Dresorii de copii


Am o prietenă bună, pentru mine prieten bun e cel pe care-l iubesc și pe care îl doresc cât mai echilibrat și luminos, și această prietenă bună are un tată care-i inoculează zilnic venin. Omul e supărat pe România. Nu a ajuns în viață unde și a dorit și desigur de vină e doar țara care nu l-a lăsat să crească la adevărata lui valoare, sau cum spun new-age-iștii din ziua de azi, nu a ajuns la ”cea mai bună variantă a lui”, expresie care nu face decît să definească un mare ego care șoptește mereu, nu ești tu ăsta, tu poți fi mai bun, ceea ce practic echivalează cu tu poți avea o imagine mai bună, în fine…. Revenim la veninoasa relație tata/fiică. Deci, pentru că el nu a reușit  are grijă să-i verse fetei lui ideea că e o țară nasoală, care nu-ți permite să crești, mai ales pe plan artistic. Fata e de fapt talentată în mai multe domenii și ar ajunge departe dacă nu i s-ar inocula veșnic ideea eșecului, a barierelor și a neputinței. A ajuns să creadă mai mult în neputințele lumii din jurul ei decît în putințele ei. Mai mult decît atît, tatăl îi administrează și veniturile, odată cu incuclarea ideii că în viață trebuie să faci nu ceea ce ți place ci să faci ceea ce aduce bani. Și uite așa, încă dinainte de majorat, fata aducea famileie, bani. Bani buni, frumoși, rotunzi. Degeaba. Cu timpul și a dat seama că nu asta e ceea ce vrea să facă, și ar fi decis o schimbare radicală dacă nu ar fi fost glasul patern să i murmure că mai întâi de toate trebuie să ”te asiguri”.  Sentimentul de vinovăție e acolo, trebuie să facă mereu mai mult și mai mult pentru familie, pentru ai ei. Trebuie să ajute. Are 30 de ani azi mîine și tatăl ei comentează pe pagina ei, lături de alți tinerei, prieteni de ai fetei, de fiecare dată cu o doză precisă de fiere. Fata nu o sesizează, normal, îl iubește, sau crede că-l iubește, cînd lesa e așa scurtă nu ai habar dacă îl pup pe cel care te ține fiindcă îl iubești sau o faci fiindcă nu ai încotro, că nu ai loc de întors. Tot acest tratament a făcut din ea un om al umbrelor, un om care se zbate între o stare de optimism și speranță specifice vărstei, și toate refulările paterne. Vise ciudate, gînduri ciudate, angoasă, anxietate, depresie mascată. Bineînteles că tatăl fiind așa un om modern, luminat, și în ton cu ultimul răcnet al științei, nu e de acord cu mersul la biserică. Fata a avut niște tentative, susținută discret și de mamă, și chiar părea că se simte mai bine, dar a avut tăticul grijă să fie ironic…și micuța fetiță e obișnuită să i facă tatălui pe plac. Bineînțeles că dacă i ai spune lui tati că rodul lecțiilor de marxim leninism din școală, și de materialism științific dau rod acum, deși la vremea lor au fost batjocorite, nu te-ar crede. Oricum, e un om atât de deștept, el știe tot. E în stare să învețe și o găină cum să se ouă.

Pe scurt, mi-e cam frică pentru prietena asta a mea. Mă gîndesc mereu la ea, o simt de ani de zile pe buza prăpăstiei…

E tare greu să fii părinte. Să dai tot și să nu aștepți niciodată nimic în schimb. Nimic. Să fii doar fericit că ai putut sluji un om din punctul A în punctul B al vieții sale, și apoi l-ai lăsat. Să își facă greșelile. Să își pună el propriile lentile asupra lumii. Și mai ales, să i daui o boccea plină cu optimsim. orice ar fi, oricît ai fi suferit, copilului tău trebuie să i dai aripile ideii că viața e frumoasă și merită trăită. Cum poți să arunci un copil în lume spunîndu i că țara lui e rea, urâtă, nedreaptă, murdară…Primii sunt părinți, ceilalți sunt dresori de copii.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s

%d bloggers like this: