Cel mai important drum. De la l mic la L mare.


Oamenii se aduna pe stadioane. La spectacole.Fac cerc in jurul a ceea ce-i intereseaza, mereu in cerc. Cerc la facultate, in aule, cerc chiar si atunci cand e un accident…

…atunci oamenii se apropie curiosi, sa vada, se aduna, fac cerc in jurul victimei. Privit de sus e un soare cu raze. Pe masura ce se apropie de centrul de interes, oamenii sunt mai aproape si unii de ceilalti.

Oamenii se aduna unii cu altii atunci cand au centru de inters care fie le inspira teama, fie placere, ei vor sa fie unii cu altii. E mai usor sa suporti un sentiment intens, oricare ar fi el! fiind alaturi de altul. Ne raportam mereu la centrul cercului si pe masura ce ne apropiem de centru, ne apropiem si unii de altii. E obligatioriu. 

Exact din aceleasi motive merg oamenii si la biserica. Simt un centru de interes, e ceva ce-i atarge, ce-i face sa se simta bine si fara sa-si dea seama, apropiindu-se de centrul lor de interes, de ceea ce-i atarge, se apropie si unii de altii. Si la final e bucurie pura. Nu am alt cuvant mai bun. Dar nu e bucuria satisfactiei, nu e bucuria triumfului, nu e bucuria succesul, e bucuria, bucuriei. Cum sa explici asta unuia care zice ca pentru el credinta e in inima lui, ca el n-are nevoie de “popi” si de de ritualuri, ca el nu trebuie sa se scoale la sapte duminica numai pentru ca sa se adune cu niste babe care nu au somn si teaba pe-acasa…Nu intamplator Apollo a fost venerat de pagani, intr-un fel el reprezinta cel mai bine ideea crestinismului prin algoritmul descris mai sus: centrul de interes de care cu cat te apropii mai tare cu atat mai mult te apropii si de ceilalti…Nu intamplator ziua Nasterii Domnului, Craciunul, a fost pe 25 decembrie atunci cand paganii aveau o mare sarbatoare inchinata soarelui. Oamenii se simt atrasi de lumina, oricum i-ar spune si orice nume i-ar da. Doar ca unii scriu lumina cu L mare si altii cu l mic. Dar de la mic la mare, cu totii o cauta, o doresc. Dar ca sa treci de la l mic la L mare e nevoie de putin efort. E mai simplu sa injuri, sa spui ca “popii” sunt corupti, ca nu mai e credinta, ca totul e un troc, ca toata lumea e pe interes. Pana la urma, daca-mi permiteti, fiecare gaseste in Biserica exact ceea ce cauta. Vezi in ea mizerie, coruptie, degradare si interes….poate ca trebuie sa te gandesti ca asa cum lumina cu l mic nu trece decat prin geamurile curate, sau in masura in care le-ai curatat, la fel e si cu Lumina cu L mare.

Stiu ca multora le e greu sa intelaeaga ca Biserica sunt cei care merg acolo, ca suntem niste caramizi ambulante, care ne adunam si construim templul, adica trupul lui Hristos. Parintele Schmemann vorbeste minunat despre acest subiect in “Pentru viata lumii”, o carte despre care voi mai scrie (de fapt voi mai scrie despre Parintele Schmemann pe care il consider unul dintre parintii mei duhovnicesti, alaturi de Arh. Cleopa, Monah Paisie si Pr. Porfirie si bineinteles Duhovnicul meu Gheorghe, incheiat paranteza la propriu si la figurat) si pe care o recomand oricui este interesat de sensurile profunde, lucratoare ale ortodoxiei.

Pana la urma cred ca e de retinut ideea ca nu te poti apropia cu adevarat de alti oameni fara sa te apropii de Dumnezeu intai si nici de Dumnezeu fara sa te apropii de oameni (imagine care nu-mi apartine dar nu mai stiu de la ce Parinte am cules-o…) Acum ce inseamna cu “adevarat”, e o alta discutie, pe alta data….

 

 

 

 

Advertisements

1 Comment (+add yours?)

  1. Victor
    Jun 19, 2014 @ 08:40:20

    “…omul areligios al societăţilor moderne este încă hrănit şi ajutat de activitatea inconştientului său, fără să atingă însă o experienţă şi o viziune a lumii cu adevărat religioase. Inconştientul îi oferă soluţii la problemele propriei existenţe, îndeplinind astfel rolul religiei, pentru că înainte de a deveni, prin religie, creatoare de valori, existenţa îi datorează religiei integritatea. S–ar putea spune chiar că, într–o anumită măsură, la oamenii moderni care se proclamă areligioşi religia şi mitologia s–au „cuibărit“ undeva în noaptea inconştientului, ceea ce înseamnă şi că posibilităţile de a ajunge la o experienţă religioasă a vieţii zac ascunse undeva în străfundurile fiinţei lor.
    Dintr–o perspectivă iudeo–creştină, s–ar putea spune chiar că non–religia echivalează cu o nouă „cădere“ a omului: omul areligios pare să– şi fi pierdut capacitatea de a trăi conştient religia, deci de a o înţelege şi de a şi–o asuma; în străfundurile fiinţei sale, urmele însă nu s–au şters cu totul, tot aşa cum, după prima „cădere“, deşi orbit spiritual, strămoşul lui, omul primordial, Adam, mai păstrase destulă înţelepciune ca să poată regăsi urmele lui Dumnezeu în Lume. După prima „cădere“, religiozitatea se prăbuşise la nivelul conştiinţei sfîşiate; după cea de–a doua, s–a prăbuşit şi mai jos, în străfundurile inconştientului, şi a fost „uitată“. Aici se opresc consideraţiile istoricului religiilor; de aici începe misiunea filozofului, a psihologului şi chiar a teologului.”
    (Mircea Eliade, in “Sacrul si profanul”)

    Reply

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: