gol


De-a lungul timpului am pierdut multi oameni care mi-au fost dragi. prin divort. prin plecari. prin moarte. Dar cel mai adesea nu din aceste motive dramatice. Va spun la sfarsit cum i-am pierdut cel mai adesea…de fiecare data am gasit o forma de a face fata. Mai greu. mai cu plans. Mai fara. Si reuseam sa ma conving, eu pe mine ca e o smecherie sa te descurci fara cineva. Ei bine, nu e. E  mai bine sa te descurcii cu ei. Sa gasesti o cale de a-i mentine in viata ta. Dar nu artificial, Legat de un aparat care sa le pompeze interes. Da, e mult mai bine sa inveti sa descurci cu oamenii si nu fara ei.  Si e bineinteles si mult mai greu!

Dar sunt momente cand indiferent ca e vorba de o prietenie pe care o credeai de-o viata, o prietenie in care v-ati vazut reciproc copiii crescand, sau aparand, e cazul sa-l lasi pe om sa plece. Sa-i faci cu mana, sa te mai uiti prin album cand ti-e foarte dor, dar sa-l lasi sa plece. Sau poate chiar sa ii mai dai cate-un telefon din cand in cand, poate doar ca sa auzi ca vocea nu-i suna la fel. 

Eu sunt acum intr-un astfel de moment. Trebuie sa-mi iau la revedere. 

Motivul pentru care trebuie sa renuntam cel mai des la oameni nu sunt mortile sau divorturile, nici emigrarile ci schimbarile. Ne mutam centrul de greutate de la o valoare la alta si daca cele doua schimbari nu coincid (si cat de rar se intampla asta…) umbra prieteniei nu se mai suprapune perfect pe prietenia insasi si ramane loc numai bun cat sa se simt un ‘joc” suparataor de mecanism dereglat…

Cand cineva emigreaza, il mai vezi din cand in cand, tot e ceva!

Cand divortezi, iti ramane o hartie.

Cand cineva moare, ai mormantul si florile.

Dar cand un prieten dispare nu-ti ramane decat un gol si bantuitoarea intrebare daca a fost sau n-a fost.