Domnul Ţării Româneşti şi domnul său


Mâine îi sărbătorim pe Brâncoveni.  De sărbătorim, i-om sărbători noi, care, cum, dar de înţeles, eu zic că-i imposibil să-i mai înţelegem.

Să o luăm metodic, pe puncte, ca la matematică.

Suntem cotropiţi de Zeul Confort, ne închinăm lui, dimineaţa, la prînz şi seară. Avem, sau visăm la toalete inteligente, frigidere care ne toarnă singure băuturile, case care se deschid cu o apăsare de buton, aerul condiţionat pornit cu wi fi. Cum să înţelegem pe unul care a privit căderea capetelor fiilor săi, şi a ginerelui? În ziua de azi mamele se simt sacrificae dacă stau acasă cu copiii, iar taţii dacă renunţă la meci ca să ducă gunoiul…Cu toţii avem drepturi, vrem drepturi sau ne preocupăm să cerem drepturi, aşa că ideea cu sacrificul, cade din start.

Nu mai înţelegem sacrificul. Nu mai avem puterea interioară necesară, nu mai avem fizicul care să ducă sacrificiul. Leşinăm de la căldură, ne îmbolnăvim de la cel mai banal friguleţ, ne trage curentul, etc Nu suntem în stare. Sau nu mai avem motivaţiile care să ne adune energia. Sau nu mai credem că există pe lumea asta ceva mai presus de noi, în numele căruia să merite să sacrificăm ceva. Nu ştiu…

Brâncoveanu s-a opus ideii de islamizare. Aici, ce să mai comentez? Toată România stă cu ochii pe serialele turceşti. Că sunt frumoase costumele. Şi eroul principal. Or fi.  În plus de asta, aşteptăm valuri de imigranţi islamici. Şi fetele noastre se căsătoresc de bună voie şi nesilite de nimeni cu turci, şi trec la religia islamică.

Toţi ai lui Brâncoveanu au ascultat de el. A zis el că ei trebuie să moară, au pus capul pe butuc. Capul familiei ţinea familia. Şi capul ţării ţinea ţara. Aici ce să mai comentam? 3000 de motive de a fi batjocorit la televiziuni, de înalţii scriitori şi intelectuali ai ţării, ăia pentru care statul a plătit din banii tăi traducerile lor, ca să fie ei celebri şi importanţi prin Europa, şi să fie invitaţi pe la tv unde să spună ca noi ăştia care credem că e bine ca mama să fie o ea, suntem nişte retrograzi, semi anlfabeţi, care nu înţelegem mersul lumii.

Oare ce ar zice Constantin Brâncoveanu despre aceste alegeri libere? Era un om în avangarda timpurilor sale, un erudit, o minte enciclopedică, vorbitor de multe limbi străine, într-o vreme când asta nu era o modă, dar totuşi, nu cred că ar fi fost de acord ca în loc de doamna Marica să aibă un domn…”Domnul Ţării Româneşti împreună cu domnul său”. Nu prea sună bine.

Recapitulând.

Cum să-l înţelegem pe Brâncoveanu înafara ideii de creştinătate, familie, sacrificiu? Cum?

Dacă el ar veni azi, să vadă cum e ţara pentru care şi-a văzut copiii decapitaţi, ce ar spune? Uite dragul tatei Ştefan, tu ţi -ai lăsat capul, dar uite ce frumos se pupă domnii ăia doi acolo? Uite Mateiaş ce drăguţ, diseară ne uităm la telenovela turcească, că tot amînvăţat noi limba lor în turn la Edicule şi nu am avut ocazia s-o vorbim?

Cam astea sunt valorile pe care le-am pierdut. Şi atunci ce facem? Îl scoatem din manuale, îl trecem la o lecţie cu alţi domnitori, un fel de la “şi alţii”. Şi facem cale liberă istoriclor care ne spun că nu e cazul să ne mai împăunăm atât cu domnitorii noştri,că nu e mare lucru de capul lor…

Cine sunt oamenii pe care noi îi respectăm azi, şi în gura cărora ne uităm? Ce au făcut ei în vieţile lor, cu vieţile lor?

Care sunt criteriile succesului în ziua de azi? Banii şi expunerea.

Un scriitor de succes nu e în mod obligatoriu şi un om a cărui moralitate să-l plaseze în postura de guru. Un sportiv faimos nu trebuie neapărat să ne zică nouă cum e cu viaţa. Un actoraş, fie el şi premiat, nu e musai cel mai în măsură să exprime sensuri profunde atunci când nu vorbeşte vorbele lui Will ci pe ale sale.

Noi punem lumina pe ei, le punem microfonul în gură şi-n secunda doi ne închinăm lor. Cine e de vină? Cu siguranţă, nu ei.

 

Advertisements

Un model. Un model. regretul meu pentru un model…


-Un model! Un model! Regretul meu pentru un model!

Pentru un model, nu pentru un top model. Mai stiti e e ala un model? In adevaratul inteles al cuvantului?

Uite, sa presupunem ca Gigi Becali e doar un bun familist, un bun crestin, un bun vecin si un bun om de afaceri. Un om care face tot ce poate ca sa imbunatateasca viata comunitatii lui. Nimic mai mult, doar atat. Asta e un model.

Sa presupunem ca Simona Senzual e o fata care a citit mult, a invatat mult, a dat multe interviuri (de angajare), a avut o zi buna si s-a anhajat. Acum ea isi castiga painea in mod cinstit. Se imbraca frumos, in taior, cu fusta la o palma, regulamentar peste genunchi si cu bluza descheiata la doar doi nasturi, de sus. Se inghesuie in metrou la ora sapte seara dupa zece ore de munca si inainte de a se duce la ea acasa o viziteaza si pe vecina infirma de la trei. Ca sa-i incalzeasca mancarea si sa-i dea medicamentele. Doar atat. Asta e un model.

Un model. Ceva catre care sa tindem. Sa-i spunem copilului nostru bun si cuminte ” uite, cand vei fi mare vei fi ca X”. ca cine sa-i spunem sa fie? Sa-l excludem pe IIsus Hristos ca fiind un model mai greu de accesat. Sa gasim ceva mai “teluric”, repet, ca cine , deci?

Problema nu e ca nu avem modele, sunt sute de oameni profunzi, buni, cumsecade, modesti si complet necunoscuti. Oameni care fac bine nu cat le sta in puteri ci mult peste, dar nu-i cunoaste nimeni. Si daca scrii despre ei, nu te citesti nimeni. Si nu me refer la conferentiari alde Puric care spera sa schimbe lumea stand picior peste picior si vorbind ci despre “muncitori” ai binelui. Nu intereseaza pe nimeni.

Doua trei prietene mimeaza un vag interes. Apoi nimic.

In schimb lumea creste copii monstri. Copii care la trei patru ani cred ca totul li se cuvine. Copii “plini de personalitate”. Asta este mai nou expresia pentru proasta crestrere, obraznicie, isterie. Cand un copil urla la parinte, are personalitate. Cand un copil arunca cu un obiect in parintele lui, in bona, are personalitate. Cand un copil isi loveste parintele si-i sune “vaca, proasta”, mamei lui, are personalitate.

Unde sunt modelele? Ce crestem?

Nu vreau sa ma gandesc cum vor fi acesti copii la 14 ani cand “personalitatea” va intalni hormonii. sa te tii!

Revin.

Ori ne intoarcem la modele, ori le scoatem la lumina, ori ne ducem pe apa sambetei ca natiune.

Eu cunosc personal, cel putin cinci oameni care au facut ceva pentru tara lor, pentru limba lor, pentru neamul lor. Traiesc printre noi. de ce nu-i numesc? Ca sa nu-i expun indiferentei. Si daca nu-i cunoasteti pe ai mei, ganditi-va ca sigur, sigur ii aveti si voi pe ai vostri. Scoateti-i. Puneti-i pe tapet. Laudati-va cu ei. Faceti-le soclu. Vom castiga cu totii!