Nu mai ştim să ne oprim, nu mai găsim butonul de off.

După 12 sau chiar 12 ore de rulat încontinuu, rotiţele sunt de neoprit. Sunt ca un tren fără frână. Runaway Train a lui Koncealovski vorbeşte avangardist despre omul modern, cel care de la oră la oră acumuleză viteză mentală. Şi deşi simte oboseala, şi trupul e începând cu ora şase, şapte ca un mular bătrân, mintea văjâie. Încerci s-o opreşti cu un pahar, două, seara. parcă e ai bine, o amoţerţeşti. Trenul tot goneşte dar parcă reuşeşti touşi să mai prinzi cu coada ochiului ceva din peisaj. După o vreme nu mai merge nici cu paharele, trenul goneşte şi goneşte. Începi să iei medicamente. dar ai vise ciudate. Vise care continuă uneori şi după ce te trezeşti. Devii o hârtie gata de supra impersionare. Totul te răneşte. Trenul goneşte, goneşte…Începi să amesteci medicamnete cu băutură, o vreme pare că e mai bine, dar din nou se aude şuierul năucitor al gândurilor şi al vocilor. Vocile devin puternice şi te împiedică să mai auzi ceva din ce spun cei din jur. Simţi că faci fiecare mişcare cu încetinitorul, în timp ce mintea ta trece şi lasă în urmă stepă după stepă, tundră după tundră. E mereu iarnă. Şi frig. Nu te aude nimeni. Nu mai poţi vorbi cu nimeni. Şi nimic nu are sens. Ştii că goana asta nu se poate termina cu bine dar nu ştii ce să faci. Ca prin ceaţă auzi pe unul spunându-ţi că sunt demoni. Ce prostie! Nu există demoni, cel puţin nu alţii decât aceia cu care te culci, te trezeşti, mergi la muncă, mănânci, dar ei sunt demonii tăi, ce rost ar avea ca ei să-ţi vrea răul, doar ei trăiesc cu tine, şi prin tine, de ce te-ar duce către moarte? Cu toate că ai momente în care ţi se pare că tocmai ei aruncă cărbuni în locomotivă.

-Du-te la spovedit, îţi spune cineva.

Ce aiurală, spoveditul e pentru babe, eu trebuie să trăiesc. Şi trăieşti, la repezeală, cu oricine, oriunde. Muzica tare şi sexul sunt cele două aripi cu care zbori. Doar că e un zbor invers, e un zbor care te trage în pământ.

Te gândeşti din ce în ce mai des că asta se poate termina. Doar de tine depinde. e viaţa ta, faci ce vrei cu ea. Un gând razant către maică-ta. Lasă, se va descurca, s-a descurcat ea în situaţii mai grele, îţi spui, deşi nu ai habar cum e să ai un copil. Nu ţi-a trecut niciodată prin cap să ai un copil, ba da, ţi-a trecut, dar nu se poate din goana trenului, şi nu e nicio gară nicăieri. Acu vezi un la colţ de ochi  un pâlc de copaci. Încerci să-ţi alegi unul. care să fie copacul meu?

-Sunt demoni, demoni….poţi scăpa uşor de ei, lasă-mă să te ajut…

îţi spune un preot bătrân, şi nebun, unul din satul bunică-ti, care te ştie de când erai mică. Se ţine scai de tine. Şi vorbeşte cu tine dar de fapt vorbeşte cu altcineva din tine. Dar ai impresia, pentru o secundă că şi el vede trenul în mers, ai impresia pentru o secundă că dacă ai vorbi el te-ar putea auzi, ai impresia că nu e chiar aşa nebun. dar ce vor spune ceilaţi….

-Prostii, un popă de ţară, ca oricare alt popă de ţară…spun prieetnii. Şi demonii tăi.

Mai multe pahare, mai multe pastile, mai multă muzică, mai mult, mai mult, trebuie mai mult….

Afli că unul din grup a murit. Fără avertisment. Fără dureri, s-a culcat şi nu s-a mai trezit. Şi-l invidiezi. Ai vrea şi tu aşa, ai vrea şi tu să opreşti trenul dar nu ai niciun semnal de alarmă, e un tren fără frnă şi fără semnal de alarmă. Şi fărăr şine, mai nou. merge doar pe unde vrea el.

Se cântă veşnică poenire şi tu te gândeşti la căţi paşi te despart de pahar. Chiar o veşnicie. Nesuferitul de preot te-a luat la ochi, parcă ştie ce vrei, parcă ţi-a ghicit gândul.

Trenu nu poate fi oprit.

Trenu nu poate fi oprit.

Trenu nu poate fi oprit.

-Sunt demoni, auzi tu, demoni! Nimc altceva decât demoni…lasă-mă să te ajut!

Veşnicăăă pomeni-i-ree…veşnicăăă pomeni-i-re…

Nu mă poţi ajuta, nimeni nu mă poate ajuta, am fost la medici, la mulţi edici, la toţi edicii. Se uită, mă întrabă, mă analizează, mă întorc cu picioarele în sus ca pe un gândac mort, îmi bagă lumini în ochi, mă baă în tuburi, apoi alte pastile, mai multe pastile…

-Biserica e altfel, lucrează altfel…

Biserica e pentru bătrâni, pentru neputincioşi, pentru reduşi, pentru toţi obosiţii şi plictisiţii lumii, pentru cei care nu au trenuri de oprit. Pentru ei.

Ţi se pare că-l vezi pe prietenul tău cum se ridică, şi-ţi face cu ochiul, dar ochiul lui e negru, şi absoarbe lumina, şi te absoarbe şi pe tine în el. Intri în el cu tot cu tren, e un tumel, un tunel ung şi fără lumini de semnalizare.

Trenu nu poate fi oprit.

Trenu nu poate fi oprit.

Trenu nu poate fi oprit.

Link