pariati pe magarus?


Aud des ideea conform careia credinta e ceva “intim”. Ei, na! De ce ar fi? Intim e sexul (sau ar trebui sa fie, ca nu mai e in mod necesar…), intime sunt spalaturile vaginale, intim e tot ce contine  o latura hai sa-i spunem nu tocmai de fala. Nu ne falim cu fisurile anale, cu candidozele sau cu alte boli atasate sistemului excretor sau reproducator. Dar de ce ar fi credinta ceva intim? Ei bine, nici nu. Asta este doar o idee lansata de sectari, principiul functionarii lor fiind a-l rupe pe crestin de ai lui si ale lui. Si schimbarea trebuie facuta treptat. La inceput ti se spune sa nu-ti mai faci cruce in vazul lumii, ca doar credinta e ceva intim si apoi ti se spune sa n-o mai faci deloc, ca e doar un obicei pagan.

Credinta ortodoxa nu are nimic de-a face cu intimitatea. Ne facem cruci cand trecem prin fata bisericilor, facem metanii in fata icoanelor, spunem crezul cu totii in gura mare, ne rugam impreuna si simtim puterea aceasta, de a ne ruga impreuna. Totul inseamna comuniune ori comuniune in intimitate, sa ma scuzati, dar te duce cu ideea la altceva, nu tocmai de fala. 

Ideea sub care se ascund toti acesti asa zisti reformatori, inoitori ai credintei este legata de zona de suflet, inima, interior, sine. Desigur ca suntem invitati cu totii de IIsus Hristos sa ne rugam in camara noastra, doar ca prin camara trebuie sa intelegem inima. Suntem invitati sa luam rugaiunea in serios si s-o purtam mai jos de buze. In niciun caz nu inseamna sa ne rusinam de credinta noastra, s-o ascundem, sa tinem lumina sub obroc. Lumina trebuie sa stea acolo unde-i sta bine luminii, sa aiba o arie de raspandire cat mai mare. Iar cei care se straduiesc sa ne invete sa tinem lumina sub obroc ca asa-i modern sunt cei care incearca din rasputeri sa ne convinga sa luam intunericul drept lumina. Si apoi noi incercam sa gasim drumul cu-n opait stins. Si-o vreme ne merge, pana dam de prima groapa, de prima prapastie…

Credinta este ceva ce te defineste. Mai mult decat buletinul. Mai mult decat limba, mai mult decat mama. Credinta , desigur daca e lucratoare si activa, te modeleaza pana la ultima urma de gand. Te slefuieste si te defineste, te prelucreaza si te topeste. Nu poti sa mergi la Sf Liturghie, sa participi la ea si sa ramai la fel. Schimbarea se produce. Nu poti sa sustii ca icoanele si crucea sunt niste inselari fara noima si sa ramai la fel. Ideea ca indiferent de credinta tu ramai acelasi, cum spun multi, este o inselare. Acest lucru ar putea fi valid doar daca a ta credinta ar fi exterioara sinelui. Dar atunci cum s-o numesti credinta? Poate fi cel mult un paragraf de lege la care azi aderi si maine, nu. Eu sper sincer ca toti cei care au luat-o pe drumul tutror martorilor cui nu stiu, si tutuor “istilor” sa ajunga sa redescopere bucuria simpla a crucii si a unui “Doamne miluieste!”

 

Advertisements

2 Comments (+add yours?)

  1. Sebastian
    Jul 23, 2013 @ 12:08:45

    O fi credința ceva public, dar să n-o dam in fariseism, că de asta-i plina țara. Mă și apucă scârba când văd asa-ziși „credincioși” și „credincioase” care în biserică își fac câte zece cruci până la pământ și pe urmă merg la birt și se îmbată, ori merg prin sat și-și bârfesc rudele și familia. Sau cei care-și umplu bordul mașinii de icoane (care mai de care mai mari și mai sfințite) și își atârnă cinci cruci și șapte rozarii de oglinda retrovizoare sau/și de parasolare, ca pe urmă să înjure ca ultimii birjari când sunt într-o intersecție aglomerată. Sau cucoanele care, atunci când pupă icoana, lasă câte o dâră groasă de ruj, apoi merg în spatele mulțimii din biserică și vorbesc între ele bârfind despre cum s-au îmbrăcat diverse persoane aflate la rugăciune. Și mă opresc aici, că mi s-a cam acrit de câte astfel de momente îmi amintesc.
    Prefer să ma rog în tihna lăcașului meu, sub o icoană simplă, unde să spun o rugăciune simplă, unde să mă căiesc pentru greșelile pe care le-am făcut, să reflectez la ce anume trebuie să îndrept în existența mea, decât să ies „în lume”, într-o lume plină de ipocriți și de farisei, Doamne iartă-mă!

    Reply

    • testoasadeserviciu
      Jul 23, 2013 @ 18:15:50

      Este un punct de vedere. O parabola spune ca un om nemultumit de cei din satul lui a plecat in alt sat, la intrare a gasit un batran asezat pe marginea drumului si l-a intrebat cum sunt oamenii din satul asta. El s-a gandit un pic si l-a intrebat pe strain:
      -Cum erau oamenii in satul tau?
      -Cum sa fie, rai, barfitori….
      Atunci batranul i-a spus:
      -Asa sunt si aici.
      Raspunsul nu vrea sa insemne ca peste tot oamenii sunt rai si barfitori…

      Reply

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: