Ecouri tardive de la Bookkest, despre Magie intr-un pahar cu apa, Bunny detectiv, Caii Verzi & comp


Despre Bookfest, numai de bine….

Nu va mai spun acum cat de draguti au fost Sah si Bunny, respectiv Valeria si Sebi, actori din minunata trupa a lui Puric, pe care v-o recomand ca fiind un altfel de teatru decat ce puteti vedea peste tot. Mai multe despre acest subiect, cu alta ocazie.

Am inceput cu 45 minute de intarziere. In hala  era o caldura infernala, umeda, un amestec obositor de caldura a corpurilor noastre amestecata cu cea de afara …Cert e ca lui Sah si lui Bunny le curgeau pisica si iepurele de pe fata inainte de inceperea spectacolului. De ce nu puteam incepe? Fiindca alaturi era un domn care vorbea si vorbea si vorbea. Nu spui cine, cred ca nu-i becher. Copiii s-au plicitist, au fost dusi de parinti prin targ in speranta ca domnul la un moment dat va inceta sa isi prezinte cartea. Ei bine, distinsului intelectual nu-i pasa de nimic, nu-i pasa de cele trei babute pe care le avea in fata si care se lasau autistic de pe un picior pe altul, nu-i pasa de privirile lor obosite sa mai mimeze interesul, nu-i pasa nici de privirile noastre taioase. Omul voia sa-si traiasca momentul de glorie, chiar impotriva cititorilor. Nu exagerez cu cele trei babute. Erau poate Mummy, Summy si Nummy ale lui Rushdie din Furia, erau poate niste matusi, erau poate vecine de palier, erau poate venite intamplator, nu stiu, dar cert este ca nu plecau de rusine. In spatele lor lumea se fosgaia, de la un stand la altul dar ele erau acolo determinate sa sustina pina la ultima privire cultura romana. Domnul a terminat de vorbit si a inceput sa citeasca din op-ul sau. Lala isi uitase pistolul acasa, mare greseala!

Si atunci am avut asa o detasare. Ca si cand m-ar fi trecut un fulger din cap pina-n picioare si mi-am zis sa nu ajung niciodata asa. Asa adica atat de absorbita de “opera” mea, de “lucrarea” mea, de “marile cuvinte” pe care le am eu de spus omenirii incat sa nu-i mai vad si sa nu-i mai simt pe cei din fata mea. In definitiv, ce sa le spui unor oameni care fac efortul sa vina intr-o zi calduroasa sa te asculte? Ce mari adevaruri? Ce sensuri nebanuite sa le revelezi acolo in praf, caldura si agitatie…. Ce sa le spui asa de important ce nu ai pus in carte?  Cum sa nu le simti oboseala din privire si tensunea din picioare? Cred ca o gluma, o vorba buna, putina interactivitate si interes pentru cititor ar face minuni. Dar asta e, oamenii de cultura romani trec prin viata drapati in propria importanta.

Gandindu-ma ca avem lansare pentru copii pe mine m-a izbit acest adevar. Ce sa le indrugi copiilor ca sa nu-i plictisesti? Ca ei spre deosebire de adulti, nu sunt politicosi. Le place, bine, nu le place, la revedere si-un praz verde. Te trezesti ca tipa “mama, m-am plictisit, cand plecam?” Asa am ajuns la concluzia ca trebuie sa le oferim ceva acelor copii care vin la lansare si am pus la cale spectacolul de teatru.  A fost greu, a fost un efort de timp, un efort financiar, un efort din toate punctele de vedere dar cred ca a meritat. Editura Caii Verzi si-a facut debutul la targuri intr-un fel care a demonstrat ca e o editura care-si respecta publicul si timpul sau. Prin faptul ca le va oferi carti bune si lansari in care publicul e personajul principal….

A mai fost o lansare senzationala in aceeasi zi, cea a Oanei si a Adei. Oana- Lala a dansat un tango pasional care trebuia sa se termine cu  o impuscatura dar ce sa vezi, tragi cu pusca nu ia foc, pasarica-i cu noroc. Asa ca in loc de impuscatura s-a auzit un poc pe coloana sonora produsa tot de Oana. Inutil sa va spun ca si cei de la standul alaturat s-au uitat tot la dans, poc, trosc….asta e, un dans, o pantomima, fac la o lansare cat o mie de cuvinte….

In concluzie, cred ca nu e bine sa ne luam prea tare in serios cu arta noastra. E suficient sa arunci un ochi la targ ca sa-ti dai seama ca nu toate acele titluri sunt rodul unor minti luminate …ca daca ar fi asa multe minti cu adevarat luminate lumea ar fi un loc mai bun si sa nu uitam  ca suntem la un targ de carte, nu la un simpozion, festival… expozitie…..cuvantul targ ar trebui cred sa ne smereasca putin. Noi incercam acolo sa facem o vanzare. Si vanzarea presupune ca marfa ta e la mine banii mei sunt la tine, deci merita si cumparatorul nitica atentie….

 

 

 

 

 

 

 

 

Advertisements

2 Comments (+add yours?)

  1. Canguru'
    Jun 07, 2011 @ 11:51:02

    Întotdeauna mi-am dorit să mă strige lumea: “Păsărică”!

    Şah şi Bunny au fost foarte haioşi, iar actorii (sper că nu se uită copiii ce scriu) – extraordinari! Felicitări pentru idee!

    Reply

    • testoasadeserviciu
      Jun 07, 2011 @ 11:53:35

      Acum na, Cangur, Pasarica….tot aia :))))) ma bucur mult ca ti-a placut! Ca si mie mi-a placut tangoul vostru!

      Reply

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: