Minciuna o avea picioare scurte dar calomnia fuge binişor


Mai ştiţi jocul acela din copilărie, cu aş mânca o portocală, de ce una şi nu două, de ce două şi nu nouă?

Treaba merge aşa. S-a dovedit că un episcop a luat-o razna, deci s-a creat un precedent, de ce unu şi nu cinci, de ce nu toţi …. Chair aşa, de ce? Cine sau ce ne poate împiedica în ziua de azi să ne aruncăm dejecţiile la mii de kilometri? Nimeni şi nimic. Avem doar la îndemână toate aceste canale media, ele pentru asta au şi fost făcute, sunt canale de manipulare şi profit. La fel ca televiziunile.

În perioada anilor 50, era suficient să spui ceva despre cineva, că era săltat, tuns, ras şi tocat, dus la troika, şi trimis 25 de ani undeva departe, allinclusive, cu program de relaxare şi timpi de meditaţie. Celor mai mulţi dintre ei aşa de mult le-a plăcut încât nu au mai venit niciodată acasă.

Şi pe vreea aceea, cei mai mult erau săltaţi  preoţii.

Preoţii au deranjat toate regimurile, din totdeauna, tocmai prin puterea nemărginită pe care o au. Iisus le-a zis de la început că-i trimite ca pe nişte miei în gura lupilor….Ei îţi ţin în mână nu corpul ci sufletul, şi oricât de hedonist ai fi, ştii că sufletul tău e aceea parte din tine care te va însoţi şi atunci când trupul te lasă. Între duhovnic şi fiul lui duhovnicesc e un cordon ombiical care creşte şi se lungeşte, în timp. Devii din ce în ce mai liber, dar şi din ce în ce mai ascultător. Aşa că metoda asta de a denigra pe cineva , nu e nouă, Puterea de propagare însă este mult amplificată. Într-o fracţiune de secundă ştirea negativă ajunge la mii de oameni, ca şi când cohorte de babe bărfitoare ar fi pornite instantaneu, în toate colţurile lumii.

Pe cine mai interesează adevărul?

Pe cine să intereseze că un preot, sau un episcop, se trezeşte, se roagă, slujeşte , catehizează, se roagă, mănâncă, priveghază, se culcă….Pe nimeni, bineînţeles. E aşa de plicitsor că ne ia căscatul numai când auzi primul cuvânt, “se roagă”. Dar dacă începi şi-i torni în timpan că s-a culcat nu cu un băiat, ci cu mai mulţi, şi nu doar un preot oarecare, ci un episcop, şi nu cu un băiat oarecare, ci cu un alt episcop…şi uite aşa, iese ştirea, gogonată, gata de savurat.

Apoi nu mai faci nimic, laşi miştocarii prăpădiţi să-şi facă treaba. Se pornesc maşinăriile de miştocărit cu toate motoarele, se dă drumul la fumigena cu umor, se fac caricaturi şi…se aşteaptă. Apoi intră în luptă cavaleria indignaţilor, altă categorie, la fel de rea, dacă nu mai rea decât miştocarii. Ăştia care nu trec o dată la biserică, dar se indignează instantaneu că vai, cum, …of..oh…nu pot ă cred…chair aşa…vai…”Indignarea ne place, indignarea e bună, indignarea ne face să ne simţim superiori.  Muşchii lor de indignaţi  sunt gata să aprere dreptatea,  narurelul lor simţitor de vedetă a icilor şi a marilor ecrane nu poate suporta aşa ceva…De fapt sunt tot nişte vuvuzele ale răului, la fel ca miştocarii. Apoi intră în horă şi cei care teoretic nu cred, au nevoie de informaţii suplimentare,  hai să le zice ceata “cercetătorilor .”dar cum s-a întâmpat, dar cum era…”  Şi uite aşa, bomba cu rahat a explodat. Miştocarii, cu indignaţii şi cu cercetătorii par să triumfe.

La fel de întămplă şi cu  cu procurorii şi judecătorii, înainte de a fi probată orice nevinovăţie, omul e uns cu rahat de sus până jos. La fel se întămplă şi cu medicii. Şi cu profesorii. Şi cu călătorii în tren. Şi cu bonele. Practic nimeni nu e scutit. Ai o vendeta cu cineva, gata, scrii pe Fb, dacă ai şi un filueţ şi o poză, oricât de neclar ar fi, e perfect! Suntem în plină vânătoare de vrăjitoare şi nu ne dăm seama!

Dacă afli un lucru rău, oricare ar fi el, despre doi oameni, oricare ar fi ei, ce crezi că e mai bine să faci.

1 Să faci mişto.

2 Să bărfeşti cât poţi.

3 Să suni un prieten să-i spui şi lui.

4 Să iei o piatră să dai în ei.

5 Să mai adugi tu de la tine încă trei rele.

6 Să îţi aduci aminte de alte situaţii similare.

7 Să cercetezi cu lux de amănnte

8 Să încerci să-ţi ocupi mintea cu altceva?

Timp de gândire, până la Judecata de Apoi.

Ceartă în biserică


Doamna V. cea care ţine pangarul(magazinul bisericesc)  tună şi fulgeră. Cealată doamnă, să-i zicem doamna C. care fusese de serviciu cu o zi înainte (şi-n biserică se lucrează pe ture) nu schimbase butoiul cu apă de la aparat, nu şteresese geamul icoanelor şi nu ştiu ce altceva mai spunea doamna V. foarte supărată şi îmbujorată că nu făcuse. Ba mai mult, când fusese zăpadă nu o ajutase să cureţe aleea de intrare. Sunt puţin stresată că sunt la mijloc, amandouă doamnele îmi sunt foarte dragi.Vreau s-o şterg englezeşte cînd apare doamna C. Sunt prinsă la mijloc. Fileu.  Doamna C. e senină ca de obicei, mbeşte şi pare foarte bucuroasă să ne vadă de parcă nu se aştepta să ne găsească acolo şi vederea noastră ar fi surprins-o-n mod plăcut.  Doamna V. o ia la trei păzeşte, deloc impresionată de “serenity now”-ul doamnei C.

Doamna V : N-ai făcut, n-ai şters, s-ai dres, n-ai….

Doamna C : Şi ce,  faci acum pe şefa cu mine?  Dacă nu am făcut asta, înseamnă că am făcut altceva. Nu? Doar n-oi fi stat degeaba aici atîtea ore…

Doamna V Da. Bine. Ce ai făcut?

Doamna C începe şi-i spune ce a făcut. Îi predă tura cum ar veni.

Doamna V Bine.

Doamna C. Bine.

S-a terminat. Nicio furie nicăieri. Nicio supărare, nicio umbră ţinută pentru “mai târziu”. Niciun “lasă că-i arăt eu!” .Totul fără efort. S-a spus ce era de spus. Se trece mai departe. Pe curat. Fără mailuri, fără şedinţe, fără ameninţări. Cum să faci aşa ceva cînd se uită toţi sfinţii la tine şi-n jur miroase a tămâie?!

Desigur, cei care au început să citească plecând de la titlul #ceartă în biserică vor fi fiind dezamăgiţi….