un haos bine controlat


Mi-am facut obiceiul sa fac ceea ce s-ar numi, revista presei. Astazi de exemplu am aflat dintr-un articol prost din Evz ca o biserica din UK a fost transformata in pub. Zic ca era prost articolul fiindca nu dadea niciun detaliu despre biserica, din ce secol era, cui apartinea, care au fost etapele. Doar o stire tabloid cu accentul pus pe “saritura peste ax”. Acolo unde inainte era altarul acum e bar. De la altar la bar. 

Tot din revista presei am aflat, tot azi, ca in Danemarca cultele sunt obligate de lege sa oficieze casatoriile intre homosexuali. Deci homosexcualii nu se multumesc in a fi acceptati de lege vor sa fie acceptati de biserica. Probabil in curand vor dori sa se schimbe si Evanghelia, sa fim invatati ca ne tragem unii dintre noi din Adam si Eva si altii din Adam 1 si Adam2. Daca toti am fi brusc homosexuali, n-ar mai exista oameni. Ar fi gata. Poate ca asta e ideea…habar n-am! Poate ca asta ma duce la subiectul urmator, cu “educatia sexuala”.

Am aflat ca o companie de prezervative militeaza pentru educatia sexuala. Pare ceva bun, suna bine, ca parinte ai tendinta sa spui ca e bine, sa invete copilul, sa stie, orice educatie e buna, muzicala, sexuala, e buna…. Dar e? E bine sa ii invatam pe copii ca sexul e ceva la “rece” pe care putem sa-l privim cu detasare si sa-l rupem de sentiment …Poate ar trebui sa-i invatam ca sa faci copii nu e o boala de care trebuie sa te pazesti… Bill Gates nu da bani pentru prezervative in Africa fiindca-i vrea fara gonoree ci fiindca nu vrea ca ei sa se mai inmulteasca……Educatia sexuala facuta de marile corporatii nu e facuta ca sa-i protejeze pe cei amaraiti de ceilati ci invers. Sa ne asiguram ca amaratii fac copii intre ei si nu se amesteca cu cei din upper class. Sa scapam de copiii facuti cu frumoasa camerista, cu oachesa florareasa etc Pofteste copilul sa vada cum e sexul cu o negresa, foarte bina dar sa nu-i faca lui lady mother si-un negrisor mic…Sa decida bunicii care sunt nepotii potriviti pentru ei….cui revine agoniseala.

Parintele Cleopa sustine un model mai simplu si mai putin costisitor de “educatie sexuala”. Un el, o ea, o viata, copiii stie Dumnezeu cati. Ce simplu e…ce simplu era….ce simplu ar putea fi. Un model de educatie sexuala in care amandoi invata in acelasi timp, iubindu-se si stiind ca se vor iubi numai ei, unul pe altul, toata viata. Mai crede cineva in ziua de azi in sintagma “pentru toata viata”? Sufletele pereche se schimba tot la doi-trei ani o data…

 Daca am renunta la a mai fi asa stiintifici si ne-am aminti ce inseamna sa fim omenosi. Citesc acum “A doua sansa”, un roman exceptional scris de Virgil Constantin Gheorghiu. Acolo se vorbeste despre abordarea stiintifica a emigratiei imediat dupa cel de-al doilea razboi mondial. Americanii, canadienii, australienii veneau si culegeau europeni cu vietile dizlocate si le dadeau “sansa” de a fi sclavii lor. Dar pentru asta trebuiau sa aiba un anumit nr de kg, sa aiba dintii in gura, sa fie sanatosi, apti pentru munca de jos si… si sa-si lase copiii, fiindca nu voiau copii sub zece ani! Teoretic fiindca nu ar fi putut calatori asa un drum lung, practic…guri de hranit, griji in plus, distragere de la munca. Asta vedeau din punct de vedere stiintific. Din punct de vedere omenesc ar fi putut fi vazuti ca motivatie, ca sursa de putere de munca si sens…zic si eu….sa trecem la un nou subiect!

O fatuca si-a aratat organele genitale pe scena. E asta teatru sau nu. Dezbatere pe aceasta tema. Multi inteigenti si-au dat cu parerea.

Peste tot stiri despre granitele lumii care par sa fie in mana unei maini de oameni care-si dau peste mana unul, altuia.

Toate subiecte la care ar trebui sa ne gandim intens, sa intrebam, sa meditam, sa cercetam…., sa nu dormim, sa ne aflam raspunsurile noastre…in loc de asta ne tragem informatia din ziare si de la tv. Traim fiecare in cercul nostru strain si rece. Jobul nostru, casa noastra, familia noastra, nu mai avem timp si nervi pentru nimeni si nimic. Se taie padurile, foarte bine, ce ne priveste asta pe noi? Primul ministru e un plagiator, ei si? ce conteaza? Nu conteaza, din contra! uite ce bine sta in sondaje, ar putea fi chiar viitorul presedinte…

Ma simt singura dupa toata aceasta revista a presei. Imi dau seama ca practic toate subiectele se leaga, toate duc in acelasi punct, autobzul fara directie merge din ce in ce mai repede si curbele sunt din ce in ce mai stranse….As vrea sa fie maine duminica, sa intru din nou in acea stare, cand stiu ca totul e bine, ca sunt in acel loc unde e piua! nimeni si nimic nu ma mai poate atinge, inafara lui Dumnezeu. Si-mi aduc aminte. Ma pun in perspectiva. Toate aceste furnicisme n-au nicio importanta de fapt. Munca de furnica, in lume de furnica. Privita de o furnica. In rest, slava lui Dumnezeu! totul e bine. Si nu sunt singura deloc….

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: