off the record 3


Nu-mi place sa citesc carti imprumutate. Nici de la biblioteca. Nici de la prieteni. Si nici nu imi place sa imprumt carti. Intre a da o carte imprumut cuiva si a i-o face cadou, prefer varianta doi.  Pe cei care iau carti cu imprumut dar uita sa le mai dea inapoi i-as trimite pe o insula pustie.  Si dupa ce trece o eternitate de cand ai imprumutat cartea si-l suni spune”nu, nu mi-ai dat-o” sau “ti-am inapoiat-o si ai uitat tu”….Asa am pierdut Pantaleon si vizitatoarele, a lui Llosa carte despre care voi scrie in curand.

Cred ca sunt asemnea unui vantor care-si pune la gat coltii vietatilor ucise. Imi place in egala masura sa citesc cartile si sa le posed. Si in timp ce le citesc si dupa. Poate e o aiureala…nu stiu. Cand sunt stresata, la servici, sau cand se urla in jur am imaginea patului meu confortabil, a veiozei aprinse care imbaiaza cald camera, cartea pe pat cu ochelarii deasupra si imediat ma calmez. Asta e imaginea mea de linistire. Nu cascada, nu lacul, nu marea, nu muntele. Cartea deschisa pe pat cu ochelarii mei calarind-o, un grup care ma asteapta pe mine sa-l animez.

Poate treaba asta cu posedatul cartilor o spune ceva despre mine, ceva freudian, poate e de vina mama ca nu m-a alaptat destul…sau prea mult!  Habar n-am. Cert este ca atunci cand deschid pentru prima data o carte noua,  si-i simt mirosul, ma distilez instantaneu. Ramane din mine doar exact acea parte care e bucurie pura.

 Imi place sa scriu diverse lucruri pe ele, sa le marchez cum ar veni. Iarsi o trimitere catre animalic. Imi place sa devina ale mele. Nu suport petele de cafea sau grasime, in schimb imi place sa scriu pe margini, sa notez pe ele numere de telefon, adrese, aiureli care-mi trec prin cap in timp ce citesc. De cele mai multe ori in felul acesta relationez o anumita carte de un anumit moment. Si e suficinet sa o deschid ca sa-mi amintesc imediat unde eram, cu cine, ce stare de spirit aveam…Am carti adnotate la maternitate, (ceva referitor la alimentatia nou-nascutului pe un cehov)  la examene,  de cand erau copiii mici si stateam plantata in parc. O mizgalitura pe marginea cartii e ca un cod care-mi reda totul. E ca-n bancul acela cu politistii care-si spun doar numere si rad…Am senzatia ca in felul acesta ele raman vii, si intra cu adevarat in circuitul clipelor mele.

Cel mai mult si mai mult ma bucura cartile care m-asteapta. Sunt din ce in ce mai multe. Stiu ca va veni si timpul lor. Care va fi si timpul meu.

Advertisements