Zambaccian. Un super erou cu super puterea generozităţii


De cîte ori vine soră mea din Suedia, descopăr cu ea bucuriile oraşului Bucureşti. Şi fără nicio ironie, Bucureştiul are cîteva bucurii însemnate de oferit celor care sunt dispuşi să îi acorde puţin timp şi o idee de afecţiune.

Aşa am descoperit Muzeul Zambaccian.

Casa, absolut superbă. Echilibrată, elegantă, o bijuterie primitoare. Şi deloc opulentă în dimensiuni. În contextul yilelor noastre, cineva cu o avere similară şi ar face casa de trei ori pe atât. Construcţia  m-a ridicat la al noulea cer şi am avut o scurtă epifanie cu miros de cafea bună, carte bună şi un Tonitza bun. Şi un Andreescu. Dar de fapt un Iser…de fapt, habar nu am care!…Colecţia este extraordinar de bine echilibrată, trădează un om cu rafinament discret, un observator din umbră, dar nu cu ochi de prădător de artă ci de mamă grijulie, care veghează la destinul copiilor artişti. Ceea ce de fapt s-a şi întâmpat, Zambaccian a fost pentru mulţi artişti o manta de vree rea.

Dar ceea ce m-a bucurat cel mai tare a fost Zambaccian însuşi. Cum a adunat el ca o furnică, operă după operă, cum le-a îngrijit cu iubire de cloşcă în casa lui, care a devenit casa lor şi cum la sfîrşit, s-a dat deoparte cu discreţie şi a lăsat totul românilor. Nouă, adicătelea. Ghiolbanilor care vedem în Cuminţenia Pământului o bucată de piatră şi în Brâncuşi un francez sictirit de România. Faptul că le a donat arată cât de mult le-a iubit, ct şi a dorit ca şi alţii să se bucure de comoara lui. Nuai proştii stau cu Picasso deasupra şemineului, cu Picasso fals fiindcă originalu” e în safe. Arta nu mai are valorea bucurie pe care o feră ci a cotei de la Christie.s

Revin. Domnul Zambaccian a strans toată viaţa lui tablouri ca să ni le lase nouă. Cine mai face astăzi aşa ceva?  Poate că vor fi fiind, habar nu am! Dar dacă nu sunt, ar trebui să facem din Zambaccian file de poveste de carte de şcoală, fiindcă la fel de importanţi ca artişti sunt cei care investesc în ei. Şi cei mai importanţi sunt generoşii, care nu strîng pentru ei ci pentru cei care nu îşi permit în viaţa lor să îşi cumpere un poster mai de dai doamne.

Acest Zambaccian trebuie făcut cunoscut. Ca ceea ce a fost. Un colecţionar, un prieten al artiştilor şi mai ales, un român adevărat. Vi se pare că nu are nume românesc? Vi se pare bine. Are origini capadocciene. Dar aşa cum copilul este al celui care-l creşte, aşa şi român este cel care iubeşte România. Şi Zambaccian e mai român decât mulţi dintre noi.

Îmi trece acu răzleţ gândul că poate şi lui îi vor fi spus unul şi altul din prietenii lui că în loc să îşi bage banii în tablouri mai bine i-ar investi în automobile, sau imobiliare sau ar salva cîini…E important iată să îţi urmezi drumul şi să-i convingi şi pe ai tăi să te susţină. Ultima donaţie a colecţiei a fost făcută de soţia lui….

Intrarea e ieftină , muzeul  ţine de MNAR. Zona e superbă, aşa că aş recomanda tuturor profesorilor, începînd cu clasa a cincea să îi ducă aici pe copii. Iar voi, dacă aţi fost aşa fraieri ca mine şi nu l-aţi văzut până acum, mergeţi negreşit, merită!