Prezervativul nostru, cel de toate morțile


Citesc că o puștoaică de 16 ani din Rucăr a născut un copilaș , un băiețel, pe care l-a omorât. Trăim într o lume care promovează sexul, dar care se rușinează de roadele lui. Foarte interesant. E ok să îi înveți despre sex din clasa 1, să le explici de a fi a păr organele și procesul dar dacă la 16 ani rămîn gravide trebuie să le stigmatizezi pînă acolo încît să-și omoare copilul. Deștepții vin imediat cu ideea că ceea ce lipsește din ecuație este prezervativul. Nu, nu prezervativul lipsește, ci bunul simț. Educația. În primul rînd educația noastra ca societate. Dacă e normal să-i sexualizăm de la șapte ani atunci să acceptăm și că e normal să avem mame la 16 ani. De ce ni se pare mai morală, mai normală, mai ok, mai cum vreți voi să-i spuneți, o starletă de 45 de ani, care este la a patra  căsătorie, care din doi în doi ani trăiește o ”frumoasă poveste de dragoste” cu un indivd bogat și celebru…fără copii, desigur, copiii sunt încurcături…a făcut o dată unul, îi ajunge. Deci, în același ziar citim de starleta care a găsit iubirea adevărată, din nou, și de o fetiță aiurită de maică-sa și de societate că a făcut un lucru rău că a adus pe lume un copil la 16 ani, motiv pentru care decide să-l omoare. Bieții copii, sunt prinși ca într-un clește de viziunea lumii tradiționale, care spune că e bine să te măriți fată mare, și de viziunea lumii moderne care îți spune că dacă nu faci sex de la 10 ani, ești fraieră. Și atunci, desigur, scoatem rodul sexului și împăcăm și capra și varza. Nu știu cum de nu ne înecăm cu atîtea duplicități, este duplicitatea duplicității, duplicităților. Câte mirese mai merită în ziua de azi rochia albă? Poate una la un milion.

De ce e așa absurd ca un copil să aștepte și să nu-și înceapă viața sexuală după prima erecție, băieții, și după primul ciclu, fetele? De ce ne lăsăm noi ca părinți păcăliți de tot gunoiul venit de la propaganda consumeristă. De ce nu le spunem copiilor noștri că începerea vieții sexuale devreme reprezintă pentru societate o modalitate de a ne face să cheltuim pe prezervative, anticoncepționale, medicamente…De ce nu le spunem că e greu de imaginat că un organism, în întregul lui, nu poate fi matur decît atunci cînd capul e matur. De ce le dăm telefoane de mici și prin ele acces la toată lumea jegoasă ascunsă în spatele ecranului? Știu teoria conform căreia nu poți ține copilul într-un turn de fildeș, și e adevărată, dar îl poți crește să fie personal, să nu se ia după turmă, poți asta. Să-l faci să gîndească, să aibă la el mereu balanța conștiinței. Pe fetele le poți învăța că există viață după mall, și că glossul și fusta scurtă nu aduc fericirea, ci necazuri, Că există și librării, nu doar magazine de pantofi. Că să fii fată nu înseamnă că trebuie să fii frumoasă și proastă, că să-ți faci bot de rață nu ajută la stima de sine, și-n general, că dacă te pui singură pe cîntarul imaginii, ajungi o marfă.

Am cunoscut o mamă de băiat, fericită nevoie că îi sună telefonul nonstop, că-l caută fetele, că le „ conbină„ …asta era în liceu, acum e la pușcărie. Dar ăsta e un caz extrem, dar mamele de băieți pot și ele să le spună că erecția e doar un proces fiziologic care nu are nimic de a face cu definirea bărbăției și cu fericirea. Sunt exemple nenumărate de oameni mari care trag ponoase de pe urma sexului.

Dar cel mai important este să le spunem că niciodată, sub nicio formă, nicicum, nu trebuie omorîți copiii. Și noi ca societate să încetăm să le judecăm pe fetele care fac copii. Fetița aceea din Rășnov dacă nu stătea într-o comunitate care dă cu piatra în cele care fac copii la 16 ani, nu ar fi făcut ce a făcut, și mama și bunica ei nu ar fi acoperit-o ci ar fi oprit-o la timp. Nu e un caz singular, sunt multe fete în situația ei. Asta pentru că noi considerăm că e ok să facă sex la 15 ani, dar cu prezervativ. Asta e ca și cum ai spune e ok să copiezi, dar să nu te prindă-am auzit acest îndemn la multe mame. Sau îngroșînd, omoară dar vezi să fii deștept, să nu ajungi la pușcărie.

Părinții, dacă își iubesc copiii, se luptă pentru fiecare zi de inocență, pentru fiecare zi de copilărie curată, fiindcă mintea odată murdărită și pervertită, într-o secundă, cît îi ia unei imagini sau unui gînd să ne pătrundă, se curăță doar în ani grei, și nici atunci de tot.

Copiii încearcă să descopere ce are rost în lumea asta, pentru ce merită să trăiești. Dacă noi ca părinți le deschidem mintea către tot ce are lumea asta de oferit, sexul rămîne undeva în planul doi .

Nu mi vorbiți de hormoni, nu e nicio dovadă științifică conform căreia copiii noștri ar avea mai mulți hormoni decît bunicii nostri, și asta pentru că nu au!  Nu hormonii sunt problema, ci imaginarul, ochiul hrănit de mic cu nuditate sexualizată, fiindcă există și nuditate artistică, aia nu face rău deloc…Televizorul care merge nonstop, plin de asistente, pare ceva normal, dar nu e, glumele porcoase de la radio, nu sunt normale, veșnicele bancuri cu sex…parcă alt subiect nu mai poate naște glume…așa zisele cuplete de teatru de revistă, care a ajuns teatru de tabloid…comediile vulgare, versurile muzicilor ” așa cum te eu nu te nimeni”, sau ”da, mama, sunt beată” și exemplele continuă la nesfărșit. Copilul dacă este educat, dacă are mintea vie, alertă, atentă, nu cade în toate aceste capcane. Să spui că nu ai cum, că ăsta e trendul, mersul, că asta e societatea de azi, înseamnă să nu lupți pentru copilul tău, să nu crezi în unicitatea lui și în puterea lui de a înnota împotriva curentului.

 

Advertisements

Aveţi cuvîntul. Pardon, aveţi imaginea!


La început a fost cuvântul, la final vom asista la dispariţia lui, probabil. Lumea începe cu un cuvânt, care uneşte, adună , coagulează, şi se termină cu o tăcere, o dezbinare, înstrăinare, însingurare.

Cum stă cuvîntul zilele acestea?

Inert. Şi inept.

Am scos idioţenia cu o imagine face cît o mie de cuvinte şi acum asistăm neputincioşi şi autişti, la tot soiul de imagini pe care le dăm în josul paginii, cu mousul, cu degetul sau cu ce se mai găseşte pe lângă casa omului.

Cine să mai citească astăzi 3 cuvinte când avem GIF uri, imagini, photoshop…

Sigur, exagerez, există o mare masă de cititori, există şi elite, există desigur şi oameni care preferă să moară de foame dar să-şi cumpere cărţi. Dar grosul lumii s-a îndepărtat de cuvânt.

Deschid o paranteză şi încerc  să definesc cu un singur cuvânt ce ne defineşte pe noi, ca naţie,  cel puţin pentru acest moment… şi mă opresc la  “diletantism”. Toată lumea se pricepe la toate.

Dacă eşti croitor, dulgherul vine la tine şi te învaţă cum să croieşti. Dacă eşti instalator, vine geamgiul şi-ţi sune cum stă treaba cu ţevile. Dacă eşti vopsitor auto,sigur, sigur, se va găsi un grădinar care să te înveţe el cum se face treaba “mai bine”.

Diletanţii asta ştiu, să te înveţe să faci “mai bine”. Ei nu ştiu binele. Habar n-au cum să pornească ceva, cum să finalizeze ceva. Ei sunt undeva pe parcusrul proiectului şi predau mai binele.

Dacă eşti ca mine, o amărâtă de scîrţa scîrţa pe hîrtie, iei lecţii de scris de la geamgii, ageamii, geamii, croitori, răpitori, bîrfitori,lipitori şi stropitori. Toţi ştiu să aperecieze valoarea unui cuvânt.

Nu te uita la ei că bălmăjesc stereotipii verbale şi nu ies din fondul de foarte bază al limbii, ei de fapt dorm cu DOOM ul sub pernă, îşi beau cafeaua cu DEX ul într-o mână şi James Joyce în cealaltă.

Închid paranteza.

Cînd eram mici, ne uitam pe poze. Fiindcă nu ştiam să citim. Acum ne uităm pe poze ca să uităm să citim.

Viaţa e grea cu cuvinte.

Prin cuvinte se dezlănţuie în lume idei, concepte, valori. Avem noi timp de aşa ceva? Nu.

E mai simplu să dai cu degetul şi să spui peisaj frumos, căţeluş drăguţ, pisicuţă adorabilă, imagine amuzantă, sexy, sexy, sexy,  copil drăgălaş, maşină vreau, casă rate. Totul e prerumegat, nu coborâm deloc de nivelul doi, am clipit şi am schimbat imaginea. Nimic nu reţine retina.

Cît zâbovim în faţa unui tablou care ne place? Cît am stat în faţa Giocondei la Luvru? Hai să luam acel timp ca fiind timpul maxim de meditaţie, conceptualizare, interiorizare, generat de un tablou,  cît a fost?

Nu neg importanţa imaginii, nu neg puterea ei de aprofundare dar…pentru că este desigur un dar, cred că nimic, niciodată, nicicînd, niciunde, nicicum, nu va putea să ne ajute mai mult decât cuvântul. Cuvîntul e inspiraţie, imaginea e respiraţie, dar cît aer să tot dai afară dacă încetezi să inspiri? E clar că ai ajuns la moarte.