Ecouri tardive de la Bookkest, despre Magie intr-un pahar cu apa, Bunny detectiv, Caii Verzi & comp


Despre Bookfest, numai de bine….

Nu va mai spun acum cat de draguti au fost Sah si Bunny, respectiv Valeria si Sebi, actori din minunata trupa a lui Puric, pe care v-o recomand ca fiind un altfel de teatru decat ce puteti vedea peste tot. Mai multe despre acest subiect, cu alta ocazie.

Am inceput cu 45 minute de intarziere. In hala  era o caldura infernala, umeda, un amestec obositor de caldura a corpurilor noastre amestecata cu cea de afara …Cert e ca lui Sah si lui Bunny le curgeau pisica si iepurele de pe fata inainte de inceperea spectacolului. De ce nu puteam incepe? Fiindca alaturi era un domn care vorbea si vorbea si vorbea. Nu spui cine, cred ca nu-i becher. Copiii s-au plicitist, au fost dusi de parinti prin targ in speranta ca domnul la un moment dat va inceta sa isi prezinte cartea. Ei bine, distinsului intelectual nu-i pasa de nimic, nu-i pasa de cele trei babute pe care le avea in fata si care se lasau autistic de pe un picior pe altul, nu-i pasa de privirile lor obosite sa mai mimeze interesul, nu-i pasa nici de privirile noastre taioase. Omul voia sa-si traiasca momentul de glorie, chiar impotriva cititorilor. Nu exagerez cu cele trei babute. Erau poate Mummy, Summy si Nummy ale lui Rushdie din Furia, erau poate niste matusi, erau poate vecine de palier, erau poate venite intamplator, nu stiu, dar cert este ca nu plecau de rusine. In spatele lor lumea se fosgaia, de la un stand la altul dar ele erau acolo determinate sa sustina pina la ultima privire cultura romana. Domnul a terminat de vorbit si a inceput sa citeasca din op-ul sau. Lala isi uitase pistolul acasa, mare greseala!

Si atunci am avut asa o detasare. Ca si cand m-ar fi trecut un fulger din cap pina-n picioare si mi-am zis sa nu ajung niciodata asa. Asa adica atat de absorbita de “opera” mea, de “lucrarea” mea, de “marile cuvinte” pe care le am eu de spus omenirii incat sa nu-i mai vad si sa nu-i mai simt pe cei din fata mea. In definitiv, ce sa le spui unor oameni care fac efortul sa vina intr-o zi calduroasa sa te asculte? Ce mari adevaruri? Ce sensuri nebanuite sa le revelezi acolo in praf, caldura si agitatie…. Ce sa le spui asa de important ce nu ai pus in carte?  Cum sa nu le simti oboseala din privire si tensunea din picioare? Cred ca o gluma, o vorba buna, putina interactivitate si interes pentru cititor ar face minuni. Dar asta e, oamenii de cultura romani trec prin viata drapati in propria importanta.

Gandindu-ma ca avem lansare pentru copii pe mine m-a izbit acest adevar. Ce sa le indrugi copiilor ca sa nu-i plictisesti? Ca ei spre deosebire de adulti, nu sunt politicosi. Le place, bine, nu le place, la revedere si-un praz verde. Te trezesti ca tipa “mama, m-am plictisit, cand plecam?” Asa am ajuns la concluzia ca trebuie sa le oferim ceva acelor copii care vin la lansare si am pus la cale spectacolul de teatru.  A fost greu, a fost un efort de timp, un efort financiar, un efort din toate punctele de vedere dar cred ca a meritat. Editura Caii Verzi si-a facut debutul la targuri intr-un fel care a demonstrat ca e o editura care-si respecta publicul si timpul sau. Prin faptul ca le va oferi carti bune si lansari in care publicul e personajul principal….

