osho e fără sh, doar nulă!


Am stat azi noapte şi am citit până am terminat cartea Pr. Serafim Rose “Ortodoxis şi religia viitorului” şi am descoperit o Americă complet credulă, naivă până la infantilims de grad trei şi gata oricând să creadă că tot ce zboară se mănâncă. Acum am înţeles de ce americanii aşteaptă apocalipsa de trei ori pe zi, la ore fixe, asemenea meselor. Foarte trist, sunt foarte mulţi, o adevărată masă de manevră pentru marea religie universală, aceea care nu va avea nici cap, nici coadă, nici sare, nici piper ci va fi un uriaş anestezic pentru o turmă de vaci proaste afalte pe banda spre tăiere.

Nici noi nu stăm mai bine. Constat cu stupoare că Osho, care a fost vândut inclusiv la tarabă cu ziarul, în postul Paştelelui! e citat mai des ca Iisus Hristos. Neal Donald Walsh, altă făcătură, prinde teren în continuare şi lumea e dispusă să creadă că Dumnezeu stă de vorbă cu el la o convorbire de lungă distanţă cu taxă inversă, de ani de zile. De ani de zile Dumnezeu zice şi Neal scrie, într-o simbioză perfectă!  Ar fi de râs, dar nu e. Nu e.

Adevărul te înspăimântă, toţi ăştia(Osho, Ealsh, Lous Hay, Doreen Virtue, Ramana Maharishi, Deepack Chopra etc )  te amorţesc, te anesteziază. Te fac să “te simţi bine”, să nu te mai interesezi de conştiinţa ta, că Dumnezeu te iubeşte aşa cum eşti, doar El te-a creat, Dumnezeu nu vrea de la tine decât să iubeşti, să zbori să pluteşti, să faci sex nonstop(Osho) cu cât mai mulţi şi diverşi, să îţi trăieşti cu alte cuvinte viaţa.Ca şi când viaţa trebuie musai trăită cu manele şi nu cu Motzart, cu jeg şi nu în curăţenie. Mă intristează până la disperare să văd că cineva care azi îşi creştinează copilul şi asistă la acea intensă slujbă ortodoxă de botez, mâine pune citate din Osho pe FB. Acolo se spune clar că “te lepezi de Satana” doar că nu ne spune cum e acest Satana. Şi atunci ne imaginăm că dacă nu are copite, nu duhneşte a pucioasă, nu e Satana. Dar să nu uităm că Satana este cel care te ispiteşte cu mâncare, cu bogaţia şi cu slava lumii. Şi cu toate combinaţiile care decirg de aici. Deci orice “profet” care vine şi spune bagă în tine, desfrânează-te, mândreşte-te cu cine eşti şi cu ce ai, lauda-te non stop cu proprietăţile tale, orice profet cu garajul prin de Rollsuri, orice profet care-şi vorbeşte de el şi de ce crede el, şi facultăţile lui, fizice, psihice şi mentale, chiar dacă nu are copita despicată şi nu simţi mirosul de pucioasă, e de acolo. Am avut o perioadă Osho. Si Neal Donal Walsh, Şi Doreen Virtue, şi Hay şi Deepack Chopra şi Ramana Maharishi…aveam la un moment dat o bibliotecă de trei rafturi ticsite cu asemnea cărţi. Le-am rupt şi le-am aruncat la ghenă. Nu le.am dat nimănui, nu le-am dus la anticariat, le-am dus acolo unde ele era locul. Inclusiv un cărţoi pe care dăsusem aproape 300 de lei. Un ditamai cursul de new age. Dar am considerat că este taxă pe prostie şi merită să o plătesc.

Cartea PR.Serfim  Rose mi-a amintit de această perioadă new age-istă şi m-a făcut pe de-o parte să mă bucur şi pe altă să mă înspăimânt. Am adormit cu greu gândindu-mă cât de atentă e lumea asta la ceea ce mănîncă dar complet expusă la credinţe. De fapt cred că toată acestă atenţie pentru mâncare face parte din curentul new age, care a introdus toate bălăriile vegane, raw vegane şi alte asemenea forme de disimulare a fricii de moarte. Obsesia că dacă mâncăm aşa sau pe dincolo, trăim mai mult. Vrem să trăim, e bine că vrem să trăim, dar cu ce preţ. Cu preţul de a deveni un robot sănătos, musculos al cărui creier nu e în stare să răspundă corect dacă e mai bine să salvezi o pisică sau un om, chiar dacă omul e ultimul om, cel mai abject iar pisica e cea mai persană dintre persane…Un om care habar nu are de ce bunicii lui vorbeau o limbă, de ce se închinau lui Iisus şi de ce mergaeu la biserică. Deşi i-au crescut până la şscoală, deşi de atunci nu a trecut un mileniu de fericire ca să uităm…Dar noi suntem mai buni, mai “ştiinţifici”, noi nu-l mai citim pe Iisus că e perimat, nu dăm citate din Predica de pe Munte, Matei 5, că suntem moderni, dăm din Osho.  Sfinţii Părinţi vorbesc mereu de toate felurile în care poate apărea diavolul, de la cele mai atrăgătoare până la cele mai înspăimântătoare, depinzând asta de scenariul pe care l-a construit special pentru noi. Că ân ciuda globalizării diavolul lucreată personalizat, de la om la om. Tocami de aceea el ne predică că toate religiile sunt la fel, că toate căile duc la Dumnezeu, inclusiv cele cu mici, bere şi plăcere!

