Si a fost lansarea….


In viata mea n-am avut sau n-am fost la vreo lansare mai faina. Nu ca am organizat-o eu ca nu am niciun merit. Asa a fost, s-au aliniat planetele. Dar s-o iau cu incetul.

Am ajuns pe la patru, putin inainte de patru, Cu Adina, cumnata mea care ne-a trasportat, pe mine si pe Stefan cu platourile cu prajituri, pateuri, sampanie, pahare, farfurii, bomobaoen etc …etc  Adina a plecat sa o ia pe Mara, una din cele doua Mara carora le e dedicata cartea 🙂 si eu am ramas cu Stefan pe la Muzeul Taranului Roman. Unde m-am rugat cu cerul si pamantul sa-i cumpar un cojoc fain. Si m-am rufgat si m-am rugat. El nu si nu si nu si nu…el e de obicei incapatanat, eu nu, dar el m-am tinut tare. Pina la urma am luat cojocul, care-i vine foarte bine si pe care i l-a admirat si prietena lui Ioana. Deci e bine, fiindca inseamna ca-l va purta. Daca nu, ar fi zacut in dulapla fel ca haina de piele pe care i-am luat-o acum doi ani. Sunt sigura ca dupa ce ii va trece incapatanarea o va purta, noroc ca e un model clasic. Dupa aventura cu cojocul, am mancat un kurtos colacs facut in orasul meu semi-natal Targu Mures asa ca am avut unul din momentele Kodac si mi-am dat seama ca as face bine sa-mi mai fac drum insper acolo. Adevarul e ca eu cu Oana ne-am propus un descalaecat prin Tg Mures si Clj prin primavara, ca vrem sa mai scoatem niste carti pina atunci. Daca tot vorbim de Oana e bine sa va spun ca si ea a venit printre primi motiv pentru care am avut amandoua timp sa ne cumparam si carti. Ce, intr-un post viitor, ca pe una mai am putin si o termin. Vonnegut, mon amour, bineinteles. Deschid paranteza-daca ar fi un cec alb de scriitori si as putea sa-mi aleg sa fiu unul dintre scriitori care stau sa sa nasca din aceasta germinatie, apoi musai, indubitabil si fara retinere as fi Kurt Vonnegut. Inchid paranteza revin la Muzeul Taranului.

Am aranjat cu Stefan si Oana, masutele pe acolo, am imprastiat bunatatile, asta in timp ce Irene de la Carturesti impodobea bradul cu cativa colegi de-ai ei. Il impodobeau foarte original, cu felii rotunde de potocala trase prin zahar ars si agatate cu agrafe de birou rasucite, asta daca vroiati o idee de decoratiuni. Eu una o s-o aplic. Asa ca va imaginati, prajituri, brad, porocale in zahar ars, sampanie si fara Hrusca ca era o atmsfera faina de Craciun. Celor care-l iubiti pe Hrusca, n-am nimci cu el decat ca tot ce e in exces e….Sa-l lasam pe intaiul colindator al tarii sa-si faca suma pe tot anul si sa ne vedem de cartile noastre. Mai ales ca n-am mai scris de mult asa de mult si ma dor mainile…

Inainte de a incepe sa vina lumea, am stat de vorba cu Alexandru Soficaru, prieten de pe FB pe care ieri am avut bucria sa-l cunosc in carne si oase. Mi-a daruit un volum de-al lui de poezie, pentru care ii multumesc si adusese Cu sange rece si albastru sa i-l semnez.

Apoi a venit Candice Luana Dragota, doamna cu pisicile si cu Intamplari din gradina cu pisici. Radianta ca de obicei. Pentru cei care nu o cunoasteti pe Candice va spun ca radiaza bunatate si omenie. Eu una trebuie sa-i multumesc pentru ca mi-a sustinut inconstienta si optimismul( daca nu cumva e un pleonasm 🙂 )si in tot acest timp mi-a spus ca se va vinde bine cartea ca va fi bine si ca in general nu am a ma teme de nimic. Pe scurt, Candice mi-a intrat la inima acolo unde sunt cativa oameni de ani de zile si foarte putine newentry-uri.

Pe la 18 a inceput sa vina lumea. Si a venit si a venit. Au fost asa. Carmen cu gasca, respectiv cei doi copii ai ei si Codrin, despre care am o poveste sa va spun, dar mai incolo. Adina cu Mara. Daniela cu Andrei. Lili cu Andrada, Daniela cu Mihai. Pe scurt, au venit toti copiii carora le era dedicata cartea. Mai putin Sofia. In plus am avut-o pe invataoarea lui Stefan si a lui Tudor, de la 97, doamna Coman, care a mobilizat toata scoala. Apoi au venit colegii lui Stefan in frunte cu Diriga si doamna Carlan, profa de istorie impreuna cu fetita ei. A mai venit colega mea de facultate, Iulia Arsintescu pe care nu o mai vazusem de o suta de ani…Ce sa mai, am fost vreo 60-70 de oameni …Copiii s-au distrat cu bomboanele si au stat cuminti sa fie picati pe fata. Adultii au schimbat impresii despre copii, Craciun, carti, mincinosi…Am baut sampanie, ceea ce mie nu prea imi sat in fire motiv pentru care ati putea crede ca mi se parea totul mai stralucitor decat era in realitate dar nu e adevarat….chiar a fost stralucitor. Pun poze ca sa dovedesc dar asta dupa ce le recuperez de la pozari 🙂

Am facut poze cu copiii fiindca vroiau sa se pozeze cu “autoarea” asa ca va dati seama ca m-am simtit ca un star rock. Mai am povesti de ieri. Cum ar fi cum si-a uitat fiu meu ghiozdanul in taxi, ce mi/a spus Codrin si cum ne-am hahait pina la 12 noaptea cu vara-mea si gasca ei …dar asta, mai incolo, ca inca sunt ambetat absolut si ma duc sa-mi fac acfeaua numarul doi.

Oricum, le multumesc tuturor celor care au fost ieri. Chiar mai mult decat o pot face prin cuvinte, pe bloc.

Lectii de daruire


Intalnirea de ieri de la Clubul Seniorilor din sect 1 a fost o lectie de romana si una de viata. Una de romana fiindca o doamna profesoara de romana haruita de la Dumnezeu ne-a tinut o lectie superba despre Macedonski, poet simbolist putin bagat in seama de manualele de romana de pe vremea mea cel putin. Asa ca am aflat o gramada despre conflictele lui cu Eminescu, despre cum se atacau prin ziare si cum si-o trageau la gioale cu arta si mult talent, amandoi. Ideea lectiei a fost una generoasa. Sa nu confundam niciodata omul cu arta lui. Omul e om, are bune, rele, tare, haruri. Daca vrem sa urcam ceva pe postament si sa ne facem idoli, sa o facem cu arta lor. Si pe mine ma scoteau din sarite exagerarile acestea. Se vorbea despre poeti ca si cand n-ar fi fost oameni, nu ar fi avut o fiziologie si nu ar fi urmat acelasi tract digestiv. Cert este ca mi-a deschis apetitul pentru Macedonski asa ca pregatiti-va pentru un post cu poezia lui. Puternica si originala, sta vertical si-n ziua de azi fara niciun fel de proptele.

Mie mi-a iesit foarte bine discursul dintr-un singur motic. Nu a trebuit sa-l tin. Distinsa doaman Elena Stefanescu imi citise carticica de Craciun asa ca aprezentat-o domnia sa. Asa ca am dat autografe de m-a durut mana si am vandut jumatate din cartile pe care le-am luat cu mine.

Mi-au placut asa de mult seniorii incat m-am oferit sa fac o piesa de teatru cu ei, asa pentru ca si sala o permite. Este o sala mara, cu doua intrari, impartita in doua si cu o arcada intre cele doua spatii, deci unloc ideal pentru o “cutie italiana” mica.  Ca un amanunt, este identic cu salile mari de la etajul 3 din ATF cele in care erau studentii claselor Cojar si Dem Radulescu ai generatiei mele. Asa ca din ianuarie ma voi apuca de o sceneta, ceva vesel si usor de facut, probabil Caragiale. Cand e gata, va invit. Probabil prin februarie. Mi se pare foarte amuzant. Si voi avea timp liber fiindca din ianuarie am renuntat la contractul pe care-l aveam. Prietenii stiu de ce. In fine…

Astazi merg cu Oana la Carturesti sa vorbim despre distribuirea cartii noastre. Am mai pre-vorbit dar astazi va fi decizia finala deci ne prind bine cateva ganduri bune. Tineti-ne pumnii! Zi buna!

PS Pentru ca lui Macedonski ii placeau foarte mult trandafirii, de altminteri chiar cu o clipa inainte de moarte a cerut sa-i miroasa , i-a mirosit si a trecut pe lumea de dincolo cu mirosul lor in nari, o poveste foarte simbolista, doamna profesoara Elena Stefanescu a adus ieri trandafiri din gradina sa, gradina care este identica cu cea din “Povestiri din gradina cu pisici” a lui Candice Luana Dragota. Ei bine, acel trandafir miroase!!! deci inca exisa trandafiri care miros si care se tin foarte bine in apa. Al meu arata senzational si azi.

PPS Ziceam mai sus dar mi-am pierdut ideea fiindca sunt senila, ca a fost o lectie de viata. Seniorii pe care i-am cunoscut, unii mai seniori, unii mai putin seniori, erau cu totii dornici sa mai afle lucruri, sa invete engleza de exemplu(sa faci cursuri de engleza la 65 ani mi se pare genial! asa facea si tatal meu, am sa va povestecs alta data despre asta…) iar ceea ce face doamna profesoara este mai presus de cuvinte. Lectia era pregatita in amanunt, motivatii, detalii, citate, totul ordonat, totul a curs, totul cu sens si foarte usor de urmarit, v-o spune una al carei creier e scurtcircuitat …De unde se vede treaba ca o profesie daca o faci din strafundurile sufletului, din daruire fata de oameni si nu pentru bani, apai nu te mai poti opri din ea veci…Tot respectul pentru aceasta femeie minunata.

Clubul seniorilor si “Craciunul mincinosilor”


Acum ma pregatesc sa merg la intalnirea de la Clubul Pensionarilor din Sectorul 1, unde le voi vorbi despre Craciunul Mincinosilor si cu ajutorul lui Dumnezeu le voi si vinde cateva carticele pentru nepotei. Mi-e putin teama fiindca pina acum nu am vorbit decat la turneul din licee si banuiesc ca aici va fi diferit. Sper sa nu scap vreun “futui”, “cacat” sau “am pus-o” fiindca la mine din pacate oralitate e debordanta si functioneaza dupa niste legi ale ei. Intru intr-un fel de transa, ma concentrez numai pe ideea pe care o am de spus si de multe ori nu aleg cele mai academice cuvinte. Cred ca este pur si simplu o reactie de fronda la limbajul de lemn in care am crescut pina la 20 de ani. Si acum exista pe youtube o postare de la un liceu, nu stiu exact, cred ca era de la Scoala Centrala, cand am spus ” what a fuck” …deci tineti-mi pumnii sa nu ma fac de ras mai ales ca intalnirea asta a fost aranjata de Candice, o stiti… Candice cu “Intamplari din gradina cu pisici”. Si nu as vrea sa imi spuna ca i-am socat seniorii 🙂 Deci, tineti-mi pumnii! Si evident comandati pe mail “Craciunul Mincinosilor” la Oana  oanastoicamujea@yahoo.com sau la mine ivonacodruta@uahoo.co.uk 

Sa va dea Dumnezeu o zi faina, faina!

Craciun cu mincinosi si pisici!


Craciunul Mincinosilor este o actiune de guerilla a mea si a Oanei. Am vrut sa incercam marea cu degetul si piata de carte pe cont propriu. Pina la urma e normal sa vrei sa intelegi o piata pe care activezi. In ziua de azi autorul e mai mult decat un individ talentat inchis intr-un turn de fildes, e un produs de marketing. Si cartea dar si autorul…

Ieri m-a luat cu ameteala la Gaudeammus. Habar n-am cate edituri erau acolo. Cata frunza si iarba…Cate titluri, nu mai spun. Recunosc, am avut un moment cand m-am gandit ca ne-a mincat undeva sa ne aruncam in aceasta mare. Apoi insa mi-am revenit. Si mi-am spus ca merita sa vedem de ce suntem in stare. Avem aproape o mie de exemplare de vandut de miercuri intr-o luna. Inca nu avem un contract cu un distribuitor si stam si ne intrebam daca sa facem unul, avand in vedere ca pretul cartii creste foarte mult si ca timpul de vanzare e foarte scurt. Distribuitorii nu garanteaza nicio vanzare. Iti poti primi tirajul retur.

 Dar suntem foarte optimiste. Poate inconstiente. Poate idioate. Dar foarte bucuroase si curioase. Acest proiect a fost o infuzie de energie. Chiar vreau sa vad ce se intampla de aici inainte. Inutil sa spun ca orice ajutor, de orice fel, e binevenit.

Cert este ca si eu si Oana credem in acest proiect numit “Craciunul Mincinosilor” si mai ales ca e un debut norocos. In plus de asta, ne-am unit puterile si cu buna noastra Candice in a carei carticica cu pisici credem. Povestiri din gradina cu pisici.  Si uite asa, ne tinem de manute si ne propunem sa umplem Romania cu povesti frumoase. O fi posibil? Va tin la curent….alternativ, cu Oana.