A mai fost o lansare senzationala in aceeasi zi, cea a Oanei si a Adei. Oana- Lala a dansat un tango pasional care trebuia sa se termine cu  o impuscatura dar ce sa vezi, tragi cu pusca nu ia foc, pasarica-i cu noroc. Asa ca in loc de impuscatura s-a auzit un poc pe coloana sonora produsa tot de Oana. Inutil sa va spun ca si cei de la standul alaturat s-au uitat tot la dans, poc, trosc….asta e, un dans, o pantomima, fac la o lansare cat o mie de cuvinte….

In concluzie, cred ca nu e bine sa ne luam prea tare in serios cu arta noastra. E suficient sa arunci un ochi la targ ca sa-ti dai seama ca nu toate acele titluri sunt rodul unor minti luminate …ca daca ar fi asa multe minti cu adevarat luminate lumea ar fi un loc mai bun si sa nu uitam  ca suntem la un targ de carte, nu la un simpozion, festival… expozitie…..cuvantul targ ar trebui cred sa ne smereasca putin. Noi incercam acolo sa facem o vanzare. Si vanzarea presupune ca marfa ta e la mine banii mei sunt la tine, deci merita si cumparatorul nitica atentie….

 

 

 

 

 

 

 

 

Advertisements

Tine minte trei zile!


Timp de 3 zile, respectiv 30 iulie, 31 iulie si 1 august, Editura Tritonic pe care o iubim pentru ca nu e a noastra ci e a urmasilor, urmasilor nostri, anunta mari reduceri mari la toate titlurile. Fiecare carte va putea fi cumparata de pe site cu 35 % mai ieftin. Reducerile se aplica atat la titlurile noi cat si la cele mai vechi. Asa ca voi cei care ma zapacitit de cap cu de unde se poate cumpara “Cu sange rece si albastru” si “Hotii de timp” sa nu spuneti ca nu v-am spus…Nu va mai dati foc in fata casei mele pentru un exemplar!Nu va mai calacti in picioare ca sa puneti mana pe ultima bucata din “Cu sange rece si albastru” Asteptati zilele de 30-31 iulie si 1 august si comandati-le pe site! Promit sa semnez fiecare exemplar cumparat in aceste zile!

Carti la pret de-un suc…


Omul care aduce cartea-vineri 23 iulie-Hotii de timp


Criticul Dan C. Mihailescu, pe care eu in nimicnicia mea l-am botezat odata Mihaiescu, din fastaceala si emotie, dar fiind el mult prea inteligent nu s-a suparat ca i-am incurcat numele cu cel al lui  Bebe Sexologul 🙂 va vorbi vineri de cartea mea “Hotii de timp”. Martuiresc ca sunt mandra foarte de acest lucru. Criticii rareori se apleaca asupra unor carti aparute la alte edituri decat la cele cateva edituri “vedeta” pe care nu am sa le numesc aici fiindca toata lumea le stie. Dar Dan C. Mihailescu cu L este altfel. El a inteles ca o carte pusa pe piedestal dar necitita de nimeni nu are nicio valoare. Asa ca el incearca sa le aduca oamenilor cartea la nas. Le-o impinge atat de aproape incat ei pot sa-i simt mirosul, sigur, ajutati de Dan C. insusi. Stie sa gasesaca un carlig comercial in fiecare carte fara sa tradeze sensurile profunde.

Din punctul meu de vedere “Hotii de timp” este o satira. E sastisirea mea fata de o lume aplecata  catre “fast food”. O lume care infuleca pe nedigerate tot ceea ce ii este in cale. Nu stiu daca stiti voi PACMAN-ii, din jocurile video primitive, omuletii aceia rotunzi, cu gura mare, care au rostul sa inghita cat mai multe bile care le ies in cale.  Cine inghite mai multe inainte de a fi distrus, castiga. Noi traim intr-o societatea de “Pacmani”. Stiu ca e un val care va trece. Doar ca sper sa mai apuc sa ma bucur de o societate post fast food. In care nu conteaza cat ai inghiti. Ci ce. Si cum. Hai ca-s dusa cu capu’. Am facut o mare peltea. Manca-v-ar Raiul! Sper sa nu se supere Cleopa ca i-am furat expresia, dar imi place tare, tare mult!

Nopti albe, zile negre-Marian Coman


Marian Coman, este pentru mine, o revelatie. Eu una, nu stiu daca v-ati dat seama pina acum, nu ma entuziasmez usor. Citesc mult, dar mult mai putin decat mi-as dori si in mod clar stiva de carti care ma asteapta este facuta sa fie vesnic mai mare decat cea cu cele citite. Mai mult decat atat, citesc destul de putina literatura romaneasca (stiu..stiu…sa-mi fie rusine, voi remedia acest lucru pe parcurs 🙂 deja am inceput!) pentru ca ani de zile nu am putut citi decat rusi si romani si cei 20 de ani de literatura la liber inca nu m-au putut scoate de sub impresia ca romanii sunt la “impuse” . Ei bine, pe Marian Coman l-am ales liber, sau poate ca m-a ales el pe mine dintr-o intamplare. Eram la Librex Iasi pe 21 mai si dai si lupta, Basarabia in sus si Basarabia in jos…mi-e rusine sa admit dar subiectul nu ma pasioneaza in mod deosebit, asta e alta discutie puteti arunca cu rosii si oua stricate in mine, dar asta e adevarul…si stateam eu asa la masa aceea acoperita cu vesnicul plusulet rosu, alta amintire trista (am oroare de plusul rosu pus pe mesele lungi din prezidiu fiindca ajung automat in anii ’80 fara aia si fara ailalta dar cu multumim din inima partidului …) si fiindca pe masa erau prezente cartile autorilor ce urmau sa fie “arati” la acel targ si nu puteam sa le iau oamenilor cartile din fata sa ma apuc de citit, am luat cartea lui Marian ca tot nu era prezent ( se chinuia sa ajunga la Iasi, prinsese un drum greu si mai era si ziua lui…asa ca era retinut in mijlocul evenimetelor si a ajuns saracul la cateva minute dupa ce s-a terminat totul …) si am inceput sa citesc asa discret, pe sub masa. Si uita asa, ca-n reclamele proaste cu multe efecte si nicio idee, scrisul lui Marian m-a luat si m-a purtat pe sus, m-a catapultat din acea sala imbibata de politica si m-a dus intr-un loc in care conteaza prietenia si prietenii. Tema care marturisesc ca mi-e si foarte draga in ultmul timp …
Marian Coma are asa. Pun doua puncte aici fiindca urmeaza o lista lunga : caldura, inteligenta, umor, bunatate, idee, frumusetea cuvintelor si o observatie atenta. Are privirea meticuloasa nu in a detecta greselile omenescului ci in a-l surprinde. Oamenii lui Marian sunt faini, calzi si mereu cu o incercare, izbutita sau nu, de a fi buni. De umor am zis? Cred ca nu. Povestirile lui scurte, dense, iti explodeaza in cap ca niste grenade, indiferent daca imprastie roz sau negru, cenusiu sau albastru. Ele percuteaza. Si ceva foarte important la o scriitura. Au efect retard! Raman si lucreaza in tine, se elibereaza incet pe masura ce incepi sa-l asimilezi. Asa ca eu consider ca Marian Coman cu micile lui bijuterii numite ‘Nopti albe, zile negre”, merita critici mai buni decat mine si multi, multi cititori. Face onoare limbii romane. Pe cuvant, limba romana toarce la Marian ca o mata pe teracota calda intr-o seara friguroasa de februarie…

Cartile lui sunt acum marcate cu “bulina galbena” si costa cinci lei. Ceea ce e mai putin decat un pachet de tigari…mi-ar placea sa traiesc intr-o tara in care cartile lui Marina Coman se vand ca painea calda si probabil ca asta se va intampla dupa ce va fi premiat undeva afara, ca noi romanii asa suntem. De la Moromete ni se trage. trebuie sa ne spuna altcineva daca mamaliga e fierbinte 🙂

PS Nu, nu e iubitul meu 🙂 nu-l recomand din subiectivism, chiar mi-a placut mult. A reusit sa insufleteasca un cititor oarecum blazat, satul de scriitura aceea ca la dictare, genul de scris in care debitezi automat tot ce-ti trece prin creier, fara nicio reflectie anterioara.

FRAGMENT

http://tritonic.ro/isbn-Nopti_albe_zile_negre-973-733-054-4.htm

http://www.tritonic.ro/isbn-Testamentul_de_ciocolata-978-973-733-178-6.htm

off the record 23 BOOKFEST IN IMAGINI


Aceste poze le datorez Loredanei de la PRWAVE, mai exact sotului domniei sale 🙂 Trebuie sa recunoasteti ca sunt poze faine. Au reusit sa surprinda starea noastra din timpul lansarii..

Prima poza ii reprezinta pe “Cei Patru Muschetari”, fara muscheta dar cu pistol, cea de-a doua este “Maestrul si Margareta” iar a treia este “Io mi-s mandra autoare”, din lirica populara…

off the record no 19-bookfest


Nu-mi aduc aminte exact care a fost primul targ de carte la care am fost, amintirea asta pe care am de gand sa v-o spun s-ar putea sa fie de atunci. Sau de la un altul. Memoria mea pare mereu ca e sluga la multi stapani.  Mi se amesteca in cap lucruri traite cu altele imaginate , cu lucruri pe care vreau sa le scriu si cu altele pe care le citesc intr-o devalmasie hipnotica.

Ideea era ca eram la un targ  de carte si am avut senzatia ca e prea multa carte. Prea multa. Teancuri, stive. Si m-am simtit dintr-o data ca intr-un magazin second hand, pravalita sub marfa.  Toate cartile acelea mi se parea ca au mai fost scrise, si ca lucrurile acelea au mai fost spuse, ca neneorocita aia de Biblioteca din Alexandria apare si dispare ca zambetul pisicii de Cheshire din Alice. Ca suntem o omenire amnezica care re-scrie si re-citeste la nesfarsit aceleasi idei, ca nu e nimic nou sub soare. Am iesita afara si poate de la aer, sau de la soare, era soare, deci cel mai probabil era o editie de vara, m-am gandit “ce daca” ce importanta are daca omenirea mai are sau nu puterea de a naste lucruri noi, originale, sau de la antici incoace totul e pastisa. Atentie, pastisa nu plagiat! Sigur, sunt multe carti. Multe din ele ies moarte din tipar. Altele tipa a viata, apoi trec intru adormire ani de zile si ies la lumina cine stie cand. Unele se nasc mereu, cu fiecare secunda fiindca adevarul din ele le pune de fiecare data pe tabara creierului. Nu exista un scor APGAR al cartilor, si nici nu trebuie sa fie, destinul lor nu se monitorizeaza dupa impuls initial, reflexe…ci dupa noi astia, care fiind acum, aici in viata, le tinem in maini…Si uite asa, am ajuns la concluzia ca niciodata nu pot fi prea multe carti. Sau prea multe targuri de carte. Si ca e cazul sa ne bucuram de fiecare data cand reusim sa ne intalnim cu aceste ciudate obiecte care ne despart exact in timp ce ne aduc impreuna. Citim singuri, musai singuri, obligatoriu singuri, ca sa ne putem simti alaturi de ceilalti. Asa ca va spun, nu pot fi niciodata prea multe carti. Va astept la Bookfest sa va cunosc! Sambata la 17,30. O sa vorbim despre carti in general si despre “Hotii de Timp “si “Cu sange rece si albastru” in special. Pentru restul programului Editurii Tritonic bateti cioc-cioc la taraba doamnei Mujea. Oana adicatelea!