. Daca nu, ameninta ca nu va mai veni niciodata. Gerea misiune avand in veder ca multe dintre jucarii erau date, stricate sau pur si simplu, indispensabile. Se creaza un comando de copii care isi propun sa salveze Craciunul.
Comandoul este format din mincatoarea de dulciuri Sofia, data in urmarire generala la toate bomboneriile din oras. Mincinosul Tudor, care de trei Craciunuri nu a mai primit nimic motiv pentru care el are dilema cum dai inapoi nimicul.
Geniul trist Mihai, care de ani de zile isi arunca cadourile de la Mosul fiindca primeste mereu jucarii cu toate ca el vroia carti si atlase. Sandra, fetita care acum trei ani de Craciun primise cel mai frumos cadou-vederea. Si Sofia, pianista, cea care in urma cu trei ani primise pianul, singurul ei companion si cel care o ajuta sa-si infranga dorul de parintii plecati in strainate la munca…Parinti care nu vin acasa decat de Craciun.
Format 23,5/23,5 fullcolor, la interior hartie 250gr/m coperta carton 300 gr/m
pret-20 lei
Pentru comenzi
ivonaboitan@yahoo.co.uk
oanastoicamujea@yahoo.com