Lucia Verona-Labirint Obligatoriu


M-am apucat de Labirint Obligatoriu , Lucia Verona. Frateeee, ce-i acolo! Scriitura de scriitura, libertate de libertate.

Cand esti incepator, inveti reguli si incerci sa le aplici. Dupa ce mai capeti niscaiva experienta zici ca le inovezi, pe ici colo, prin punctele esentiale. Ei bine, adevarat maturitate  artistica este cand le dai naiba de reguli, dar nu fiindca nu le cunosti, ca ala-i amatorism, diletantism ieftin, ci fiindca le-ai depasit, te-ai ridicat deasupra lor. Esti in Nirvana literaturii. Ei bine, dati-mi voie sa va spun ca Lucia Verona e acolo. Cred ca se simte destul de singura, dar e acolo 🙂

Are o libertate a scriiturii, un fel de a transgresa de la un plan la altul, de la o idee la alta, o libertate a gandirii si a cuvantului demna de toata invidia profesionala.  Imi amintesti intr-un fel , prin ludism, de un alt scriitor pe care eu il super iubesc platonic dar care imi penetreaza creierul prin trepanari de idei scurtcircuitate: Vonnegut. Nu stiu de ce ma astept ca in acest labirint, pe unde se perinda Don Juan, Ariadna si alte zeci de personaje sa apara la un moment dat si Kilgore Trout a lui Vonnegut. Ce sa mai, Labirint Obligatoriu e un deliciu.

Inca nu l-am terminat dar asta nu e una din cartile acelea pe care le citesti pentru final ci pentru bucuria fiecarei pagini.

Advertisements