Festivalul de film Istoric, Rasnov, 6-15 august 2010


Pentru cateva zile cetatea Rasnov va prinde viata. Va fi o batalie a filmelor istorice bune. Se vor vedea in premiera momente istorice reale, filmate atunci  dar care n-au mai fost date publicitatii fiindca nu fac onoare omenirii.

“Constituit în întregime din filme originale de 35, de 16 şi de 8 mm, „Al Doilea Război Mondial” cuprinde imagini rare despre: masacrul ofiţerilor polonezi de la Katyn, evacuarea forţei expediţionare britanice la Dunkirk, tratamentul inuman aplicat soldaţilor francezi, luaţi prizonieri de nazişti şi despre sacrificiul soldaţilor sovietici de la Stalingrad. Compilând incredibile înregistrări, documentarul dezvăluie privitorilor o imagine nouă a celui de-al Doilea Război Mondial, cuprinzând întreaga complexitate a acestuia, dar şi perspectivele celor două tabere: victimele şi învingătorii.”

Poate ca acum lumea e mai dispusa sa le priveasca si sa-si digere despre sine o imagine nu tocmai flatanta. Poate  ca doar faptul ca evenimentele sunt inchise in trecut ne facem sa avem puterea sa le privim in fata, cu toate ca asemenea evenimente inca se mai intampla. Sunt multi de “poate” dar si un “cu siguranta”. Cu siguranta ca nu veti rata intalnirea cu Festivalul Fimului Istoric, la Rasnov, 6-15 august. Sambata 6 august, Tritonic va avea acolo prezentare de carte. Mai multe pe www.tritonic.ro  . Cred ca veti gasi acolo si romanul meu, Hotii de timp 🙂 Acesta a fost argumentul final. Lovitura de gratie ca sa va conving sa va petrecti ziua de 6 august la Rasnov.