finaluri shakespeariene

Apropo de finaluri. De an, de relatii, de tot soiul.

Shakespeare are dreptate.

La el, caracterul unui personaj, sensul vietii lui e dat de felul cum moare. Sunt persoaneje care incep prin a fi mici dar mor cu deminitate. Cum e Richard al II lea care desi e rege uns la inceputul piesei e de fapt un pierde vara autentic, petrecaret si iresponsabil. Apoi creste si creste pina cand ajunge sa fie un rege adevarat, adica intelege ce e un rege si ce trebuie sa faca el. Evolutia lui insa nu e vazuta de ceilalti, ceilalti nu tin pasul cu transformarea lui. Ei omoara un rege bun pentru ca nu au asistat la nasteerea lui. Cand vine vorba de oameni transformarile sunt non stop. Nu poti trage concluzii si pune etichete. Exista o curgere, totul se schimba, totul se transforma. Ceea ce ieri era valabil azi nu mai e iar maine o iei de la capat. Noi ar trebui sa ne amusinam reciproc non stop, sa fim vii, sa ne raportam la ce suntem nu la ce stim unii despre altii de ieri, alaltaieri sau rasalaltaieri…Paradoxal sau nu, exact cand Richard al II lea e mai rege,  atunci e omorat fiindca nu a fost un rege bun. Cand Bolingbroke isi incepe ofensiva el e motivat sa vrea sa-l dea jos pe Richard cand insa ajunge sa o faca, comite de fapt o nedreptate. Nu doar divina, fiindca il omoara pe unusl Domnului ci si omeneasca fiindca distruge un om bun, un om cu constiinta activa, fereventa, un om care traieste din intrebari si nu din raspunsuri prefabricate. In intervalul dintre momentul in care Boligbroke pusese la cale planul si momentul in care poate fi aplicat, in acel interval si datorita conjuncturilor, Ricghard al II lea facuse saltul cunatic. Dintr-un om de nimic devenise rege.  Asa ca Richard al II lea  moare ca un rege. 

Eu m-am convins ca Will, oricine ar fi fost el, are dreptate. Vrei sa stii cum e un om. Astepata pina dispar interesele, conveninentele sociale, conjuncturile, asteapta sa ajungi in punctul acela in care nu mai ai nimic sa-i oferi sau nu mai vrei sau nu mai poti si abia atunci afli cum e omul cu adevarat. Si aici nu ma refer musai la relatii romantice. Cu toate ca si acolo se potriveste mai bine decat nuca-n perecete filozofia asta. Dar acum ma refer la relatii sociale. Oameni care au fost draguti cu tine, care ti-au vorbit frumos, care s-au interesat de tine si de viata ta devin invizibili atunci cand iese din ecuatie interesul de moment. Pina la un punct e normal asa. Doar pina la un punct.

In fine , nu mai bat apa-n piua ca e inghetata si efortul e prea mare. Astea sunt meditatiile mele la inca un final shakespearian din viata mea.

PS Nu sunt trista, doar meditativa.

i love limba romana

Oare o carte buna e una cu un singur posibil ultim capitol? Adica o constructie atat de meticuloasa incat nu e posibil decat ca cei doi sa plece pe vapor impreuna arborand steagul holerei care sa-i protejeze de lumea care le-a furat o viata iubirea …Sau e posibil ca o constructie anume sa lase loc mai multor scenarii posibile…In viata nu prea e asa. Ai mereu de ales dar sunt macazuri. Sunt momente in care ceea ce vezi inainte e clar definit. Si oricat ti-ai dori sa iti spui ca mai poate fi si aia si ailalata de fapt s-au dus…Eu asa cred. Ca sunt anumite alegeri care dicteaza finalul. Finalul unei povesti de iubire. Finalul unei prietenii. Finalul unei epoci. 

De exemplu ma uit in jur, si acum si eu ca omul, ma uit la ce ma doare. Cat de tare s-a degradat limbajul. Cat de mult s-a secatuit fondul de baza. Baza asta e din ce in ce mai restransa. In curand o sa fie o baza formata din trei cuvinte. Tine minte trei cuvinte : cplm. Sunt multi oameni care inafara de cplm nu mai leaga lesne alte trei cuvinte. Oare toate astea catre ce duc? Mai conteaza pentru cineva ca sunt multi oameni care scriu in limba romana, si inca bine si nu fac deloc referie la mine aici cu toate ca nici eu nu scriu prost 🙂  Sau suntem doar o piata de desfacere si pentru literatura asa cum suntem si pentru parizer, parfumuri si masini…Mai conteaza pentru cineva limba asta? Sunt convinsa ca da. Dar am ajuns cumva sa ne fie aproape rusine sa spunem ca ne place limba romana, ca ne miscam confortabil in ea. Ca are plasticitate si muzicalitate…Dar oare nu e finalul deja gata scris…Nu sunt depresiva, doar ca stau cu geamul deschis si altceva decat cele trei cuvinte mentionate mai sus nu aud. Sigur nu locuiesc deasupra Academiei Romane dar nici deasupra unui lupanar…Cel mai bine, inchid geamul si ma culc cplm.