Haideţi să vă spun ceva “extraordinar”, “nemaipomenit”, “nemainîntălnit”  despre Osho, o “magie” dacă vreţi. El nu poate fi citat din memorie, fiindcă ţi se şterge imediat, nu mai ştii nimic odată ce ai închis cartea. Nu rămîi cu nimic, nicio idee validă, doar un mumbjumbo sfornăitor, care sună bine şi-n secunda doi, dispare. Osho poate fi citat numai cu cartea deschisă. Puterea lui e Maya, e iluzie.

E bine să ne informăm. E bine să vedem cum e viaţa celui care ne dă sfaturi. E bine să re raportăm mereu la experienţa vie a cuiva şi nu doar la cuvinte. Şi Hitler era un foarte bun vorbitor, să nu uităm asta!

 

7 Comments (+add yours?)

  1. Petrica Stoenica
    Oct 01, 2014 @ 05:54:34

    esti foarte corecta, sunt perfect de acord cu tine, am trait si eu cu capul infipt in new age si balarii dulci si nici nu stiam cum se numeste dar eu ma imbatam asa cu apa rece….corect, corect, corect!

    Reply

  2. testoasadeserviciu
    Oct 01, 2014 @ 08:28:41

    Petrică, din păcate cred că e complet inutil articolul. Cei care cred în Osho nu cred că renunţă la el dacă n-au un ajutor de sus, iar ceilalţi oricum ştiu, cum e şi cazul nostru. Acum asta e…Numai Dumnezeu ştie! dar mă “omoară” citatele din el.

    Reply

  3. Diana
    Feb 26, 2016 @ 10:22:50

    Recomand cartea,,Marii initiati ai Indiei si Parintele Paisie” , este una dintre cele mai puternice si impresionante leturi,bazata pe marturiile unui yoghin care incearca sa gaseasca adevarata credinta. In opinia mea, este una dintre cele mai impresionante carti se bazeaza pe acest subiect.

    Reply

  4. andre
    Feb 26, 2016 @ 17:27:25

    Cosinsideratiile tale despre “Americani” sunt complet aberante. Nu cunosti societatea si nu intelegi ce se intampla cu ea. Deepak Chopra si altii sunt mai cititi in Romania decat in US si sunt numai un business pentru profit ca oricare altul pe care oameni ca tine il iau in serios. La fel si ceilalti. Spui de asemenea alte consideratii aberante absolut nedocumentate despre curentul “vegan” , nu intelegi concepul, sa ti-l traduc pe limba ta religioasa ar insemna “post constant”.

    Reply

    • testoasadeserviciu
      Feb 27, 2016 @ 08:00:32

      Andre, poate că nu înţeleg societatea americană dar înţeleg postul şi pot să-ţi spun că nu e deloc un regim vegan, rawvegan sau de orice alt fel. Posatul înseamnă să-ţi omori animalul şi să-ţi cultivi dumnezeiescul. Postul înseamnă să te abţii de la orice stimul negativ şi de la a profera orice ţine de teluric. Să nu gândeşti nimic rău despre altul, să nu faci nimic rău. Pe scurt, când eşti în post îţi ţii cîinele în lesă. Toate cele bune. Doamne ajută!

      Reply

      • Ina
        Mar 03, 2018 @ 05:42:47

        Si tocmai de aceea, aceasta ar trebui să fie o stare continuă. Pe Dumnezeu il slujesti permanent. Nu doar în post. Sufletul nu se înalță cu carne de animal. Iar exaltarea, fie ea si religioasă, nu ne apropie de Dumnezeu. Ci doar de orgoliul propriu.

  5. Libelula Albastră
    Feb 26, 2018 @ 08:49:20

    Am scris și eu despre ,,extratereștri,, 🙂 Uite ce am văzut… Dumnezeu în AtotȘtiința Sa, cunoaște pe unde umblă Fiul Risipitor… și de unde intri, tot El te scoate, căci discernămîntul poate fi dat chiar în mijlocul cocinii călduțe. Există doar 2 Fii, ambii atinși de cîte o meteahnă: risipitorul, care se auto-dezmoștenește, și cel rămas cu Tatăl, care e ros de invidie că e primit fratele său Acasă. Osho, este Lumea, pe care părăsind-o, nu o disprețuiești… ci, potrivit Blîndeții Duhului, se plînge pentru ea… Osho are și el suflare de viață, dar a ales altă cale… Osho este partea minții mele despărțite de Dumnezeu. E partea anti-hristică, anti-firească care, odată recunoscută, te aruncă în Brațele Adevărului… vorba unui trăitor al lui Hristos: ,,ce ne-am face fără cel rău?,,

    Reply

Leave a comment