orice mama e anume, cea mai bună de pe lume…


Cînd ţara ta e America, adicătelea un continent, ţi-e uşor s-o iubeşti şi să fii mîndru de ea. te ajută filmele, muzica, chiloţii inscripţionaţi cu steagul american, coloniile, armata…ce să mai! n-ai nicio şansă să n-o iubeşti şi să fii mîndru. Cînd ţara ta e Rusia , iarăși, stepa, balalika, Cehov, Dostoievski, marele spirit rus, spaima, teroarea, dominaţie, o iubeşti că altfel o încurci…Cînd ţara ta e Anglia, leagănul regilor, mama lui Harry Potter, şi a lui Shakespeare pe lângă ea, ceai,  bla bla bla…Franţa, ce să mai spunem, rafinament, cultură, Versaille, oraşul iubirii, oh, vai! ochi daţi peste cap…

Dar Romînia, de ce să o iubeşti? Au călcat-o toţi în picioare cum au vrut, au dat-o de gard toate epocile, a născut talente din sărărcie şi din piatră seacă, nu are rafinamentul Franţei, ameninţarea Rusiei, grandoarea Ammericii…suntem asimilaţi ţiganilor, de ce s-o iubeşti?

Pentru că e maică-ta! De aia! Romînia e maică-ta! Ea te-a născut. Din pămîntul ăsta vin ai tăi şi-n pămîntul ăsta se vor întorce. Ce legătura mai puternică are un om decît cu mama lui? Indiferent cum e mama, bună, rea, cicălitoare, poate mai prost îmbrăcată decît a colegelor, poate nu aşa rafinată, poate fărăr patru ori patru, dar e mama. Şi o iubeşti. Ştii că din ea ai venit în lumea asta. dacă ea nu era, nu erai nici tu. Aşa e şi cu ţara de baştină, numită Patrie. care cred că vine de la pater, deşi nu aş băga mîna ân foc, dar dacă nu vine de acolo, de acolo ar trebui să vină.

Romînia te-a născut aşa cum a făcut-o şi mama ta. Poate chiar mai mult. Fiindcă ea i-a născut, crescut şi “culcat” în ea pe toţi ai tăi. Şi dacă oameni realizaţi, să zicem cam aşa ca Brâncuşi, au plâns toată viaţa lor după Hobiţa, nu au făcut-o degeaba, ci fiindcă Hobiţa era mama. Cu iubirea cu care îţi iubeşti mama trebuie să-ţi iubeşti şi ţara. Şi viceversa, cu iubirea cu care îţi iubeţti ţara, îţi iubeşti şi mama.

Iubirea de Romînia o învaţă părinţii. Ei sunt cei care sunt mîndri de limba lor, de minunata, versatila şi expresiva limbă romînă, de cultura ortodoxă, în care ne-am născut, de tradiţii, şi de tot ce înseamnă Romînia.

Dar noi nu o iubim. Noi scormonim zilnic în noroi să dăm în ea, în mama noastră. Ne învăţăm şi copiii s-o dispreţuiască, să vrea să plece. ”Afară!” Afară a ajuns echivalentul lui ” la Moscova” la Moscova” al celor trei surori. . Sloganul acela  cu “vrem o ţară ca afară!” a făcut mult rău. Afară e binele, înăuntru e răul care trebuie schimbat.

Toţi părinţii vorbesc de şanse pentru copii lor. Şansa fiind desigur echivalentul banilor, al puterii, al influenţei.

Dar poate că şansa unei vieţi în care vorbeşti de dimineaţă până seara limba ta, şansa unei vieţi alături de părinţi şi prieteni, şansa de a fi relaxat în cultura ta şi de a fi acceptat între ai tăi e mai importantă decît şansa de a fi un cimpanzeu printre giboni. Ca să nu zic girafă între lei, deşi ar fi mai potrivit.

Cred că ţara şi mama se iubesc orice ar fi. Nu de 1 decembrie. Şi nu de ziua lor. Cu fiecare suflare.

Şi dacă vă iubiţi copiii, învăţaţi-i să-şi iubească ţară. Nu ignorîndu-i neajunsurile, ci acceptîndu-le, aşa cum facem cu fiecare fiinţă pe care o iubim. România e şi ea o fiinţă…

 

Advertisements