Cine m-a tocație


Filmul, această armă modernă, folosită ori de cîte ori aparatul de stat vrea să introducă un nou program, să pregătească mentalul colectiv pentru o schimbare, filmul angajat, filmul pretins artistic dar de fapt doar motivat financiar și politic a pătruns în Romînia, într-un mod simplu, exact așa cum antrenezi o maimuță, care atunci cînd face giumbușcăria bine, primește o banană. Exact așa și cineaștii romîni au fost dresați prin premii să facă filme care denigrează Romînia. S-au prin ei repede care e trendul, au băgat mare, și uite așa, Romînia ia premii atunci cînd se prezintă lumii ca o proastă medievală, fără dinți în gură, ușor curvă pe alocuri, șmecheră cît cuprinde, asupritoare de țigani, evrei, unguri și alte nații. Filme despre avorturi făcute aiurea, cînd după Blaier și al său „Ilustrate cu flori de cîmp„ ar trebui să mai dureze 50 de ani de acum înainte să te încumeți să faci filme pe tema asta, filme cu exorcizări, cu tineri care se iubesc ca frații fiindcă sunt frați și mai fac și copii împreună, filme cu…Adrian Titieni. Niciun film fără Adrian Titieni pare să fie deviza cinematografiei romînești. Actorul nu are nicio vină, să ne înțelegem, este exact profilul dorit, omul normal, atît de normal că devine banal. Și pînă la urmă, dincolo de toate tarele lui de cultură, pedofilistice, onanistice și de alt fel, romînul are meritul să fie prezentat ca un om banal.

Pe lista de denigrări a intrat desigur Biserica cu toți slujbașii ei. Așteptăm un film anunțat cu surle și trîmbițe, un film despre cît de corupt este învățămîntul teologic din Romînia. ”Un pas în urma serafimilor”, îi spune, un titlu păcălicios, pe care dacă -l auzi poți chiar crede că e ceva de capul filmului. Aflu dintr un interviu cu regizorul, scenaristul și nu știu dacă și actorul filmului, nu cred că e formula completă Sergiu Nicolaescu, că acest film este unul autobiografic, însumînd suferințele autorului, un individ moral și integru, cu aripile ascunse sub hăinuță și sabia de arhanghel la subraț, care a fost nevoit să înfrunte sistemul de învățămînt teologic,  ticăloșit și murdar. Și ca să poată duce lupta se  face frate cu un băiat de altă factură, tot seminarist și el, un soi de te faci frate cu…pînă treci puntea.

Succesiune logică.

Aruncăm cu piatra în seminar, cel care pregătește preoții, e limpede că dăm și n produsul seminarului, adică în preoți, dăm în preoți, dăm în Biseircă, dăm în Biserică, dăm și-n „monstruoasa„ Coaliție care susține monstruozitatea stipukării constituționale a legăturii dintre o femeie și un bărbat, pe scurt familie. Nu clasică, nu tradițională, familie. De ce apare tocmai acum acest film,vă las pe voi să spuneți.

Ar fi de remarcat că toate aceste filme au cam aceeași regizori, și același producător. Părerea mea este că, dea Dumnezeu să greșesc! ele sunt filme premiate din pre producție, ele sunt filme care intră pe un canal de premiere încă din faza de script, pentru că sunt filme dorite, ca să nu spun comandate. Asta nu face din ele filme obligatoriu proaste, lipsite de conținut artistic, face doar filem nesincere. Ori fundamentul oricărei opere de artă este sinceritatea. Expunerea unei părți din conțiința frămîntată a autorului. Ele trebuie să trădeze căutări, nopți de nesomn, ore de documentare, beții, frustrări…Omul de artă nu e niciodată impecabil, pe covorul roșu, omul de artă e șifonat, obosit, în căutări. Și în Romînia, de cele mai multe ori, din păcate, sărac. Am văzut cel puțin șapte filme romînești, foarte bune, cu succes de public, filme sincere, care nu au luat niciun premiu…

Americanii cînd au probleme cu recrutarea în armată, bagă un film. Cînd au în plan un război, bagă un film. Cînd vor să pregăteascp terenul pentru ca populația de culoare să fie privită diferit, pănă acolo încăt să fie un președinte negru, bagă un film. Cănd vor să spună cu LGTB e ok, fac film după film.

Dar nouă ne place să credem în continuare că luăm premii pentru filme fiindcă suntem buni. Nu, luăm premii pentru filme fiindcă suntem umili, și ne scuipăm țara și mama, și călcăm cu bocancii pămîntul mustind de săngele celor care au murit acum 50/60 de ani. pentru asta luăm premii. Fiecare premiu este o medalie pentru o trădare. În Romînia zici că e jeg moral, ia un premiu de aici.

Zici că lumea e ținută în Evul mediu de biserică, ia un premiu cu fundiță.

Norocul însă e altul. Selecția prin timp se face tot prin valorile autentice, și oricît se chinuie regizorașii șă ne arate mărunți, și murdari, și simpli pănă la prostie, lumea ne știe ca fiind țara lui Hagi, Halep, Năstase și mai ales , Nadia. Ăsta e norocul. Partea negativă, cea mai mare lovitură o dau însă în interior. Filmul romînesc e o oglindă deformată în care dacă ne uităm mult ajungem și noi să credem că așa suntem.

Se moare cu zile în spitalele din Romînia, asta aflăm mereu, și e adevărat, dar se și trăiește.

Medicii sunt corupți, e adevărat, dar nu toți.

Profesorii sunt proști, zic părinții, dar cu toate acestea sunt foarte mulți care își dau realmente sufletul pentru elevi.

Preoții sunt șpăgari, interesați doar de bani, și nu umblă pe măgar ca Domnul Iisus. Or fi fiind și din ăștia, dar de cînd merg eu la biserică nu mi-a fost condiționat nimic, niciodată, de bani, oi fi fiind eu norocoasă, ce să spun…

Luminătorul corpului e ochiul, dacă luminătorul e murdar…Și aparatul de filmat, e tot un ochi.

Să sperăm cinematografia romînească își va găsi echilibrul între filmele de comandă ale lui Sergiu Nicolaescu, care aveau obligația să ne prezinte ca pe o nație eroică, și filmele zilei de azi, care au chiar menirea opusă. practic îmi doresc să apară o generație de regizori creatori, cu conștiinșă, frămîntări și dispuși să lupte pentru finanțarea filmelor lor, fără să facă pentru asta compromisuri de conținut.

 

Advertisements