Manifest pentru tăcere


Cuvintele şi-au pierdut menirea. Ele sunt făcute să unească dar acum despart. Spunem “bun”. Pentru unul bun înseamnă un om dispus să-i arunce cinzeci de bani fără să-l privească doar fiindcă aşa îşi ia o bucată de pâine. Pentru altul bun înseamnă şeful care-l trece la prima doar fiindcă sunt prieteni de băutură. Chiar dacă pentru asta mulţi fraieri care au muncit un an întreg vor avea un Crăciun plin de beteală dar fără brad.

Pentru unii frumos înseamnă cine ştie ce coastă mirobolantă cu vederi aiuritoare şi valuri de dantelă veche. Pentru altul frumos e un copac. Sau felul în care se mişcă frunzele atunci când cad.

Dar cel mai lipsit de sens cuvânt e profund. Primesc mai mereu, pe mailuri, pe walluri, prin malluri,  lucruri profunde care nu mă duc nicăieri. Nu mă fac să înţeleg mai multe despre mine, sau despre ceilalţi. Cum poate fi profund pentru cineva o cimilitură luată dintr-o carte scrisă de o americancă îmbuibată şi putred de bogată care ne spune cum să trăim ca să fim fericiţi, sau vreun guru indianul tapă iute din aşta cu barba până la pământ care adună Rolls după Rolls în timp ce îmi predică mie sărăcia.

Fiecare cuvânt are foarte multe trepte pe care le urci. Spui bun şi atunci când ai trăit Holocaustul şi atunci când te-ai născut cu cloşca cu puii de aur sub pernă. Dar cum poţi să pui “bun”ul lui Iisus lângă bunul lui Becali? Apostolul Pavel vorbeşte de dragoste dar ce are acel cuvânt al lui cu dragostea care e bună şi pe toate le rabdă cu Bianca Drăguşanu şi Victor Slav?

Ne-am ucis cuvintele. Le-am ţintit direct în frunte şi am tras. Punct ochit, punct lovit.

N-am făcut-o din ticăloşie, neapărat, ci din nepricepere, vorba Anei Blandiana. (nu trişăm dn ticăloşie ci din nepricepere)

Şi ca să uitam această oribilă crimă, vorbim şi vorbim şi vorbim.

Ar trebui să stăm tăcuţi şi să încercăm să le resuscităm, să le facem respiraţie gură la gură cu tăcere. Să nu ne mai permitem să vorbim de bunătate, de iubire, de generozitate de altruism. Ele nu există decât cu sacrificiu.

Ne tot consolăm ca proştii cu ideea stupidă, bună pentru retardaţi, că o imagine face cît o mie de cuvinte. Nu face. Doar pare că face. Dacă ar fi fost aşa, Biblia ar fi fost desenată şi mult mai scurtă!

Sunt foarte tristă. Dar nici tristeţe nu mai există. E doar un alt gol. O altă bulă emisă de un patter incertus către o matter indiferentus.

Oare ar mai putea Nichita scrie azi acea poezie minunată?

Probabil că da fiindcă el îţi avea rădăcinile, asemenea copacului Gică, în Dumnezeu! În acel Dumnezeu în treime slăvit şi în multitudine hulit de oamenii care vorbesc fără cuvinte dar sunt convinşi că sunt plini de miez.
Ţâţă de mâţă, cum ar veni!

Advertisements

Cel mai important drum. De la l mic la L mare.


Oamenii se aduna pe stadioane. La spectacole.Fac cerc in jurul a ceea ce-i intereseaza, mereu in cerc. Cerc la facultate, in aule, cerc chiar si atunci cand e un accident…

…atunci oamenii se apropie curiosi, sa vada, se aduna, fac cerc in jurul victimei. Privit de sus e un soare cu raze. Pe masura ce se apropie de centrul de interes, oamenii sunt mai aproape si unii de ceilalti.

Oamenii se aduna unii cu altii atunci cand au centru de inters care fie le inspira teama, fie placere, ei vor sa fie unii cu altii. E mai usor sa suporti un sentiment intens, oricare ar fi el! fiind alaturi de altul. Ne raportam mereu la centrul cercului si pe masura ce ne apropiem de centru, ne apropiem si unii de altii. E obligatioriu. 

Exact din aceleasi motive merg oamenii si la biserica. Simt un centru de interes, e ceva ce-i atarge, ce-i face sa se simta bine si fara sa-si dea seama, apropiindu-se de centrul lor de interes, de ceea ce-i atarge, se apropie si unii de altii. Si la final e bucurie pura. Nu am alt cuvant mai bun. Dar nu e bucuria satisfactiei, nu e bucuria triumfului, nu e bucuria succesul, e bucuria, bucuriei. Cum sa explici asta unuia care zice ca pentru el credinta e in inima lui, ca el n-are nevoie de “popi” si de de ritualuri, ca el nu trebuie sa se scoale la sapte duminica numai pentru ca sa se adune cu niste babe care nu au somn si teaba pe-acasa…Nu intamplator Apollo a fost venerat de pagani, intr-un fel el reprezinta cel mai bine ideea crestinismului prin algoritmul descris mai sus: centrul de interes de care cu cat te apropii mai tare cu atat mai mult te apropii si de ceilalti…Nu intamplator ziua Nasterii Domnului, Craciunul, a fost pe 25 decembrie atunci cand paganii aveau o mare sarbatoare inchinata soarelui. Oamenii se simt atrasi de lumina, oricum i-ar spune si orice nume i-ar da. Doar ca unii scriu lumina cu L mare si altii cu l mic. Dar de la mic la mare, cu totii o cauta, o doresc. Dar ca sa treci de la l mic la L mare e nevoie de putin efort. E mai simplu sa injuri, sa spui ca “popii” sunt corupti, ca nu mai e credinta, ca totul e un troc, ca toata lumea e pe interes. Pana la urma, daca-mi permiteti, fiecare gaseste in Biserica exact ceea ce cauta. Vezi in ea mizerie, coruptie, degradare si interes….poate ca trebuie sa te gandesti ca asa cum lumina cu l mic nu trece decat prin geamurile curate, sau in masura in care le-ai curatat, la fel e si cu Lumina cu L mare.

Stiu ca multora le e greu sa intelaeaga ca Biserica sunt cei care merg acolo, ca suntem niste caramizi ambulante, care ne adunam si construim templul, adica trupul lui Hristos. Parintele Schmemann vorbeste minunat despre acest subiect in “Pentru viata lumii”, o carte despre care voi mai scrie (de fapt voi mai scrie despre Parintele Schmemann pe care il consider unul dintre parintii mei duhovnicesti, alaturi de Arh. Cleopa, Monah Paisie si Pr. Porfirie si bineinteles Duhovnicul meu Gheorghe, incheiat paranteza la propriu si la figurat) si pe care o recomand oricui este interesat de sensurile profunde, lucratoare ale ortodoxiei.

Pana la urma cred ca e de retinut ideea ca nu te poti apropia cu adevarat de alti oameni fara sa te apropii de Dumnezeu intai si nici de Dumnezeu fara sa te apropii de oameni (imagine care nu-mi apartine dar nu mai stiu de la ce Parinte am cules-o…) Acum ce inseamna cu “adevarat”, e o alta discutie, pe alta data….