Furtuna


Daca stai si citesti titlurile din ziare, dupa cum v-am povestit deja ca fac, ai tendinta sa intri in panica. Parca raul a preluat cu totul fraiele, parca tot ceea ce inseamna patima, defect e tinut la mare rang, parca atunci cand spunem bun simt nici nu mai stim ce gust are… si totusi, asta e doar o furtuna. O banala furtuna ca cea in care au fost prinsi cu mai bine de doua mii de ani apostolii. Trebuie sa existe furtuni, ca pe mal la plaja, nu poate fi nimeni incercat.

Cu totii cred ca avem din cand in cand sentimentul ca in timp ce noi suntem in mijlocul furtunii, cu Apostolii, Iisus doarme linistit. Si ne vine sa-l trezim, ca macar sa nu pierim singuri, “fara niciun Dumnezeu” vorba aceea. Noi nu-L trezim fiindca speram ca poate face ceva, ca dovada ca ne miram cand El cearta vanturile si vanturile si marea se potolesc…Cu toate ca ne-a spus sa trecem pe malul celalalt, ori acest “celalalt mal” poate ca inseamna un alt tarm, unul interior unde nu exista nimic agitat. Poate ca in loc sa ne agitam, ar trebui sa ne spunem ca daca Iisus doarme, totul e bine si sa ne linistim si noi. Copilul daca isi vede parintii linistiti se linisteste si el, din contra, daca mama isi frange mereu mainile, creste agitat, anxios, mereu in buza raului.

Pericopa aceasta e mai actuala ca oricand. Acum cand totul in jur se pare ca se prabuseste. Cand politicienii sunt construiti pe minciuna, cand sistemul de sanatate sufera de boala lunga, cand sistemul de invatamnt pare ca s-a blocat la liniute si bastonase, cand justitia functioneaza dupa niste legi care sunt altfel, in functie de cel care o aplica si cel caruia i se aplica….Multi din noi cred ca Iisus doarme. Multi am vrea sa-l trezim si sa-i spunem “Doamne, ce faci? Unde esti?” . Dar problema nu e la El, e la noi. Trebuie sa invatam sa ne concentram pe liniste, sa ne racordam la linistea lui si sa fim calmi stiind ca fie ca e treaz, fie ca doarme, El e. Cum? Nu stiu. Incerc sa aflu. Am mici momente in care mi se pare ca reusesc si e liniste apoi o iau de la capat cu furtuna…Dar mereu incerc sa ma raportez la “celalalt” mal si sa nu uit ca nu-s singura.

Asa cum spune Pr. Gheorghios Patronos (daca nu ma insel) aceasta a fost prima minune la care Apostolii nu au fost martori, ci minunea s-a savarsit chiar asupra lor, tocmai fiindca e greu sa te schimbi din postura de martor. Sau cum spunea Emilianos Simonopetritul, nu ne putem mantui stand picior peste picior. Furtunile fac parte din intelegere. In ele Dumnezeu e la fel de prezent, daca nu mai prezent, ca-n zilele linistite. E normal sa ne dorim zile linistite dar pentru asta, cateodata trebuie sa ajungem pe celalt mal…

Margaritare-Cuvinte ale Sf Ioan Gura De Aur si ale multor sfinti si dascali


Inainte de a va spune ce a facut cartea asta pentru mine cred ca ar fi bine sa va spun la modul concret, real, ce a facut spiritualitatea din mine. As zice Dumnezeu dar cateodata e mai bine sa nu definesti astfel incat in locul prejudecatilor atasate unui cuvant sa lasi libere indoielile fatatoare de idei. Spun fatatoare si nu nascatoare fiindca din punctul meu de vedere indoiala e un animal. Dar asta e alta poveste…

Sunt din nastere, un om violent. Nu doar cu violenta verbala ci si fizica. M-am batut de multe ori, de fiecare data pentru o cauza si cu un scop, dar m-am batut dese ori. Odata pina la buza sparta si ochi vanat. Pe scurt, sunt un om manios. De mica am fost asa…Sunt vreo zece ani de cand ma lupt realmente cu mania mea. Incerc sa o tin in frau si sa nu ma enervez de cate ori vad ceva care mie nu mi se pare in regula. Mania merge mina-n mana si cu orgoliul, fiindca de cele mai multe ori ne enervam fiindca ni se pare ca x, y sau z nu se ridica la nivelul asteptarilor noastre.

Ieri am avut ocazia sa imi verific inaltimea spirituala. Nu e ametitoare…dar totusi…Daca acum cinci ani as fi fost pusa in situatia de ieri, le-as fi spus tuturor si fiecreia in parte cateva cuvinte pe care nu le-ar fi uitat pina la moarte, ca ma descurc binisor cu vorbele, apoi as fi trantit ce as fi apucat si as fi iesit. Dar ieri am glumit. Am asteptat sa se termine intalnirea si am plecat. Cam asta poate face o carte de genul celeia despre care va povestesc acum.

In ortodoxie se vorbeste de cuvantul lucrator. Ei bine, cuvantul cand este cuvant este cu adevarat lucrator. Sapa tunele prin tine pina la inima si te transforma. Eu din pacate mai am. Pentru ca marturisesc ca ieri am simtit furie si dispret. Profund dispret. Chiar putina scarba pentru acest gen de oameni superficiali care cred ca tot ce sclipeste e aur. Cu toate ca si un scuipat daca bate soerele cum trebuie, sclipeste…M-am uitat la aceea adunare si nu am vazut decat micimi. Deci mai am de lucrat. Sau de fapt abia acum incep.

Dar cuvintele lui Ioan Gura de Aur isi fac lucrarea in liniste. Nu e o carte de citit. Nu motai cu ea sub patura. Sunt predici! Nu povesti de adormit copiii…Chiar sunt predici pe care Ioan Gura De Aur le tinea la liturghii.  Si asa cum noi stam duminica si il ascultam pe preotul Tache din cartier asa il ascultau cei din vechime pe Ioan.

Fiecare slujba ataca cate o tema. Mandria. Ura. Vrajmasia.

Temele sunt cam aceleasi de atunci, nu prea s-au schimbat motiv pentru care eu imi permit sa ma indoiesc amarnic de progres. Nu am depasit niciuna din tarele pomenite in vechime in schimb am daugat una noua. Avortul. Pe vremea aceea nu se practica la scara asa larga, aveau si ei probabil babe cu buruieni dar nu era un pacat asa de raspindit incat sa merite sa ii aloci o slujba de Duminica.

Daca aveti intrebari legate de cine suntem, de ce ne nastem, de unde venim, de ce gresim si ce am putea face ca sa ne mearga mai bine, va recomand aceasta carte. Cat despre stil, e ciudat de modern. Ceea ce iarasi ma face sa ma indoiesc de mareata si profunda noastra evolutie. In timp ce scriu, geamul e deschis si de la liceul de vis a vis, aflat in buricul targului, razbat altfel de cuvinte “lucratoare”. Sunt cateva fete iesite in pauza al caror limbaj l-ar face sa roseasca pe un antic. Deci am progresat….