i love limba romana


Oare o carte buna e una cu un singur posibil ultim capitol? Adica o constructie atat de meticuloasa incat nu e posibil decat ca cei doi sa plece pe vapor impreuna arborand steagul holerei care sa-i protejeze de lumea care le-a furat o viata iubirea …Sau e posibil ca o constructie anume sa lase loc mai multor scenarii posibile…In viata nu prea e asa. Ai mereu de ales dar sunt macazuri. Sunt momente in care ceea ce vezi inainte e clar definit. Si oricat ti-ai dori sa iti spui ca mai poate fi si aia si ailalata de fapt s-au dus…Eu asa cred. Ca sunt anumite alegeri care dicteaza finalul. Finalul unei povesti de iubire. Finalul unei prietenii. Finalul unei epoci. 

De exemplu ma uit in jur, si acum si eu ca omul, ma uit la ce ma doare. Cat de tare s-a degradat limbajul. Cat de mult s-a secatuit fondul de baza. Baza asta e din ce in ce mai restransa. In curand o sa fie o baza formata din trei cuvinte. Tine minte trei cuvinte : cplm. Sunt multi oameni care inafara de cplm nu mai leaga lesne alte trei cuvinte. Oare toate astea catre ce duc? Mai conteaza pentru cineva ca sunt multi oameni care scriu in limba romana, si inca bine si nu fac deloc referie la mine aici cu toate ca nici eu nu scriu prost 🙂  Sau suntem doar o piata de desfacere si pentru literatura asa cum suntem si pentru parizer, parfumuri si masini…Mai conteaza pentru cineva limba asta? Sunt convinsa ca da. Dar am ajuns cumva sa ne fie aproape rusine sa spunem ca ne place limba romana, ca ne miscam confortabil in ea. Ca are plasticitate si muzicalitate…Dar oare nu e finalul deja gata scris…Nu sunt depresiva, doar ca stau cu geamul deschis si altceva decat cele trei cuvinte mentionate mai sus nu aud. Sigur nu locuiesc deasupra Academiei Romane dar nici deasupra unui lupanar…Cel mai bine, inchid geamul si ma culc cplm.