Reclamă de reclamat!


Încerc să fiu calmă în timp ce scriu asta, dar nu pot.

Acu o sută de ani şi trei zile, pe când lucram eu în publicitate, am citit o carte despre advertising, un soi de manual, şi-n acel manual se spunea clar că nu e etic, moral şi în America acelor ani nici legal, să faci publicitate cu adresare directă către copii. Copiii nu sunt în măsură să decidă ce e bun şi sănătos, de aceea au părinţi. Azi în România zilelor noastre mega consumeriste,  o mămică îşi întreba fetiţa de 3 ani, max, ce vrea să mănânce. ea a mers a un frigider şi a luat nişte pinguini. Mama i a pus docilă în coş ca şi când era alegerea firească. Ajung acasă, deschi cutia cu maimuţe, şi ce să vezi, reclama care spune nici ai mult nici ai puţin

O MAMĂ COOL LE ARE CU DULCIURILE !!!!!

Am înjurat, singură. Ştiu că nu-i frumos, dar nu e fruoms nici să condiţionezi. Pentru că de fapt ce spune reclama aceea? Dacă mama te iubeşte, îţi ia duciuri. Respectiv astea cu pinguini. Şi m am gândit la toţi copiii graşi, cu insulina după ei, la toţi medicii care se luptă prin spitale cu bolile metabolice ale copiior, la toate mamele care încearcă să reziste valului de dulciuri din capul copiiior lor. Să vă spun ceva. De ţigări m am lăsat singură, după 20 de ani de fumat ca o şerpoaică de duzină. Non stop, aproape. M am lăsat pur si siplu fiindcă mi am dorit asta. Ei bine, o în toată firea cu sunt, de dulciuri nu pot să mă las. de ce? pentru că zahărul ăsta alb care e prezent peste tot, de la sucuri, ciocolate, cu sau fără pinguini, e un drog. V-o confirmă orice medic.

Şi cum rămâne cu avertizarea de sănătate, consumul exagerat de zahăr bla ba bla?

Dar să revin la slogan, să-l mai analizăm niţel.

COOL. ce îneamnă cool? Înseană modern, pe val, trendy, popular. Copilul din reclamă e un preadolescent. Deci, dacă vrei să intri şi să ieşi ok din adolescenţa, gaura neagra a tuturor părinţilor,  tot ce trebuie este să deschizi uşa frigiderului şi să îţi îndopi copilul cu zahăr de sinetză. reclama nu le spune mamelor cool că insulina secretată de pancreas nu creşte în timp, din contra, e într o cantitate limitată, se consumă, la revedere, aşa cool altă insulină mama nu mai face…Odată ce e consuată, ura şi la gară.

Dus cu zăhărelu, ştiţi expresia, nu? Ea are o bază reală. Putem fi duşi cu zăhărelul. ce nu înţeleg eu este de ce nu se poate sesiza CNA şi la asta. Sau Societatea Română de Diabetologie?

Nu e o temă nouă pentru mine. E un subiect vechi, am scris şi o piesă de teatru-carte pe tema asta. Mă doare ideea că ne naştem copiii, după nouă luni de aşteptare şi efort, îi aducem perfecţi în lumea asta care începe să i intoxice şi nu oricum, ci cu acordul nostru de mame. Să fim serioşi, orice mamă se întreabă non stop dacă face ce trebuie, dacă e o mamă bună, dacă ia deciziile corecte…dacă…dacă…Şi ca mamă, ajutată de societatea din jur, o societate construită pe frică şi vină ai de cele mai multe ori tendinţa să crezi că nu faci ce trebuie. Şi uite cu îţi este servit răspunsul pe tavă! Dă i copilului zahăr şi fă ce vrei, un fel de parafrază la iubeşte şi fă ce vrei al Sf. Augustin… L ai dresat cu zahăr, perfect! Va umbla după tine ca un pinguin iubitor după peştele mult iubit.

Mamelor din lumea întreagă, eu vă dau un singur sfat, nu lăsaţi reclamele să vă spună ce să faceţi.

