Idiotul-Dostoievski


Ultimul an de liceu si cei patru pina am intrat la facultate i-as putea numi perioada mea “dostoievski”. Atunci mi-am pus cele mai mari intrebari. La care nu am raspuns nici in ziua de azi, dar din pacate, la care ma gandesc tot mai rar cotropita de intrebari de genul “ce mincam la cina”, “oare m-am ingrasat” sau “imi sta bine in verde”.

 Dostoievski ramane pentru mine  scriitorul care m-a invata ca orice intrebare buna duce la alta intrebare  si ca doar prostii au mereu raspunsurile la ei. De la Dostoievski  am invatat ca pe oameni cel mai bine ii caracterizeaza rasul. A fost o lectie de al carei adevar m-am convins in timp si inca ma conving.

M-a frapat Miskin. Mi-am dorit sa ajung si eu la profunzimile lui in ceea ce priveste cunoasterea oamenilor. Printul “idiot” pare  un fel de cititor cu inima, de vazator cu duhul. E idiot fiindca nu judeca si nu condamna intr-o lume in care a judeca si condamna e lege.

Dar printul Miskin traieste intr-o dimensiune a lui si de aceea poate parea celorlalti idiot si tocmai de aceea si comparatia facuta frecvent de critica si cititori, cu Iisus Christos.  Eu cred ca orice om care ajunge la anumite profunzimi, care da deoparte cateva foi de ceapa si ajunge la sensuri de nevazut cu ochiul liber si gol, este pentru societate un “idiot” si trebuie in consecinta tratat ca atare. Raskolnikov incearca sa se convinga ca e aparte si in concluzie are drepturi speciale. Miskin, care e special prin bunatate, cumsecadenie si mila, incerca  sa se convinga ca e la fel ca toti ceilalti. Si face greseala sa creada ca traieste inr-o lume in care si ceilalti sunt, sau pot fi, ca el. N-am eu maiestria necesara sa rezum o carte de vreo 600 de pagini scrise cu miez in cateva randuri. Inarmati-va cu rabdare, nu fugiti pe text si veti descoperi daca e adevarat sau nu ca ceea ce va salva lumea e frumusetea. Mai ales cand e vorba de frumusetea interioara…Tineti cont ca sunteti in fata celui mai frumos roman de  dragoste…de oameni.

Advertisements