un haos bine controlat


Mi-am facut obiceiul sa fac ceea ce s-ar numi, revista presei. Astazi de exemplu am aflat dintr-un articol prost din Evz ca o biserica din UK a fost transformata in pub. Zic ca era prost articolul fiindca nu dadea niciun detaliu despre biserica, din ce secol era, cui apartinea, care au fost etapele. Doar o stire tabloid cu accentul pus pe “saritura peste ax”. Acolo unde inainte era altarul acum e bar. De la altar la bar. 

Tot din revista presei am aflat, tot azi, ca in Danemarca cultele sunt obligate de lege sa oficieze casatoriile intre homosexuali. Deci homosexcualii nu se multumesc in a fi acceptati de lege vor sa fie acceptati de biserica. Probabil in curand vor dori sa se schimbe si Evanghelia, sa fim invatati ca ne tragem unii dintre noi din Adam si Eva si altii din Adam 1 si Adam2. Daca toti am fi brusc homosexuali, n-ar mai exista oameni. Ar fi gata. Poate ca asta e ideea…habar n-am! Poate ca asta ma duce la subiectul urmator, cu “educatia sexuala”.

Am aflat ca o companie de prezervative militeaza pentru educatia sexuala. Pare ceva bun, suna bine, ca parinte ai tendinta sa spui ca e bine, sa invete copilul, sa stie, orice educatie e buna, muzicala, sexuala, e buna…. Dar e? E bine sa ii invatam pe copii ca sexul e ceva la “rece” pe care putem sa-l privim cu detasare si sa-l rupem de sentiment …Poate ar trebui sa-i invatam ca sa faci copii nu e o boala de care trebuie sa te pazesti… Bill Gates nu da bani pentru prezervative in Africa fiindca-i vrea fara gonoree ci fiindca nu vrea ca ei sa se mai inmulteasca……Educatia sexuala facuta de marile corporatii nu e facuta ca sa-i protejeze pe cei amaraiti de ceilati ci invers. Sa ne asiguram ca amaratii fac copii intre ei si nu se amesteca cu cei din upper class. Sa scapam de copiii facuti cu frumoasa camerista, cu oachesa florareasa etc Pofteste copilul sa vada cum e sexul cu o negresa, foarte bina dar sa nu-i faca lui lady mother si-un negrisor mic…Sa decida bunicii care sunt nepotii potriviti pentru ei….cui revine agoniseala.

Parintele Cleopa sustine un model mai simplu si mai putin costisitor de “educatie sexuala”. Un el, o ea, o viata, copiii stie Dumnezeu cati. Ce simplu e…ce simplu era….ce simplu ar putea fi. Un model de educatie sexuala in care amandoi invata in acelasi timp, iubindu-se si stiind ca se vor iubi numai ei, unul pe altul, toata viata. Mai crede cineva in ziua de azi in sintagma “pentru toata viata”? Sufletele pereche se schimba tot la doi-trei ani o data…

 Daca am renunta la a mai fi asa stiintifici si ne-am aminti ce inseamna sa fim omenosi. Citesc acum “A doua sansa”, un roman exceptional scris de Virgil Constantin Gheorghiu. Acolo se vorbeste despre abordarea stiintifica a emigratiei imediat dupa cel de-al doilea razboi mondial. Americanii, canadienii, australienii veneau si culegeau europeni cu vietile dizlocate si le dadeau “sansa” de a fi sclavii lor. Dar pentru asta trebuiau sa aiba un anumit nr de kg, sa aiba dintii in gura, sa fie sanatosi, apti pentru munca de jos si… si sa-si lase copiii, fiindca nu voiau copii sub zece ani! Teoretic fiindca nu ar fi putut calatori asa un drum lung, practic…guri de hranit, griji in plus, distragere de la munca. Asta vedeau din punct de vedere stiintific. Din punct de vedere omenesc ar fi putut fi vazuti ca motivatie, ca sursa de putere de munca si sens…zic si eu….sa trecem la un nou subiect!

O fatuca si-a aratat organele genitale pe scena. E asta teatru sau nu. Dezbatere pe aceasta tema. Multi inteigenti si-au dat cu parerea.

Peste tot stiri despre granitele lumii care par sa fie in mana unei maini de oameni care-si dau peste mana unul, altuia.

Toate subiecte la care ar trebui sa ne gandim intens, sa intrebam, sa meditam, sa cercetam…., sa nu dormim, sa ne aflam raspunsurile noastre…in loc de asta ne tragem informatia din ziare si de la tv. Traim fiecare in cercul nostru strain si rece. Jobul nostru, casa noastra, familia noastra, nu mai avem timp si nervi pentru nimeni si nimic. Se taie padurile, foarte bine, ce ne priveste asta pe noi? Primul ministru e un plagiator, ei si? ce conteaza? Nu conteaza, din contra! uite ce bine sta in sondaje, ar putea fi chiar viitorul presedinte…

Ma simt singura dupa toata aceasta revista a presei. Imi dau seama ca practic toate subiectele se leaga, toate duc in acelasi punct, autobzul fara directie merge din ce in ce mai repede si curbele sunt din ce in ce mai stranse….As vrea sa fie maine duminica, sa intru din nou in acea stare, cand stiu ca totul e bine, ca sunt in acel loc unde e piua! nimeni si nimic nu ma mai poate atinge, inafara lui Dumnezeu. Si-mi aduc aminte. Ma pun in perspectiva. Toate aceste furnicisme n-au nicio importanta de fapt. Munca de furnica, in lume de furnica. Privita de o furnica. In rest, slava lui Dumnezeu! totul e bine. Si nu sunt singura deloc….

Advertisements

Memorii Virgil Gheorghiu


Odata cu trecerea timpului, ma entuziasmez din ce in ce mai greu. Undeva la limite dintre deloc si aproape deloc, ca sa fiu mai clara.

Memoriile lui Virgil Gheorghiu m-au scos din zona mea de confort si m-au fortat sa ma entuziasmez. Si ma intristey totodata. Romania lui Virgil G. e una care-si venereaza poetii, oamenii de litere, intelctualii in genral. E o lume in care poetii isi fac veacul la Capsa sau la Caffe de la Paix, nu fiindca ar avea bani, ca n-au, dar au o masa rezervata, o masa pe langa care chelnerii trec domolindu-si tonul, o masa la care pot sta o zi intreaga poetii ca sa discute de “ale lor”, o masa la care sunt serviti si cu mancare pe datorie, fiindca nimic nu poate fi mai de incredere decat un om care moare de foame pentru arta lui, nu-i asa? Si iata cum poti fi respectat pentru ca esti sarac in numele unui ideal. Cine mai crede asta in ziua de azi? Ala eu, ala eu….

Mai vorbeste de o Romanie a solidaritatii. Nu doar a poetilor intre ei ci a solidaritatii cu alte natii. O Romanie in care duerea pentru suferinta altcuiva era traita si-n ograda proprie. 

Cartea lui Virgil Gheorghiu este una de istorie, sociologie, teologie, filozofie si mai presus de toate, un manual despre cum sa-ti iubesti tara. Rarisim. De ce un scriitor de talia lui nu se studiaza nici acum la licee? De ca aceste memorii nu se gasesc de cumparat? Nici ele nici vol. 2? Nu stiu. Prima editie a aparut la Editura Gramar. Am incercat s-o gasesc, s-o cumpar (am citit-o de imprumut), n-a fost chip.

S-o iau pe puncte.

Limbajul e sublim, fluid, fluent, te ia pe sus si te poarta unde vrea el, fara brscari inutile. Chiar si atunci cand sunt povestite ororile anilor 39/40 eleganta discursului, desi adaptat situatie, se pastreaza. Asta pentru ca Virgil Gheorgiu povesteste cu umor, caldura, emotie, ironie dar niciodata cu patima. El nu aruncxa niciodata piatra. De fapt nu cred ca am gasit vreo parte in naratiunea lui, desi vorbeste de saracie lucie, vremuri de incercare si restriste, atunci cand indeosebi omul are tendinta de a se lasa purtat de valul patimii.

Naratiunea e palpitanta, plina de informatii istorice, de date legate de lumi disparute, de povesti din spatele frontului. Ii regasim pe Iorga, Calinescu, Antonescu, Carol al ii-lea, Corneliu Zelea codreanu, Cezar petrescu, Virgil Carianopol in niste schite foarte graitoare, altfel decat i-am putea inatlni in manualul de sitorie sau in propriile lor memorii. Asta fiindca dupa cum spuneam, Virgil Gheorghiu se pastreaza, nu stiu cum, e poate cea mai mare performanta a cartii! in postura de om care intelege, relateaza fara sa fie partinic. Un cuvant rece si sec, matematic, ar fi ca e :echidistant” dar el de fapt nu e echidistant ci foarte apropiat. El se apropie intotdeauna foarte atre de ceea ce povesteste. Gaseste acea farama de Dumnezeu din fiecre si povesteste prin prisma ei, fara sa ne vanda raul drept bun, fara sa ne spuna ca raul e rau, dar creind o legatura aproape simbiotica intre noi cei ce citim si cele citite.