 

 

Halate albe, suflete negre. Poveste adevărată


Poveste reală. Soţul unei cunoştiinţe, un bărbat zdravăn la patruzeci şi ceva de ani, merge cu scuterul să ducă de mâncare unei doamne aflată în alt cartier, o doamnă singură şi învârstă care nu răspundea la telefon. Este sîmbătă seara. Zăpada s-a topit, au apărut craterele-n asfalt şi mai e şi ceaţă. Omul nimereşte o groapă din plin, cade, îi cade şi scuterul pe picior, piciorul făcut praf. Şi-l aranjează bietul de el cum poate, se urcă pe scuter, se întoarce acasă la nevastă, livid. Mai mult mort decât viu, de durere. Nevasta cheamă salvarea. Salvarea îl duce la Sf Ioan, nu i se face mai nimic, i se spune să meargă luni la Universitar după ce-şi scoate trimitere de la medicul de familie. Umblă soţia , vai de ea!, cu serviciu şi cu copil mic de dus la şcoală, scoate toate actele de la medicul de familie, merg luni, ieri, la Universitar. La Universitar i se spune că radiografia costă 50 lei şi ghipsul 80 lei, deci 130 de lei. Oamenii sunt disperaţi, dăduseră deja o grămadă de bani pe medicamente, pe analgezice şi pe injecţii, că vă daţi seama, durerile continuau. Nu au banii ăştia. Se miră că nu sunt acoprite costurile din moment ce amandoi lucrează, cu angajare, carte de muncă, toate dările plătite la zi. “La noi, nu, mergeţi la spitalul x.” Oamenii contemplă perspectiva altor drumuri, altor umilinţe. Întreabă dacă acolo nu trebuie să plătească? Li se vorbeşte în răspăr, ironic, pe scurt dispreţuitor şi urât.

-Ce, nu ştiaţi că se plăteşte? Totul se plăteşte.

Ies din Universitar fără să ştie exact unde se duc. Şi atunci soţia are o epifanie şi-şi aminteşte că au o cunoştinţă asistentă la Spitaul de ortopedie. O sună, merg, rezolvă. La ortopedie plătesc 20 de lei radiografia, atît. Medicul e drăguţ şi se miră de ce colegii lui de la Sf. Ioan şi Universitar nu au făcut nimic, fiindcă era mai bine dacă se făcea ceva imediat după accident…Acum se contemplă ideea unei operaţii fiindcă tendonul a fost făcut praf şi piciorul e inflamat rău.

Nu ştiu cum îi cheamă pe medici. Nu am întrebat. Probabil un Ionescu, un Popescu habar nu am. Cert este că au făcut medicina plătită din banii unor oameni ca prietenii mei, oameni oneşti care muncesc de diminraţa până noaptea pe salarii mici dar plătesc dările care li se impun, oameni  care merg sîmbătă seara să vadă ce e cu o doamnă bătrână care nu răspunde la telefon…de ăştia trebuie să-şi bată joc marii medici români? Ăştia sunt medici, serios? Au vreo urmă de conştiinţă? Oare seara cînd se pun în pat, înainte de-a adormi le trece prin faţă bărbatul acela ca un munte care venise cu piciorul inflamat ca al unui elefant şi care plângea de durere, pe care l-au trimis acasă? Dar ce ne mirăm. Că doar ministrul sănătăţii a avut cinismul să spună că avem sistemul sanitar pe care-l merităm, că dacă vrem altul ca “afară” să muncim mai mult!!! Da, vreau altul ca “afară” şi vreau să scăpăm definitiv de medici din ăştia şi de directori de spitale aşa, şi de miniştri aşa.

Dacă aveam nume, vi le dădeam. Nu cred că trebuie apăraţi şi cred sincer că dintre corupţi,  medicii sunt cei mai scîrboşi tocmai fiindcă au halate albe şi au jurat să facă bine. Poate că jurământul ar trebui schimbat. Să jure că-i fac bine doar pe cei care au card Gold, noi ăştialalţi să mergem direct la preot.

Tuturor medicilor din România care au condiţionat ajutorul unui om în necaz de banii pe care-i pot da, le spun un sincer şi din toată inima: ruşine.

Am o întrebare pentru cei care ştiu.  Ce acoperă de fapt asigurarea aia de sănătate? Că la un moment dat a fost un scandal cu unele care-şi decontaseră silicoanele…