Personajele, fie ca sunt descrise cu lux de amanunte fie narate doar din cateva tuse sunt vii, se misca, le vezi, le simti respiratia.

Valoarea istorica , mi se pare mie ca o profana ce sunt, inestimabila. Am vazut si am trait in Chisnaul Bucurestiul si petricaniul acelor ani. Am vazut sovietele plimbandu-se prin atar, am vazut degradarea continua a increderii oamenilor intr-un viitor luminos, am asistat la asasinatele ordonate de Garda de Fier, am trait neputintele regelui si strivirea lui in menghina timpurilor.

Am gasit similitudini pline de tristete cu situatia geopolitica a vremurilor noastre, sa ne fereasca Dumnezeu si mai presus de toate, mi-am redescoprit marea, imensa si fara de margini admiratie fata de poeti.

Toata admiratia si tot respectul meu pentru Virgil Ghorghiu, unul dintre putinii intelectuali care n-au imbracat uniforma legionara desi i-a fost oferita pe tava de nenumarate ori, alaturi de flori sau amenintari. 

Genul lui de verticalitate cred ca l-a avut in vedere Brancusi cand a facut Coloana infinitului….

Cum am vrut sa ma fac sfant-Virgil Gheorghiu


Ma consideram pana mai alaltaieri un om citit….Cel putin in materie de literatura romana moderna nu ma asteptam sa mai am surprize. Si iata, am avut! Virgil Gheorghiu este o revelatie de scriitoro-poeto-teolog, un scriitor care gliseaza cu eleganta intre amintiri incarcate de emotie si interpretari teologice rafinate si foarte vii. Un scriitor care ar merita un loc de cinste in manualul de romana.

Dar in primul si-n primul rand, e un scriitor roman care vorbeste frumos despre Romania. Romania lui Virgil Gheorghiu este una care-l poate face pe un american, englez sau neamt sa-si doreasca sa vina in Romania. Mai exact in Neamt. Mai exact in Razboieni. Mai exact In Valea Alba.

Sa fii baiat de preot si sa te cheme Virgil,nume de  poet genial dar pagan,  intr-un sat de oameni  sarmani dar cu nume de sfinti, unde cea mai fericita zi e cea a onomasticii, este din start o provocare. La sapte ani Virgil decide ca nu are altceva de facut decat sa devina el insusi un sfant, astfel incat numele de Virgil sa-si ia binemeritatul loc in calendar. Tatal lui ii spune  ca e cat se poate de simplu sa ajungi sfant, trebuie doar sa-ti iubesti toata viata dusmanii. Dar Virgil al nostru, la cei nici sapte ani ai lui, are o problema : nu are dusmani!

Incepe o saga cu iz politist, impanata cu un atentat asupra tatului sau, bumbac egiptean, molime,  urmariri si politie. O saga din care aflam de ce se cheama Neamtul-Neamt, de un copil de sapte ani care s-a decis sa fie sfant nu poate spune pana la capat “Tatal nostru”, de ce unii sfinti au zile si altii-nu, de ce e painea asa un aliment special, de ce romanii pot fi pastori si americanii, nu. Tot soiul de de ce-uri. Unele in cheie poetica, altele intr-una teologica, sau politista, dar mereu cu multa iubire pentru fiecare personaj evocat. Totul intr-o limba romana de zile mari! Eu daca as fi profesor de religie, ceea ce mi-as dori sa fiu dar nu sunt, le-as citi copiilor aceasta carte, putin cate putin si cred ca ar prinde din ea cam tot ce trebuie prins ca sa te prinzi ca Dumnezeu nu e un mos c-o barba, dupa cum nici o idee nu e.

Nu stiu daca Virgil a reusit sau nu sa-si treaca numele in calendar.Nu stiu daca a fost un sfant. Dar in mod clar e cel putin un pictor de icoane. A pictat o Romanie de care te poti indragosti si pe care chiar daca nu o mai zaresti la tot pasul, stii ca exista. Undeva…..Trebuie sa existe, fiindca Virgil ne face sa ne indragostim de ea si s-o cautam mereu. Iar daca n-o gasim, s-o nastem din nou!

Pentru ea, pentru bucuria de a o cauta, pentru speranta de a o descoperi, si pentru cateva ore de lectura incantatoare, absolut incantatoare…multumesc, Virgil!

 

cum am vrut sa ma fac sfant

 

Puteti comanda aici:

http://edituradeisis.ro/opencart/index.php?route=product/product&product_id=86